Promovate

În atmosfera boemă a începutului de primăvară, membrii cenaclului ploieştean s-au reîntâlnit la Filamornica „Paul Constantinescu”.

La începutul şedinţei, preşedintele Ioan Vintilă Fintiş prezintă „Revista Presei Culturale” evocând în revista „Argeş” prezenţa literară a „trei trandafiri” ploieşteni: Blanca Trandafir, Diana Trandafir şi Constantin Trandafir. Din „România literară” ne consemnează intervenţia lui Daniel Cristea Enache asupra consistenţei operei poetului Ioan Alexandru, un poet remarcabil al anilor 60 şi nota distinctivă a lirismului celui care a fost inconfundabilul Baconsky. De asemenea, Vasile Igna, un poet „uitat” semnează prezent în condica de prezenţă poetică a revistei. Revista „Tribuna” poartă amprenta unui articol „Inedite”, a lui Christian Crăciun.

 

Asupra sufletului am meditat împreună cu Florin Manole ca o „trezire din nihilism”, convertind în discuţie problematica ştiinţifică a lui Pascal (existenţa aplicată a lui Dumnezeu) şi faptul că mintea omenească nu are niciun algoritm de calcul, fiind ireductibilă. Limitele raţiunii cer fapte, raţiunea este un primat al faptelor, iar faptele sunt concepute de Dumnezeu pentru că de la ele începe lumea.

Domnul Octavian Onea ne încântă cu o istorioară plină de sarcasm, ironie şi umor „Oblio”, râsetele doamnelor prezente umplând sala de veselie; un Caragiale cotidian adaptat şi adoptat noii structuri politice româneşti, el rămânând actual în orice condiţii.

Fintiş Ioan Vintilă îl prezintă pe Daniel Bănulescu, un important şi original scriitor al literaturii române, format pe plaiuri prahovene. Autor al volumelor: „Te pup în fund, Conducător Iubit!”, „Diavolul vânează inima ta” şi a Trilogiei de poezie cuprinzând : „Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului”, „Balada lui Daniel Bănulescu” şi „Daniel Bănulescu al rugăciunii”, ediții definitive, este tradus în numeroase limbi.

Invitatul serii ne citeşte din caietul studenţesc un fragment din romanul său, în care personajul principal, Bravul Conducător, „Nicky” (Nicolae Ceauşescu) este însoţit de câinii săi credincioşi Corbu şi Şaroma, într-o realitate ce dislocă mitul dictatorului român. Textul selectat prezintă o societate gata să falsifice în cunoştinţă de cauză individualitatea umană într-o viziune originală, sarcastic-ludică prin detaliile precizate. O societate de lingăi îşi justifică deseori comportamentul prin înzestrarea genetică şi/sau intelectuală de care dă dovadă.

Marian Zmaranda apreciază proza scriitorului ca fiind captivantă, iar fantoma lui Ceauşescu escortată de câinii cu puteri fantastice în cadrul unei evocări ce nu este ternă, face ca împletirea fantasticului cu plauzibilul să aparţină tipicului naţional „haz de necaz”.

Şi ceilalţi membrii ai cenaclului Mihai Ioachimescu, Florin Manole, Livia Dimulescu apreciază originalitatea din tehnica narativă a lui Daniel Bănulescu.

Partea finală a întâlnirii este dedicată unei evocări şi anume, scriitorului Cristian Popescu. Daniel Bănulescu referindu-se la cel care a fost prietenul său, consideră că acesta poate fi încadrat printre primii cei cinci scriitori români aflaţi în topul literaturii române, din ultimii 100 de ani. Cu toate că a trăit doar 36 de ani, Cristian Popescu râmâne un scriitor destul de puternic, un fel de Kafka al României, fiind recunoscut la nivel naţional şi internaţional. Şi-a dorit foarte mult să se integreze social chiar dacă a suferit de schizofrenie. Este foarte mult susţint de sora sa. Este cel care a susţinut că poezia este o stare normală a omului de rând, aceasta fiind prezentă în orice aspect cotidian şi în orice colţ urban. În prezent opera lui este extrem de rară, de peste 20 de ani nu a mai fost publicat nimic din ceea a scris. Ne-au rămas de la el 62 de caiete şi foarte multe manuscrise care aşteaptă să vadă lumina tiparului.

Actorul Nicu Drăgulin completează apoteotic prin lecturile din opera marelui scriitor o seară de o mare încărcătură emoţională şi de valoare artistică autentică.

(Ramona Muller)

Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face nici un pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici la biserică.

Omul de azi nu vrea să dea şi el ceva, vrea doar să primească, fără osteneală şi fără nici o jertfă personală. Se teme să se privească pe sine în ochi. Sistematic fuge de sine însuşi. Se zbate în golul său lăuntric.

Postul Mare funcționează ca un aparat de radiografiere, ca un aparat fotografic, ca o oglindă. Într-un anume fel, nu-l dorim, tocmai pentru că ne va dezvălui realitatea noastră ascunsă.

Duhul consumului, al traiului uşor, al cugetului nesmerit nu îl lasă pe om să se elibereze de multe lucruri inutile care i-au umplut viaţa. Postul Mare este un popas în goana obişnuită a vieţii şi un prilej de transfigurare. Rugăciunea Cuviosului Efrem Sirul, care în toată această perioadă se spune de sute de ori la sfintele slujbe, ne îndeamnă să părăsim duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert şi să dobândim curăţie, gând smerit, răbdare şi dragoste.  Această rugăciune frumoasă şi plină de înţeles se încheie cerând de la Dumnezeu: „dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile şi să nu osândesc pe fratele meu”. Să lăsăm, adică, bârfa, judecata celuilalt, critică aspră care neîncetat ne urmăreşte şi să ne îndreptăm asupra noastră înşine, corectându-ne greşelile.

Postul Mare urmăreşte să ne întoarcem către propriul sine şi contribuie la tămăduirea noastră de bolile duhovniceşti care ne întunecă mintea, ne îngreuiază şi ne amărăsc viaţa.

Dacă vom reuşi să ajungem la o anume măsură de autocunoaştere şi de pocăinţă, atunci Postul Mare nu va fi pentru noi o perioadă posomorâtă şi neroditoare, nu va fi un simplu răstimp plin de îndatoriri morale, ci un prilej de înmuiere a inimii noastre împietrite, care ne va duce la iubire de oameni şi de Dumnezeu.

Excesul de raţionalism al vremurilor grele pe care le trăim vrea să ne ţină departe de tot ce este mistic, isihast, de tot ce este sfântă Taină de negrăit şi mai presus de fire. Rezultatele acestei îndepărtări au ieşit la iveală. Pretutindeni stăpâneşte melancolia şi deznădejdea, care pe mulţi îi rănesc. A venit vremea să recunoaştem în adâncul inimii noastre că ne-am îndepărtat de Dumnezeu, s-a copt vremea pentru o întoarcere la leagănul dragostei răstignite.

În timpul Postului Mare adesea apar ispite, încercări, scandaluri şi căderi. Acestea ne vin ca să ne maturizăm mai mult, ca să ne echilibreze şi să ne cuminţească. Viaţa creştinilor, să nu uităm niciodată acest lucru!, este una a Crucii. Fără răstignire nu vine Învierea.

Postul Mare este o frumoasă şi bună pregătire, un coridor semiîntunecat care conduce către cămara cea plină de lumină. Picioarele pe care umblă Postul Mare sunt rugăciunea şi postul. Însă rugăciunea şi postul fără smerenie şi dragoste nu aduc nici un rod. Postul şi rugăciunea ţintesc să tempereze egoismul nostru.

Haideţi să nu pierdem prilejul pe care ni-l oferă, încă o dată, Postul Mare, de vreme ce, încet-încet, se apropie şi încheierea acestuia. În Biserică, problemele noastre îşi găsesc rezolvare. Iarna cea rece este urmată de primăvara. Triodul este urmat de Penticostar. Ştiut este că vremea înnorată niciodată nu este definitivă. După nor, e mai frumoasă vremea însorită. Acum însă, după cum spune un minunat tropar, este „vremea pocăinţei şi ceasul rugăciunii”.

Monahul Moise Aghioritul

Sursa:pemptousia.ro

In Marea si in Mica Britanie romanii au inceput sa reinventeze engleza si sa impuna limba noastra in adaptarea celei engleze !

1. A Romanian is not “surprised”…his “face has fallen off” (I-a picat faţa).

2. A Romanian didn’t just “do so much with so little” … he “made a whip out of shit” (Face din rahat bici).

3. A Romanian won’t “lose temper” … his “mustard will jump off” (Îi sare muştarul).

4. A Romanian hasn’t just “screwed up” … he “threw his boogers in the beans” (A dat cu mucii-n fasole).

5. A Romanian won’t “try to fool you” … he’ll “throw vapours at you” (Te abureşte).

6. Nor will he “lie to you” … he’ll “sell you doughnuts” (Vinde gogoşi).

7. A Romanian doesn’t “suddenly get it” … his “coin drops” (Îi pică fisa).

8. A Romanian is not “extremely tired” … he’s “cabbage.” His life is not “chaotic” … it’s “cabbage.” And his room is not “a complete mess” … it’s also “cabbage” (Varză).

9. A Romanian doesn’t simply deem an effort “useless” … he says it’s “a rub on a wooden leg” (Frecţie la picior de lemn).

10. You don’t “drive a Romanian nuts” … you “take him out of his watermelons” (Îl scoţi din pepeni).

11. A Romanian will not have “the impostor syndrome” … he will “feel with the fly on his cap” (Se simte cu musca pe căciulă).

12. In Romania, things are not “far away” … they’re “at the devil’s mother” (La mama naibii).

13. A Romanian is not “crazy” … he’s “gone on a raft” (Dus cu pluta).

14. A Romanian won’t tell you to stop “wasting time” … he’ll tell you to stop “rubbing the mint” (Freca menta).

15. A Romanian won’t say that something is “cool” … he’ll say it’s “concrete” (Beton).

16. A Romanian is not “nervous” … he “has a carrot (in his ass)” (Are un morcov în fund).

17. A Romanian doesn’t just “keep quiet” … he “keeps quiet like the pig in a corn field” (Tace ca porcu-n păpuşoi).

18. As a Romanian you don’t “fool yourself” … you “get drunk with cold water” (Te îmbeţi cu apă rece).

19. A Romanian is not “stupid” … he’s “a Venice bush” (Tufă de Veneţia).

20. A Romanian won’t “call it quits” … he’ll “stick his feet in” (Îşi bagă picioarele).

21. A Romanian hasn’t been “scammed” … he “took a spike” (A luat ţeapă).

22. A Romanian is not “a drunkard” … he’s “a blotting paper” (Sugativă).

23. A Romanian will not look at you “confused” … he will “stare like the crow at the bone” (Ca cioara la ciolan).

24. A Romanian doesn’t have “unusual ideas” … he has “a curly mind” (Minte creaţă).

(Alexandru Petrescu)

Programul Ședinței Cenaclului I. L. Caragiale din 11 martie 2019, ora 17.00 (Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

1. Revista presei Culturale
2. Poemul cel mai recent
3. O meditație despre suflet- Florin Manole
4. Seara de proză – DANIEL BĂNULESCU – Fragment de roman
5. O evocare – CRISTIAN POPESCU în spațiul poeziei contemporane

În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.

Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.

De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.

Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.

De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele împărăţiei a şi început să stăpânească cu asprime părţile din jurul Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii lui de gânduri şi de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o flacără puternică împotriva creştinilor. Şi atunci, adunând laolaltă pe toţi sfetnicii şi fruntaşii din împărăţia lui, le-a strigat: dacă cineva dintre voi a căzut în credinţa creştinilor şi nu vrea să se întoarcă la binevoitorii noştri zei, să-şi desfacă brâul său înaintea tuturora şi să iasă din palatul şi din cetatea noastră. Căci cetatea aceasta încă de la strămoşi a apucat să cinstească pe zei, şi nu un singur Dumnezeu şi chiar şi acesta răstignit! Şi atunci spaimă a cuprins pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut vedea curat şi felul adevărat în care avea să se arate dreapta credinţă în Hristos. Căci unii dintre cei de faţă ascundeau că sunt creştini, iar alţii se lepădau. Câţi însă purtau în sufletele lor nepătată dragostea către Dumnezeu, dispreţuind chinurile şi bătându-şi joc de tiran, aruncându-şi brâiele se îndepărtau de acolo. Atunci şi viteazul Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a aruncat hlamida şi brâul său, zicând cu glas puternic împăratului: de vreme ce astăzi împărate, mă declar ostaş al Împăratului Celui ceresc, Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ţi înapoi brâul, cinstea şi mărirea.

Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neaşteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la faţă şi multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-şi ochii şi privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă şi fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, îşi avea privirile îndreptate spre cer şi se ruga, nefiind mâhnit câtuşi de puţin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faţă: aruncaţi-l de aici în vreo temniţă întunecată şi bine păzită şi lăsaţi-l acolo singur până ce mă voi gândi cu ce fel de moarte am să-l pierd.

În timp ce sfântul mucenic se găsea în temniţă, nelegiuitul împărat a născocit un nou mijloc de tortură; şi acesta era o cuşcă de fier. Astfel, poruncind ca sfântul sã fie scos din închisoare, a spus slujitorilor lui să-l închidă în cuşcă şi să fie spânzurat cu cuşca în sus.

După ce s-a făcut aceasta, iar cuşca de fier acoperea tot trupul sfântului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii şi cu acelea să fie arsă fără de milă cuşca în care se găsea sfântul. Deci, mucenicul cel sfânt al lui Hristos găsindu-se spânzurat în cuşca aceea de fier şi rugându-se acolo, într-atât a fost ars, încât toatã carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara şi s-a amestecat cu pământul, iar oasele lui s-au făcut întocmai ca praful de pe arie. În felul acesta mucenicul cel sfânt al lui Hristos rugându-se şi topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmã cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, întocmai ca un luceafăr luminos, aşa precum unii dintre credincioşii care au fost de faţă au spus că au văzut. Iar tiranul şi nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât şi praful oaselor sale şi să fie împrăştiate în mare, în faţa lui. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidiei.

(calendar-ortodox.ro/luna/martie/martie09.htm)

Lãsãm la o parte originea acestei «sãrbãtori».

Lãsãm la o parte faptul cã 8 Martie nu este atât o zi a «femeii în sine», a «pãrtii femeiesti», cât mai ales o zi a «femeii în raport cu» (copilul cãtre mamã, sotul cãtre sotie, în genere bãrbatii cãtre femei, însã niciodatã femeile cãtre femei).

Problema acestui eseu, teologic, este, finalmente, raportarea monahiilor, a cãlugãritelor, la ziua de 8 Martie, Ziua Femeii.

1.
Monahiile au pornit si ele pe calea “poruncii cuprinzãtoare”, cum spune Marcu Ascetul: “Este o poruncã restrânsã si este alta cuprinzãtoare. Prin cea dintâi, se porunceste sã dãm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepãdarea de toate avutiile” (Despre cei ce-si închipuie cã se îndrepteazã din fapte, §.27). Acest principiu, enuntat de Sfântul Marcu Ascetul în legãturã cu sãrãcia sau neaverea, se aplicã întocmai si pentru celelalte aspecte ale vietii ascetic-mistice, ca fecioria sau întreaga-întelepciune etc.

2.
Principiul acesta s-ar mai putea numi si principiul maximalismului evanghelic, si, pentru problema tratatã aici, îsi gãseste o aplicare imediatã în cuvintele Apostolului Pavel adresate galatenilor: “câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbrãcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bãrbãteascã si nici parte femeiascã, pentru cã voi toti una sunteti în Hristos Iisus” (Galateni 3, 27-28).

3.
Legãtura de esentã dintre maximalismul epocii apostolice si al celei post-apostolice este fundamentalã, iar dezvoltarea mãrturisirii crestine (maximale) s-a derulat cu o precizie uimitoare:

1. “mai întâi, prin forta minunii, ca învierea unui mort, ca manifestare a însãsi puterii lui Dumnezeu, superioarã mortii si firii omenesti;
2. “apoi, prin forta muceniciei, adicã acceptarea cu bucurie si satisfactie a mortii, pentru a primi o putere de viatã vesnicã lucrãtoare în firea omeneascã, ca o fortã capabilã sã o ridice, într-o clipã, mai presus de ea însãsi, într-un elan de credintã incomparabilã, pentru a face fatã mortii si a o învinge cu curaj;
3. “si, în al treilea rând, prin monahism, care este faza a treia a mãrturisirii pentru Hristos, Evanghelie si viatã vesnicã, fatã de lume, prin primirea unei puteri dumnezeiesti datã de Duhul Sfânt pentru a pãrãsi lumea atât în plan fizic cât si interior”

(Matta el-Maskine, Saint Antoine, ascete selon l’Evangile, Abbaye de Bellefontaine, SO 57, 1993, p.47)

Nu putem intra aici în adâncul acestei observatii. Ceea ce reiese însã cu claritate este cã astfel cuvântul Apostolului Pavel cãtre Galateni devine o mostenire directã si pentru lumea monahismului.

4.
Textul Sfântului Pavel rezumã în fapt calea mântuirii si îndumnezeirii omului, calea iesirii din toate împãrtirile si despãrtirile cosmosului ca urmare a pãcatului:

“Primul om era chemat, dupã Sfântul Maxim, sã adune în fiinta lui toatã fiinta creatã, el trebuia în acelasi timp sã atingã unirea desãvârsitã cu Dumnezeu si astfel sã confere întregii creatii starea îndumnezeitã. El trebuia, mai întâi, sã desfiinteze în propria lui naturã împãrtirea în douã sexe, printr-o viatã fãrã de patimã dusã dupã modelul arhetipului dumnezeiesc” (si celelalte încã patru uniri sau sinteze succesive: vezi Vladimir Losski, Teologia misticã a Bisericii de Rãsãrit, Ed. Anastasia, f.a., p.136). Cum omul nu a fãcut aceasta, a venit Hristos si, nãscându-Se din Fecioarã, El desfiinteazã prin nasterea Sa despãrtirea naturii umane în bãrbati si femei (Ibidem, p.167), si celelalte, dând si omului puterea de a face aceasta în Duhul. Aceastã depãsire a împãrtirii în sexe, în parte bãrbãteascã si parte femeiascã se va face în crestinism în Taina Cãsãtoriei (corespunzând “poruncii restrânse”) si în taina monahismului (corespunzând “poruncii cuprinzãtoare”).

5.
Acum, sigur cã aceastã depãsire a împãrtirii în sexe, nu poate însemna desfiintarea firii femeiesti sau a celei bãrbãtesti. Amma (Maica) Sara lãmureste aceasta cu cei doi pustnici bãtrâni care au venit la ea ca sã o smereascã. Ea rãspunde insinuãrii celor doi (“Vezi sã nu se înalte cugetul tãu si sã zici: « Iatã, pustnicii vin la mine, care sunt o femeie ».”) cu urmãtoarele cuvinte, antologice: “Cu firea femeie sunt, dar nu si cu mintea” (Patericul, Alba Iulia, 1990, Sara 4, p.224). Amma Sara era bãrbatã cu mintea. Bãrbãtia este o virtute. Bãrbãtia duhovniceascã nu tine de fire. Ea este o virtute a luptãtorilor, a nevoitorilor, a ostenitorilor (monahii prin excelentã – Avva Ioan Colov 37), bãrbati si femei. Ba poate cã, dimpotrivã, adevãrata bãrbãtie, cea duhovniceascã, e mai bine pusã în evidentã la luptãtoarele maici. La ele bãrbãtia se prezintã în toatã puritatea si esentialitatea ei, tocmai pentru cã maicile sunt fiinte feminine (aspirante, desigur, la transfigurarea firii lor în Hristos). La cãlugãri existã permanent pericolul ca virtutea bãrbãtiei duhovnicesti sã se amestece cu sentimente si porniri specifice doar firii bãrbãtesti, si care deci nu pot avea nici cu adevãrata bãrbãtie, cea duhovniceascã.
Acest eseu nu are nevoie de o concluzie, ci de o urare de 8 Martie: “Cuvioase si Prea Cuvioase Maici, de Ziua Femeii fiti bãrbate!”

Iulian Nistea

Vă invităm cu drag luni, 7 martie 2016, ora 18,00, la Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploieşti, Sala de Concerte “Ion Baciu”, unde va avea loc întâlnirea după 20 de ani de întrerupere şi 50 de ani de existenţă a istoricului cenaclu “I.L.Caragiale” din Ploieşti (condus pe rând de scriitorii George Moroşanu, Anton Tănăsescu, Florin Dochia, Romea Cantemir, Ioan Mihai Cochinescu, Ioan Vintilă Fintiş).

Vor susţine microrecitaluri solişti instrumentişti şi vocali, va avea loc un recital de poezie şi un dialog între poeţi, va fi proiectat filmul artistic “Umilinţă” în prezenţa regizorului Cătălin Apostol, se redeschid porţile cenaclului pentru toţi creatorii şi iubitorii de literatură, muzică, arte, film, dans, teatru. Vă aşteptăm cu sinceră prietenie! 🙂

Cu mulţumiri speciale pentru: Vlad Mateescu, Galea Ilie, Catalin Apostol, Ioan Vintilă Fintiş, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Ioan Vieru, Ioan Mihai Cochinescu şi Florin Andreescu, Lucia Gruescu, Sorina Ianculescu, Marin Marian, Lucian Vasilescu, Catalin Tzetze, Arthur Teodorescu, Florin Toma, Florin Sicoie, Bogdan-Lucian Stoicescu, Christian Craciun, Cris Mariana, Florin Dochia, pentru contribuţia din perioada anilor ’80, in care au mai activat şi scriitorii: Romea Cantemir, Martin Culcea, Gheorghe Iova, Daniel Banulescu, Radu Aldulescu, Ion Stratan, Florin Iaru, Puiu Damian Spiridon, Mihai Vasile, Emilia Vasile, Anton Tănăsescu, George Moroşanu, Costin Lupu, Sever Avram, Ion Vergu Dumitrescu, Bibi Vasilache, Ştefan Plăiaşu, Doru Bogdan, Nelu Stan, Mihai Ispirescu, Persida Ispirescu, Constantin Hârlav, Nic. Dumitrescu, Reli Ionescu, Ioan Cordoş, Călin Angelescu, Florin Oprea-Salcieanu, Dan Mocănescu, Nicolae Stan, Ioan-Dan Nicolescu, Vladimir Deteşanu, Nicolae Ion Dragu, Maria Georgescu, Lili Enoiu, Marian Popescu şi mulţi alţii.

În montajul foto, imagini de arhivă de la întâlnirile optzeciste ale cenaclului “I.L.Caragiale” în Ploieşti, Câmpina, Slănic, Mizil, Pucioasa, Târgovişte, Văleni, Urlaţi şi multe alte localităţi. O fericită prietenie îl reunea, periodic, cu “Teatrul Equinox” (actualmente Centrul Dramatic Mythos) condus de regizorul Mihai Vasile şi cu Filiala “Muntenia” a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAF) condusă de artistul fotograf David Friedmann.

---

Următoarea ședință a Cenaclului ”I.L.Caragiale” va avea loc luni, 11 martie 2019, orele 17.00

„Marele Prooroc Isaia spune că Serafimii stau împrejurul Lui, avînd cîte şase aripi (Isaia 6, 2). Ei sînt în chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeieştii dragoste, precum şi numele lor îi arată, că în limba evreiască „Serafim” se tălmăceşte „cel ce aprinde” sau „încălzeşte”.

După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu înţelepţii Heruvimi, cei cu ochi mulţi, care, mai mult decît alte cete de mai jos, strălucesc neîncetat cu lumina înţelegerii şi a cunoştinţei de Dumnezeu.Heruvimii fiind luminaţi în tainele lui Dumnezeu, ale cunoştinţei adîncului şi înţelepciunii divine, luminează şi pe alţii; căci însuşi numele de „Heruvim”, în aceeaşi limbă evreiască, se tîlcuieşte „multă înţelegere” sau „revărsare de înţelepciune„. Prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea cea de sus şi se dă ochilor sufleteşti luminare spre cunoştinţa lui Dumnezeu.

Ceata a treia numită a Tronurilor stă înaintea celui ce şade pe scaun înalt şi preaînălţat (Isaia 6, 1). Se numesc aşa căci pe dînşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte Dumnezeu gînditor, precum scrie Sfîntul Maxim Mărturisitorul; adică nu cu fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul.

În ierarhia din mijloc, prima ceată se numeşte ceataDomniilor, pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sînt sub dînşii. Ei „fiind liberi şi lepădînd toată temerea de rob, de bunăvoie şi cu bucurie slujesc neîncetat Domnului„.Ei revarsă oamenilor, care sînt puşi de Dumnezeu ca stăpînitori, puterea stăpînirii cu bună înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, ca să domnească bine şi cu dreptate peste ţările încredinţate lor. Aceşti îngeri ajută pe oameni să-şi stăpînească simţirile şi să-şi smerească patimile cele fără de rînduială, supunînd pe trup duhului.

Ceata Puterilor cereşti, împlineşte fără odihnă voia cea tare şi puternică a Domnului Savaot, stăpîneşte planetele şi stelele universului; dă oamenilor puterea proorociei şi darul facerii de minuni şi îi ajută pe creştini să rabde cu tărie necazurile vieţii şi să păzească poruncile lui Hristos.

Ceata Stăpîniilor, se numeşte aşa pentru că aceşti îngeri au mare stăpînire peste diavoli. Ei risipesc stăpînirea lor şi izbăvesc pe oameni să nu cadă în ispitele cele cumplite care îi duc la moarte şi la osînda iadului.

În ierarhia cea mai de jos prima ceată este a Începătoriilor. Se numesc aşa pentru că ei stăpînesc pe îngerii care sînt sub ascultarea lor, făcîndu-le cunoscută voia lui Dumnezeu. Ei au misiunea de a îndrepta toată lumea; ei păzesc ţările, tronurile celor ce conduc; ei păzesc hotarele neamurilor, oraşele, cetăţile, satele, limbile, bisericile şi păstorii de suflete. Ei îi ajută pe cei ce conduc popoare şi Biserici să facă voia lui Dumnezeu şi să nu asuprească pe cei de sub ascultarea lor.

Arhangheliiau misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor şi prin ei oamenilor. Sfîntul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: „Aceştia sînt cei care înmulţesc sfînta credinţă între oameni luminînd înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte„.

Ultima ceată şi mai apropiată de oameni esteceata Îngerilor. Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi voinţele Lui cele mai mici chiar, povăţuindu-i să trăiască în dragoste, în fapte bune şi cu dreptate, împlinind întru toate voia Domnului.Îngerii sînt rînduiţi să păzească pe fiecare credincios, căci de la botez, fiecare creştin are un înger păzitor. Pe cei buni îngerii îi ajută să nu cadă, iar pe cei căzuţi îi ridică, prin pocăinţă şi spovedanie şi niciodată nu ne lasă pe noi, deşi uneori greşim. Îngerii sînt gata să ne ajute întotdeauna numai să voim şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu.”

Articol relatat de portalul Cor Ortodox

Crearea unei “preferinţe europene” în materie de concurenţă, protejarea vieţii politice de ingerinţe externe şi atacuri cibernetice, un Consiliu de securitate european care să includă Marea Britanie sau revizuirea Acordului Schengen se numără printre principalele propuneri prezentate de preşedintele Emmanuel Macron într-un articol-platformă, intitulat “Pentru o renaştere europeană”, publicat luni seară în media din statele membre ale UE, transmite AFP preluată de Agerpres.

“Nicicând după cel de-al doilea război mondial nu a fost mai necesară Europa şi, cu toate acestea, nicicând nu a fost Europa atât de mult în pericol”, consideră preşedintele francez.

“Replierea naţionalistă nu propune nimic. Este o respingere fără proiect, iar această capcană ameninţă întreaga Europă. Dar mai este o capcană. Aceea a status quo-ului şi a resemnării. Cei care nu ar vrea să schimbe nimic se înşală la rândul lor pentru că neagă fricile pe care le trăiesc popoarele noastre, îndoielile care ne subminează democraţiile”, susţine Macron.

Şeful statului francez propune ca până la sfârşitul anului, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor europene şi ai statelor membre, să se organizeze o Conferinţă pentru Europa, “pentru a propune toate schimbările necesare proiectului nostru politic, fără tabu-uri sau revizuirea tratatelor. Această conferinţă ar trebui să permită participarea cetăţenilor şi consultarea mediului universitar, a partenerilor sociali, a reprezentanţilor religioşi şi spirituali”.

Referitor la Brexit, capcana nu este reprezentată de apartenenţa la UE, fiind vorba, în opinia sa, de minciuni şi iresponsabilitate care pot distruge proiectul european.”Cine a spus britanicilor adevărul despre viitorul lor post-Brexit? Cine le-a vorbit despre pierderea accesului la piaţa europeană? Cine a menţionat riscurile pentru pace în Irlanda prin revenirea la frontiera trecutului?”, se întreabă şeful statului francez. Răspunsul său este o Europă în care popoarele îşi vor fi reluat controlul asupra destinului lor, o Europă în care preşedintele Franţei îşi exprimă certitudinea că Marea Britanie îşi va găsi pe deplin locul.

Abordând problematica manipulării, Macron menţionează că cei care exploatează mânia cetăţenilor cu informaţii false fac promisiuni contradictorii şi consideră că trebuie rezistat în faţa acestor încercări. În acest context, el propune crearea unei Agenţii europene pentru protecţia democraţiilor, care să furnizeze experţi europeni fiecărui stat membru pentru protejarea proceselor electorale împotriva atacurilor cibernetice şi a manipulărilor. În acest spirit de independenţă, consideră că trebuie interzisă finanţarea partidelor politice europene de către puterile străine, precum şi interzicerea, prin reguli europene, a tuturor discursurilor pe internet care incită la ură şi la violenţă.

În chestiunea imigraţiei este de părere că “frontiera înseamnă libertate în securitate” şi susţine că Acordul Schengen trebuie revizuit.”Cred, în privinţa migraţiei, într-o Europă care îşi protejează în acelaşi timp valorile şi frontierele”, scrie Emmanuel Macron, precizând că “nicio comunitate nu creează un sentiment de apartenţă în absenţa unor limite pe care să le protejeze”.

În domeniul apărării europene, preşedintele francez susţine un tratat de apărare şi securitate care să îndeplinească obligaţiile europene indispensabile în relaţia cu NATO şi cu aliaţii europeni: creşterea cheltuielilor militare, operaţionalizarea clauzei de apărare reciprocă, un Consiliul de securitate european la care să participe Marea Britanie “pentru pregătirea deciziilor noastre colective”.

Estimează, de asemenea, că este necesară reformarea politicii europene referitoare la concurenţă, o revizuire a politicii comerciale care să sancţioneze sau să interzică în Europa companiile care aduc atingere intereselor strategice şi valorilor esenţiale europene şi asumarea unei “preferinţe europene” în industriile strategice şi pe pieţele publice, după modelul concurenţilor americani sau chinezi ai Europei.

În planul protecţie sociale, viziunea sa europeană vizează crearea pentru fiecare persoană care munceşte,”fie ea din est, vest, nord sau sud”, a unui “scut social” care să garanteze un câştig similar pentru acelaşi loc de muncă şi un salariu minim european, adaptat fiecărei ţări şi discutat anual la nivel european.

În privinţa creării de noi locuri de muncă, Macron consideră că Europa trebuie să fie capabilă să anticipeze. De aceea UE ” trebuie nu doar să reglementeze activitatea giganţilor din domeniul digital prin crearea unui mecanism de supraveghere la nivel european, dar şi să finanţeze inovaţia”.

Pentru combaterea schimbărilor climatice, preşedintele Franţei susţine pentru UE nivelul de ambiţie de zero emisii de carbon pentru 2050, reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor până în 2025 şi adaptarea politicilor la aceste exigenţe asumate, care să fie sprijinite de o Bancă europeană pentru finanţarea tranziţiei ecologice

(George Traicu)

Sursa: stiripesurse.ro

În Duminica a treia din perioada Triodului, Biserica ne amin­teşte de Înfricoşătoarea Judecată. Această duminică mai este nu­mită şi Duminica Lă­satului sec de carne deoarece, în mod tradi­ţional, este ultima zi în care se mănâncă produse din carne până la sărbătoarea Învierii Domnului. Duminica Lăsa­tului sec de carne deschide săp­tămâna pregătitoare pentru începutul Postului Mare, numită Săptămâna albă sau a brânzei, în care este dezlegare să se mă­nânce brânză, lapte (cu toate derivatele lui), ouă şi peşte.

Între duminica aceasta şi Duminica Izgonirii lui Adam din rai este condensată întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc, pentru ca, după aceea, pe parcursul Postului Mare, timpul acesta al istoriei să fie cumva răstignit spre a fi îndumnezeit. De fapt, Duminica a treia a Triodului ne ajută să gândim că toţi vom muri şi vom ajunge la un moment dat să fim judecaţi de Dumnezeu şi avem şansa în timpul Postului Mare, prin pocăinţă, să dobândim un răspuns bun la această jude­cată şi, mai presus de toate, viaţa veşnică, raiul sălăşluirii cu sfinţii în Împărăţia lui Dumnezeu pro­misă nouă, oamenilor, de la întemeierea lumii.

În această dumi­nică, în Bise­ricile Ortodoxe se citeşte, la Sfân­ta Liturghie, Evan­ghelia de la Matei, capitolul 25, versetele de la 31 la 46, unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne vorbeşte despre Înfri­coşătoarea Judecată şi ne arată cât de im­portantă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflaţi în nevoi, întrucât fără iubire milostivă nimeni nu se poate mântui. Preafe­ricitul Pă­rinte Patriarh Daniel spune despre Evanghelia Duminicii Înfri­coşătoarei Judecăţi că `ne des­coperă adevărul esenţial al mântuirii, şi anume că Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, poziţie socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Câtă iubire milostivă a arătat un om în timpul vieţii sale pe pă­mânt, atâta binecuvântare pri­meşte el ca să participe la bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor”.

Pr. Ciprian ­Florin Apetrei

(ziarullumina.ro)

Privesti de pe poteca ce urca-n deal la noi,
Din zbor intaia barza cum cade pe zavoi.

Vezi trenul care intra incet de tot in gara
Si omul care sapa plugul care ara.

A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Si muntii de la Rucar cu iarna lor ii vezi

Auzi pe sub podgorii un caine care latra
Te simti legat de toate – nu poti urni o piatra.

Aceste lucruri simple ce vesnice iti sunt!
Ce sfanta bucurie descoperi pe pamant.

Ce limpede te cheama un cuc : o data, doua –
De fiecare data ti-e inima mai noua.

De fiecare data mai trainic te unesti
Cu farmecul acestor privelisti campenesti

In gara, iata trenul a inceput sa se miste.
Toti pomii ninsi, pe dealuri ii flutura batiste.

Galgaitor, din iarba un sipot s-a trezit
In tine si prin ramuri e cerul limpezit.

Ce rasete, ce chiot pe drumurile viei –
Pe unde-au mers parintii iti duci si tu copiii.

O noua viata astazi de viata veche legi,
Dau muguri pretutindeni din vestedele crengi.

Cu apa ei lumina ti-a botezat campia.
Ce pace e pe omul in alb ce sapa via,

Pe barza ce se duce pe Arges tot in sus,
Pe-adancul rost al vietii la care te-ai supus.

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/ion-pillat-martisor-_6527.html

Cea mai grea vorbă care se poate spune despre un om este: „Nu are nimic sfânt.” Un om care nu mai are nimic sfânt poate face orice și, mai ales, cu el se poate face orice. Asemeni oricărui om, un popor, pentru a nu se destrăma și pentru a nu fi amenințat să dispară din istorie, trebuie să aibă mereu ceva sfânt.

Un domn, un Rege, un monarh există pentru a garanta că un popor poartă în el ceva sfânt. Când un popor își pierde Suveranul, el întrerupe legătura cu Dumnezeu și pierde ceea ce în chip esențial îl ținea laolaltă. Oamenii care îl alcătuiesc rămân împreună în virtutea inerției doar, a unui loc geografic și a limbii pe care o vorbesc. Dar legătura dintre ei, care se întemeia pe legătura lor cu divinul, a dispărut. Un asemenea popor își pierde punctul cardinal și el poate fi lesne dezbinat. Un popor căruia i s-a luat Regele își pierde fereastra spre cer și posibilitatea de a privi în sus.

„Maiestate“ înseamnă „măreție“. În Rege, un popor își recunoaște măreția, și ultimul om, cel mai umil, privindu-și Regele, se transfigurează și își primește de la el chipul lui de sărbătoare. Oamenii au nevoie de regi pentru ca să se recunoască și în altceva, mai înalt decât ei. Ei au nevoie să comunice și cu altceva decât cu lucrurile de pe pământ. Regele, ca simbol, este posibilitatea acestei comunicări. Monarhul nu este un stăpân, nu este nici măcar conducător; el este doar garanția înălțării noastre și a legăturii noastre de oameni cu ceva care este mai presus decât noi. Regele este capul întors spre cer al unui popor întreg, ființa noastră adunată laolaltă într-un punct înalt. Când unui popor i se ia Suveranul, lui i se ia capul întors către cer. El este decapitat. Poporul român a fost decapitat astfel la 30 decembrie 1947.

Începând din acea clipă cu noi s-a putut întâmpla orice. Vorbele noastre și-au pierdut valoarea, cuvântul dat nu a mai fost ținut. Ne-am pierdut încrederea în noi și ne-am pierdut-o în ceilalți. Ne-am pierdut demnitatea, curajul și speranța. Am putut fi călcați în picioare. Am intrat în imperiul fricii și am uitat ce înseamnă libertatea. Am devenit lași, grosolani și răi. Nu am mai avut în noi nimic sfânt.

Amintiți-vă de acele imagini din ziua de Paști. Și amintiți-vă apoi de convoiul prezidențial care trecea în viteză pe strada pustiită, de trecătorii țintuiți locului sub privirile iscoditoare ale haitelor de pază care brodau trotuarele Căii Victoriei. Niciodată unui conducător comunist nu i s-a mângâiat, cu trupurile oamenilor, mașina care îl purta. Pentru că nimeni nu se recunoștea în el. Pentru că nimeni nu îl iubea.

Patruzeci și cinci de ani de despărțire. Am fost cu toții, în acest răstimp de istorie, bolnavi din lipsă de iubire: nimeni nu ne-a iubit și n-am avut pe cine iubi. De când nu s-a mai revărsat din noi atâta iubire? Și când, în istoria noastră, sufletul nostru colectiv, degradat în multe feluri, uscat de suferință și de lipsa speranței, s-a mai deschis cu atâta disperare și tandrețe?

Mângâiat de sute de mii de oameni. Freamătul acestei mângâieri uriașe nu se putea naște din altceva decât din disperarea iubirii regăsite. Discursul regal s-a încheiat cu o declarație de iubire lipsită de emfază, austeră chiar. I s-a răspuns că este, la rândul lui, iubit. De ce atunci acela căruia i-am declarat iubire și care ne-a mărturisit iubirea lui a trebuit să plece? De ce, iubindu-ne, a plecat și de ce s-a strigat, zadarnic, în urma lui, „nu pleca”? Pesemne pentru că trăim de patruzeci și cinci de ani într-o poveste urâtă și pentru că vraja blestemului nu s-a destrămat încă. Cortina a căzut, după acea zi de Paști, peste scenariul unei iubiri neconsumate.”

GABRIEL LIICEANU: „De ce Regi?”, ziarul „România Liberă” din 8-14 mai 1992

(Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei- ANRM)

„Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine.

Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi PAHARUL pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au răspuns: putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau, îl veţi bea şi, cu botezul cu care Mă botez, va veţi boteza” (Mt. 10: 35 – 39).

Și El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, ingenunchind, Se ruga zicând: Părinte, de voieşti, treacă acest PAHAR de la Mine… Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a prefăcut în picături mari de sânge, care picurau pe pământ (Lc. 22: 41 – 44).

Ce este, în esenţa sa, acest PAHAR al lui Hristos? Adâncimea acestei taine se ascunde nouă. În încercarea noastră de a urma lui Hristos pe calea păzirii poruncilor Lui, în mod inevitabil şi neîncetat, bem un oarecare pahar, dar nu pe acela la care a cugetat şi pe care l-a îndurat Hristos în „ceasul acela” şi pe care nu îl putem pătrunde în plinătatea lui. Cu toate acestea, ceva asemănător se petrece şi cu noi, după cum El Însuşi a spus: „Paharul pe care Eu îl beau, îl veţi bea şi voi” (Mt. 10: 39). Tainic este PAHARUL lui Hristos, dar şi paharul nostru se ascunde ochilor străini.

„Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în această viaţă, suntem mai nefericiţi decât toţi oamenii” a spus Pavel (I Cor. 15: 19). Da, acest lucru este adevărat. Dar în ce constă această nexplicabilă, binecuvântată NEFERICIRE pentru cei ce nu au urmat lui Hristos? În aceea că, îndeobşte, toate reacţiile Duhului lui Hristos, la tot ceea ce se petrece în jurul nostru, sunt adânc diferite, adesea diametral opuse duhului copiilor lumii acesteia. Iată, de exemplu, Iuda a ieşit din foişorul Cinei, pentru a-L da pe Hristos la răstignire şi, în acel moment, El a deschis gura şi a zis: „Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El” (In. 13: 31). Şi, astfel, la tot pasul, în Evanghelii, observăm că Domnul trăia într-un alt plan al Existenţei; acolo unde toate aspectele trec printr-o prismă de alt gen. Şi, cine vrea să cunoască măcar o fărâmă din această taină, acela trebuie să ia pe umeri crucea sa şi să se predea în întregime voii Tatălui Ceresc. Nu există altă cale şi nici sfârşit conflictului dintre Hristos și lumea aceasta.

(Cătălin Rusu)

Poemele sunt poeme
dacă rezistă
pe un perete mâzgălit
noaptea
în culori nedefinite,
de un oarecare zidar.

Un perete ce dispare
în zori,
în fiecare zi, în zori.

26 februarie 2019
Dan Drăguş

~ Ziua Maritimă Europeană în România, ediția 2019 ~

Comisia Europeană, prin Directoratul General MARE, marchează și în acest an, nu doar în cadrul conferinței centrale de la Lisabona, ci și printr-o serie de peste 100 de evenimente locale, ce se vor desfășura de-a lungul întregii Uniuni Europene. În România, a fost selectat evenimentul internațional ”High Level Stakeholders Event”, propus de un consorțiu de parteneri, sub genericul ”Boosting transnational cooperation through the Black Sea – Danube Macro-Regional Hub” (”Stimularea cooperării transnaționale prin Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră”), la București, în data de 31 mai 2019.

Din acest consorțiu fac parte: Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, sub Președinția Cluj IT Cluster; Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat de Fundația EUROLINK – Casa Europei în parteneriat cu Academia Română; Asociația ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” (CLDR – membră CoDCR), sub Președinția Universității Maritime din Constanța.

Obiectivele-cheie ale acestui eveniment internațional sunt destinate: să interconecteze, pe de-o parte, componentele-cheie referitoare la ”Bleu Entrepreneurship, Innovation and Investments” (antreprenoriat, inovare și investiții albastre), iar pe de altă parte, să ofere posibilitatea reactivării/dinamizării unor noi platforme de cooperare în zonă; să fructifice potențialului noului Hub Maco-Regional Dunăre-Marea Neagră, care prin serviciile și parteneriatele activate să ofere soluții și aplicații inovative pentru cele mai variate domenii.

Evenimentul include următoarele secțiuni:

• Sesiune Practică de Dezbateri și Workshop-uri

• Expoziție incluzând cele mai bune practici și povești de succes

• Networking și Matchmaking pe tot parcursul evenimentului

• Decernarea Diplomelor de Excelență “Inovare socială și economică în Bazinul Mării Negre – Regiunea Dunării”

• Vizită de Documentare la Universitatea Maritimă din Constanța și Baza Nautică Lacul Mamaia

Printre speakerii invitați se vor număra reprezentanți ai Comisiei Europene, Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR), Ministerului Afacerilor Externe, Senatului României, Academiei Române, alte instituții și organizații profesionale relevante în domeniu, precum și jurnaliști și observatori specializați.

Reuniunea este deschisă unor grupuri largi de deținători de interese, experți și specialiști în diverse domenii conexe ”creșterii albastre”, dar și liderilor și decidenților din toate sectoarele de activitate care sprijină inovarea tehnologică și urbană, precum și promovarea unor domenii-cheie precum: conservarea biodiversității, turismul dunărean și maritim, digitalizarea transformativă, acvacultura, pescuitul, etc.

În vederea unei focalizări cât mai pragmatice și a închegării unui Plan de Acțiune comun privind implicarea tuturor responsabililor și inovatorilor în sens larg din Macro-Regiunea Dunării și Bazinul Mării Negre, organizatorii lansează din acest moment și o Consultare Publică asupra domeniilor de interes care vor face obiectul workshop-urilor, ca de pildă: foaia de parcurs strategică asupra energiei marine; îmbunătățirea politicilor integrate și guvernanței maritime la nivel UE, inclusiv strategiile de securitate aferente; stimulente privind dezvoltarea turismului nautic, costier și ecologic, inclusiv crearea de noi locuri de muncă; modalitățile de promovare a acvaculturii sustenabile în zona Litoralului, Deltei, ca și a afluenților Dunării, conform Strategiei de Dezvoltare Sustenabilă a Acvaculturii Europene.

Mai multe informații privind modalitățile de înscriere și participare la Expoziția din cadrul evenimentului vor fi disponibile, începând cu 1 martie 2019, pe siteurile www.houseofeurope.ro și www.cldr.ro .

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio7, Opinia Națională, Juridice.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, PRwave.ro, BrandInfo.ro, SmartFinancial.ro, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, “Buletin Dunărean”.

Pentru conformitate,

EUROLINK – Casa Europei

Comunicat de presă, 25 februarie 2019