Curtea Supremă a SUA a decis luni că nu se poate interzice complet alocarea de fonduri publice către cultele religioase, nici măcar în statele americane a căror Constituție prevede explicit o astfel de interdicție. Sentința într-un litigiu important privind drepturile religioase afectează separarea între biserică și stat, remarcă Reuters.
Instanța supremă a Statelor Unite s-a pronunțat într-un proces intentat de o biserică luterană din statul Missouri, căreia i s-au refuzat fonduri din partea statului pentru un teren de joacă. Opinia majorității de șapte din cei nouă judecători a fost că excluderea bisericii respective de la finanțare „exclusiv fiindcă este o biserică este o ofensă adusă Constituției noastre”.
Decizia statului Missouri de a nu aloca bani proiectului bisericii respective se bazează pe Constituția statului, care este mai restrictivă în această privință decât cea a SUA. În Missouri nu pot primi fonduri de la stat „nicio biserică, niciun cult și nicio religie” și niciun membru al clerului. Prevederi similare există în Constituțiile a trei sfertui din statele americane, arată Reuters.
Opinia separată a două judecătoare liberale din completul de nouă a fost că sentința Curții Supreme ignoră jurisprudența care permite instituirea unor limite privind finanțarea bisericilor din bani publici. „Acest caz privește în cele din urmă relația dintre instituțiile religioase și guvernul laic — adică dintre biserică și stat. Curtea schimbă azi profund această relație, reținând pentru prima dată că Constituția cere guvernului să furnizeze fonduri publice direct bisericii”, s-a consemnat în opinia minoritară.
În urma sentinței, organizațiile religioase din SUA ar putea beneficia de finanțare din fonduri publice cel puțin pentru anumite scopuri, cum ar fi asistența medicală și siguranța.
Mai mult, observă Reuters, s-ar putea deschide astfel calea către utilizarea unor alocații publice pentru educație în scopul înscrierii copiilor la școli religioase, nu doar la școli publice. Ministrul american al educației, Betsy DeVos, este susținătoarea acestei opțiuni. Un proces pe această temă din statul Colorado era suspendat în așteptarea sentinței privind litigiul din Missouri.