Într-o atmosferă plăcută de primăvară, membrii cenaclului I.L. Caragiale Ploieşti s-au reunit în data de 2 Mai pentru a celebra Ziua Naţională a Tineretului, având ca invitate două tinere scriitoare şi poete din Ploieşti – Patricia Iulia Iancu şi Corina Savu.
Întâlnirea a debutat cu rubricile clasice ale şedinţelor, în cadrul cărora ne-am delectat cu: poeme semnate de d-na Luminiţa Bratu şi d-ul Ionel Sima, câteva incursiuni în istoria sărbătorii Pascale ce tocmai s-a încheiat, istorisite de d-na Maria Bem, precum şi o scurtă recenzie a cărţii “Isus al meu” (Gabriel Liiceanu) a d-neiCatyEnache. Subiectele tratate au generat dezbateri interesante şi intense despre umanitatea raportată la timp şi evoluţie, din perspectivă ştiinţifică şi religioasă, precum şi influenţa pe care o exercită astăzi cele două domenii asupra dezvoltării omului. Argumentaţia privind această temă a diferendelor dintre ştiinţă şi religie rămâne întotdeauna deschisă.
În cadrul rubricii Cine-filonul, d-ul Mihai Ioachimescu ne-a prezentat filmul western „Hostiles” (Inamici – 2017), o odisee eroică a supraviețuirii, plasată înanul 1892. Pelicula este o poveste despre călătoria spre reconciliere, respect reciproc și iertare, explorând relația complexă și tulbure dintre cei care au trăit pe acest pământ de secole – băştinaşul și intrusul alb – colonizatorul, adresând întrebarea-cheie: oare este posibilă vreodată reconcilierea?
Rubrica 11 minute de istorie a d-nei Emilia Luchian a fost despre mitologia celtică, divinităţi, cosmologie şi tradiţiile păstrate până astăzi în cultura omenirii.
Partea a doua a întâlnirii le-a avut în prim-plan pe cele două tinere invitate. Am avut parte de discuții interesante despre romane polițiste, povești de groază, cărți pentru copii, dar și poezie.
Patricia Iancu ne-a vorbit despre parcursul său literar desfăşurat în proiecte ce vizează atât literatura online – Tolba cu Poveşti – cât şi cea tipărită, având în pregătire o carte de poveşti pentru copii. Patricia se consideră un meșteșugar interesat de aliajul dintre imagine și cuvânt şi se regăseşte cel mai bine în literatura pentrucopii. Din lecturile sale prezentate, reiese un talent desăvârşit pentru storytelling şi un limbaj extrem de captivant pentru genul literar vizat. Lirica ei te provoacă la a dezbate mari teme existențiale, având o abordare filosofică, completând însă într-un mod elegant tabloul moralei blânde, ce o putem regăsi ulterior în poveştile încântătoare pentru cei mici. “Foarte repede am înțeles că a scrie pentru copii este atât de curat și creativ, încât m-am luat în serios cu noua descoperire. Am scris versuri și acum bat la porțile editurilor cu povești care să poată deschide universuri întregi pentru cei mici.”
Corina Savu este o tânără scriitoare publicată. Ea a scos deja un roman în două volume, o carte de poezie, cât şi poveşti apărute în trei antologii naţionale. Corina este tipul scriitorului dârz, care relatează cu înfocare despre pasiunile sale: Egiptul cuprins într-un jurnal de călătorie, Mexicul surprins în detaliu într-un roman amplu de tip policier, cu accente de thriller şi mult mister, iubirea înglobată într-o serie de poeme intense. Iar în spatele unor poveşti de groazăse află mult tâlc. O adevărată încântare acest amalgam de stiluri literare în faţa cărora tânăra autoare se lăsă de fiecare dată provocată, aruncându-se învalurile creaţiei. “Scrisul este ca un drog. Nu poți renunța la el. Voi continua să scriu indiferent de adversități, căci scrisul este și o evadare din această lume din ce în ce mai nestatornică și nebună.”
Corina şi Patricia sunt şi absolventele cursului Creative Writing 10– incursiune în scrierea creativă (lirică, proză, scenaristică, jurnalism) inițiat şi susținut de Ana Nedelcu (trainer acreditat) în 2016.
Mulţumim tinerelor că au dat curs invitaţiei noastre şi le aşteptăm cu mare drag şi interes în cadrul întâlnirilor literare.
Mulţumim membrilor cenaclului pentru prezenţă şi pentru interesul acordat literaturii tinere, care se dovedeşte a fi extrem de valoroasă şi cu o perspectivă inedită.
Talentul este un potenţial latent ce sălăşluieşte în fiecare din noi. Descoperirea lui este o adevărată vânătoare de comori lăuntrice: cândți se revelează, te surprind şi te simţi împlinit.
Ana Nedelcu – secretar literar de cenaclu
Amfitrioane: Ana Nedelcu & Ramona Müller
~sub coordonareaAsociaţiei “24PHarte” – Nu există patriotism fărăpatrimoniu