Cenaclul I.L. Caragiale

În Săptămâna Patimilor, în a doua zi a Paştelui Catolic, membrii Cenaclului I. L. Caragiale s-au reîntâlnit în cadrul primăvăratec oferit de Filarmonica Paul Constantinescu. Admirăm în culisele Filarmonicii elevii şi copii antrenaţi în activităţile artistice specifice acestei perioade. Rememorez câteva momente ale adolescenţei presărate cu vocalize corale şi momente ale brigăzii artistice. Pluteşte în atmosferă mireasma pascală şi a Floriilor abia trecute. Miroase a bine, a bucurie şi iubire!

Ioan Vintilă Fintiş ne prezintă “Revista Presei”, punând în evidenţă rubrica lui Daniel Cristea-Enache din “România Literară” şi rolul benefic de revalorizare a unor poeţi trecuţi oarecum într-un con de umbră. Printre aceştia se numără şi Petre Stoica, fost coleg cu Nichita Stănescu. Se subordonează în ordinea cronologică un “canon literar” dedicat de către “România Literară” celor mai iluştri scriitori, “100 de poeţi români în 100 de ani”. Urmează articole din publicaţiile “Apostroful” (poeme de Petrişor Militaru), “Luceafărul de dimineaţă”, “Tribuna” şi “Ramuri”.

La rubrica “Cel mai recent poem” : Mihai Ioachimescu ne încântă cu “Balada unei fantome”, doamna Luminiţa Bratu cu “Când Nietzsche a plâns” , Ramona Muller cu “singurătatea inelarului” şi Anda Mihaela Miroiu cu “Liber de senin” şi “Bacoviană”. Savurăm emoţia clipelor poetice în ropote de aplauze binemeritate.

Florin Manole încearcă să ridice mingea la fileul deja consacratei rubrici “Un gând despre suflet”. Identificând în realitatea actuală, dar şi de viitor apropiat probleme în conlucrarea relaţiei educaţie-suflet, Florin Manole ne îndeamnă să cugetăm asupra concluziilor halucinante ale unui expert în educaţie asupra “vinei” profesoarei înjunghiate, la una dintre şcolile din Ploieşti. Subiectul naşte opinii divergente şi convergente, “Clubul profesoarelor” din cadrul cenaclului afirmându-şi poziţia unitară chiar şi în timpul pauzei literare. Graţiela Avram şi Maria Bem susţin obligativitatea delimitării sarcinilor educative ale unui profesor de cele administrative şi de cele “de păzitor” ale elevilor. Rolul unui cadru didactic este acela de a-i învăţa pe elevi, nu de a împărţi laptele şi cornul sau de a sta de pază, pentru a supraveghea cine intră şi cine iese din şcoală. Fiind în acelaşi domeniu de activitate subscriu că datoria unui dascăl este de a se dărui “cu suflet” acestei meserii. Pentru a se înfăptui acest lucru, trebuie să i se asigure dascălului protecţia fizică şi afectivă necesară.

Florin Manole subliniază ideea necesităţii implicării mai multor tineri în activităţile educative, de genul întâlnirilor de cenaclu, pentru a putea transmite pe mai departe convingeri semnificative, realităţi literare şi valenţe responsabile în domeniul artei. Marian Smaranda include în această ipoteză rolul activ pe care îl are profesorul în modul în care un elev poate înţelege sau nu o idee, un eşec, un efect plurivalent al unei acţiuni.

Ioan Vintilă Fintiş ne introduce în lumea sa poetică prin lectura “Coridoarele cuvintelor”.

“Singur şi fericit am să mor într-o ţară a frigului-
niciun drum către acesta nu deschide alt drum,
un demon roade secunda, în valuri gâlgâie frigul
şi mă acoperă întrutotul.

Nu mai există nimic
Doar o apocalipsă de ninsoare în care şi muntele s-a prăbuşit.”

Maria Bem apreciază scrierea poetului ca fiind o “scriere grea” din care se deduce frica de moarte, ca proces biologic şi fiziologic, dar şi energia magică a cuvântului din care poetul, parcă renaşte.
Direcţiile induse de “spovedania” literară a preşedintelui de cenaclu iscă intersecţii de păreri. Inconfundabilul Smaranda apreciază că lirica lui Fintiş este ca o “atingere calofilă, plină de metafore”, iar că să descrii o asemenea moarte “ţi-ar trebui 1000 de ani” pentru că “astfel se dezvoltă lumea textuală pe care Ion o proiectează” , “ca o stingere calmă, astfel încât revolta este ca o renaştere”.
Poetul Sorin Vânătoru consideră că poezia lui Fintiş prezintă o “metaforizare excesivă, astfel încât se pierde sensul”; “un fragment de neant, dar dacă vine Fintiş şi îl priveşte fintişian iese o lume”, dintr-un increat se produce un creat, “dar acest tip de text, după părerea mea nu se mai poartă.” <<Tematica abordată poartă amprenta talentului său “impresionist” à la Monnet.
Apocalipsa lui Fintiş este frumoasă, ca o cofetărie întreagă, nu este dureroasă>>.
Graţiela Avram apreciază natura poetică indusă ca fiind “un scenariu apocaliptic” şi o imagine vulnerabilă a morţii, un tablou antic , o “lume arzând”, “căutare a unei lumi demult apuse”.

Teodor Ghiondea afirmă că reflectarea poetică a lui Ioan Fintiş prezintă accente hermeneutice, care îl plasează pe autor într-o perioadă postmedievală a concepţiei lierare, dinainte de Renaştere. Contrastele dintre un alb clar, simţit în tăcere şi cuvintele care răspund în aceeaşi culoare realizează succesiunea dintre naştere şi moarte ca un ritual iniţiatic. Substanţa textuală rezidă în capacitatea poetului, conform spuselor lui Marian Smaranda, că “fără să îmbrace haina călugărească benedictină”, Fintiş are capacitatea de a crea o funcţie iniţială în poem, pentru ca mai târziu aceasta să capete o altă utilizare. Poetul ne concluzionează legătura indisolubilă dintre eul său contemplativ în faţa morţii şi autenticitatea apocalipsei interioare. Verticalitatea oricărui proces uman constă din punct de vedere literar în crearea unei “poezii ascensionale”, în care dematerializarea are un efect şi rol important.

Ultima rubrică a ordinei de zi ni-l aduce în prim plan pe Teodor Ghiondea cu “Muntele” (Note de lectură la “Craii de Curtea- Veche” de Mateiu Caragiale). Ascultăm fascinaţi notele de lectură şi ne cufundăm în structura textuală şi universală redată. Teodor Ghiondea aminteşte de rolul important pe care l-a avut în formarea sa literară Vasile Lovinescu (“Maeştrii nu mor”). Calistrat Hogaş a străbătut Munţii Neamţului, dar a avut parte şi de o cale iniţiatică în aceste drumuri ascensionale. Traian Lazăr intervine:
– L-aţi cunoscut personal pe Vasile Lovinescu? Se spune că este mai important decât Eugen.
– Este altceva!

Se fac referiri la “Creanga de aur” a lui Sadoveanu şi la faptul că multe lucruri Vasile Lovinescu le ştia de la Eugen Lovinescu, transmise nu din cărţi, ci împărtăşite în viaţa de zi cu zi. Teodor Ghiondea ne relatează, cum Vasile Lovinescu i-a povestit: ” Într-o zi, Sadoveanu cu alţi prieteni
mergea la vânătoare pe o vreme absolut imposibilă; s-au rătăcit cu maşina şi au ajuns într-un loc unde se întrezărea o moară mică, ţărănească. Coborând din maşină şi întrebând unde se află, ţăranul le-a spus doar să nu meargă mai departe pentru că Domnul Ştefan mai poartă o bătălie cu turcii. Nu au băgat de seamă vorbele lui. Sadoveanu care cunoştea mai bine decât oricine pe lumea asta munţii, n-a mai găsit niciodată locul acela pe care l-a căutat.”
Şi Mateiu Caragiale şi Eliade descriu asemenea întâmplări în lucrările lor. Eliade are un grad circumstanţial de înţelegere.

Istoricul Traian Lazăr intervine:
– Dumneavoastră vorbiţi la nivelul al patrulea de filosofie. M-ar fi interesat să ştiu ce v-a spus Lovinescu despre Kant şi teoria cunoaşterii. Acesta folosea 4 nivele de cunoaştere:
1. cunoaşterea empirică;
2. cunoaşterea intelectuală
3. cuoaşterea raţională,
4. cunoaşterea spirituală.

Sorin Vânătoru conchide că principiul care ordonează lumea este intelectul uman şi că intuiţia intelectuală nu schimbă axa filosofiei. Inima fiind organul principal de producere a cunoaşterii raţionale, accepţia tipologică a existenţei presupune şi raportarea la spirit.

Panaghia reprezintă “totul sfânt”, Maica Domnului, iar folosirea simbolurilor în gândirea concretă nu face decât să compenseze atitudinea emoţională e eului raportat la realitate. În schimb, “gândirea ezoterică este un lanţ de aserţiuni, care nu pot fi demonstrate logic”.

Se remarcă prezenţa ezoterismului în biserică, în mod evident datorită liniei, duhovnicului şi binecuvântării. Discuţiile despre metafizică ca “ştiinţa universalului” sau ca fiind “singurul mod în care principiul arată o faţă” aprind tonusul întâlnirii şi compun matricea conceptului manifestării eului. Când metafizica este dincolo de natură, la nivel structural şi calitatea dumnezeirii se deosebeşte de Dumnezeu însuşi. Florin Manole îl citează pe Heidegger: “Metafizica este situarea noastră în nimic pentru a vedea totul”.

Compensaţia trăirilor demonstrează construirea dimensiunii existenţiale ca pe un Munte…imperativul recognoscibil suplineşte raportarea la un echilibru creativ şi ne îndeamnă să ne raportăm la mental, spiritual şi psihologic, să fim gazdele “confluenţei” de ape, de viu şi iubire, de fiinţare în simetria ascensiunii şi a coborârii universale. Viaţa este realitatea unui vis şi visul unei realităţi. Simetria trăirilor ne aparţine, când noi suntem subiecţii şi protagoniştii destinului şi creăm predicatul acţiunii. Orice text, ca şi orice acţiune de viaţă, odată finalizate, necesită o pregătire iniţiatică. Suntem călători!

“MUNTELE este ceas al destinului, dar şi condiţia pogorârii Harului, a Providenţei, a Certitudinii şi a Adevărului. Disciplina mormântului reclamă exerciţiul extincţiilor repetate şi al “trecerilor” succesive de la o stare la alta , impunând disciplina călătoriei în amplitudinea altitudinii Muntelui. Fiecare potecă ce urcă în Înalt se toarce în Abis pe Axa lumii; luând direcţii diferite, se concentrează pe Vârful Muntelui, ţesând un văl de lumină care întovărăşeşte călătorul şi îi hrăneşte taina .”

Nicu Drăgulin interpretează în finalul şedinţei “Mistreţul cu colţi de argint” de Ştefan Augustin Doinaş, de la a cărui naştere pe 26 aprilie se împlinesc 97 de ani.

(Ramona Muller)

Programul pentru ședința de cenaclu din 22.04.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

1. Revista presei culturale
2. Cel mai recent poem
3. Florin Manole – Un gând despre suflet
4. Coridoarele cuvintelor – Un poem de Ioan Vintilă Fintiș
5. TEODORU GHIONDEA – Note de lectură la “Craii de curtea – veche” de Mateiu Caragiale
5. Marian Zmaranda – Lectură sub microscop

Începutul lunii aprilie ne înflorește sufletele cu după-amiezi culturale binecuvântate. În ambientul primitor al Filarmonicii Paul Constantinescu, Cenaclul I. L. Caragiale își primește membrii, invitații și prietenii pentru descifrarea tainelor literare.

Președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiş urează „Bun venit!” oaspeților Liliana Popa, critic de artă și coordonator al Cenaclului literar „Poeții Cetății” (București), poetului Emanoil Toma, poetului Nicolae Ioan Dragu, lui Cornel Chitic și scriitorului Teodoru Ghiondea. Ne sintetizează Revista Presei, ce include articole din “România Literară”, “Argeșul” și “Cafeneaua Literară”.

„Cronica unui film” ne este prezentată de Mihai Ioachimescu. „Revenge” este invitația pe care o primim cu căldură deoarece Anthony Quinn „respiră și transpiră talent”, iar distribuția și scenariul de excepție recomandă filmul în topul cinematicii contemporane.

La rubrica „Cel mai recent poem” iau cuvântul numeroși membri și invitați ai Cenaclului.

Liliana Popa concretizează rolul artei în orice formă de manifestare a ei: pictură, teatru, poezie etc. Actorul joacă în fiecare seară altfel, iar dacă în teatru arta nu rezidă în timp ca nemurire, „poezia rămâne”. Exemplifică elocvent poezia lui Corin Culcea, vechi membru al cenaclului. Însă structura compoziției lirice ca funcție supremă și redutabilă a textului rezidă în motivul schematic al Mariei Udrea, care a asumat titlurile poemelor lui Culcea într-un singur poem. Din liliputana, dar vasta „Antologie lirică” ne recită Emanoil Toma, un „scriitor de lux”. Doamna Maria Bem ne recită „ Cum sunt eu prin ochii tăi” , iar prietena dumneaei, doamna Bratu ne încântă cu ultima sa creație.

Scrierile Liviei Dimulescu și ale lui Nicolae Ioan Dragu completează cercul liric al rubricii „Cel mai recent poem”.
Teodoru Ghiondea aduce în prim planul atenției noastre un omagiu poetului Ioan Alexandru, ca simbol, ca sens și ca semnificație interioară a literaturii. Atunci când „cuvântul depășește forma” , când „cuvântul înseamnă lipsa tăcerii”, „modul în care se deconstruieşte o conștiință poetică, dacă aceasta nu are o rădăcină trainică” reprezintă accesul la sensibilitate și frumos. „Poezia este limba zeilor”

Se comemorează cel care a pus bazele ca fondator al Grupului de la Ploiești, cu ramificații ulterioare pentru Cenaclul I. L. Caragiale, cel care a fost și cel căruia numeroși membri ai acestui cenaclu îi datorează evoluția literară, Victor Sterom. Toma Emanoil prețuiește foarte mult gândul liturgic alături de Livia Dimulescu, iar noi ne alăturăm în ofranda literară ce îi este adusă marelui literat. „O caldă amintire vie!”

Seara de proză începe cu inegalabila „egiptologă”, Graţiela Avram. Un profesionist trebuie să fie întotdeauna pregătit. Surprinzător pentru mine că nu o văd la prezidiu. O întreb prin gesturi, în timpul ședinței de cenaclu de ce este printre spectatori și nu la prezidiu. Îmi răspunde mimic, ceva din care deduc, speculativ, că ar avea emoții. Într-un târziu, înțeleg că îmi cerea telefonul pentru a avea acces la textul trimis prin mail participanților la cenaclu. Graţiela nu avea textul imprimat. Îi dau telefonul. Graţiela ne încântă cu lectura sa și mă surprind din ce în ce „cunoscătoare” în ale misterului egiptean.

Remarc stăpânirea de sine a autoarei, calda intonație a lecturii, pe care, totuși, mi-aș dori-o puțin mai dinamică, mai agresivă în anumite circumstanțe episodice. Textul citit ne include în realitatea altor paralele și în meridianele altui timp de ficțiune. Iubirea nu ține cont de efectul de piramidă, de timp sau de simbolurile magice, pentru că:

„Sufletul meu te-a cunoscut din veșnicie și vom merge împreună în veșnicie…în El Duat, tărâmul zeilor antici…
Te-am așteptat cinci ani sperând că vei veni….În fiecare an îmi împodobeam sufletul cu nestemate de iubire în speranța venirii tale…

Dar tu nu ai venit…
(…) semnele le vei întâlni pe drum. Te iubesc, Kate tu nu înțelegi că eu sunt prezent mereu lângă tine și că iubirea e eterna? Da, nu mai sunt în trup lângă tine, dar în spirit te însoțesc mereu și te ajut mereu.”

Ca o continuare a îmbrățișării piramidelor și a zeităților egiptene, Kati Enache spiralează seara narativă venind în „Întâmpinarea Domnului”. Autoarea ne întâmpină cu vise și ne îndeamnă la fapte. Subconștientul trezește întotdeauna conștientul! Rațiunea poate amorți și inevitabil, va crea vise! Viața ca un dans…un dans al cărui tempo noi îl dirijăm, fie un vals, fie un menuet, fie un blues sau doar un dans în fața oglinzii. „Eram îmbrăcată elegant, cu o rochie neagră, fluidă. Pantofii de lac fini și înguști începeau să mă strângă. Mă rugam în gând să nu mă ia nimeni la dans.”

Cele două autoare se disting prin vertebra spiritualității individuale, dar în același timp, ca parte universală din spiritualitate. Dumnezeu a fost, poate mai este zeu, în unele credințe, în unele realități sau vise („Zeul care nu pedepsește”). Coșmar nu poate fi!

Ioan Fintiş consideră că atmosfera indusă de cele două lecturi de proză se aseamănă cu cele specifice lui Mircea Eliade, deoarece realitatea se confundă cu imaginația visului. Marian Zmaranda consideră că femeia vrea stomac și inimă pe parcurs, iar nevoia transpunerii visului din tabloul idilic în realitate presupune un efect imediat. Kati Enache conchide că cele trei aspecte ale prozei prezentate sunt: singurătatea, alienarea și inocența.

Schimburile de idei, destul de fervente au la bază dimensiunea supraindividuală, realismul consolidat, iluzia visului, „pofta de de a fi ceva sau cineva, fără a te confunda cu altcineva” etc. Livia Dimulescu sintetizează rolul pe care îl are proză concentrarea pe segmentul de esenţă, pe când diluarea subiectului poate plictisi cititorul prin justificări pe care autorul poate nu le percepe obiectiv.

Rubrica „Lectura sub microscop” prezentată de Marian Zmaranda aduce în prim plan volumul Luminiţei Dascălu, „Ţinutul fratelui mai mare”, în interpretarea originală a criticului literar. Acesta are un sentiment de frustare faţă de primul volum al autoarei prezentat la Ploieşti, deoarece „cuvântul nu are semnificaţii clare” „azi nu este mâine” , chiar dacă poemele sunt intense. Poezia este cerebrală, cu toate că tehnica aparte de scriere impune o „graţie cu cuţitul în mână, chiar dacă nu apare emoţia instinctivă”. Fără a se revolta, poezia Luminiţei Dascălu, are un tragism specific, e ca un cristal, pe care se pot delimita poliedre şi contururi.

Finalul unei seri minunate, pline de frumos atât calitativ cât şi cantitativ, aparţine, ca de obicei actorului Nicu Drăgulin. Ne recită magistral o poezie a unui slujitor al matematicii, Ion Barbu: „După melci”.

Ramona Muller

Programul pentru ședința de cenaclu din 8.04.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

1. Revista presei culturale
2. Poemul cel mai recent
3. SEARA DE PROZĂ: GRAȚIELA AVRAM și KATI RODICA ENACHE
4. LECTURĂ SUB MICROSCOP-MARIAN ZMARANDA
5. ȚINUTUL FRATELUI MAI MARE de LUMINIȚA DASCĂLU
6. O recitare de NICU DRĂGULIN

Primăvara „nichitiană” ne oferă prilejul de a-l omagia pe marele poet ploieştean cum se cuvine.

Şedinţa acestei după-amieze, cu miros de poezie coaptă în cuptor de suflet prahovean, începe cu rubrica „Revista Presei” prezentată, ca de obicei, de preşedintele Ion Fintiş. Articolele din presa naţională: „România literară” nr. 12, nr. 13, „Tribuna” şi „Cafeneaua literară” pun în evidenţă informaţia ca măsură a acceptării unui anumit nivel literar.

„Nu te amăgi că poezia estetică se face din nimic” afirmă Virgil Diaconu, care adaugă în structura sa, şi alte două tipuri de poezie: generaţionistă şi subiectivă. „Nu te feri de folosirea metaforelor şi parababolelor care se constituie ca mesaj poetic”. Caty Enache completează conceptul de limbaj poetic, prin modul personal prin care poetul se exprimă, iar folosirea unui spectru larg de metafore şi expresii necesită un bagaj vast de cunoştinţe din partea autorului.

Petru Dumitriu, un prozator important care a publicat în Franţa foarte mult, se remarcă prin faptul că potenţează în scrierile sale rolul şi influenţa emigrantului în procesul de dezvoltare a unei naţii sau regiuni, ne relatează Ion Fintiş. „Tribuna, care apare într-un format extraordinar, numai în foaie velină, este o revistă a eseurilor.”

Meditaţia asupra sufletelor în varianta egipteană, ne este oferită de nimeni alta decât Graţiela Avram, care de altfel, domină acest teritoriu, de neînţeles pentru alţii. Sufletul are patru forme (componente): 1. Ba – sufletul propriu-zis, reprezentat printr-un cocor cu cap de om; 2. Ka – este legat de trup (de aici grija pentru procesul de îmbălsămare) şi rămâne în mormânt; 3. Ran – reprezintă numele omului care trebuia păstrat cât mai mult timp în amintirea generaţiilor următoare; 4. Akn – inima persoanei cântărită cu balanţa. Sufletele egiptenilor. Dacă sufletul cântărea mai mult decât pana lui Anubis, decedatul nu mergea în rai. Sufletul cântăreşte în jur de 2 grame, conform măsurătorilor făcute de către egipteni chiar de acum 4 000 de ani. Membrii cenaclului participă fervent la discuţiile animate pe baza asemănărilor dintre credinţa ortodoxă cu obiceiurile egiptene (prezenţa strigoilor, a unor sfinţi compatibili cu unii zei egipteni etc).

Rubrica „Dorul de Nichita” aduce în prim plan creaţiile cenacliştilor Maria Bem: „ Nichita nu moare”, Caty Enache: „Nichita” şi Mihai Ioachimescu: „L-am visat pe Nichita”.

Profesorul şi istoricul Traian Lazăr ne prezintă studiul: „Nichita Stănescu şi feţele modernităţii”. Nichita Stănescu, ca şi alţi poeţi a dorit să modernizeze permanent conţinutul poziei, schimbând forme, teme şi motive. Aprofundând tema iubirii el va excela prin limbaj şi se va individualiza prin elementele şi licenţele poetice, dezvoltate ulterior în mariera lui originală.

„Individualizarea lui Nichita Stănescu s-a manifestat, în principal, printr-o nouă atitudine în și față de procesul de creație. O atitudine liberă față de forma poeziei, față de temele poeziei și față de limbajul folosit în poezie.”
Nicu Drăgulin încheie această seară de Mărţişor, o seară completată cu una din impresionantele sale recitări din registrul literar al poetului ploieştean.

Dacă există o cunoaştere a creativităţii, atunci în mod sigur există şi un mod de a reconstrui ceva existent deja, într-un alt sens, într-o altă dimensiune. Ordonarea funcţiei cognitive pe baza unor principii funcţionale în orice domeniu, în cazul de faţă, domeniul artistic, al poeziei, este, din punctul meu de vedere esenţa conştientizării actului de creaţie „nichitian”.

Ramona Muller

Cenaclul I. L. Caragiale s-a întâlnit din nou pe data de 25.03.2019 pentru a-l celebra pe poetul necuvintelor, ploieșteanul Nichita Stănescu.

Revista presei literare a fost rezumată de poetul Ion Fintiș, iar conceptul despre suflet la vechii egipteni a fost expus într-un dialog imaginar cu netheru egiptean și cu lumea zeilor.

Dialogul dintre minte și suflet are loc doar în prezența iubirii, dialog care la egipteni era ilustrat prin prezența inimii (akh) ca parte a sufletului etern.

S-au recitat poezii scrise în memoria lui Nichita Stănescu, poezii ce au evocat sufletul poetului ploieștean.

Seara a culminat cu interpretarea magistrală a poeziei stănesciene de către Nicu Drăgulin, cel ce ne încântă mereu cu prezența lui magică.

La final, un eseu despre îngerul blond al poeziei românești cel care a spus: ”A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger.”

Grațiela AVRAM

Programul Ședinței Cenaclului I. L. Caragiale din 25 martie 2019, ora 17.00 (Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

1. Revista presei culturale
2. Dialog despre suflet
   Grațiela Avram și Florin Manole
3. Dor de Nichita – Cel mai recent poem
4. Nichita Stănescu și fețele modernității
   Eseu de Traian D. Lazăr
5. Nicu Drăgulin
   O recitare stănesciană

În atmosfera boemă a începutului de primăvară, membrii cenaclului ploieştean s-au reîntâlnit la Filamornica „Paul Constantinescu”.

La începutul şedinţei, preşedintele Ioan Vintilă Fintiş prezintă „Revista Presei Culturale” evocând în revista „Argeş” prezenţa literară a „trei trandafiri” ploieşteni: Blanca Trandafir, Diana Trandafir şi Constantin Trandafir. Din „România literară” ne consemnează intervenţia lui Daniel Cristea Enache asupra consistenţei operei poetului Ioan Alexandru, un poet remarcabil al anilor 60 şi nota distinctivă a lirismului celui care a fost inconfundabilul Baconsky. De asemenea, Vasile Igna, un poet „uitat” semnează prezent în condica de prezenţă poetică a revistei. Revista „Tribuna” poartă amprenta unui articol „Inedite”, a lui Christian Crăciun.

Asupra sufletului am meditat împreună cu Florin Manole ca o „trezire din nihilism”, convertind în discuţie problematica ştiinţifică a lui Pascal (existenţa aplicată a lui Dumnezeu) şi faptul că mintea omenească nu are niciun algoritm de calcul, fiind ireductibilă. Limitele raţiunii cer fapte, raţiunea este un primat al faptelor, iar faptele sunt concepute de Dumnezeu pentru că de la ele începe lumea.

Domnul Octavian Onea ne încântă cu o istorioară plină de sarcasm, ironie şi umor „Oblio”, râsetele doamnelor prezente umplând sala de veselie; un Caragiale cotidian adaptat şi adoptat noii structuri politice româneşti, el rămânând actual în orice condiţii.

Fintiş Ioan Vintilă îl prezintă pe Daniel Bănulescu, un important şi original scriitor al literaturii române, format pe plaiuri prahovene. Autor al volumelor: „Te pup în fund, Conducător Iubit!”, „Diavolul vânează inima ta” şi a Trilogiei de poezie cuprinzând : „Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului”, „Balada lui Daniel Bănulescu” şi „Daniel Bănulescu al rugăciunii”, ediții definitive, este tradus în numeroase limbi.

Invitatul serii ne citeşte din caietul studenţesc un fragment din romanul său, în care personajul principal, Bravul Conducător, „Nicky” (Nicolae Ceauşescu) este însoţit de câinii săi credincioşi Corbu şi Şaroma, într-o realitate ce dislocă mitul dictatorului român. Textul selectat prezintă o societate gata să falsifice în cunoştinţă de cauză individualitatea umană într-o viziune originală, sarcastic-ludică prin detaliile precizate. O societate de lingăi îşi justifică deseori comportamentul prin înzestrarea genetică şi/sau intelectuală de care dă dovadă.

Marian Zmaranda apreciază proza scriitorului ca fiind captivantă, iar fantoma lui Ceauşescu escortată de câinii cu puteri fantastice în cadrul unei evocări ce nu este ternă, face ca împletirea fantasticului cu plauzibilul să aparţină tipicului naţional „haz de necaz”.

Şi ceilalţi membrii ai cenaclului Mihai Ioachimescu, Florin Manole, Livia Dimulescu apreciază originalitatea din tehnica narativă a lui Daniel Bănulescu.

Partea finală a întâlnirii este dedicată unei evocări şi anume, scriitorului Cristian Popescu. Daniel Bănulescu referindu-se la cel care a fost prietenul său, consideră că acesta poate fi încadrat printre primii cei cinci scriitori români aflaţi în topul literaturii române, din ultimii 100 de ani. Cu toate că a trăit doar 36 de ani, Cristian Popescu râmâne un scriitor destul de puternic, un fel de Kafka al României, fiind recunoscut la nivel naţional şi internaţional. Şi-a dorit foarte mult să se integreze social chiar dacă a suferit de schizofrenie. Este foarte mult susţint de sora sa. Este cel care a susţinut că poezia este o stare normală a omului de rând, aceasta fiind prezentă în orice aspect cotidian şi în orice colţ urban. În prezent opera lui este extrem de rară, de peste 20 de ani nu a mai fost publicat nimic din ceea a scris. Ne-au rămas de la el 62 de caiete şi foarte multe manuscrise care aşteaptă să vadă lumina tiparului.

Actorul Nicu Drăgulin completează apoteotic prin lecturile din opera marelui scriitor o seară de o mare încărcătură emoţională şi de valoare artistică autentică.

(Ramona Muller)

Programul Ședinței Cenaclului I. L. Caragiale din 11 martie 2019, ora 17.00 (Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

1. Revista presei Culturale
2. Poemul cel mai recent
3. O meditație despre suflet- Florin Manole
4. Seara de proză – DANIEL BĂNULESCU – Fragment de roman
5. O evocare – CRISTIAN POPESCU în spațiul poeziei contemporane

Vă invităm cu drag luni, 7 martie 2016, ora 18,00, la Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploieşti, Sala de Concerte “Ion Baciu”, unde va avea loc întâlnirea după 20 de ani de întrerupere şi 50 de ani de existenţă a istoricului cenaclu “I.L.Caragiale” din Ploieşti (condus pe rând de scriitorii George Moroşanu, Anton Tănăsescu, Florin Dochia, Romea Cantemir, Ioan Mihai Cochinescu, Ioan Vintilă Fintiş).

Vor susţine microrecitaluri solişti instrumentişti şi vocali, va avea loc un recital de poezie şi un dialog între poeţi, va fi proiectat filmul artistic “Umilinţă” în prezenţa regizorului Cătălin Apostol, se redeschid porţile cenaclului pentru toţi creatorii şi iubitorii de literatură, muzică, arte, film, dans, teatru. Vă aşteptăm cu sinceră prietenie! 🙂

Cu mulţumiri speciale pentru: Vlad Mateescu, Galea Ilie, Catalin Apostol, Ioan Vintilă Fintiş, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Ioan Vieru, Ioan Mihai Cochinescu şi Florin Andreescu, Lucia Gruescu, Sorina Ianculescu, Marin Marian, Lucian Vasilescu, Catalin Tzetze, Arthur Teodorescu, Florin Toma, Florin Sicoie, Bogdan-Lucian Stoicescu, Christian Craciun, Cris Mariana, Florin Dochia, pentru contribuţia din perioada anilor ’80, in care au mai activat şi scriitorii: Romea Cantemir, Martin Culcea, Gheorghe Iova, Daniel Banulescu, Radu Aldulescu, Ion Stratan, Florin Iaru, Puiu Damian Spiridon, Mihai Vasile, Emilia Vasile, Anton Tănăsescu, George Moroşanu, Costin Lupu, Sever Avram, Ion Vergu Dumitrescu, Bibi Vasilache, Ştefan Plăiaşu, Doru Bogdan, Nelu Stan, Mihai Ispirescu, Persida Ispirescu, Constantin Hârlav, Nic. Dumitrescu, Reli Ionescu, Ioan Cordoş, Călin Angelescu, Florin Oprea-Salcieanu, Dan Mocănescu, Nicolae Stan, Ioan-Dan Nicolescu, Vladimir Deteşanu, Nicolae Ion Dragu, Maria Georgescu, Lili Enoiu, Marian Popescu şi mulţi alţii.

În montajul foto, imagini de arhivă de la întâlnirile optzeciste ale cenaclului “I.L.Caragiale” în Ploieşti, Câmpina, Slănic, Mizil, Pucioasa, Târgovişte, Văleni, Urlaţi şi multe alte localităţi. O fericită prietenie îl reunea, periodic, cu “Teatrul Equinox” (actualmente Centrul Dramatic Mythos) condus de regizorul Mihai Vasile şi cu Filiala “Muntenia” a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAF) condusă de artistul fotograf David Friedmann.

Următoarea ședință a Cenaclului ”I.L.Caragiale” va avea loc luni, 11 martie 2019, orele 17.00

Astăzi m-am gândit la Buzău şi la Ploieşti, la Vadu Paşii şi la Finţeşti (comuna Năieni, jud. Buzău, aflată la limita dintre judeţele Buzău şi Prahova); m-am gândit la oamenii dragi pe care i-am lăsat în locurile mele natale şi unde am profesat timp de 20 de ani, la locurile vacanţelor mele, pline de parfumul odăilor şi de amintirile bunicilor…

Ştiam că la noi, la Cenaclul I. L. Caragiale va sosi Luminiţa Dascălu pentru o lansare de carte, dar surpriza personală de care am avut parte, a întrecut orice aşteptare…

Preşedintele cenaclului, Finţiş Ioan Vintilă, ne prezintă „Revista presei”, punând în evidenţă câteva subiecte şi articole interesante din revistele „Ramuri”, „România literară” şi „Cafeneaua literară”. Un aspect amplu discutat, pe baza celor relatate şi extrapolate din publicaţii, este cel referitor la vizita Suveranului Pontif Francis, care manifestă o deschidere totală faţă de multe probleme ale omenirii şi care este un apărător al drepturilor umane şi al drepturilor naturale. Dezbaterea continuă prin schimbul de idei referitoare la conceptul Omului Nou, expunerea plauzibilă şi explicită a lui Florin Manole, fiind contrapusă cu sistemul argumentativ de axiome al lui Marian Zmaranda. Ce poate fi inepuizabil prin bogăţia sa? Doar Dumnezeu în sine şi în fapt!

Rubrica „Cel mai recent poem” ne aduce în prim plan cele mai proaspete creaţii ale colegilor de cenaclu.
Surpriza serii la această şedinţă a fost prezenţa „fratelui” (buzoian) meu în ale literaturii, Costel Suditu. Coleg de breaslă, originar din satul Băjani, comuna Vadu Paşii, unde am predat 20 de ani, ca profesoară de geografie. Îl preţuiesc ca Om şi îi iubesc tare mult scriitura. La noi la cenaclu, a însoţit-o pe protagonista serii, scriitoarea Luminiţa Dascălu. Au sosit buzoienii; bucuria mea era nemărginită. Din stânga sunt întrebată: „Deci, numele dv de domnişoară este Suditu?”. Din faţă: „Păi, din Buzău sunt părinţii mei. La Liceul Mihai Eminescu cutare şi cutare…”. O emulaţie de amintiri şi stări torenţiale se adună ad hoc pe milimetru pătrat de suflet.

Luminiţa Dascălu este prezentată de Şeful cenaclului, Ioan Vintilă Fintiş. Volumul de versuri „ fiara
nevisătorul trei” apărut la Cartea Românească, la sfârşitul anului 2018.

Născută în comuna Boldu, judeţul Buzău publică în reviste importante, Luminiţa Dascălu este în prezent bibliotecară la un liceu din Brăila, fiind „un fel de Sorescu brăilean”, aşa cum şi Costel Suditu poate fi considerat „un fel de Sorescu buzoian”.

Cel care proiectează substanţa critică a volumului este inimitabilul Marian Zmaranda, care afirmă: „(…) volumul este fermecător, impecabil; aproape mă simt obligat să fac o excepţie de la modul în care prezint eu poezia. Chiar acolo unde se poeta pune virgula, cuvintele devin o constantă, capătă consistenţă. De remarcat structura fascinantă a titlului, care arată că arată că volumul este configurat mai complex. Ţinuta discursului liric nu coboară, volumul este un univers complex şi matur, cuceritor printr-un efort unitar stilistic. Discursul firesc este răpitor, prin frumuseţea simplă şi lejeritatea cuceritoare. Din sfera discursului rural se degajă o tensiune puternică. Poeta este martorul plătit de Isus care scrie despre Maria, dar şi fetiţa care pleacă din vatra satului pentru a-şi găsi propriul drum.” Distanţarea şi puterea de percepţie a ruralului şi veseliei se regăsesc într-un spaţiu cult, unde moartea este prezentă mai mult sau mai puţin, iar talentul autoarei conjugă dimensiunea matură a versului său. „ O carte bună te provoacă.”

Poeta ne încântă recitând câteva creaţii din ultima apariţie editorială şi remarcă, de asemenea, „armosfera de atelier” din cadrul cenaclului literar I.L.Caragiale, unde persoanele sunt deschise pentru exprimarea pro sau contra unui subiect. Kati Enache afirmă despre poezia Luminiţei Dascălu: „ Versul său prezintă o zonă de dualitate: prezenţa puternică a poetei, cu eu răzvrătit, situat în zona rurală, dornic să îşi împartă angoasele, dar şi cu eul dornic de reîntoarcere, de captare a rădăcinilor. Poezia sa are smerenie şi modestie.” . Livia Dimulescu recunoaşte că demult nu a mai vibrat atât de intens la lectura unor poezii. „Eu rar laud. Dv scrieţi pe structura mea. Mi-au plăcut mult vulnerabilitatea şi sensibilitatea. În poezia dv nu există o revoltă a sentimentelor, ci este o seninătate a tragediei.”

Costel Suditu ne este prezentat de Ioan Vintilă Fintiş. „Sub gutui”, „Terra nobilis”, „ Poeme carnivore” sunt câteva din volumele talentatului şi originalului poet buzoian. Parte din pământul românesc, versul lui Costel Suditu încadrează specificul naţional în contextul regional geografic. Pe de altă parte, experienţa sa literară îl recomandă ca director al revistei lliterare „Literadura”. Poezia lui Costel Suditu se remodelează secvenţial, implicând realităţi sau posibile realităţi proiectate şi asumate prin vers. Autorul ne citeşte câteva din creaţiile personale.

În final, actorul Nicu Drăgulin aduce un omagiu marelui Marin Sorescu, prin interpretarea poeziei „Prânzul”.

(Ramona Muller )

Luni, 11 februarie, 2019: o nouă şedință a cenaclului I. L. Caragiale, din Ploieşti.

Şeful cenaclului, Fintiş Ioan Vintilă, ne-a înmânat legitimațiile promise, după care ne-a citit câteva articole interesante din revistele România Literară şi Adevărul de weekend.

A urmat cronica filmului “Ostrov”, prezentată de Mihai Ioachimescu, film realizat în anul 2006, în regia lui Pavel Semionovici Lunghin, actorul Piotr Mamunov având rolul principal… o peliculă despre căința sinceră şi profundă a omului.

La rubrica “Cel mai recent poem”, au “intrat în scenă” mai mulți cititori, cu propriile creații.

Lectura propriuzisă de cenaclu a fost făcută de poeta Maria Bem, care ne-a citit “un buchet de poezii”, din volumul cu acelaşi nume, autoarea mărturisindu-ne că nu se consideră a avea veleități pronunțate de poet, lucru aprobat şi întărit şi de majoritatea vorbitorilor. Fintiş descoperă în poezia ei tonalitatea unor pasteluri, dar excesul de sinceritate duce adeseori la prozodie şi facilitate, deşi, pe alocuri se simte fiorul adevărat al poeziei, fior pe care l-au descoperit şi Felicia Alecu şi Luminița Bratu, amândouă regăsindu-se în gingăşia imaginilor din aceste versuri. Gabriela Petri a rămas uimită de faptul că o vârstă totuşi înaintată poate să nască atâta frumusețe. Criticul Marian Zmaranda nu s-a dezmințit şi a atacat frontal, sfătuind-o pe cititoare să folosească în lucrările ei şi “noroiul” şi “bubele”, să lucreze cu toate adevărurile acestei lumi. Temele sunt frumoase, generoase, dar tensiunea se atenuează cu prea multe “floricele”. Singura metaforă, singura idee care i-a rămas în minte este Timpul, cel ce reprezintă o prelungire a clipei, înaintea morții, poezia cu acest nume fiind remarcată de mai mulți ascultători.

Marian Zmaranda concluzionează că, pentru el, arta, scrierea trebuie să fie precum un alcool, să te doară capul de ele. Livia Dimulescu a mărturisit cu nonşalanță că nu s-a regăsit deloc în cele citite de autoare, nici măcar la vârsta de 14 ani, căci nimeni nu poate trăi o nesfârșită fericire. Florin Oprea Sălceanu crede că Maria Bem nu prea se ia în serios, notând o singură poezie valabilă: “Timpul”. Maria Udrea intervine şi ea, sfătuind-o pe scriitoare să fie mult mai atentă şi mai riguroasă, în ceea ce priveşte rima şi ritmul, dacă a ales să scrie în stilul clasic, iar Ramona Muller crede că poeta care a citit în această seară ar trebui să se concentreze mai mult pe metafore şi epitete mai grele, care să dea valoare poeziei.

Seara de literatură s-a încheiat cu inimitabilul Nicu Drăgulin recitându-ne, omagiindu-l şi pe I. L. Caragiale, cel care s-a născut pe 13 februarie, 1852.

Asociația „24pharte” invită artiștii ploieșteni și nu numai, admiratorii lor și pe cei cu dorința unui dialog critic, luni, 11 februarie 2019, la ședința cenaclului „I.L. Caragiale”. Acesta va avea loc la ora 17.00, la Filarmonica „Paul Constantinescu”.

Programul întâlnirii:

1. Revista presei culturale
2. Cel mai recent poem
3. Cronica unui film – Mihai Ioachimescu
4. Lectură de cenaclu: buchetul de poezii – Maria Bem
5. Lectură sub microscop – Marian Zmaranda
6. O recitare – Nicu Drăgulin

Primii ostași ai versului în prima ședință de cenaclu din acest an.

Vă așteptăm!

Luni, 7 mai, orele 17.00, la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, vă așteptăm la un regal de poezie și proză cu Valentin Iacob în cadrul ședințelor Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești.

                                   NOTE BIO-BIBLIOGRAFICE

Valentin Iacob s-a născut pe 12 octombrie 1955 în Bucureşti. Este poet, matematician şi jurnalist. În 1979 a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, secţia Informatică, cu o licenţă în Inteligenţă Artificială. Până în 1993 a fost informatician şi profesor de matematică. Din 1992 este redactor la revista „Formula AS”. Debut literar după 1989.

Cărţi

Petrogradul într-un pahar cu şampanie (poeme) – Editura Integral, 1996;

Pianul kamikaze (poeme) – Editura Integral, 1998;

Balada Craiului de Tobă (poem) – Editura Eminescu, 1998;

Clownul lui Hrist (poeme și proze)- Ed. M.N.L.R., 2004;

Colonelul Elf (poeme) – Editura Tracus Arte, 2013;

Poker cosmic (antologie de poeme) – Editura Tracus Arte, 2015;

Viața și moartea în troleibuzul 81  (proze) – Editura Integral 2016

Poetul la Stalingrad (poeme și proze) – în curs de apariție), 2018

Premii

Premiul de debut „Poesis” 1996 și Premiul de debut pentru poezie al ASB 1997 pentru Petrogradul într-un pahar cu şampanie;

Premiul „Biblioteca oraşului Bucureşti” 1998 pentru Balada Craiului de Tobă;

Premiul pentru literatură pentru copii, Concursul național „Al. Odobescu” (Călăraşi 1997)

Premiul pentru poezie APLER 2014  pentru Colonelul Elf

Antologii, volume critice, dicționare

„1001 de poezii româneşti” (Laurenţiu Ulici), „Top Ten” (Al. Cistelecan);

„Developări în perspectivă” și „Noua poezie nouă” (Dumitru Chioaru);

„La formarea ideilor” (Traian T. Coşovei),  „Scriitori români din anii ’80-’90” (Ion Bogdan Lefter);

„Poezia română între milenii” (Geo Vasile);

„Universitas – A fost odată un cenaclu” (coord. Mircea Martin).