Mai dă-ne, Doamne, suflete ușoare
Să alergăm cu suplele picioare
Văzduhul îmbătat de cețuri
Să dăm o raită prin fânețuri
Cu dragostea-nflorită-n piept, în oase
S-atingem zborul zilelor geroase
Înnobilând cu răsuflarea noastră
Mușcatele aprinse din fereastră
Acolo unde doar tristețea mută
Respiră în perdele nudă.
Mai dă-ne, Doamne, aripi mari, ușoare
Făcute din mătăsurile tale
Ne-ai surghiunit în vastele-ți palate
Fără de viață, reci și neumblate
De glezne albe de femei frumoase
Cu cărnuri dulci și pulpele zemoase
De sâni scăpați, atât de dulci, din rochii
Mai dă-ne, Doamne, în luciri albastre ochii
Și gene fluturând sfioase
Sub arcuitele sprâncene negricioase.
Și mai ne dă, o dată, Doamne,-n viață
Ardoarea trupurilor dis-de-dimineață
Trezite-n așternuturi de iubire
Ca sufletele noastre iar să fie
Ca oamenii înnebuniți de fericire
Ca maicile cutremurate de sfințire
Ca fluturii năuci în flori, verdeață
Oh, Doamne, inimile noastre le dezgheață
Mai dă-ni-le măcar o dată-n viață!
Ioana Scoruș