close
Creștinătate

Cea mai mare biserică ortodoxă din lume: Catedrala Sfântul Sava din Belgrad

Catedrala Patriarhală Sf.Sava din Belgrad, capitala Serbiei, ridicată pe platoul Vacear, undeva in centrul orasului, are o istorie tumultoasă, incepută in anul 1595, când Sinan Pașa a ars moaștele Sf. Sava, Arhiepiscopul Serbiei. De altfel, Belgradul este plin de istorie și crestinism și sârbii se mândresc cu această Catedrală ortodoxă, ea fiind cea mai mare din lume. În timpul unei slujbe, ea poate găzdui circa 10.000 de credincioși.

Impresionanta catedrală a fost ridicată, în mod simbolic, pe locul unde turcii otomani, conduși de Sinan Pașa, au zdrobit rebeliunea sârbă din 27 aprilie 1594, incendiind cu acel prilej Moaștele Sfântului Sava Nemanja (1236).

În anul 1939, pe data de 10 mai, ziua arderii Moaștelor Sfântului Sava, se pune temelia acestei catedrale. Singura etapă realizată a fost, însă, numai fundația catedralei, după bombardamentele germane din anul 1941, lucrările încetând. Locul a fost folosit ca parc auto de armatele hitleriste si apoi de cele sovietice, iar mai târziu a fost transformat în depozit.

În anul 1958, patriarhul Gherman a solicitat reînceperea lucrărilor, dar acordul a fost dat abia în anul 1984, după 88 de intervenții ale Patriarhiei Sârbe. De atunci, lucrările au înaintat lent, dar fără pauze mari. În cele din urmă, Catedrala Sfântul Sava a fost terminată.

Acest proiect care a durat peste un secol e expresia visului de a prezenta Serbia ca exponent al creștinătății ortodoxe în Europa Centrală, ba chiar o prezentare a excepționalismului sârb. Nu e de mirare că modelul asumat e Hagia Sofia, care e arhetipul arhitectural al Răsăritului creștin, dar și o efigie a Bizanțului, ca împărăție creștină.

Dar această biserică-simbol a Belgradului e departe de a fi o simplă copie. Comanditarilor ei le-au trebuit 40 de ani doar pentru a decide cum ar trebui să arate, semn că, în Balcani, nu suntem singurii cu dileme identitare. Planurile au fost apoi modernizate succesiv, căci cele două războaie mondiale au frânat proiectul. Biserica a fost în totalitate finanțată din donații.

Tehnic, Sfântul Sava nu e o catedrală, întrucât scaunul episcopului nu se află aici, dar e locul spre care se îndreaptă toate privirile, așa cum e cazul cu bazilica Sf. Petru și catedrala Sf. Ioan Laterano din Roma.

Astăzi, catedrala are următoarele dimensiuni: înălțimea de 70 de metri, 81 de metri de la nord la sud si 91 de metri de la vest la est, punctul cel mai înalt având 134 de metri, iar crucea aurită de pe turla principală, 12 metri. Stilul e unul pur bizantin. Domul din beton de 4.000 de tone a fost construit la sol, iar abia apoi a fost ridicat pe pereții de rezistență, printr-un procedeu anevoios, care a durat o lună.

Domul e susținut de pandantive, o inovație testată prima dată chiar la Agia Sofia, în timp ce cupolele adiacente, mai mici, îndeplinesc rolul unor arce butante, invenția mult mai târzie a goticului.

Catedrala, care poate fi văzută de la mai toate intrările în orașul Belgrad, e închinată Sfântului Sava, patronul spiritual al Serbiei. Acesta a fost primul patriarh al țării și fratele primului rege sârb. O statuie a lui Sava străjuiește și intrarea în micul parc din fața lăcașului de cult.

Biserica e deja placată cu marmură și granit la exterior, la fel și pavimentul de foarte bună calitate fiind așezat la interior. La interior, nu s-a optat pentru frescă, ci pentru mozaic, cel mai durabil și scump mod de a decora o biserică ortodoxă. După cum cere tradiția, ca și Hagia Sofia, în centrul domului va exista o imagine a lui Hristos Pantocrator.

Expresie a consecvenței poporului sârb și a credinței ortodoxe la care nu a renunțat niciun moment, Catedrala Sfântul Sava – Svetog Save – este un edificiu răsăritean unic ale cărui dimensiuni întrece până și celebrele catedrale Sfânta Sofia din Constantinopol și respectiv Iisus Mântuitorul din Moscova.

I.P.

Tags : bisericicatedrala sf sava din belgradcea mai mare catedralacrestiniortodocși

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.