close
CronicăPromovate

Cronică de cenaclu, luni 10 ianuarie, A. D. 2022

 

În această seară membrii Cenaclului literar – Ion Luca Caragiale Ploiești și-au dat întâlnire în sala Filarmonicii Ploiești, la început de An Nou. Bucurie, urări de An bun, atmosferă de sărbătoare, așa se poate defini seara. A fost superbă, minunată. Mi- am dorit de anul trecut să ne cunoaștem mai bine oamenii de cultură, personalitățile acestui oraș. Astă seară s-a împlinit gândul meu exprimat cu ocazia omagierii poetului Ion Stratan. Azi iată, l-am sărbătorit pe profesorul și sculptorul Eugen Petri.
Eugen Petri este o personalitate în lumea artelor în Ploiești, în țară, peste hotare. A obținut în Spania la un Concurs premiul,,Constantin Brâncuși, are multe expoziții în țară și peste hotare.
“Portret al artistului în tinerețe” a fost numită seara și filmul realizat acum 28 de ani de Leonida Corneliu Chifu, pe atunci reporter, la televiziunea locală. Minunat este că această înregistrare s-a păstrat în timp, iar noi astă seară am urmărit interviul cu mult interes. Domnul Eugen Petri este special, un artist complet ce trebuie cunoscut de câți mai mulți ploieșteni. Este un om puternic, frumos, talentul vorbește și s-a infiltrat în blocurile de granit. Parcursul artistic este urcușul, treaptă, cui, clopot, cruce, sacrificiu, ca teme esențiale. Are filon brâncușian în opinia mea prin tradiția locului în arta sa, dar este diferit, este un cuvânt- Petri, al pietrei…al lemnului…al cântecului prin armonii de jazz.
Sculptorul a fost îndelung aplaudat de asistență și prin cuvinte frumos meșteșugite, alaturi de minunata familie, ne-a invitat pe toți la un pahar de șampanie, să ne bucurăm împreună de ziua dânsului. Se numără, alături de Chifu Leonida Corneliu, printre membrii Asociației Culturale 24pharte care au inițiat Tabăra de Sculptură Monumentală de la Parcul Vest din Ploiești pe care vă invit să o vizitați. Unealta artistică a dat rod. O galaxie a artei sculpturale ce emană iz cosmic, lumină din lumină spre înalt.

Eugen Petri, Cenaclul literar “I. L. Caragiale”, Asociația Culturală 24PHarte
Criticul Marian Zmaranda se adreseazâ publicului de la Cenaclul literar “I. L. Caragiale” din sala Filarmonicii ploieștene.

La mulți ani Eugen Petri!

Membru al Cenaclului literar “I. L. Caragiale” – Maria Bem.

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.