close
Social

Examenul auto va fi monitorizat audio-video. Vezi DEMO

Modul de desfăşurare a probei practice a examenului auto se va înregistra, de luni, video şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare, care se vor instala pe autovehiculele folosite la susţinerea acesteia, anunță Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, începând cu data de 03.07.2017, modul de desfăşurare a probei practice se va înregistra atât video, cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare care se vor instala pe autovehiculele folosite la susţinerea acestei probe. Nu se va înregistra proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.

Sistemul tehnic de monitorizare se instalează, într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afişată vizibil menţiunea «EXAMEN» şi se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcţia de deplasare a autovehiculului.

Stocarea datelor se realizează în așa fel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua şi ora examinării.

Înregistrările audio şi video realizate nu reprezintă informaţii de interes public. În cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziţia instanţei competente.

De luni, 03.07.2017, sistemul de înregistrare audio-video va fi operaţional la nivelul serviciile publice comunitare ale mun. Bucureşti şi jud. Ilfov, iar în zilele următoare acest mod de desfăşurare a probei practice se va aplica, etapizat, la nivelul tuturor serviciilor judeţene.

Demo-ul se poate descărca de AICI.

P.A.

Tags : categoriiexamene autopermis conducerescoala de soferi

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.