Cenaclul I.L. Caragiale

Anii 80, Câmpina

Cenaclul “l. L. Caragiale” – Florin Dochia, Florin Toma, Mariana Criș, Călin Angelescu, Ion Stratan, Florin Manole.

Foto – Ioan Mihai Cochinescu

Am hotărît recent într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie a Societăţii pentru Literatură Ploieşti (SPLP, infiintata imediat dupa revolutia din 1989 prin Sentinta Civila nr. 6 a Tribunalului Ploiesti din 14 martie 1990 sub nr. de dosar 114/1990) si confirm public in calitate de presedinte in exercitiu al acestei Societati, ca actualul Cenaclu al Grupului de la Ploiesti, continuator real si de drept al fostului Cenaclu de literatura “I.L.Caragiale” Ploiesti sa reia activitatea acestuia, sub acelasi nume.

Acum cateva zile scriitorul Florin Manole mi-a comunicat ca in cel mai scurt timp se va face publica aceasta hotarire.

Nu exagerez deloc afirmand ca mi se pare a fi o hotarire istorica si necesara pentru revitalizarea activitatii literare ploiestene si speranta aparitiei unei generatii noi de tineri scriitori prahoveni de autentica valoare.

La sedinta Consiliului de Administratie al SPLP au participat: scriitorul Florin Manole, jurnalistul Leonida Corneliu Chifu, regizorul de film Catalin Apostol, poetul Ioan Vintilă Fintiş (liderul Grupului de la Ploieşti) si scriitorul Ioan Mihai Cochinescu, presedintele SPLP. Ii invitam cu drag pe toti fostii membri ai “Cenaclului I.L.Caragiale” din Ploiesti sa contacteze conducerea Grupului de la Ploiesti pentru detalii privind activitatea cenaclului.

Invitatia este adresata deopotriva tinerilor scriitori prahoveni.

(Ioan Mihai Cochinescu – 7 februarie 2016)

Cenaclul “I. L. Caragiale” la Centrul Dramatic Mythos, recită Valentin Irimia, 2 februarie 2015

Între spectatori, Oana Stoica, Eugen Petri, Florin Manole, Dan Minoiu.

Foto Marian Dragomir

Prin amabilitatea conducerii Filarmonicii ploieștene ce găzduiește Cenaclul “I. L. Caragiale”, vor fi reluate ședințele literare de prezentare a celor mai noi creații ale membrilor cenaclului.

De asemenea, va fi prezentat filmul documentar despre ediția a treia a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală, Parcul de Vest, regia Cătălin Apostol, vicepreședinte al asociației “24pharte”.
Asociația “24pharte” administrează Cenaclul literar “I. L. Caragiale” și a inițiat proiectul “Muzeul de Artă Contemporană În Aer Liber” Ploiești.

Vă fi ținut un moment de reculegere în memoria poetului Martin Culcea,

Asociația “24pharte”

Ieri, 27 ianuarie 2021, colegul nostru, poetul Martin Culcea din Ploiești, a trecut în veșnicie.
Martin Culcea, pseudonim literar al lui Gheorghe-Ioan Culcea-Bodea, n. 26 februarie 1955, Ploiești. Fiu al Frusinei și al lui Gheorghe Culcea.

Studii în Geologie-Geofizică de foraj.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Brașov din 1996.
A debutat în 1967 într-o antologie de povești scrise de copii, apărută la Editura Didactică și Pedagogică.
Din 1974 colaborează cu reviste literare din țară.
Membru fondator al cenaclului Numele Poetului al revistei Luceafărul, condus de Cezar Ivănescu. Menționat în Dicţionarul scriitorilor români, Chişinău, 2010 și în Dicţionarul scriitorilor de azi, Editura Portile Orientului, Iaşi, 2011.
I s-au decernat: Premiul „Geo Bogza” – Paznic la far, Plopeni, 1998 și Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul Rostirea în șoaptă, 1996 și pentru volumul Poet sub acoperire, 2016.

Opera: Umor alb, 1994; Criza de Identitate, 1994; Rostirea în șoaptă, 1995; Box, 1996; O vânătoare, 1996; Amor pe tavan, 2008; Melancolie Diesel (antologie a cenaclului Atitudini), 2010; Pentarombul (împreună cu Ion Stratan, Costin Lupu, Ioan Vintilă Fintiş, Filip Köllö), 2011; poem VERSUS poem (antologie de autor), 2012; Natură în mişcare cu infantă, flamingo şi fără măr (antologie a cenaclului Atitudini), 2012; Antologie de poezie română contemporană în traducere franceză, germană, engleză, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2013; Antogie a cenaclului Atitudini, 2013;

Referințe critice (selectiv): B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi, Iași: Porțile Orientului, 2011; Ana Blandiana, Constanța Buzea, Laurențiu Ulici, Cezar Ivănescu, Ion Stratan, Ieronim Tăutu.

(uniuneascriitorilor.ro)

Acolo unde ni se termină ţara sau mai bine zis acolo de unde începe, din Delta Soarelui –răsare, există un ţinut magic, puţin cunoscut omului de rând. Dincolo de necuprinsul Deltei Dunării printre sălcii bătrâne cu rădăcinile dezvelite de vânt şi ape, dincolo de peisajul maiestuos al nuferilor, Pădurea Letea se descoperă cu înţelepciune celui ce vrea să o cunoască. Şi nu este uşor să îi pătrunzi tainele despletite, ca şi lianele ce îi frâmântă neliniştea.

Aici se găseşte cel mai nordic punct din Europa în care se dezvoltă o pădure subtropicală. Un contrast ciudat etalează stejari impunători cu vârste seculare (unii au peste 500 de ani) pierdu printre dune de nisip rătăcitoare. Viţa sălbatică şi liana grecească strangulează tulpinile arborilor cu forme contorsionate, dând peisajului un aer exotic. Se spune acest plante s-ar fi aclimatizat la noi datorită păsărilor migratoare din Africa transportându-le seminţele. Trunchiurile noduroase desprinse parcă din lumea basmelor sunt aplecate întotdeauna către apă.

Pădurea se află în partea de nord a Deltei Dunarii, lângă satul Letea, la 23 de kilometri nord-vest de oraşul Sulina. Dezvoltată peste grindul nisipos cu acelaşi nume, pădurea Letea nu este la fel ca celelate păduri. Priveliştea schimbătoare la orice pas este determinată de faptul că această junglă din deltă este dependentă de variaţia dunelor de nisip. Vara, temperatura pe dune poate atinge şi 60 de grade. Cândva acum 7 000 de ani aici era un golf al Mării Negre. Nisipul alb şi foarte fin al dunelor provine din scoicile marine şi este spulberat de vântul puternic în timpul iernii.

Un nisip ce măsoară prin clepsidra Deltei Dunării, geneza celei mai tinere regiuni din ţinutul României…

Satul Letea pare desprins din poveşti la prima vedere. În sat ajungi doar cu barca. Rusticul său împleteşte destinele a 300 de oameni în cea mai veche rezervaţie naturală din ţara noastră. Cerul plânge senin şi deltaic în pereţii albaştri ai căsuţelor cu acoperişuri din stuf. Curţile înflorate îşi aşteaptă oaspeţii. Nu există drumuri asfaltate. Nu există apă potabilă. Tot satul Letea se aprovizionează de la două fântâni. Şi numai una are apă potabilă, 100 de litri de apă pentru 300 de oameni şi numeroşi turişti.

Locuitorii, lipoveni ruşi refugiaţi aici de mai bine de 200 de ani, s-au adaptat în ultimii ani cerinţelor turiştilor români şi străini, oferindu-le acestora pe lângă obişnuitul Letea Safari şi mâncărurile tradiţionale din peşte. Vizitatorii sunt întâmpinați cu muzică tradițională ucraineană, astfel încât experiența lor să fie mai interesantă și încărcată de amintiri de neuitat. Cel mai des mijloc de transport este căruţa trasă de cai. Sărăcia îneacă valuri, valuri destinele oamenilor într-una dintre ele mai diversificate regiuni naturale ale României: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Împreună cu Pădurea Caraorman și Delta Dunării, în general, Pădurea Letea reprezintă al treilea loc din lume ca număr de specii de plante și animale, după Arhipelagul Galapagos și Marea Barieră de Corali.

Căruţe verzi şi albastre, oameni şi cai, cer şi ape, nuferi şi stuf…

Puţinii oameni care mai trăiesc în satul Letea sunt depăşiţi numeric de caii sălbătici care însufleţesc zona. Pădurea Letea este singura din Europa care oferă o astfel de atracţie. Numărul cabalinelor se estimează la circa 2000 de exemplare, dar sursele oficiale afirmă că în prezent doar 500 de cai mai galopează în pădure. De fapt este vorba despre cai domestici care au fost abandonaţi, ei fiind obligaţi să se readapteze să traiască în libertate. Povestea acestor frumoase animale este însă destul de dureroasă. În anii comunismului oamenii nu au mai avut cu se să îşi hrănească animalele, lăsându-le slobode pe câmp. Unii susţin că o boală infecţioasă i-a determinat pe localnici să-şi părăsească animalele. Se spune că aceste cabaline ar fi existat în zonă încă de acum 700 de ani după marea migrație a tătarilor. După 1990 caii au devenit o sursă de importantă de profit pentru săteni şi pentru samsarii care îi sacrificau la abator pentru carnea exportată în Italia. După ce îşi îndesau TIR-urile până la refuz animalele stresate începeau să se lovească între ele. Pentru a le menţine vii până la abator, negustorii le tăiau tendoanele, ca să nu îşi mai poată mişca picioarele. Până în anul 2011 Pădurea Letea a fost pepiniera Europei pentru carnea de cal sălbatic, mult mai bună decât cea a calului domesticit. În acest an Organizaţia Vier Pfoten a reuşit să salveze 41 de cai de la tăiere, mulţi însă au murit pe drum. Traficul de cai a luat sfârşit în luna mai, când aceeaşi asociaţie a reuşit să stopeze măcelul cailor sălbatici. Se pare că în peisajul sălbatic al Junglei Deltaice, cea mai crudă vieţuitoare rămâne omul. De atunci, în urma unor reportaje şi filme documentare Europa a aflat de cai sălbăticiţi din Pădurea Letea. Dar, ca orice lucru românesc, şi acesta este anapoda. În prezent aria cabalinelor este înconjurată de un gard de sârmă pentru a proteja scoarţa copacilor pe care animalele o mănâncă, în afara altor surse de hrană. Acest fapt pune în pericol nu numai viaţa cailor, ci şi a căprioarelor, a mistreţilor şi altor animale care nu pot ajunge în perioada secetoasă la locurile cu apă. Prin gard însă dacă norocul este de partea turiştilor pot zări aproape de islazul satului pe lângă cai şi câteva vaci.

Ce poate fi mai frumos decât o herghelie de cai alergând pe câmpia fluvio-marină?! Un spectacol extraordinar de putere şi sănătate, de graţie şi inteligenţă astfel poate fi descries galopul cailor. Calul este poezie în mişcare, energia lui nestăvilită ajutând oamenii de-a lungul mileniilor să construiască vaste imperii. Caii putere i-au dat putere omului! E necesar să învăţăm să folosim această putere în scopuri pozitive. Poate a venit vremea ca atunci când pornim într-o vacanţă să ne vedem ţara şi dincolo de frumuseţile turistice. Dincolo de peisajele minunate şi drumurile plin de de gropi, există poveştile oamenilor şi ale locurilor.

Dumnezeu a hărăzit pământul românesc cu una dintre cele mai frumoase şi diversificate regiuni naturale din Europa, Delta Dunării. Un loc unic în care comuniunea cu natura devine ceva atât de firesc, se află la noi acasă. Abia de câţiva ani organele competente desfăşoară un amplu proiect de mediatizare a Pădurii Letea pentru dezvoltarea ecoturismului în zonă. Lăudabile în acest sens sunt şi eforturile lui Ivan Patzachin. Accesul în pădure se face numai cu un ghid local.

Se spune că Pădurea Letea ar fi apărut în urma unei întâmplări marinăreşti. La un moment dat, un convoi de ambarcațiuni grecești, ce transportau semințe, a fost prins de reflux. Pentru a scăpa de greutate, au aruncat sacii cu ghinde de stejar. Dar de ce ți-e frică nu scapi! Corăbiile s-au împotmolit, arborii au crescut, iar marinarii au întemeiat astfel primele locuințe. Să vă mai spun că nevasta armatorului se numea Lethe (în greaca clasică însemna uitare sau ascundere)?

În Împărăţia Nisipurilor potcoava cailor sălbăticiţi aşterne colb de poveste peste potcoava verde, frunza de jad, a nuferilor. Acolo unde se termină ţara noastră, răsare soarele. Tot acolo începe aceeaşi Românie.

(Ramona Muller)

într-o lume excesiv de banală

port cămașa made în china

întorc manșetele și dau din mâini

ca o tarantulă

pentru că mâine va fi ziua

fără schimb de amabilităţi

îmi scot din cap starea de fapt

și stau cât mai departe de exagerări

chiar dacă lângă mine

păpădiile fac skandenberg

într-o lume excesiv de banală

bunicul meu rămâne

cel mai tânăr dintre oameni

și-a prins ridurile în buchet

aprinzând un felinar pentru fiecare an

ziua de mâine deja o tai pe din două

și dacă locul tău nu este în biografia muritorilor

să ţii minte că deasupra noastră este toată lumea

(Ramona Muller)

(CentrudePresă)

Transformă-mă-n colindă
Când ,, Lerui ler” adoarme,
Prin slovele de Lună
Și-n flori de gheață-n noapte…

Să nu mă uiți pe prispă
E-atât de rece viața,
Colindă-mă prin casă
La focul dinspre laița-

Unde aștept creștinii
Cu-al lor colinde vechi,
Îmbracă-mă-n colinzi
Și-n stele la ferești…

Iar dacă umbre rare
Vor încerca s-apară,
În iarnă pe cărare
Le-nlătură cu-o pară-

Din vechiul felinar
Să nu mi te cuprindă,
În trupu-ți de hoinar
Acea teamă proscrisă…

Acum la ceas de Lună
Ajunul bate-n porți
Tu să mă cânți colindă,
Nu-mi pregeta, de poți…

Transformă-mă-n colindă
Din vechi note de vânt
Troiene pe sub pleoapă,
S-adorm cu tine-n gând!

Autor: Irina Coptil

10 decembrie 2020@
,,ȘTERGARUL MAMEI MELE”

Infinitul
Angelică ființă cu legănări de barcă,
ce pânzele în apele adânci ți le arunci,
m-aș avânta în larg, tu de mi-ai da porunci,
să fiu Adamul tău, în ancestrala arcă.
Din luciul apei tale, lumini vor să străbată
prin fumul de țigară tot ce-or putea străbate,
mă pierd în ceața deasă, visez la libertate:
nimic nu va putea visu-mi să-l abată!
Cu vinul în pahare, Luceafărul busolă,
la rame ca să trag îndată-i mai ușor,
de-i roșu sec pelinul, ce-i numai bunișor,
te voi salva din valuri, iubita mea creolă!
[…]
Eu te salvez o dată, tu sari iară-n adâncuri,
când am crezut o clipă că valul a murit,
în geamătul albastru, ecou nețărmurit…
Infinitu’-l ancorăm cu ale noastre pâncuri.
28.04.2020

Maria
Mijesc în ochii tăi corăbii ce-s legănate de dorințe,
avem ascunse-n inimi săbii, lucesc în lacrimi suferințe. În valuri vorbele te spală și-ți șuieră-n urechi cuvântul, în clipa providențială, când la liman e fermecat pământul. Aruncă-ți pânzele departe și hai, doar azi, te clatină-n derivă, să facem de-am putea o parte, precum Adam și Eva din era primitivă. Să ancorăm o clipă-n fericire, să ne pârlim ca șerpii-n lanuri solzii, în noi o viață legendară să conspire, în timp ce zeii degusta-vor iar ambrozii.

Mariana
Eu văd că Luna nu se-nalță fără tine,
nici stele nu mai sunt pe cer,
plutește-n aer un candid mister,
de-ai fi aici, îndată mi-ar fi bine!
De te-aș cuprinde-n brațe înc-o dată,
liană-n jurul tău m-aș face,
dar tu preferi să stau pe ace,
să cred: ce-a fost, nu va mai fi vreodată.
Vorbim pe „Mess’” doar câteva minute,
aceasta-i tot ce-mi poate oferi o zi,
ești curcubeul care va trezi
o ploaie de iubire, menită să ajute!
Nici Soarele nu încălzește fără tine,
nici florile nu vor să mai răsară,
te-aștept oricât!… numai să vii în țară:
o lume-ntreagă-atunci ne v-aparține!
25.04.2020

Curcubeu
Prefă-te umbră în făptură,
prefă-te dor în realitate…
cu un pahar de vin de calitate,
și-o cuminecătură.
Departele Tu fă-l aproape,
eu noaptea o voi face zi,
din lumea viselor nu mă trezi,
mai lasă-mă ascuns sub pleoape.
[…]
Privesc la cerul cel albastru,
prin’ crengile copacilor înmuguriți,
l-atingeri de copii îndrăgostiți,
dar tu departe ești, precum un astru.
Iar cum nimic din toate acestea
n-ar fi-ntru-totul îndeajuns,
o pandemie ne-a ajuns,
să ne-ntrerupă iar povestea.
Cu toate-acestea eu mai sper
că se sfârșește orice vijelie
cu-n curcubeu, în tril de ciocârlie,
trimis de sus, trimis din cer…

(George Rîurel Bălan)

Reuniţi sub bagheta lui Brumar, membrii Cenaclului I.L.

Caragiale s-au regăsit în incinta Filarmonicii Paul Constantinescu, Ploieşti pentru „uvertura” literară locală.

Domnul preşedinte Ioan Vintilă Fintiş prezintă în cadrul „Revistei presei” noutăţile editoriale, dezbătând căteva articole din revistele „Ramuri”, „Contemporanul”, „Tribuna” şi „Luceafărul de dimineaţă”.

La rubrica „Cel mai recent poem” versurile prin viaţă în recitarea Luminiţei Bratu şi a lui Dan Drăguş.

Maria Bem citeşte un fragment din romanul aflat în pregătire „Omagiu Fratelui meu”.

În cadrul „Lecturii de cenaclu” domnul preşedinte prezintă activitatea literară a Ramonei Müller de la debut până în prezent. Numeroasele volume stau mărturie asupra acestui lucru. Rememorând includerea poetei în cadrul cenaclului literar, acum doi ani şi jumătate – pe atunci cu volumul „Dumnezeu în vocativ”- Ioan Vintilă Fintiş apreciază că Ramona Müller şi-a intuit bine domeniul de inspiraţie adăugându-i treptat diverse nuanţe şi accente.Evidenţiază desele apariţii în reviste literare, dar apreciază şi modul în care colega noastră evoluează calitativ.

Ramona Müller mulţumeşte tuturor pentru deschiderea şi căldura cu care a fost primită în cadrul Cenaclului literar I.L. Caragiale, adăugând şi faptul că din acest an şcolar a reuşit să se transfere definitiv în Ploieşti pe catedra de geografie a unor şcoli. Ultimul său volum de poezii apărut anul acesta la editura Neuma, „Atacă şi fugi (Confesiunile păpuşii vodoo)”, descris de către Horia Gârbea, preşedintele USR Bucureşti, Secţiunea Poezie, ca fiind cea mai bună carte a sa, a fost prezentat la festivalul Strada de C’Arte, la sfârşitul lunii septembrie, în Bucureşti.

balanţa amintirilor

trec de pereţii transparenţi

fuiorul începe să toarcă

din spice şi vânt stă mama să coasă

o ie cu râuri albastre

pita se coace în casă

din grâul zilelor noastre

războiul îşi ridică iţele de ieri

împletite-n fir de dor

străns în inimi cu băieri

chiar în luna lui cuptor

dar iată

lumina peste prag se-ndoaie

într-un deal de mămăligă

semnul crucii apoi taie

aţa felii ce strigă

fiecare fir de iarbă pe-al său nume

iar seara căpiţa de fân

aşterne mirosuri anume

e raiul ţesut sub al meu sân

Gabriela Petri consideră că faţă de acum doi ani, Ramona îşi găseşte o motivare firescă a versului care patinează în revărsarea sa lirică. Simplificarea versului atrage de la sine şi stringenţa stilului evocativ. Materialitatea lumii se desfăşoară natural, într-un cadru bine descris, iar torentul de imagini captează metafore ample. Maria Bem o felicită pe autoare pentru lansarea cărţii „Atacă şi fugi (Confesiunile păpuşii vodoo)” de la Bucureşti. În acelaşi timp remarcă perseverenţa Ramonei Müller de a-şi desăvârşi stilul de a crea, printr-o muncă asiduă.

Dan Drăguş, cu temele făcute de acasă, după un scurt preambul realizat din arhiva revistei literare Literadura – referitor la activitatea literară a poetei – citând-o pe Ramona Müller care susţine că dacă „Dumnezeu a creat poetul pentru a continua Cuvântul”, atunci poeta noastră se ţine de Cuvânt.

Florin Manole constată fertilitatea metaforică şi unitatea de ton a poeziei citite. De asemenea, remarcă determinarea poetei care işi găseşte identitatea lirică prin consecvenţa explorării.

(Ramona Müller)

Programul pentru ședința cenaclului literar I. L. Caragiale – 05.10.2020

Luni , 5.10.2020, cu grația domnului director Vlad Mateescu ne întâlnim la Filarmonică. Programul este 17-19.

1. Cel mai recent poem.
2. Zece minute de istorie- Basarabii
   Emilia Luchian
3. Lectură sub microscop- Marian Zmaranda
4. Lectura de cenaclu
   Ramona MULLER- Poezie
5. O recitare- Nicu Drăgulin.

(Ioan Vintila Fintis)

Metafora provizorie a toamnei a trecut destul de elegant pe la terasa lui Conuˈ Leonida, înainte de întrebarea cu rol terapeutic: „Şi eu cu cine votez?”

Membrii Cenaclului I.L.Caragiale s-au reunit la ultima strigare literară din acest sezon estival. Preşedintele cenaclului aduce la cunoştinţa celor prezenţi etapa în care se găseşte viitoarea antologie, ce va reuni mai multe secţiuni: poezie, proză, teatru şi eseu.

La rubrica „Cel mai recent poem” recită din noile creaţii autorii: Maria Bem ( „Trăiri”, Între mine şi tine”, „Cărare tu să-mi fii”), Luminiţa Bratu („Tomiris”), Maria Udrea („agăţaţi de efemeritatea vieţii”) şi Ramona Müller („purpuriu ambulant”).

Doamna Emilia Luchian ne prezintă în cadrul celor „10 minute de istorie” viaţa cumanilor. Pornind de la câteva citate ale unor mari scriitori, doamna Luchian ne introduce în lumea poporului migrator care a influenţat comunitatea câtorva teritorii din ţara noastră.

“Lectura sub microscop” ne oferă o investigaţie propusă de Marian Zmaranda asupra cărţii „Eseu despre luciditate” de José Saramago. Saramago revizitează oraşul – unul oarecare, într-o ţară oarecare – în care s-a petrecut misterioasa orbire în masă, în urmă cu patru ani. În oraşul-capitală al ţării un procent covârşitor al populaţiei a votat în alb, fapt care a aruncat guvernul într-o situaţie nemaiîntâlnită. Fără voturi nule sau abţineri, guvernul recurge la subterfugii şi soluţii care încalcă legea. Sute de mii de oameni şi-au exercitat dreptul legal de a nu alege niciuna dintre variantele politice şi sociale, printr-un protest paşnic atunci când au fost chemaţi la vot.

Votul în alb, desi este un drept constituţional el îşi pierde din legalitate atunci când este folosit excesiv, destabilizând sistemul celor care deţin puterea. În asemenea cazuri, este minunat să vezi cum majoritatea oamenilor funcţionează ca un tot unitar, ca un singur organism, ca şi cum întreaga comunitate a fi băut din fântâna lucidităţii. În timp ce sistemul caută un ţap ispăşitor, dorind să se răzbune, democraţia se bazează pe un consens ideologic normal.
Fiind lucruri care se pot întâmpla şi la noi acum, Zmaranda consideră că romanul pune în evidenţă “o frisonantă problemă a democraţiei”.

“Lectura de cenaclu” aparţine poetului Ioan Corin Culcea. Acesta ne prezintă 9 fulguiri poetice din capitolul “ninsori”, spicuite din volumul “adevărul în el însuşi”.

ninsoare 2

sunt fericit şi trist
în faţa poeziei ce mă poate ucide
pe care nu am scris-o eu
dar pe care aş fi dorit să o scriu
şi te iubesc oricine ai fi
drogul meu de fiecare zi
viermele ce mă roade încet
peretele meu alb
în care îmi trudesc rătăcirile

nimic nu e cert
visul e singurul care ne ţine în viaţă
în urmă rămân numai îmbrăţişările electice
care ne-au ars orgasmele la 20 000 de volţi
şi clipele pe care le-am sfârtecat cu dinţii
ispitei înfometate
într-o lume a morţii şi a învierii numai a noastră
pe sub pământ
pe sub asfalt
prin aerul spânzurat
în respirări
în iluzii roşii
fără maluri şi margini

sunt fericit şi trist
că încă mai pot exprima în cuvinte
golul şi plinul
trambulina înaltă de pe care salt în fiecae dimineaţă
cu riscul de a mă sinucide

Marian Zmaranda consideră poezia prezentată ca “fiind una plină de forţă, distingându-se două teme:
– un filon creştin, plin de sensibilitate, mărturisind credinţa în necesitatea actului creator;
– o viaţă urbană, din ce în ce mai puţin confortabilă.

Totodată, evocările puternice ale figurilor maternă şi paternă construiesc o poezie a însingurării, care protestează prin imagini puternice. Dacă poezia nu doare, nu există. Poezia este ca o rană şi este alimentată de vibraţia trăirilor.”
Maria Bem apreciază în textele lui Corin Culcea tăria mesajului şi esenţa metaforelor conceptuale transpusă în viaţa cotidiană. Ramona Müller pune în discuţie modul în care Corin Culcea cartografiază, pe baza unui spectu larg de corespondenţe, sensibilitatea urmată apoi, de un “torent” de elemente dinamice şi precise.

În finalul întrunirii literare, Nicu Drăgulin ne încântă cu două recitări din Mircea Micu şi Reiner Maria Rilke.
“Orice carte există dacă este citită” (Marian Zmaranda)

(Ramona Müller)