Pe Ivan Patzaichin l-am cunoscut la sfârșitul lui mai 1996. Colaboram la un post de televiziune (Telecable) și la o publicație (ZIUA – Ediția de Prahova), ambele din Ploiești. La sugestia directorului artistic de la Telecable, am făcut câteva deplasări la Snagov, înainte și după Jocurile Olimpice de la Atlanta, dar și două deplasări la Mila 23, localitatea tulceană în care s-a născut cel mai mare canoist al tuturor timpurilor, unde am realizat mai multe reportaje pentru televiziune. Din nefericire (și în împrejurări pe care nu este cazul să le menționez aici), filmele s-au pierdut. Tot ce a mai rămas în urma acelor incursiuni sunt câteva materiale scrise și publicate în acea perioadă. Dar nu tot ce am scris s-a păstrat. Pe parcursul acestei luni vă voi prezenta câteva texte salvate.
Iată-ne ajunși la penultimul episod! Din ciclul ”Ivan și prietenii săi”, astăzi ”are cuvântul” medaliatul olimpic Grigore Obreja, elevul lui Patzaichin.
Mari isprăvi sau de ce sunt locurile I și III cele mai bune
Pe campionii mondiali Grigore Obreja și Gheorghe Andriev i-am întâlnit la Snagov, pe când tocmai soseau de la Palatul Victoria, unde li se înmânaseră câte 30 de milioane lei ”de căciulă” drept răsplată pentru câștigarea medaliilor de bronz la recent încheiatele Jocuri Olimpice (Atlanta 1996).
Obreja este mulțumit de isprava lor, apreciind că locurile I și III sunt cele mai bune! ”Locul I este bun pentru că ai câștigat Aurul, iar locul III pentru că iei totuși o medalie! Locurile II și IV sunt cele mai… nenorocite! Doi, pentru că e prea aproape de unu și te oftici toată viața că ai ratat titlul, iar locul IV, pentru că nu ai luat nicio medalie, deși era cât p-aici!” – ne-a declarat originalul nostru medaliat.
El are ceva dreptate, dacă ar fi să ne gândim că – la recenta ”gală” de la Palatul Victoria – cei clasați pe locul IV (printre care și colegul său Magyar Geza) au primit ”numai” 12 milioane lei, și acelea impozabile.
Afaceri marca Vlad – Vaștag – Obreja
Întrebat ce are de gând să facă cu banii, Obreja ne-a răspuns că ”cea mai mare prostie acum este să-ți depui banii în bancă!”, adăugând imediat că ”vreau să investesc (după ce m-am consultat și cu antrenorul nostru Ivan Patzaichin), așa că voi porni o afacere împreună cu… Nicu Vlad și Francisc Vaștag!”.
Citindu-ne surprinderea pe chipuri, Obreja a replicat: ”Pe acesta din urmă îl cunosc de pe vremea când boxam împreună la lotul național de juniori!”.
Grigore are o poveste captivantă și ca pugilist. Dar despre aceasta, într-o ediție viitoare.
Septembrie 1996
(Leonida Corneliu Chifu)