Pustnicii şi călugării au simţit „nevoia” unei „trăiri fără oprire” a Liturghiei lui Hristos. Astăzi se pare că „mulţi laici” din lume vor şi ei „aceasta”. Aşa „Isihasmul coboară în mijlocul lumii”. Aşa Isihasmul nu este doar al „pustnicilor şi călugărilor”, ci al tuturor.
Isihasmul este „Prelungire de Biserică de afară în Biserică lăuntrică”, fiind Aceeaşi Unică Biserică a lui Hristos”. „Calea Isihastă” este „aceeaşi” pentru toţi, fără deosebire… Unii încearcă un „creştinism în afara Bisericii”. Fiţi cu atenţie. Chiar şi Biserica oficială a făcut greşeli de a „ţine în afara sa” pe mulţi „mistici”, ce la început păreau „neoficiali”… Să nu se „închidă Uşile Bisericii” niciodată, chiar dacă „unii sunt mai puţin de aceeaşi culoare”. Intraţi în Biserică, toţi cei cu „lucruri străine” vor deveni cu timpul ce trebuie. Biserica are „puterea să purifice şi să prefacă”.
Unii poate ar vrea „un isihasm laic, fără Biserică”… Dar Isihasmul nu poate fi niciodată „laic-fără-Biserică”,
Isihasmul însemnând „Prelungire de Biserică Hristică în Interiorul propriu”.
Isihasmul este „Chip de Biserică Hristică” în Trăire proprie- Individuală. Isihasmul poate fi şi „al laicilor”, al celor din lume, dar nu poate fi niciodată „isihasm laic-profannereligios- necreştin”.
Isihasmul nu poate fi niciodată „tehnică de spiritualizare”,
Isihasm fiind „Liturghie Hristică în Trăire proprie”, adică Taină Hristică Divină. Tehnica este „lucrare laică-profană”, pe când „Taina Harică” este „Ritualul Chipului Sf. Duh”.
Deosebiţi. Ritualul este Haric, pe când „tehnica” este „mecanicistă”. Unii văd şi în „Ritual” un „mecanicism” de „gesturi formale”… Aici se încurcă mulţi.
Pr. Ghelasie Isihastul
(Cătălin Rusu)
