Prezent vineri, 22 iunie, la comemorarea eroilor naţionali căzuţi în lupa de la Ţiganca, Episcopul Basarabiei de Sud a atras atenţia că trebuie să le cinstim memoria aşa cum se cuvine, pentru că „sunt rugători pentru neam și ţara în fața tronului lui Dumnezeu“.
După slujba parastasului oficiată în cimitirul de la Ţiganca, ierarhul a spus că sunt „eroii demni de urmat” şi a evidenţiat jertfa lor spunând că „mai mare dragoste nu are cineva decât sa-și dea viața pentru aproapele”.
Lupta de la Ţiganca
Luptele pentru eliberarea Nordului Bucovinei şi a Basarabiei s-au încheiat în data de 26 iulie 1941. Această bătălie este considerată de istorici cea mai sângeroasă luptă purtată de români pentru reîntregirea graniţelor ţării.
În bătălia de la Ţiganca, pierderile armatei române s-au ridicat la 4.271 de morţi, 12.326 de răniţi şi 6.168 de dispăruţi.
La Ţiganca a fost înfiinţat un cimitir al eroilor români, loc unde sunt înhumaţi nu mai puţin de 1.020 de soldaţi români. Bătălia de la Ţiganca, cea mai sângeroasă luptă dată de români pentru reîntregirea ţării.
După ce milioane de români din Bucovina şi Basarabia au fost deportaţi în lagărele din Siberia, nemulţumirea compatrioţilor a dus la apariţia unui conflict armat între soldaţii români şi cei sovietici. În timpul bătăliei de la Ţiganca, peste 10.000 de soldaţi români au murit sau au fost daţi dispăruţi, această luptă fiind considerată de istorici una dintre cele mai sângeroase bătălii date de români pentru reîntregirea ţării.
La data de 22 de iunie 1941, România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial împotriva Uniunii Sovietice, acest act reprezentând un răspuns la răpirea de către sovietici a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi a unei părţi din ţinutul Herţa, la 28 iunie 1940. Generalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi Bucovina de sub jugul bolşevic, explicând motivele şi obiectivele urmărite de această intervenţie a României în război.
„Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii voştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul vostru. Ostaşi, izbînda va fi a noastră. La luptă! Cu Dumnezeu înainte!”, le-a ordonat generalul Ion Antonescu soldaţilor români.
Regele Mihai I i-a trimis şi el o telegramă lui Antonescu prin care îl încuraja să recupereze Bucovina şi Basarabia, urmând Armatei Române sănătate şi putere în acţiunea ei de a recupera teritoriile pierdute. „În clipele cînd trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a întregi sfînta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare, neamul întreg şi cu mine trăim bucuria zilelor de glorie străbună, iar ostaşilor noştri bravi le urez sănătate şi putere ca să statornicească pentru vecie dreptele graniţe ale neamului. Trăiască România! Trăiască viteaza noastră armată!”, i-a trasmis regele Mihai I generalului Ion Antonescu.
Atacurile Armatei Române au început în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, când soldaţii au forţat trecerea Prutului pe la Bogdăneşti, Fălciu, Albiţa şi Oancea. Românii doreau să traverseze Prutul, să ajungă la Chişinău, iar de acolo la Nistru şi la litoralul Mării Negre. „Prin bătălia de la Ţiganca se înţelege ansamblul luptelor grele purtate pentru forţarea liniei Fălciu-Bogdăneşti şi cucerirea zonei puternic fortificate de dincolo de Prut, cu centrul în localitatea Ţiganca, lupte care au luat forme extrem de dure în zilele de 4-12 iulie. Acest sector era extrem de important ca urmare a poziţiei sale pe Prutul mijlociu, a existenţei celor două poduri, de şosea şi cale ferată, la intersecţia unor linii de comunicaţie din Basarabia centrală şi de sud – est. Configuraţia terenului a creat probleme ofensivei:dincolo de Prut se întindea o luncă joasă, pe valea Tigheciului, urmată de dealurile Toceni, Cania, Epureni, întreaga zonă dispunând de puternice linii întărite. La acestea s-au adăugat ploile intense din acele zile, care au umflat pâraiele şi au creat noi dificultăţi înaintării trupelor române”, a explicat profesorul Ion Agrigoroaiei.
4.271 de soldaţi români au murit, 12.326 au fost răniţi, iar 6.168 au fost daţi dispăruţi
Între Armata Română şi cea sovietică au avut loc lupte extrem de sângeroase la Ţiganca, Stroieneşti şi Epureni, ambele părţi suferind mari pierderi. La data de 14 iulie 1941, în ordinul de zi dat de către generalul Nicolae Şova, comandantul Divizie 1 gardă, se arăta faptul că armata a întâmpinat o rezistenţă puternică, însă militarii români şi-au dovedit eroismul.
„În cea mai grea zi din luptele de la Prut, în ziua de 12 iulie, cînd, timpo de 16 ore neîntrerupt inamicul se arunca cu forţe noi şi masive în numeroase contraatacuri, căutînd să sfarme capul de pod de la Fălciu, în sectorul Diviziei şi la legătura acesteia cu stînga Diviziei 21 infanterie, regimentele 1/2 şi 2/9 vînători gardă opun o rezistenţă înverşunată şi fără răgaz, resping numeroasele atacuri inamice, superioare mult în număr şi armament şi azvîrle în luptă pionierii, rezervele, grupurile de comandă şi, luptînd în repetate rînduri corp la corp, reuşesc prin menţinerea poziţiei să înscrie în istorie o pagină de adevărată glorie”, a precizat generalul Nicolae Şova.
