close
Centru de Presă

INVITAȚIE SPECIALĂ

Prin afilierea a opt itinerarii turistice din România la Programul ”European Cultural Routes” (Rutele Culturale Europene), gestionat de Consiliul Europei cu sprijinul Comisiei Europene și de Institutul European al Rutelor Culturale, se deschid pentru operatori din turism și zonele cu potențial în domeniu perspective deosebit de bune, inclusiv și în baza revizuirii Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) și al stimulentelor cuprinse în noua Strategie de Dezvoltare Durabilă. Activarea profesionalistă a Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), în baza Legii Turismului, oferă oportunitatea creșterii substanțiale a zonelor de proveniență a noilor grupuri de turiști la nivel mondial, dar și a creerii de noi locuri de muncă și a veniturilor obținute în industria ospitalității.

Spre a veni în sprijinul organizațiilor profesionale și patronale din turism, ca și al comunităților locale cu care se crează parteneriate public-private, a fost lansat Programul de Formare a Promotorilor și Experților în Managementul Destinației de Ospitalitate Turistică (OMD). Programul se adresează tuturor celor care vor să devină în mod rapid și flexibil Promotor sau/și Expert, să dezvolte o carieră de succes în expertiza / consultanța acordată operatorilor și beneficiarilor zonelor / obiectivelor din industria ospitalității, să dețină o abordare inovativă și inter-disciplinară spre a fi în mod profitabil în contact cu bunele practici și rețelele de parteneri care derulează proiecte cu finanțare europeană.

Cele două categorii de practicieni pentru a lucra în Organizațiile de Management al Destinației sunt:

– Promotori / organizatori evenimente – pentru persoanele cu studii medii sau universitare nefinalizate

– Experți în managementul ospitalității – pentru absolvenți de studii superioare

Organizatorii Programului sunt: Reprezentanța Dunăre-Marea Neagră a CED – Centrul Internațional pentru Excelența Destinațiilor, membru afiliat UNWTO – Organizația Mondială a Turismului; Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei și fondat în parteneriat cu Academia Română; Departamentul de Training și Consiliere al Asociației ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” CLDR, membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (CoDCR, Viena).

Având un caracter multi- și inter-disciplinar, cursurile se încadrează în conceptul UE de tip ”lifelong learning”, promovat de Comisia Europeană, desfășurându-se online, prin intermediul unei platforme educaționale, accesibilă oricărui cursant în mod flexibil. Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire cu Anexă detaliată a modulelor și modalitatea de evaluare, eliberat de Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart”, Asociația CLDR și Reprezentanța Dunăre-Marea Neagră a CED – Centrul Internațional pentru Excelența Destinațiilor, membru afiliat UNWTO – Organizația Mondială a Turismului. Oportunitățile și beneficiile pentru cursanți includ, printre altele, eliberarea Scrisorii de Recomandare către angajatori, posibilitatea de a face stagii profesionale în companii și organizații membre sau partenere și cooptarea în cadrul Grupurilor de Lucru CLDR.

Detalii suplimentare și înscrieri se pot solicita Secretariatului CIO-SUERD la adresa ciosuerd@gmail.com, până cel târziu în data de 29 februarie 2020 sau direct pe siteul programului: http://ciosuerd.houseofeurope.ro/promotor-expert-omd

Sursa: CIO-SUERD ”Jean Bart”

(CentrudePresa)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.