Individul zilelor noastre înghite o mîncare deja mestecată. Sistemul i-a pus în mînă o telecomandă ale cărei canale sînt gata programate, iar el, o lighioană jalnică, atrofiată, apasă sîrguincios, condiţionat, termopanat, supravegheat, nişte taste fluorescente, arondat la un supermarket, instalat în confortul sintetic al unui imobil pentru care va achita rate o viaţă întreagă, acceptînd o existenţă impersonală, frecventînd zi de zi şi an după an un serviciu anodin, înghesuit într-un cubicle la cucurigu, omul simplificat la funcția sa lucratorie, utilitară – sistemul nu-i răpește doar puterea de muncă, ar fi prea puțin, ci timpul! – „We are programmed just to do / Anything you want us to…” aşteptînd bucuria efemeră a unui concediu de două săptămîni şi o pensie care să-i asigure, chipurile, bătrîneţea, cît s-o mai lungească o vreme.
Omul actual nu problematizează, nu discerne și nu se exprimă pe sine. Dus de val, repetă reguli străine de el, dar este convins că are alternative, că votul lui contează, că îşi poate decide singur viitorul, cînd de fapt el, ajuns moluscă, a fost deja ales, iar viitorul îi este trasat dinainte de alţii: „Ja tvoi sluga / Ja tvoi rabotnik.” El vede ce îi este arătat şi consumă ce i se livrează: E-uri, genetică, plastic, gumă de mestecat, corporatism, corectitudine politică, #, într-o lume etanşă, sterilă, monitorizată video. Libertate restrînsă la oferta pieței.
Gabi Stamate
