Cenaclul I.L. Caragiale

Cenaclul “l. L. Caragiale” – Foto (2016)

Florin Oprea Sălceanu, Chifu Leonida Corneliu, Marian Zmaranda, Corina Nistor, Cati Enache,

Dan Minoiu, Cătălin Apostol, Florin Manole, Ioan Vintilă Fintiș

Foto Andrei Tudor

Revenirea la poezie, revenirea la artă, revenirea la noi…

Rubrica “Revista presei ” prezentată de Ioan Vintilă Fintiş pune în evidență ultimele apariții editoriale ale revistelor: Luceafărul de dimineață, Cafeneaua literară, Actualitatea literară, Tribuna etc.

Rubrica “Cel mai recent poem” însumează cele mai noi creații ale scriitorilor Valentin Irimia – “Alfabeţia”, Ramona Müller – “acasă e pur şi simplu”, Luminiţa Bratu – “Putea fi zen” şi Kati Enache – „Uimire”, “Faţă-n faţă”.

Cele “zece minute de istorie” ne trimit la judecata medievală. Emilia Luchian ne dezvăluie suferințele animalelor care au fost judecate și condamnate în Evul Mediu pentru diverse “delicte”.

Procesele intentate animalelor aveau două scopuri:
1. Izgonirea animalelor dăunătoare care produceau numeroase pagube.
2. Condamnarea la moare a animalelor care săvârșeau acte criminale.

Reținem aspectele bine punctuate ale realității mediului de astăzi, în care arealele animalelor sunt distruse de către om și o dată cu acestea, un întreg ecosistem.

În finalul întâlnirii membrii cenaclului vizionează filmul documentar “Memoria marmorei”. Pelicula surprinde episoade din activitatea sculptorilor din a treia ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală – 2020, în Parcul Municipal Vest.

Text – Ramona Muller
Foto – Dumitru Paleacu

Programul pentru ședința de luni 15.02.2021, ora 17.00, la Filarmonică.

1. Revista presei culturale
2. Poemul cel mai recent
3. Zece minute de istorie – Emilia Luchian
   JUDECATĂ MEDIEVALĂ
4.  Memoria Marmorei – Alice Neculea
   Tabăra de sculptură monumentală, Ploiești 2020
   Documentar de Cătălin Apostol-
   Tabăra de sculptură ÎN IMAGINI.

(Ioan Vintila Fintis)

Două acuze sau Biblia închisă
(urmare din 10 februarie 2021)

Francmasoneriei i se aduc două acuze importante: Unu: că ar fi o societate satanică, anticreștină. Doi: că ar fi antinațională.
”La primul punct cred că am răspuns deja. Masonul depune un jurământ. Dar, la noi, apare un element în plus: jurăm după Evanghelia după Ioan, cea mai frumoasă dintre evanghelii, nu ca președinții sau prim-miniștrii, pe Biblia închisă”.
Acuzei că masoneria ar fi antinațională i s-ar putea replica prin recursul la istorie: regii și împărații, de la Frederic cel mare la Ducele de Kent astăzi, au fost sau sunt masoni. Regii erau ”șefii” masoneriilor. Și George Washington a fost mason. ”Puteau fi împărații și președinții împotriva statelor pe care le conduceau? Puteau fi împotriva statelor lor politicieni sau oameni de cultură români ca ca I.C. Brătianu, Ion Heliade–Rădulescu, Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga, naționaliști convinși, poeții Văcărești sau Spiru Haret? Dar Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr, Ion Minulescu, Teodorenii, Victor Eftimiu, Mihail Sadoveanu?”, se întreabă bătrânul mason.

Harap Alb, ucenic mason

Autorul îi ”investește” cu ”rang” masonic și pe Eminescu, și pe Ion Creangă, despre care se afirmă că n-ar fi fost masoni, ”dar, la Creangă, dacă citești Harap Alb, ai în față ritualul gradului de ucenic”. În viziunea lui Bălcești, Harap Alb este ”transpunerea literară superbă” a unui ritual masonic de Gradul I.
Nestorescu nutrește convingerea că mason nu devii, ci te naști. Masonii plătesc și ei o cotizație, ca la partid, e drept, dar masoneria este o ”dispoziție spirituală”.
Care este, totuși, secretul masoneriei? La această întrebare, răspunsul autorului a venit prompt: trăirea. ”Este singurul secret rămas în masonerie. Trăirea este strict individuală. Din nefericire, astăzi trăim într-o societate bolnavă, bulversată, orice s-ar spune”.

Semănătorul

Puțini sunt cei aleși să pășească pe ”calea regală” a masoneriei. Asta pentru că, la nivelul societății românești de astăzi, se resimte acut lipsa elitelor. Elitele au murit în pușcării sau au fugit în străinătate. ”Altele nu s-au născut încă, au nevoie de un semănător”. Cei care se gândesc să adere la mișcare trebuie să știe că masoneria nu produce nici revoluționari, nici guvernanți, nici miniștri. Ea seamănă idei. Pledează pentru toleranță. ”Declarația de Independență a SUA sau cea a Drepturilor Omului nu erau altceva decât idei masonice expuse pe hârtie. Masonii veneau spre făurirea unei lumi noi. Mai mult ca oricând, avem nevoie de toleranță”.

Calea

Pe autor îl încearcă un regret pe măsura dimensiunii fenomenului, în amploare. Masonii au de învins un crunt dușman. ”Există un mare rău azi în masonerie: cantitatea”, afirmă Bălcești. Sunt mii de masoni mai peste tot, în Americi milioane chiar, fapt care domolește energia sentimentului și dăunează solidarității și vitalității masonice. ”Dacă vom alerga după cantitate, nu vom realiza nimic. Amintiți-vă extraordinarele cuvinte ale lui Iisus: Am venit să împlinesc legea, nu să o schimb. Da, câtă vreme vom conferi valoare expresiei numerice a cantității, nu vom face mare lucru. Mulți intră, puțini rămân. Trei sute să fie, dar care să meargă pe calea Luminii și a Adevărului, care este Calea spre Dumnezeu”, a concluzionat autorul ”Enciclopediei…”, o lucrare care – se speră – va contribui semnificativ la ”făptuirea” masonică românească.

                                                                                                                                Leonida Corneliu Chifu

Enciclopedia ilustrată a francmasoneriei din România”, lucrare în trei volume semnată de Horia Nestorescu–Bălcești, apărută la Editura ”Mileniul III” (coordonată de Constantin Trestioreanu), include aproape zece mii de nume care au însemnat enorm pentru ”făptuirea românească”. În intenția autorului (n. 1938), care numără aproape șase decenii de activitate pe tărâm masonic, cartea (o contribuție importantă la ”epopeea” masoneriei), generos ilustrată, reprezintă o încercare de a schimba tonalitatea discursurilor despre o mare mișcare, foarte veche, ale cărei origini sunt de căutat cu 4000 de ani înainte de Hristos. ”Calendarul masonic indică anul 6006”, precizează autorul (între timp s-a ajuns pe la anul 6021). Am fost asigurați că, atâta vreme cât vor fi oameni pe Terra, nu se va lăsa cortina peste mișcarea masonică. Ea va dăinui – probabil – cât Pământul.

Profesorul lui Caragiale

Autorul situează Ploieștiul – căruia i se acordă un loc semnificativ în ”Enciclopedie” – printre centrele masonice importante ale țării. În 1869, exista deja o lojă importantă aici, iar în 1880 și 1881 au apărut alte două. Documentele atestă prezența a 144 de masoni în Ploieștiul secolului al XIX-lea. Cine erau masonii? ”Nu-i cunoaștem. Majoritatea masonilor din acea perioadă a istoriei Ploieștiului erau ofițeri, dar nu se cunosc prea multe despre ei. Acest ordin, cavaleresc la origine, a prins mult mai bine în armată”. Avem, totuși, unele indicii referitoare la mișcare. Un oarecare Zaharia Antimescu, profesor, l-a avut elev pe… I.L. Caragiale. Mai încoace, cunoscutul scriitor I.A. Bassarabescu, fondator al Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga”, fost și prefect al județului.

Războaiele viitoare vor fi religioase”

Sesizăm în discursul autorului o pronunțată nuanță polemică. ”Din păcate, cuvântul francmason a fost ocultat, diabolizat (ca, de altfel, și mișcarea în interiorul căreia s-au manifestat masonii)” de cei mânați de patimi, cu stări de spirit ”fluctuante” sau purtători ai unor intenții subversive, menite să submineze mișcarea și mesajul ei. Acestora li se adaugă cei incapabili să-i pătrundă esența și întreaga complexitate.

Autorul, care nu doar vorbește, ci și scrie, susține că nimeni nu intră în masonerie dacă nu afirmă, verbal și în scris, că este credincios. ”Fiecare să creadă în Dumnezeul lui, dar să creadă. Războaiele viitoare nu vor fi economice sau pentru spațiu vital, ci religioase. Noi înțelegem jihad-ul în sensul lui actual. Ce au fost cruciadele, dacă nu un jihad cu crucea într-o mână și sabia în cealaltă?”. Masoneria se vrea o confrerie multietnică, multiconfesională. ”Vrea să facă mai mult decât restul, puzderia de asociații, societăți, ONG-uri. Să aducă în lume toleranța”. Un mason îl are lângă el, în templul masonic, nu numai pe fratele său ortodox, catolic etc, ci întreaga comunitate ecumenică. Bălcescu (din care autorul a citat copios – n.r.), observând o anumită ”sterilitate” a scriitorilor din vremea sa (!), considera că aceasta provine din lipsa ”convincțiilor” puternice în Dumnezeu. ”Masoneria, alături de Biserică, l-a regăsit pe Dumnezeu. Numai credința în Dumnezeu, în voința sa revelată și în nemurirea sufletului ne poate salva”, subliniază Horia Nestorescu – Bălcești.
(Sfârșitul primei părți. Urmarea în ediția din 12 februarie 2021)

                                                                                            Leonida Corneliu Chifu

Anii 80, Câmpina

Cenaclul “l. L. Caragiale” – Florin Dochia, Florin Toma, Mariana Criș, Călin Angelescu, Ion Stratan, Florin Manole.

Foto – Ioan Mihai Cochinescu

Am hotărît recent într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie a Societăţii pentru Literatură Ploieşti (SPLP, infiintata imediat dupa revolutia din 1989 prin Sentinta Civila nr. 6 a Tribunalului Ploiesti din 14 martie 1990 sub nr. de dosar 114/1990) si confirm public in calitate de presedinte in exercitiu al acestei Societati, ca actualul Cenaclu al Grupului de la Ploiesti, continuator real si de drept al fostului Cenaclu de literatura “I.L.Caragiale” Ploiesti sa reia activitatea acestuia, sub acelasi nume.

Acum cateva zile scriitorul Florin Manole mi-a comunicat ca in cel mai scurt timp se va face publica aceasta hotarire.

Nu exagerez deloc afirmand ca mi se pare a fi o hotarire istorica si necesara pentru revitalizarea activitatii literare ploiestene si speranta aparitiei unei generatii noi de tineri scriitori prahoveni de autentica valoare.

La sedinta Consiliului de Administratie al SPLP au participat: scriitorul Florin Manole, jurnalistul Leonida Corneliu Chifu, regizorul de film Catalin Apostol, poetul Ioan Vintilă Fintiş (liderul Grupului de la Ploieşti) si scriitorul Ioan Mihai Cochinescu, presedintele SPLP. Ii invitam cu drag pe toti fostii membri ai “Cenaclului I.L.Caragiale” din Ploiesti sa contacteze conducerea Grupului de la Ploiesti pentru detalii privind activitatea cenaclului.

Invitatia este adresata deopotriva tinerilor scriitori prahoveni.

(Ioan Mihai Cochinescu – 7 februarie 2016)

Cenaclul “I. L. Caragiale” la Centrul Dramatic Mythos, recită Valentin Irimia, 2 februarie 2015

Între spectatori, Oana Stoica, Eugen Petri, Florin Manole, Dan Minoiu.

Foto Marian Dragomir

Prin amabilitatea conducerii Filarmonicii ploieștene ce găzduiește Cenaclul “I. L. Caragiale”, vor fi reluate ședințele literare de prezentare a celor mai noi creații ale membrilor cenaclului.

De asemenea, va fi prezentat filmul documentar despre ediția a treia a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală, Parcul de Vest, regia Cătălin Apostol, vicepreședinte al asociației “24pharte”.
Asociația “24pharte” administrează Cenaclul literar “I. L. Caragiale” și a inițiat proiectul “Muzeul de Artă Contemporană În Aer Liber” Ploiești.

Vă fi ținut un moment de reculegere în memoria poetului Martin Culcea,

Asociația “24pharte”

Ieri, 27 ianuarie 2021, colegul nostru, poetul Martin Culcea din Ploiești, a trecut în veșnicie.
Martin Culcea, pseudonim literar al lui Gheorghe-Ioan Culcea-Bodea, n. 26 februarie 1955, Ploiești. Fiu al Frusinei și al lui Gheorghe Culcea.

Studii în Geologie-Geofizică de foraj.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Brașov din 1996.
A debutat în 1967 într-o antologie de povești scrise de copii, apărută la Editura Didactică și Pedagogică.
Din 1974 colaborează cu reviste literare din țară.
Membru fondator al cenaclului Numele Poetului al revistei Luceafărul, condus de Cezar Ivănescu. Menționat în Dicţionarul scriitorilor români, Chişinău, 2010 și în Dicţionarul scriitorilor de azi, Editura Portile Orientului, Iaşi, 2011.
I s-au decernat: Premiul „Geo Bogza” – Paznic la far, Plopeni, 1998 și Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul Rostirea în șoaptă, 1996 și pentru volumul Poet sub acoperire, 2016.

Opera: Umor alb, 1994; Criza de Identitate, 1994; Rostirea în șoaptă, 1995; Box, 1996; O vânătoare, 1996; Amor pe tavan, 2008; Melancolie Diesel (antologie a cenaclului Atitudini), 2010; Pentarombul (împreună cu Ion Stratan, Costin Lupu, Ioan Vintilă Fintiş, Filip Köllö), 2011; poem VERSUS poem (antologie de autor), 2012; Natură în mişcare cu infantă, flamingo şi fără măr (antologie a cenaclului Atitudini), 2012; Antologie de poezie română contemporană în traducere franceză, germană, engleză, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2013; Antogie a cenaclului Atitudini, 2013;

Referințe critice (selectiv): B. Crăciun, D. Crăciun-Costin, Dicționarul scriitorilor români de azi, Iași: Porțile Orientului, 2011; Ana Blandiana, Constanța Buzea, Laurențiu Ulici, Cezar Ivănescu, Ion Stratan, Ieronim Tăutu.

(uniuneascriitorilor.ro)

Acolo unde ni se termină ţara sau mai bine zis acolo de unde începe, din Delta Soarelui –răsare, există un ţinut magic, puţin cunoscut omului de rând. Dincolo de necuprinsul Deltei Dunării printre sălcii bătrâne cu rădăcinile dezvelite de vânt şi ape, dincolo de peisajul maiestuos al nuferilor, Pădurea Letea se descoperă cu înţelepciune celui ce vrea să o cunoască. Şi nu este uşor să îi pătrunzi tainele despletite, ca şi lianele ce îi frâmântă neliniştea.

Aici se găseşte cel mai nordic punct din Europa în care se dezvoltă o pădure subtropicală. Un contrast ciudat etalează stejari impunători cu vârste seculare (unii au peste 500 de ani) pierdu printre dune de nisip rătăcitoare. Viţa sălbatică şi liana grecească strangulează tulpinile arborilor cu forme contorsionate, dând peisajului un aer exotic. Se spune acest plante s-ar fi aclimatizat la noi datorită păsărilor migratoare din Africa transportându-le seminţele. Trunchiurile noduroase desprinse parcă din lumea basmelor sunt aplecate întotdeauna către apă.

Pădurea se află în partea de nord a Deltei Dunarii, lângă satul Letea, la 23 de kilometri nord-vest de oraşul Sulina. Dezvoltată peste grindul nisipos cu acelaşi nume, pădurea Letea nu este la fel ca celelate păduri. Priveliştea schimbătoare la orice pas este determinată de faptul că această junglă din deltă este dependentă de variaţia dunelor de nisip. Vara, temperatura pe dune poate atinge şi 60 de grade. Cândva acum 7 000 de ani aici era un golf al Mării Negre. Nisipul alb şi foarte fin al dunelor provine din scoicile marine şi este spulberat de vântul puternic în timpul iernii.

Un nisip ce măsoară prin clepsidra Deltei Dunării, geneza celei mai tinere regiuni din ţinutul României…

Satul Letea pare desprins din poveşti la prima vedere. În sat ajungi doar cu barca. Rusticul său împleteşte destinele a 300 de oameni în cea mai veche rezervaţie naturală din ţara noastră. Cerul plânge senin şi deltaic în pereţii albaştri ai căsuţelor cu acoperişuri din stuf. Curţile înflorate îşi aşteaptă oaspeţii. Nu există drumuri asfaltate. Nu există apă potabilă. Tot satul Letea se aprovizionează de la două fântâni. Şi numai una are apă potabilă, 100 de litri de apă pentru 300 de oameni şi numeroşi turişti.

Locuitorii, lipoveni ruşi refugiaţi aici de mai bine de 200 de ani, s-au adaptat în ultimii ani cerinţelor turiştilor români şi străini, oferindu-le acestora pe lângă obişnuitul Letea Safari şi mâncărurile tradiţionale din peşte. Vizitatorii sunt întâmpinați cu muzică tradițională ucraineană, astfel încât experiența lor să fie mai interesantă și încărcată de amintiri de neuitat. Cel mai des mijloc de transport este căruţa trasă de cai. Sărăcia îneacă valuri, valuri destinele oamenilor într-una dintre ele mai diversificate regiuni naturale ale României: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Împreună cu Pădurea Caraorman și Delta Dunării, în general, Pădurea Letea reprezintă al treilea loc din lume ca număr de specii de plante și animale, după Arhipelagul Galapagos și Marea Barieră de Corali.

Căruţe verzi şi albastre, oameni şi cai, cer şi ape, nuferi şi stuf…

Puţinii oameni care mai trăiesc în satul Letea sunt depăşiţi numeric de caii sălbătici care însufleţesc zona. Pădurea Letea este singura din Europa care oferă o astfel de atracţie. Numărul cabalinelor se estimează la circa 2000 de exemplare, dar sursele oficiale afirmă că în prezent doar 500 de cai mai galopează în pădure. De fapt este vorba despre cai domestici care au fost abandonaţi, ei fiind obligaţi să se readapteze să traiască în libertate. Povestea acestor frumoase animale este însă destul de dureroasă. În anii comunismului oamenii nu au mai avut cu se să îşi hrănească animalele, lăsându-le slobode pe câmp. Unii susţin că o boală infecţioasă i-a determinat pe localnici să-şi părăsească animalele. Se spune că aceste cabaline ar fi existat în zonă încă de acum 700 de ani după marea migrație a tătarilor. După 1990 caii au devenit o sursă de importantă de profit pentru săteni şi pentru samsarii care îi sacrificau la abator pentru carnea exportată în Italia. După ce îşi îndesau TIR-urile până la refuz animalele stresate începeau să se lovească între ele. Pentru a le menţine vii până la abator, negustorii le tăiau tendoanele, ca să nu îşi mai poată mişca picioarele. Până în anul 2011 Pădurea Letea a fost pepiniera Europei pentru carnea de cal sălbatic, mult mai bună decât cea a calului domesticit. În acest an Organizaţia Vier Pfoten a reuşit să salveze 41 de cai de la tăiere, mulţi însă au murit pe drum. Traficul de cai a luat sfârşit în luna mai, când aceeaşi asociaţie a reuşit să stopeze măcelul cailor sălbatici. Se pare că în peisajul sălbatic al Junglei Deltaice, cea mai crudă vieţuitoare rămâne omul. De atunci, în urma unor reportaje şi filme documentare Europa a aflat de cai sălbăticiţi din Pădurea Letea. Dar, ca orice lucru românesc, şi acesta este anapoda. În prezent aria cabalinelor este înconjurată de un gard de sârmă pentru a proteja scoarţa copacilor pe care animalele o mănâncă, în afara altor surse de hrană. Acest fapt pune în pericol nu numai viaţa cailor, ci şi a căprioarelor, a mistreţilor şi altor animale care nu pot ajunge în perioada secetoasă la locurile cu apă. Prin gard însă dacă norocul este de partea turiştilor pot zări aproape de islazul satului pe lângă cai şi câteva vaci.

Ce poate fi mai frumos decât o herghelie de cai alergând pe câmpia fluvio-marină?! Un spectacol extraordinar de putere şi sănătate, de graţie şi inteligenţă astfel poate fi descries galopul cailor. Calul este poezie în mişcare, energia lui nestăvilită ajutând oamenii de-a lungul mileniilor să construiască vaste imperii. Caii putere i-au dat putere omului! E necesar să învăţăm să folosim această putere în scopuri pozitive. Poate a venit vremea ca atunci când pornim într-o vacanţă să ne vedem ţara şi dincolo de frumuseţile turistice. Dincolo de peisajele minunate şi drumurile plin de de gropi, există poveştile oamenilor şi ale locurilor.

Dumnezeu a hărăzit pământul românesc cu una dintre cele mai frumoase şi diversificate regiuni naturale din Europa, Delta Dunării. Un loc unic în care comuniunea cu natura devine ceva atât de firesc, se află la noi acasă. Abia de câţiva ani organele competente desfăşoară un amplu proiect de mediatizare a Pădurii Letea pentru dezvoltarea ecoturismului în zonă. Lăudabile în acest sens sunt şi eforturile lui Ivan Patzachin. Accesul în pădure se face numai cu un ghid local.

Se spune că Pădurea Letea ar fi apărut în urma unei întâmplări marinăreşti. La un moment dat, un convoi de ambarcațiuni grecești, ce transportau semințe, a fost prins de reflux. Pentru a scăpa de greutate, au aruncat sacii cu ghinde de stejar. Dar de ce ți-e frică nu scapi! Corăbiile s-au împotmolit, arborii au crescut, iar marinarii au întemeiat astfel primele locuințe. Să vă mai spun că nevasta armatorului se numea Lethe (în greaca clasică însemna uitare sau ascundere)?

În Împărăţia Nisipurilor potcoava cailor sălbăticiţi aşterne colb de poveste peste potcoava verde, frunza de jad, a nuferilor. Acolo unde se termină ţara noastră, răsare soarele. Tot acolo începe aceeaşi Românie.

(Ramona Muller)

într-o lume excesiv de banală

port cămașa made în china

întorc manșetele și dau din mâini

ca o tarantulă

pentru că mâine va fi ziua

fără schimb de amabilităţi

îmi scot din cap starea de fapt

și stau cât mai departe de exagerări

chiar dacă lângă mine

păpădiile fac skandenberg

într-o lume excesiv de banală

bunicul meu rămâne

cel mai tânăr dintre oameni

și-a prins ridurile în buchet

aprinzând un felinar pentru fiecare an

ziua de mâine deja o tai pe din două

și dacă locul tău nu este în biografia muritorilor

să ţii minte că deasupra noastră este toată lumea

(Ramona Muller)

(CentrudePresă)

Transformă-mă-n colindă
Când ,, Lerui ler” adoarme,
Prin slovele de Lună
Și-n flori de gheață-n noapte…

Să nu mă uiți pe prispă
E-atât de rece viața,
Colindă-mă prin casă
La focul dinspre laița-

Unde aștept creștinii
Cu-al lor colinde vechi,
Îmbracă-mă-n colinzi
Și-n stele la ferești…

Iar dacă umbre rare
Vor încerca s-apară,
În iarnă pe cărare
Le-nlătură cu-o pară-

Din vechiul felinar
Să nu mi te cuprindă,
În trupu-ți de hoinar
Acea teamă proscrisă…

Acum la ceas de Lună
Ajunul bate-n porți
Tu să mă cânți colindă,
Nu-mi pregeta, de poți…

Transformă-mă-n colindă
Din vechi note de vânt
Troiene pe sub pleoapă,
S-adorm cu tine-n gând!

Autor: Irina Coptil

10 decembrie 2020@
,,ȘTERGARUL MAMEI MELE”

Infinitul
Angelică ființă cu legănări de barcă,
ce pânzele în apele adânci ți le arunci,
m-aș avânta în larg, tu de mi-ai da porunci,
să fiu Adamul tău, în ancestrala arcă.
Din luciul apei tale, lumini vor să străbată
prin fumul de țigară tot ce-or putea străbate,
mă pierd în ceața deasă, visez la libertate:
nimic nu va putea visu-mi să-l abată!
Cu vinul în pahare, Luceafărul busolă,
la rame ca să trag îndată-i mai ușor,
de-i roșu sec pelinul, ce-i numai bunișor,
te voi salva din valuri, iubita mea creolă!
[…]
Eu te salvez o dată, tu sari iară-n adâncuri,
când am crezut o clipă că valul a murit,
în geamătul albastru, ecou nețărmurit…
Infinitu’-l ancorăm cu ale noastre pâncuri.
28.04.2020

Maria
Mijesc în ochii tăi corăbii ce-s legănate de dorințe,
avem ascunse-n inimi săbii, lucesc în lacrimi suferințe. În valuri vorbele te spală și-ți șuieră-n urechi cuvântul, în clipa providențială, când la liman e fermecat pământul. Aruncă-ți pânzele departe și hai, doar azi, te clatină-n derivă, să facem de-am putea o parte, precum Adam și Eva din era primitivă. Să ancorăm o clipă-n fericire, să ne pârlim ca șerpii-n lanuri solzii, în noi o viață legendară să conspire, în timp ce zeii degusta-vor iar ambrozii.

Mariana
Eu văd că Luna nu se-nalță fără tine,
nici stele nu mai sunt pe cer,
plutește-n aer un candid mister,
de-ai fi aici, îndată mi-ar fi bine!
De te-aș cuprinde-n brațe înc-o dată,
liană-n jurul tău m-aș face,
dar tu preferi să stau pe ace,
să cred: ce-a fost, nu va mai fi vreodată.
Vorbim pe „Mess’” doar câteva minute,
aceasta-i tot ce-mi poate oferi o zi,
ești curcubeul care va trezi
o ploaie de iubire, menită să ajute!
Nici Soarele nu încălzește fără tine,
nici florile nu vor să mai răsară,
te-aștept oricât!… numai să vii în țară:
o lume-ntreagă-atunci ne v-aparține!
25.04.2020

Curcubeu
Prefă-te umbră în făptură,
prefă-te dor în realitate…
cu un pahar de vin de calitate,
și-o cuminecătură.
Departele Tu fă-l aproape,
eu noaptea o voi face zi,
din lumea viselor nu mă trezi,
mai lasă-mă ascuns sub pleoape.
[…]
Privesc la cerul cel albastru,
prin’ crengile copacilor înmuguriți,
l-atingeri de copii îndrăgostiți,
dar tu departe ești, precum un astru.
Iar cum nimic din toate acestea
n-ar fi-ntru-totul îndeajuns,
o pandemie ne-a ajuns,
să ne-ntrerupă iar povestea.
Cu toate-acestea eu mai sper
că se sfârșește orice vijelie
cu-n curcubeu, în tril de ciocârlie,
trimis de sus, trimis din cer…

(George Rîurel Bălan)