close
Cronică

FRAGMENT DE JURNAL – Clujul meu drag

Wikipedia (domeniul public)

FRAGMENT DE JURNAL (16.01.2020 – Clujul meu drag)

[dedic asta lui Tabac Noir]

Cluj, 16 ianuarie 2020

Sunt la Cluj. De dimineaţă am presimţit că vremea la Cluj urma să fie diferită de primăvara timpurie de la Blejoi (aud de la Mihaela că între timp a început să ningă şi la Blejoi, ceea ce este destul de grav pentru plantele care începuseră să înmugurească, derutate de primăvara falsă). Bietul cărăbuş care se trezise mult prea devreme din hibernare şi ieşise de sub podeaua din bucătărie; îl aruncasem iniţial într-un ghiveci cu trandafiri japonezi de pe holul care dă spre baia casei parohiale. Cred că a plecat de acolo şi s-a retras în beciul cald, unde mai poate ronţăi din foşmotoacele de bucuioc.

Am dormit neîntors în inter-regio-ul care m-a dus la Cluj, nu înainte de a-mi instala o versiune gratuită a Acrobat Reader-ului, chiar în compartimentul de tren unde am stat singur (dar nu însingurat). Incredibil de funcţional micuţul Lenovo de pe care scriu aceste rânduri şi care are un ecran cu o diagonală de numai 10 inchi (la naiba cu pluralul; ar fi trebuit să scriu inches, dar mă tem că din cer m-ar privi încruntat Pruteanu!) Cu toate că le cunosc consecinţele etice, nu mă tem să folosesc tot felul de device-uri moderne care expun cele mai noi tehnologii nano-cuantice. Fac asta pentru că sunt inginer şi este o deformaţie profesională aceea de a fi mereu la curent cu tot ceea ce este nou în acest domeniu. Mobilul meu Huawei are un hot-spot puternic (iar m-ar omorî Pruteanu!) şi funcţionează ca un modem autentic de mare itensitate. Pur şi simplu am o maşină de dactilografiat modernă, portabilă. Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întîmplat dacă Marele Will ar fi avut accesul la o asemenea tehnologie!…

Dimineaţă, pe la 08:00, ies din gară şi privirea îmi cade pe firma hotelului Pax, de două stele, din faţa gării, exact peste drum de staţia de taxiuri. La Cluj chiar şi două stele nu sunt niciodată verzi. Mă hotărăsc foarte repede: decât să-mi las geanta la bagaje, pentru că mai am foarte multe ore până la conferinţa lui Andrei Bereschi de la Teologie, mai bine iau o cameră pentru câteva ore ca să mă pot întoarce din oraş şi sta puţin întins după ce o voi revedea pe Letiţia Ilea. Apoi iau un taxi şi plec spre centru…

Mă întâlnesc cu Letiţia în faţa librăriei Universităţii la 09:00 fix. Este aceeaşi, deşi aflu că suferă de o afecţiune recent descoperită, o afecţiune pe care o va depăşi prin credinţa ei inconfundabilă… Îi dau şi ei un exemplar din cel mai recent număr al Conştiinţei, acela în care am publicat recenzia la AVEREA BUNEI EDUCAŢII a lui Teodor Baconschi. Luăm un sandviş (iaca, scriu cum se aude, că româna este o limbă fonetică!) cu avocado şi bucăţele de ton; numai la Cluj poţi găsi asemenea reţete.

Pe la orele 10:30 revin în camera de la Pax; o fi un semn, hotelul are nume cu rezonanţe pacificatoare… O cameră mică, cu un pat de o singură persoană, cu vedere spre gara Clujului. Avantajul imediat este acela că poţi coborî de aici, traversa strada şi te afli deja în spaţiul gării. E un hotel bunicel, cu acces rapid la taxiuri şi cu posibilitatea de a ajunge repede în centru. De la fereastră văd o locomotivă cu aburi bine întreţinută, expusă ca o piesă de muzeu, probabil fabricată la Reşiţa; şi în gara din Tulcea este una. În liniştea din hotel, în aşteptarea conferinţei, stau şi scriu aceste rânduri. Nu glumesc, pur şi simplu mă simt ca într-o mansardă liniştită; izul de vechi al micuţuluui hotel mă încântă. Faptul că este clasificat la două stele compensează prin aşezare, atmosferă şi simplitate (simplitatea nu exclude curăţenia!) Nu ştiu de ce, mă gândesc brusc la Eliade şi Blaga.
Pe la 17:00 plec spre Facultatea de Teologie… Conferinţa va fi la 18:00…

*

Ajung destul de devreme. Mă întâlnesc întâi cu Paul Ersilian Roșca pe holul modernului centru universitar de la Teologie. Clujul rămâne Cluj. Nimic nu se poate compara cu spiritul antreprenorial al clujenilor, oraşul are o arhitectură care combină admirabil trecutul cu prezentul. Spre deosebire de sediul de lângă Sfânta Ecaterina al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, care fiind din punct de vedere arhitectonic o moştenire exemplară şi pentru care nu se poate admite modificarea formei arhitecturale exterioare, ci numai modernizarea interioarelor (ceea ce, e drept, în ultima vreme s-a făcut!), la Cluj centrul universitar de la Teologie este absolut nou, o viziune futuristă care îmbină clasicul cu modernul. Vizitez capela: construită pe două etaje, la 3 este partea funcţională, de spaţiu de liturghisire, iar la 4 este balconul de unde se poate urmări slujba. Tot mă întorc cu Christian Craciun aici ca să-i arăt construcţia din exterior şi din interior. Cea mai bună descriere ar face-o un Socolescu actualizat sau prin filiera post-modernistă un… Marinetti. Culmea este că cei doi, menţionaţi aici, au trăit cam în aceeaşi perioadă.

*

Conferinţa lui Andrei Bereschi… Moderator Nicolae Turcan…

Titlul este incitant: „Un creştinism antifragil: răspuns la întărirea valorilor slabe”.
– Titlul – semantica se originează în preocuparea lui Andrei Bereschi de a conceptualiza tendinţele moderne ale gândirii prin care comportamentul religios în general, mai ales creştinismul – în particular, sunt considerate valori slabe în comparaţie cu sitemele de gândire care sunt asimilabile domeniului valorilor tari. Dar care sunt sistemele de gândire asimilabile valorilor tari şi care sunt acelea asimilabile, dacă este posibil, valorilor slabe. Aici este mult de comentat pe ce criterii se pot separa valorile slabe de valorile tari, dar, în ansamblu, despre asta ar fi vorba în încercarea lui Bereschi de conceptualizare.
– Partajarea subdomeniilor de cercetare în domenii tari şi domenii slabe: aceeaşi chestiune cu standardele de departajare, criteriile!…
– Filosofie contemporană – concept – revival la Heidegger… – gândirea slabă şi angajarea slabă în credinţă – valorile slabe integrabile în sistemul valorilor tari. [i.p.] Deja asta este altceva; încep să „adulmec” criteriabilitatea. Cu alte cuvinte valorile slabe ar putea fi derivate din sistemele valorilor tari. Nu este asta relativitate?!… Pe bune!… Aplicabile în ştiinţă, nu pot fi digerabile, totuşi, în metafizică — părerea mea!… Uite, acum mă gândesc la Wittgenstein!…
– Determinările post-iluminismului pentru separarea între valorile tari şi valorile slabe
– Construcţie robustă – construcţie slabă, comparaţie bazată pe concepte metafizice: Stat – individ etc > bate spre conceptualizarea corectitudinii politice ca „antifragilizare”…
(continuare pe caiet!!!… aici mi s-a dus bateria de la micuţul şi prietenosul meu Lenovo)
(continuare în notele următoare)

(Bogdan Costin Georgescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.