Filarmonica „Paul Constantinescu” şi Ploieşti JAZZ Festival vă invită vineri, 29 iunie 2018, de la ora 20.30, la Teatrul de Vară din Parcul Memorial „Constantin Stere” – Bucov, la concertul „JAZZ in the FUN..K ParK”. Evenimentul marchează închiderea Stagiunii de Jazz 2017-2018, ocazie cu care va avea loc şi un Garden Party.
Sorin Zlat – pian, Razvan Cojanu – bas şi Laur Stefan – tobe, artiştii intrumentişti ce formează Ploieşti JAZZ Trio, aduc jazz-ul în aer liber, în parc! Îi vor avea ca invitaţi pe Robert Patai – solist vocal ce a devenit cunoscut după prestaţiile uimitoare din Galele LIVE ale emisiunii Vocea României, dar şi pe Man Alex – chitară electrică și Catalin Milea – saxofon, unii dintre cei mai apreciaţi jazzmani din România.
Ploiești JAZZ Trio încheie, astfel, prima stagiune parcursă alături de Filarmonica ploieșteană. Cu un lung șir de concerte susținute pe scena sălii “Ion Baciu” şi nu numai, trio-ul de jazz s-a impus în peisajul artistic al genului bucurându-se de un public tot mai numeros de la un eveniment la altul. Memorabilă va rămâne prestația celor trei în cadrul Ploiești Jazz Festival 2017, cand au concertat alături de SaxWiards. De altfel, pregătirile pentru viitoarea ediţie a Festivalului de Jazz, eveniment în cadrul căruia Ploiești JAZZ Trio va performa din nou, au început deja.
Vă așteptăm așadar vineri, 29 iunie, la „JAZZ in the FUN..K ParK” și Garden Party, evenimente organizate cu sprijinul sponsorilor şi partenerilor noștri. Amfitrionul serii va fi prietenul şi colaboratorul nostru, Andi Enache. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar accesul se face doar pe bază de invitație pe care o puteţi procura de la numărul de telefon 0734.335.067. 

Vă așteptăm cu drag!