Social

Statia metrou L’enfant Plaza din Washington, DC, într-o zi friguroasă de ianuarie. Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu.

După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul sau strict.

4 minute mai târziu: violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.

6 minute: un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, dupa care se uită la ceas şi pleaca în fugă spre peron.

10 minute: un copil de 3 ani se opreşte în fata muzicianului dar mama îl trage grăbita de hainuta. Copilul se mai opreste o data sa-l priveasca pe violonist dar mama lui îl împinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii iar parintii îi împing de la spate, grăbiti sa ajunga la treburile lor.

45 minute: Muzicianul a cântat în continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente.

Circa 20 au aruncat niste bani. Omul a colectat in total $32.

Dupa o ora: El a terminat de cântat şi s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonişti ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor $100.Concertul din statia de metrou a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.

O concluzie posibila în urma acestui experiment ar fi aceasta: “Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata, oare de câte lucruri minunate ne-am lipsit existenţa până acum?

(Elena Rusu)

(Violinist Joshua Bell turns train station into concert hall – PBS NewsHour – youtube.com)

Bună dimineața as dorii sa va povestesc peripețiia noastră cu o companie aeriana foarte cunoscuta Blue air. Poate acest caz îl puteți face public sa vadă o tara întreaga ce am pățit noi și cum Romanii vor sa ne ia pielea de pe noi.

Pe data de 4 martie 2019 am plecat de la aeroportul Madrid Barajas spre România 4 pasageri : eu, soțul, bebelusa noastră și catelusa, care cântărește 28 kg fără cușcă. 4 bilete de avion plătite dus întors +un bagaj de cala. Eu =120€, soțul=120€, fetita =50€ și catelusa 150€. Check in, îmbarcare și zborul de la Madrid spre București totul ok.

Bebelușa mea bea lapte lichid, o domnișoara azafata foarte drăguță ia spălat biberonul și ia încălzit laptele într-un recipient cu apa calda. Pe data de 29 martie a trebuit sa ne întoarcem la Madrid. Aici încep peripețiile noastre. Domnișoara de la check in ne a pus sa cântărim cățelul și sa plătim o taxa de 60 € pentru ca depășește 32 de kg la cala, domnișoara nu a vrut sa înțeleagă ca noi am luat bilet ca și pentru un pasager la cățel nu ca și un colet la kg și ni sa spus dacă nu plătim acea taxa catelusa o sa fie preluată de un adăpost de căței. Am fost nevoiți sa băgăm mana în buzunar în bănuți de lapte și pampers al copilului și sa plătim taxa. Întrebarea noastră este următoarea dacă nu aveam bani la noi ce făceam? De ce din Spania a fost totul ok și la întoarcere nu?

Sa continuam. Pe parcursul zborului fetitei i sa făcut foame am rugat o doamna azafata sa ne încălzească biberonul de lapte la care dumneaei a spus ca nu se poate, nu au nimic pentru a încălzi biberoane. Copilul a plâns de foame pana a adormit. Majoritate pasagerilor au venit sa întrebe ce se întâmplă de ce plânge bebelusa asa. Am început și eu sa plâng când am văzut ca nu vroiau sa ne ajute. Soțul sa supărat și ia spus doamnei că trebuie să facă tot posibilul sa ne încălzească laptele fetei, la un moment dat doamna a luat biberonul și la încălzit, fetita adormise, a mâncat în somn tot laptele. După aterizare am fost la informații pentru a întreba despre cățel și ni sa spus ca nu trebuiau sa ne ia nici un cent, biletele pentru toți 4 au fost plătite 100%.

Este a 3 oara când călătorim și cu cățelușa noastră, este a 3 oara cu compania blue air pentru ca este singura companie ce accepta animale și este primadata când ni se întâmplă asa ceva.

Scuze dacă am avut greseli ortografice.

(Ionela Cătălina Bălan)

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat procedura executării silite împotriva primarului UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, după ce edilul a fost amendat pentru nerespectarea unei sentințe judecătorești definitive.

ANAF Harghita a demarat procedura executării silite împotriva primarului UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, după ce edilul a fost amendat cu suma de 75.130 lei pentru nerespectarea unei sentințe judecătorești definitive.

În luna septembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins recursul declarat de primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, împotriva sentinței Tribunalului Harghita din luna martie 2017 prin care acesta a fost obligat de instanță să îndepărteze steagul secuiesc și steagul municipiului de pe domeniul public, de lângă Teatrul municipal (detalii aici). În acest dosar primarul municipiului Miercurea Ciuc a fost obligat să plătească Asociației Civice pentru Demnitate în Europa, condusă de Dan Tanasă, suma de 1050 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru că a refuzat să pună în executare de bună voie o sentință definitivă, Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă în calitate de președinte, a solicitat Tribunalului Harghita amendarea primarului UDMR din Miercurea Ciuc. Instanța harghiteană a admis în luna iunie 2018 în parte cererea ADEC și a dispus amendarea primarului UDMR cu suma de 75.130 lei (detalii aici).

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, a formulat recurs împotriva sentinței Tribunalului Harghita prin care a fost amendat pentru că a refuzat să pună în executare o sentință definitivă. Curtea de Apel Târgu Mureș a respins însă recursul primarului UDMR care este obligat, definitiv, să plătească această amendă din buzunarul său personal.

Sentința Tribunalului Harghita a fost comunicată Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) Harghita care a demarat procedura executării silite împotriva edilului UDMR din Miercurea Ciuc pentru a-l obliga pe acesta să plătească amenda de 75.130 lei.

(dantanasa.ro)

Despre preotul din Botoșani aflăm între timp: că acel copil nu a fost agresat sau umplut de sânge, și nici vorbă de dat cu capul de pereți sau de comoție cerebrală – camerele școlii și ale primăriei arată că băiatul pleacă de la școală fără nici o urmă de agresiune; a fost doar tras de ureche de profesorul de religie, după ce a încercat să-și lovească dascălul cu șutul, la sfârșitul orei; după o oră în care l-a deranjat în continuu pe profesor, inclusiv cu tot felul de măscări; profesorul de religie nu i-a cerut să-și facă cruce – știind că elevul este penticostal; tatăl copilului, de etnie rromă, ar fi agresat în trecut un alt profesor al școlii.

În plus, presa l-a desființat, pur și simplu, pe acel profesor fără să-i ceară nimeni un punct de vedere – sau punctul de vedere al ierarhilor săi. Iar filmulețul pe care l-a dat B1TV în loop și care ar fi demonstrat agresiunea e un filmuleț de acum șapte ani despre un alt caz; și nu e din Botoșani, e din Suceava. Cum ar veni, fraudă cu bună știință și pe față.

Nu știu cum se cheamă asta. Anticlericalismul e una, dar să desființezi un om în acest fel este cu totul altceva. Înțeleg, ne bucurăm că am „demascat” cu mânie proletară un „popă violent” – dar dacă contextul e cu totul altul, și dacă adevărul e cu totul altul? Am jubilat, am făcut mult trafic pe net și puncte de audiență, dar prețul e că am distrus un om. I-am distrus reputația, l-am distrus și psihic. Cam acesta e „jurnalismul” în ziua de azi. ProTv, B1TV și toate celelalte televiziuni „deontologice”, „de știri”. Că tot vorbim și de #fakenews.

(Gabriel Popa)

PSD si-a cumparat o noua virginitate cu Carmen Avram. Sper ca va fi la fel de buna in politica precum a fost in presa, ii doresc succes! Sunt intotdeauna alaturi de colegii mei jurnalisti arunci cand se lanseaza in alte proiecte. Si sper sa aiba nervul si coltii necesari sa se bata cu reaua credinta care inconjoara Romania pe culoarele de la Bxl.

Dar ce voiam sa spun : in Romania exista un fel de permeabiliate, de osmoza intre clasa politica si societatea civila, incluzand aici presa. In Franta cred ca exista un singur exemplu de jurnalist care a fost aspirat in politica ( si anume la verzi, ceea ce face sens…). Si un exemplu notabil de om politic (fost ministru in vremea lui Chirac) care a devenit moderator de televiziune.

Aceasta permeabilitate de care vorbesc are partile ei bune si partile ei proaste. In occident (includ SUA) politica e o meserie care se invata in scoli. Incepi de la munca de jos, lipesti afise, candidezi pentru un post de consilier local, apoi poate de primar sau consilier general, inveti cu ce se mananca politica si cum sa o faci. Contrar a ceea ce se crede in Romania, nu e un lucru usor si nici n-ar trebui sa fie!

In Romania, reprezentantii societatii civile sau nou intratii in politica pe baza de tata, mama, unchiul, prietenii din copilarie devin direct deputati, uneori ministri! Nu ca oamenii politici ar fi mai capabili, avem niste exemple de te doare parul! Dar observ ca politica nu este o vocatie ci efectiv un « servici ». Era sa spun meserie, dar meseria inseamna specializare.

Carmen Avram e un castig pentru politica si pierdere pentru presa. Rares Bogdan e o pierdere pentru toata lumea.

(Marcela Feraru)

Vestea candidaturii lui Carmen Avram la europarlamentare este una care mă întristează.

Oamenii pe care îi apreciez, dar care își părăsesc meseriile despre care declarau că le iubesc, că dacă ar fi să o ia de la capăt, tot pe alea le-ar alege, ca să intre în politică, îmi provoacă mari îndoieli și deziluzii: cât de sinceri au fost, cât de mult și-au iubit profesiile, din moment ce le părăsesc fără să clipească, cât de mult au crezut în ceea ce făceau, cât au crezut în ei înșiși în ultimă instanța?

Să lași jurnalismul, cea mai frumoasă meserie lăsată de Dumnezeu, alături de aceea de medic, doar ca să moțăi pe bani mulți la Bruxelles? Cum să accepte să fie scoasă la înaintare în contrapartidă la Rareș Bogdan? Cum?

Păcat! Mare păcat, își vinde sufletul și nesocotește harul de la Dumnezeu!

(Mirel Curea)

Viaţa a fost prea dură cu ea, dar a ştiut cum să schimbe totul! Monica Radu are 44 de ani. Jumătate din viaţă a petrecut-o pironită într-un scaun rulant. Viaţa ei s-a transformat radical pe când era studentă în ultimul an la Facultatea de Litere din București. Atunci a  fost implicată într-un grav accident de mașină care a marcat-o pentru totdeauna. I-a fost fracturată coloana vertebrală.

Are trei copii: Petru (17 ani), Ioan (15 ani) și Ilinca (11 ani), a iubit, a muncit, construit o casă, a plantat un copac, a divorțat, iar acum s-a mutat cu serviciul din Cornu în București, împreună cu Ilinca.

Accidentul avea să îi schimbe viața acum 22 de ani. De curând, de când a publicat volumul „Dantele interioare”, Monica face ca accidentul ei să schimbe și viețile altora.

O poveste care te inspiră în câteva minute de lectură.

De ce ai scris „Dantele interioare”?

M-am întrebat într-o zi care ar fi fost vocația mea dacă nu se întâmpla accidentul. Și mi-am dat seama că nu mă mai interesează acest răspuns. Așa că m-am întrebat ce aș putea face acum. M-am foit un pic să mă gândesc: poate profesor, dar eu interacționez bine cu grupuri mai mici, nu cu întregi clase de studenți.

Apoi mi-am identificat rostul de a transmite oamenilor că pot mai mult decât știu ei. Așa încât zilele trecute am fost fericită când cineva a venit să îmi pună niște întrebări pentru că nu discutase niciodată cu cineva în scaun rulant. A avut curaj. Mă bucur că a întrebat, fiindcă este semn că s-au schimbat lucrurile. În doar câțiva ani.

EU AM AVUT PRIMA MAȘINĂ ADAPTATĂ ȘI PRIMUL PERMIS AUTO SPECIAL DIN JUDEȚUL PRAHOVA. ȘI SUNT 12 ANI DE ATUNCI. LA FEL AUTORIZAȚIA DE PARCARE, CEA CARE NE DĂ NOUĂ PERMISIUNEA DE A OCUPA LOCURILE SPECIALE, DACĂ LE GĂSIM LIBERE, ESTE PRIMA ELIBERATĂ ÎN JUDEȚ, ARE NUMĂRUL 1.

Dar, de departe, cel mai fabulos mi se pare că oamenii s-au relaxat atât de mult cu subiectul încât mă trezesc cu vreun coleg care-mi spune cât de mult îi lipsește mișcarea și cum s-a săturat până peste cap de jobul ăsta care îl ține toată ziua în scaun. Și eu mă minunez și mă uit la el cu toată empatia. (…)

La 22 de ani ai un accident care îți schimbă viața. Poți să îmi povestești puțin contextul în care s-a petrecut?

Mai aveam vreo două examene și terminam ultimul semestru din anul IV, la Litere. Lucram la teza de licență. Îmi alesesem dialectologie, începusem să învăț aromână și mi se părea că munca asta mă duce înapoi în timp și istorie la acei oameni cu care empatizam.

Era a doua zi de Paște și eram în mașină, împreună cu fostul soț, sora și părinții lui. Ne întorceam acasă și, pe drum, o mașină care ne-a depășit fără să se asigure ne-a acroșat și ne-a răsturnat.

DUPĂ CE NE-AM ROSTOGOLIT O DATĂ ȘI AM SIMȚIT MAȘINA CUM PORNEȘTE SPRE A DOUA ROTAȚIE AM ZIS: „ACUM MĂ ÎNTÂLNESC CU DUMNEZEU!”

Era atât de violent momentul și de imposibil de suportat încât am leșinat. M-am trezit și, cum mi-am amintit mult mai târziu, eram perfect conștientă când m-au scos din mașină. Atunci le-am spus că mi-am rupt coloana. Nu mă întreba cum de știam. Știam pur și simplu.

Trei luni am stat într-o copaie de ghips, la Târgu-Mureș, pentru că un medic, din dorința de a experimenta, mi-a pus grefă de os, în loc de șuruburi, așa cum se făcea la București, iar pacienții se ridicau la câteva zile.
În timpul intervenției nu a chemat un neurochirurg, deși avea nevoie, iar la final i-a spus soțului meu: „dacă are părinți, du-o acasă că nu mai ai ce face cu ea. Eu am făcut tot ce se putea.”

TREI LUNI AM STAT ÎNTINSĂ ÎN PAT, NEMIȘCATĂ. DUPĂ ATÂTA TIMP, NICI ORGANELE NU MAI ȘTIAU SĂ FUNCȚIONEZE ÎN POZIȚIE VERTICALĂ. ORICE ÎNCERCARE DE A TE RIDICA BRUSC ÎȚI PROVOACĂ O DURERE SFÂȘIETOARE ȘI AI TOATE ȘANSELE SĂ LEȘINI, CÂTĂ VREME SÂNGELE NU REUȘEȘTE SĂ OXIGENEZE CREIERUL.

Timp de două săptămâni am făcut recuperare și am reînvățat să stau în poziție verticală. Fără să pot mișca picioarele, desigur. Dar stăteam ridicată.

Citește tot articolul aici.

(Monica Tănase – life.ro)

În dimineața zilei de joi 11 martie 2004, zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri în Madrid (Spania) în timp ce intrau și ieșeau pasageri din patru stații diferite.

Exploziile au avut loc simultan, între 7:39 și 7:42 dimineața în stațiile madrilene Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe) și Santa Eugenia (1 bombă) și o a patra în calea Téllez spre Atocha (4 bombe). Forțele de securitate au găsit și alte trenuri încărcate cu explozibil, după cele declarate de ministrul de interne spaniol Ángel Acebes, ce aveau să fie detonate la ajungerea ambulanțelor.

Atacul a produs cel puțin 199 de morți (dintre aceștia 181 în momentul efectiv al exploziilor) și 1467 răniți, număr cu care devine al doilea cel mai puternic atac suferit de Europa în timpuri de pace, după atacul aerian (asupra unui avion Pan Am) din Lockerbie pe 21 decembrie 1988.

Poliția a detonat mai multe bombe care aveau să explodeze în stații. Un total de 13 bombe au fost pregătite pentru atacul ce a avut loc cu trei zile înainte de alegerile generale.

Patruzeci și unu de morți erau cetățeni străini, printre care cincisprezece proveneau din România, câte cinci din Ecuador și Peru, patru din Polonia, trei din Columbia, doi din Honduras, și câte unul din Bulgaria, Chile, Cuba, Republica Dominicană, Guineea-Bissau, Franța și Maroc.

(Alexandru Petrescu)

Născuţi la începutul anilor 80-90 vedem acum, în anul 2014, cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultura generală, pentru că asta însemna ceva o dată.

Suntem ultima generaţie care a jucat “Ascunselea” , “Castel”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară! Vrem ostaşi”, “Prinsea”,”Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, “Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fişe, dar primii care am facut petreceri video (închiriam un video şi stateam să ne uităm la filme 2 zile închişi în casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casetele audio şi le-am înlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă.

Noi am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză.

Şi am cântat “MULŢI ANI TRĂIASCĂ” nu “HAPPY BIRTHDAY” la aniversări.

Am sorbit din ochi “Pasiuni” mai ales “Sunset” , chiar si “Dallas” .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi guma Turbo, sau puştile alea absolut superbe cu apă.

Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.

Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen: 50 Cent şi Britney Spears.

Am citit “Licurici”, “Pif”, “Cireşarii”, şi am băut “Cico” şi “Zmeurată” si ni s-a părut ceva extraordinar când au aparut primele sucuri “de la TEC ” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul.

Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia aşteptam la chefuri sa jucăm “Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi”, sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dadeă un pretext să “pupăm pe gură” pe cine “iubeam”.

Noi suntem cei care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvântul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând ca persoana iubită va citi acolo unde scrie “De cine iţi place?” că ne place de el/ea.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au “child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară, şi câte un pachet de ţigări de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea “Feriţi-vă de măgăruş”.

Suntem o generaţie de învingători, de visători, de “first-timers”.

By dă mine

(Alexandru Petrescu)

Medicul ginecolog din Galaţi a fost agresat pe holurile unei clinici private, după ce ar fi refuzat să facă o întrerupere de sarcină pe loc iubitei bătăuşului.

Surse din anchetă au declarat pentru Observator motivul pentru care medicul din Galaţi a fost lovit şi trântit la pământ de un pacient.

Se pare că tânărul agresor venise cu iubita lui la cabinetul medicului Costache Botezatu pentru o întrerupere de sarcină. Tânărul şi iubita lui au vrut ca procedura să fie făcută pe loc, însă doctorul le-a explicat că trebuie programare.

Individul a început să facă scandal şi să ameninţe, iar medicul i-a spus că va chema Poliţia.

Atunci a fost momentul în care tânărul de 23 de ani l-a împins cu brutalitate şi aruncat la pământ pe Costache Botezatu. Scena a fost filmată de camerele de supraveghere.

Medicul s-a lovit cu capul de dulap

În imagini se vede cum doctorul este împins violent de bărbatul furios. În cădere, omul se loveşte cu capul de mobilier. A fost nevoie ca un alt doctor să intervină pentru ca spiritele să se calmeze, până când a venit paza.

Costache Botezatu a depus deja plângere la parchet, iar agresorul urmează să plătească pentru fapta sa. Chiar medicul a postat imaginile pe Facebook, ca un semnal de alarmă asupra comportamentului multor pacienţi agresivi.

“Miercuri, 20.02.2019, ora 9.39. Am cugetat mult daca sa postez inregistrarea agresiunii. Am ajuns la concluzia ca, pe langa actiunea penala, este necesara si o constientizare a unor asemenea situatii de catre toti colegii – nu numai din relatari verbale ci si video. PS – nu ma victimizez, am postat doar pentru ceilalti colegi, pentru a realiza la ce se pot astepta. 

Am inaintat plangerea la parchet. Astept procedurile. Apropos – in Moldova (pe care multi o desconsideram) pentru asa ceva respectivul individ ar face 15 ani puscarie. 

La noi – intre 6 luni si 3 ani (daca nu vor fi sase luni cu suspendare). Ca sa fie clare anumite aspecte si sa nu apara intrebari : unitatea la care lucrez a chemat imediat paza si politia, a facut toate demersurile legale necesare in asemenea situatii. Eu am depus plangere penala. 

Vom vedea cum se va rezolva. Postarea a fost doar un strigat (sper ca nu in van) asupra comportamentului multor pacienti, ajungandu-se si la aceste agresiuni fizice. Nu este teama ci revoltă!”, este mesajul care însoţeşte imaginile.

(https://observator.tv/eveniment/medic-din-galati-batut-costache-botezatu-intrerupere-sarcina-286720.html)

La Réunion este o insulă vulcanică în Oceanul Indian situată în sudul Africii. Potrivit constituției din 4 noiembrie 1958, Réunion constituie un departament de peste mări (DOM) și o parte integrantă a Republicii Franceze. Totodată, insula constituie și o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene (sursa: Wikipedia).

Comunitatea Românilor din Oceanul Indian
(shared post)

La Réunion Paradis
Our most beautiful photos 2018 😍 the meeting is really beautiful ❣️

Sursa: https://www.facebook.com/974paradiz/videos/287388751975865

Curtea de Apel Brașov a respins marți, 12 februarie a.c., recursul președintelui Consiliului Județean Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor, împotriva sentinței Tribunalului Covasna prin care acesta a fost obligat de instanță să reproducă denumirea instituției pe documentele oficiale ale instituției exclusiv în limba oficială de stat.

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de subsemnatul în calitate de președinte-fondator, s-a adresat instanței de judecată pentru a-l obliga pe președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, lider al organizației UDMR din Covasna, să nu mai reproducă denumirea instituției pe documentele oficiale ale instituției în limbile maghiară și engleză.

În acest sens, ADEC s-a adresat Tribunalului Covasna cu o acțiune prin care a solicitat instanței de judecată să anuleze două documente cu antetul Consiliului Județean Covasna și Președintelui Consiliului Județean Covasna pe care denumirea instituției era reprodusă în limbile română, maghiară și engleză.

Tribunalul Covasna a admis în luna octombrie 2018 acțiunea ADEC și l-a obligat pe Tamas Sandor să anuleze documentele nr. 2575/19.03.2018 şi 3219/13.04.2018 şi să emită alte documente cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat.

Sentința Tribunalului Covasna pe scurt (detalii aici): „Admite excepţia autorităţii de lucru judecat între petitul ultim al prezentei acţiuni şi sentinţa civilă nr. 406/28.04.2016 a Tribunalului Covasna definitivă prin decizia nr. 712/05.10.2016 a Curţii de Apel Braşov, excepţie invocată din oficiu de instanţa de judecată. Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), împotriva pârâţilor Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna, anume doar pentru anularea documentelor nr. 2575/19.03.2018 şi 3219/13.04.2018 şi obligarea pârâţilor la emiterea altor documente cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat. Dispune anularea documentului nr. 2575/19.03.2018 al Consiliului Judeţean Covasna şi obligarea pârâţilor să emită un nou document cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat. Dispune anularea documentului nr. 3219/13.04.2018 al Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna şi obligarea pârâţilor să emită un nou document cu acelaşi conţinut dar care să conţină în antet denumirea instituţiei/autorităţii doar în limba oficială de stat. Respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii pentru obligarea ca în viitor să nu mai reproducă denumirile instituţiilor şi autorităţilor publice „Consiliul Judeţean Covasna” şi „Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna” în limbile maghiară şi engleză pe documentele oficiale ale celor două instituţii şi autorităţi, ca fiind lovită de autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 406/28.04.2016 a Tribunalului Covasna definitivă prin decizia nr. 712/05.10.2016 a Curţii de Apel Braşov. Obligă fiecare pârât la plata către reclamantă a sumei de câte 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a formulat recurs împotriva sentinței Tribunalului Covasna. Curtea de Apel Brașov a respins însă recursului lui Tamas.

Decizia Curții de Apel Brașov pe scurt: „Respinge recursul formulat de pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna împotriva sentinţei civile nr. 763/04.10.2018 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.02.2019”.

Din acest moment reproducerea denumirii instituției sau autorității publice pe documentele oficiale ale CJ Covasna în alte limbi decât limba oficială de stat este ilegală. ADEC va acționa în continuare pentru ca această practică a instituțiilor controlate de membrii UDMR sau PCM, și nu numai, să înceteze și va acționa în acord cu prevederile legale împotriva oricărei instituții publice a statului român care va reproduce denumirea instituției pe documentele oficiale în altă limbă decât limba oficială de stat.

Sursa: https://www.dantanasa.ro/exclusiv-denumirile-institutiilor-publice-exclusiv-in-limba-oficiala-de-stat-pe-documentele-oficiale-proces-pierdut-definitiv-de-presedintele-cj-covasna/

La cererea publicului s-a prelungit perioada de expunere în premieră a benzilor desenate în original, din revista Cutezătorii, care ne amintesc de cele mai frumoase povești ale copilăriei. Așadar, expoziția “Benzi Desenate de Valentin Tănase” se prelungește pâna la data de 28 februarie 2019.

Accesul la expoziție este gratuit.

Muzeul Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu).

Numai cine știe să urce în arboradă poate să și coboare fără să-și rupă ceva. În mățăraia aia de saule și parâme trebuie să ai abilități de acrobat. Marinarii bătrâni stau jos, pe covertă, la teuga sau pe dunetă, și dau ordine sau, pur și simplu, privesc, leneși dar atenți, catargele pe care se cațără, cu inconștiența vârstei, mateloții tineri și sănătoși.
Aș mai urca și io, măcar până la prima vergă, numa’ că, deh, nu mai pot să sta în genunchi, că m-a tras curentul precum Gulf Stream-ul pe lângă Bermuda, în Marea Sargaselor, acu’ fo 25 de ani, la travers de Charleston, când noi navigam, teoretic, cu 12 noduri și curentul era de șapte.

Când urci prima oară pe o corabie, tentația e să te duci, în față, la prova. Cu timpul, realizezi că navigația se face de undeva din spate, la pupa. Acolo se stabilește cap-compasul navei. Și, totuși, io rămân amarat de bompres, că doar de acolo poți vedea delfinii care se joacă în valul de etravă.

(Mihnea-Petru Parvu)

Meseria de jurnalist te macină și te doboară de tânăr. La numai 50 de ani, fosta noastră colegă, Mihaela Jenei, a murit.

Ea, împreună cu sora ei geamănă, Roxana, a făcut parte din prima echipă a Evenimentului zilei, din anii ’90, pe când ziarul era condus de Ion Cristoiu. La „Bulina roșie” ea a fost, inițial, reporter de teren.

Prima sa lovitură de presă a fost o relatare de la fața locului a celebrei bătălii, cu pistoale și săbii ninja, dintre interlopul Fane Spoitoru și polițistul Nelu Florea, care a avut loc în septembrie 1992, în fața discotecii Vox Maris, de la Cercul Militar Național.

Ulterior, Mihaela a devenit redactor al secției „Externe”. Ea a mai scris pentru ziarul Ziua și, apoi, a intrat în PR, zonă în care a lucrat pentru Pro TV, Antena 1, Centrul Național Media și trustul Realitatea.

În urmă cu câțiva ani a părăsit presa și s-a întors acasă, la Brașov. Mihaela va fi înmormântată marți, 18 decembrie. Slujba de înmormântare va avea loc la biserica „Schimbarea la față”, din Brașov, de la ora 12.00. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace!

Faptul că urezi țării tale „La mulți ani“ de ziua ei, dar în rest nu ești mare patriot, nu înseamnă că te-ai răzgândit, sau că ești fals… E un semn de respect, față de țara care te-a format, căreia aparții…

E clar că nimănui nu-i place cum a „evoluat“ România, sau că cei care am plecat am avut niște motive întemeiate, dar, asta nu înseamnă că ne urâm țara, fraților… Nu pot să spun decât, rușine celor care nu o iubesc, și nu îi sunt recunoscători că se menține încă pe picioare, în ciuda a ceea ce am ajuns… Că suntem plini de istorie și cultură, că avem nume mari și pământ fertil…

Nu mi-e rușine de România, nu mi-e scârbă de ea, nu mă dau nici mare patrioată, deși visul meu este ca fiica mea să zburde desculță prin iarba noastră de’o viață, pur și simplu urez „La mulți ani” acestei țări care m-a ținut la suprafață atunci când nu știam ce să fac și încotro să plec… M-a așteptat și m-a îngrijit până am abandonat-o…

O să mă întorc, curând…

Eu sărbătoresc țara, nu politicienii, spitalele, sau televiziunea… Haideți să nu confundam…

Deși este adevărat că ea este un întreg care conține și aceste mizerii, trebuie să facem abstracție de ele, de acei oameni care o fac să fie țara pe care vă este scârbă să o sărbătoriți…

Iar cei care suntem plecați, avem datoria să vorbim numai de bine țara noastră, pentru că fiecare impresie și cuvânt, contează și contribuie la reputația pământului nostru…

Dumnezeu să ne păzească, că de iubit, nu știu cum reușește…

Ioanina Eliza