Astăzi, ființăm prin cuvânt…
Oamenii au uitat să se înfrupte din tăcere, au uitat să se apropie de celălalt atunci când cuvântul își doarme rostirea. Tăcerea este văzută, azi, ca o lipsă, lipsă a sunetului, absență a cuvântului când, de fapt, tăcerea înseamnă întoarcerea spre interior. Verbalizați, dacă puteți, o urmă de surâs ce atinge un suflet, o aromă de parfum ce declanșează memoria involuntară, un oftat ce poartă un amalgam de sentimente, privirea tandră și tachinatoare, în același timp, a femeii iubite. Verbalizați-le, dacă puteți!!!
De ce, în biserici, rugăciunea personală se înalță în tăcere? De ce marile iubiri nu au nevoie de cuvinte? O strângere, în brațe tăcute, e mai aproape de inimi decât atâtea declarații sforăitoare. În relațiile de orice fel se verbalizează mult. Nu lăsam loc celuilalt să ne descopere prin prisma propriului tipar. Ne dezgolim prin cuvinte sau ne ascundem în spatele vorbelor folosite. Nu lăsăm faldul tăcerii să ne învăluie. Existăm prin ceea ce spunem. Prin cuvânt, mergem acolo unde ne ghidează emițătorul. Prin tăcere, ne parcurgem propriile cărări. Astăzi, mai mult ca oricând, reiterăm lumea lui Caragiale, unde personajele sunt viabile atâta timp cât există cuvântul.
Dar tu… tu descoperă-mă în tăcerile mele, în ceea ce spun când tac pentru că atunci când cuvintele mor, ochii vorbesc atât de convingător…
Adina Faur
