Lectia de istorie 23 – Marea Unire din 1918
Unirea teritoriilor locuite de români (Basarabia, Bucovina și Transilvania) cu patria-mamă s-a realizat ca urmare a luptei națiunii noastre în Primul Război și a unui context internațional favorabil. La finalul războiului nici unul dintre marile imperii multietnice – Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul Otoman – nu au supraviețuit si din dezmembrarea lor au rezultat o serie de state naționale precum Cehia, Polonia, Finlanda si altele.
În cazul României, dispariția Imperiului Austro-Ungar, dar și a Rusiei țariste, au permis realizarea idealului național prin unirea cu teritoriile istorice grație principiului autodeterminării popoarelor. Acest ideal, unirea, s-a realizat întâi prin afirmarea autonomiei acestor regiuni și apoi prin unirea cu țara în adunări cu rol plebiscitar.
1. Unirea Basarabiei
S-a realizat în câteva etape sub conducerea Partidului Național Moldovenesc, creat în timpul războiului și condus de Vasile Stroescu.
– După ample manifestații în care se cerea autonomia Basarabiei, s-a organizat Congresul ostașilor moldoveni în data de 25 septembrie 1917 care a proclamat autonomia și a înființat Sfatul Țării sub conducerea lui Ion Inculeț.
– Sfatul Țării a proclamat Republica Democrată Moldovenească – 2 decembrie 1917, încă parte a Republicii Federative Ruse. Deoarece noua republică Ucraina avea pretenții la teritoriul basarabean, s-a solicitat intervenția trupelor române.
– Acestea au intervenit, drept urmare Rusia Sovietică a rupt relațiile cu România și a confiscate tezaurul de la Moscova. – R.D. Moldovenească este declarată independentă pe 24 ian. 1918. Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea cu România. Regele Ferdinand a aprobat unirea prin decretul din 22 aprilie 1918.
2. Unirea Bucovinei
La fel ca în cazul Basarabiei, drumul spre unire a fost parcurs în etape sub egida unei organizații românești – Consiliul Național Român, format din deputați români de la Viena. Ei au inițiat formarea unei adunări naționale în octombrie 1918, respingând manifestul împăratului Carol de a forma un stat federativ din imperiu.
– Adunarea națională devine Adunare Constituantă sub conducerea lui Iancu Flondor și proclamă dorința de unire cu România printr-o moțiune.
– Se crează un Consiliu Național care a solicitat intervenția trupelor române pentru a izgoni unitățile ucrainiene și austriece care provocau dezordini.
– Consiliul formează un guvern bucovinean condus de Flondor, dă o Constituție și convoacă un Congres General al Bucovinei pe problema unirii.
– 15 noiembrie 1918 Congresul de la Cernăuți votează în unanimitate unirea necondiționată cu România. Prin decretul regal de pe 18 decembrie 1918, regele Ferdinand confirmă unirea.
3. Unirea Transilvaniei
Acțiunile de unire cu România au fost purtate sub egida celor două partide românești din Transilvania – Partidul Național Român și Partidul Social Democrat.
– La 29 septembrie PNR adoptă Declarația de la Oradea, afirmând dreptul la autodeterminare al poporului român.
– În octombrie 1918 se formează Consiliul Național Român Central din 6 membri PNR și 6 PSD, care a pregătit unirea în provincii prin preluarea administrației și înarmarea de gărzi naționale. Negocierile cu maghiarii a eșuat tot în această perioadă. CNRC a convocat o adunare națională pentru data de 1 decembrie 1918 unde urma să se exprime voința românilor din Transilvania cu privire la unirea cu România.
– Marea Adunare Națională de la 1 decembrie a votat Rezoluția unirii cu patria mamă, sub conducerea lui Vasile Goldiș. Ea a avut un caracter național, dar și plebiscitar, la adunare participând 100.000 de români.
– Adunarea a ales două alte organe – Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent, sub conducerea lui Iuliu Maniu. Aceste două instituții au organizat unirea cu România, aprobată de regele Ferdinand pe data de 11 decembrie 1918.
(Ora de Istorie – canal YouTube)
