close
Editorial

Fugi la mănăstire Prea Sfințite!

Cazul episcopului Corneliu m-a tulburat teribil. Mi-a așternut negură pe suflet. Am vomitat după ce am văzut fragmente din filmulețul celebru și n-am mai fost om câteva zile.

Și acum simt o greață profundă. Este cel mai nefericit moment cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română. Și Doamne, în ce moment! Tocmai când se dă o luptă teribilă a Coaliției pentru Familie pentru protejarea familiei tradiționale. Iar împricinatul nu este vreun ilustru preot anonim, devenit celebru peste noapte. Nu! Este conform Predaniei un urmaș al Apostolilor, un episcop titular, așezat bine mersi în scaunul istoric de la Huși. Repet titular, nu Bârlădeanu cum îl descriu toți afonii, un titlu pe care l-a avut ca vicar și care vine evident de la orașul Bârlad aflat în aceiași eparhie. M-am gândit mult dacă să scriu sau nu despre acest subiect. De ani de zile, subiectul despre homosexualitatea unor ierarhi este pus în discuție periodic. Dar niciodată – repet niciodată – nu au existat probe în acest sens. Nici acum nu s-a făcut o expertiză tehnică, dar am multă încredere în teologul Vasilă Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a confirmat că în imagini este PS Corneliu.

În mod evident, îl cunosc pe Prea Sfințitul Corneliu. L-am întâlnit la București, la Sinod, l-am întâlnit la multe hramuri din țară. Este un om cultivat, sensibil la operă și muzică clasică. Autodidact în medicină, dar mai bun ca alți medici practicieni. Dar și zbir, „nemțește”, cu preoții din eparhie. Nu am știut că are astfel de apucături nefirești și pustiitoare! Ba chiatr l-am sunat când a început scandalul cu șantajul să-l întreb care-i adevărul în poveste. Nu mi-a răspuns, iar acum sunt fericit că Dumnezeu a rânduit așa.

Dumnezeu să-i ierte păcatele! De ce m-am gândit mult dacă să scriu sau nu? Pentru că mulți vor comenta că dau într-un om căzut!Aici nu-i vorba de un om căzut, ci de imaginea Bisericii Ortodoxe în sine! De învățătura creștină. Cum să propovăduiești adevărul și valorile creștine când unul din episcopii tăi se comportă ca un dezechilibrat de la Gayfest?

Nu înțeleg încăpățânarea Prea Sfințitului Corneliu. De ce nu renunță, fiindcă are slavă Domnului cu ce trăi din cât a agonisit? Și nu-i traiul rău în Elveția. Aud că mai există 8 înregistrări cu Prea Sfințitul.

Umilul meu sfat este că ar fi bine să facă un act de pocăință și să se retragă la o mânăstire! Nu ca să-i smintească și pe călugării de acolo, ci să se pocăiască! Dezgustul și rușinea care m-au apucat ca un biet credincios mi-au mai fost alinate, dacă pot spune așa, de comportamentul Patriarhiei! Fermă, aceasta este hotărâtă – și bine face – să ducă acest scandal până la capăt. Capăt care nu poate fi decât caterisirea sau, mă rog, excluderea din cler a Prea Sfințitului. Cel mult – poate ar fi o ofertă generoasă – poate rămâne un umil călugăr!

Salut public implicarea Patriarhului României, care a demostrat încă o dată că știe să conducă o Biserică. Și a altor ierarhi – nu le voi da numele, le știe Dumnezeu în împărăția sa – care nu au cedat unor tentative de șantaj care ar fi fost exercitate de PS Corneliu sau apropriați de-ai lui.

La revedere Prea Sfințite! Sper să-ți vină mintea la cap, să te maturizezi în ceasul al doisprezecelea, deși ai 51 de ani! Ne-ai făcut destul de râs!

Florian Bichir

Evenimentul Zilei

Tags : episcopul corneliuevzhomosexualimitropoliepatriarhiepedofiliescandal sexual

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.