MIRCEA CĂRTĂRESCU, ÎNCĂ UN PREMIU PRESTIGIOS. Nu-i nimic că n-au trâmbițat surle și trâmbițe pe la curțile noastre împărătești, pe la televiziunile naționale, prin alte massmedia, la vestea că lui Mircea Cartarescu i s-a decernat în Mexic cel mai prestigios trofeu literar, Premiul FIL (Feria Internacional del Libro – Guadalajara) pentru Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022. De multă vreme ne-am obișnuit cu asta. Așa că măcar un semn de prietenie și de recunoaștere onestă a valorii unui scriitor sclipitor prin întreaga sa creație, se cuvine, cred eu, cu prisosință. Și, din fericire, prietenii scriitorului de pe-aici, de pe fb, asta au și făcut, chiar și fără alămuri de fanfare. Dar, iată un fragment de mai puțin de 2 minute înregistrat de mine cu telefonul mobil la anunțarea recentă a numelui premiantului. Felicitari, dragă Mircea! Tare ne mândrim cu tine! Bravo, din toată inima!
Ioan Mihai Cochinescu