Puncte importante de pe ordinea de zi
Șefii de stat sau de guvern din UE vor discuta despre bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, care va avea loc la 20 februarie 2020. Președintele Consiliului European a afirmat în scrisoarea sa de invitație: „A sosit momentul să ajungem, la nivelul nostru, la un acord privind cadrul financiar multianual”.
„Sunt convins că, mizând pe bun simț și pe hotărâre, putem ajunge la un acord care să fie în beneficiul tuturor europenilor. Pentru a realiza acest lucru, toate părțile vor trebui să dea dovadă de deschidere către compromis”.
Charles Michel, președintele Consiliului European
(consilium.europa.eu)




