Eu am fost în (in-după unii) cultura punk ploieșteană. Ea îşi are rădăcinile în SUA, Anglia şi Australia anilor 1970. La noi a apărut târziu! 80! Nu se ştie precis cum a luat formă, dar la bază sunt influenţe din mai multe domenii, printre care se numără muzica, literatura, filozofia, politica şi arta.
Spre sfârşitul anilor 1970, cultura punk a început să se diversifice şi au apărut diferite ramuri, în ceea ce priveşte muzica. Astfel, a apărut pop-punk, hardcore-punk, street-punk şi „oi!”. Ideologia mea punk era atunci orientată spre libertate individuală. Viziunile curentului includ: nonconformismul, acţiune, nu vorbe şi păstrarea integrităţii.
Harry Dumitrescu o poate confirma, Marinica Popica la fel! Moda punk a anilor 1980 ieşea în faţă prin folosirea articolelor vestimentare rupte, lipite cu bandă adezivă, ace de siguranţă sau capse. De asemenea, acele de siguranţă sau lamele de ras erau folosite pe post de bijuterii. Freza cea mai întâlnită este creasta şi adesea părul era vopsit roşu aprins.
Pe de altă parte, în rândul adepţilor hardcore-punk, moda nu este şi nu a fost niciodată un aspect important, aceştia fiind de părere că această cultură ar trebui să fie definită de ideologie şi muzică, nu de aspectul exterior.
Cele mai populare dansuri ale noastre ale… punkerilor se numeau pogo şi moshpit. Ne atârnam de un lănțuc o lamă (nu știam noi de emmo…). Ne tăiam în semn de protest unghiile aiurea… cu modele… Atunci au apărut sandalele gladiator și blugii prespălați pe care îi știm și în zilele noastre.
Doamnele și domnișoarele îmbrăcau pantaloni largi, de tip șalvari și se lansaseră hanoracele. Spre deosebire de alte epoci, în acest moment apare o diferențiere clară a anumitor grupuri și oamenii se împărțeau în fani ai culturilor disco, punk, hippie sau classy.
Colanții, gecile de piele și hainele voluminoase deveneau celebre. Moda era influențată puternic de tot ce înseamna lumea punk: lanțuri pe gât, păr ciufulit, ghete de tip militar, rochii cu imprimeu floral și încălțăminte cu platforma supradimensionată. Se purtau camășile în dungi și carouri, geaca de blugi și topurile cu vedere la buric.
La aproape cinci ani de când invazia punk îşi dăduse ultima suflare în Occident, tinerii români descopereau bulversaţi ieşirea din griul cotidian al totalitarismului. Era o formă de rebeliune, una din puţinele permise în acele vremuri.
Benzile de magnetofon şi discurile de vinil treceau din mână în mână, pe ascuns. Protestam ÎN NOI ȘI PE NOI la adresa vieţii gri, vândută în fiecare zi pe post de fericire, ascunşi prin beciuri şi săli ferite şi fredonând versuri precum: „Teatrul merge înapoi / Din jocul întâmplării răsar păpuşi-eroi / Timpul se scurge exponenţial / Viaţa ne satisface doar parţial“.
În 1977, mişcarea punk a invadat Anglia şi a devenit cultură alternativă. Sex Pistols lansau „Never Mind the Bollocks, Here’s the Sex Pistols“, conţinând piese despre anarhie, ironii la adresa consumismului, toate fardate cu o poză a Reginei purtând un frumos ac de siguranţă înfipt într-una dintre nări.
Peste noapte, punkul cucerea străzile, schimba moda, muzica, tot. Zeci, sute de trupe noi apăreau în fiecare zi. Lumea era martora unei mişcări sociale uriaşe, cea mai mare de la apariţia rock’n roll-ului şi de la primele concerte ale lui Elvis.
Punkiştii nu credeau însă în tradiţie. Erau aici şi acum, restul nu mai conta. Viaţa se întâmpla într-o secundă. Iar cei de la The Clash au şi transcris această rupere fără lacrimi de trecut: „În 1977, sper să merg în rai / Căci am stat prea mult pe alocaţie de şomaj / Şi nu pot munci deloc / Pericol, străine / Mai bine ţi-ai picta faţa / Fără Elvis, Beatles sau Rolling Stones / În 1977“.
Ca mişcare muzicală, punkul a avut o viaţă scurtă. Practic, la nici un an de la apariţia singurului album Sex Pistols, trupa se destrăma, evaporându-se la fel cum şi apăruse: peste noapte. În urmă au rămas însă milioane de adepţi, fiecare abandonând, treptat, direcţia clasică a punkului spre noi stiluri muzicale.
Dar eu m-am agățat aiurea considerând că Message in a buttle de la cei de Police cu Sting erau punchiștii gustului meu!
Just a castaway
An island lost at sea
Another lonely day
With no one here but me
More loneliness
Than any man could bear
Rescue me before I fall into despair
I’ll send an SOS to the world
I’ll send an SOS to the world
I hope that someone gets my
I hope that someone gets my
I hope that someone gets my
Message in a bottle
A year has passed since I wrote my note
But I should have known this right from the start
Only hope can keep us together
Love can mend your life
But love can break your heart
Iar versurile de protest iniţiale s-au transformat, de-a lungul anilor, în aforisme numai bune ca să fie aşezate pe tricouri, afişe sau să fie transcrise, pe post de statusuri, pline de înţelepciune.
Mă duceam să dau raiduri pe la Liceul Gherea și formam puștoaice în ale dansului punck și a filozofiei… Anca Gheorghiu poate… îți mai aduci aminte sau Mariana Crăciun… Iată acum, după ani și ani, pe cei doi punck-iști:
Alexandru Petrescu
