Ronald Cătălin Pena nota la început de secol douăzaci, pe la 1923: “Toţi directorii de reviste ştiu că în Bucureşti revistele sunt scrise pentru o <”elită” intelectuală>, fie sunt scrise pentru <”popor”>, se vând în 500 exemplare. Ultimul Buletin al Societăţii Scriitorilor Români ne face cunoscut că are 500 scriitori, membrii activi. Deci, fiecare scriitor scrie şi cumpără revista, este cititorul său.
Prin jurnale se puteau citi rânduri ca acestea, pe la 1900: “D. Emanoil-Filipescu este numit în postul de membru al Înaltei Curţi de Compturi, devenit vacant prin punerea în retragere a decedatului G.Văleanu” . (Ziarul Steau României). După ce murise dl. Văleanu era silit şi să retragă !.
În Imparţialul din 17 mai 1883: “Din cauză de malatie (maladie, boală) jurnalul nostru n-a putut să apară până în momentul de faţă; Cerem scuze !…”. Săracul Imparţialul ziar se îmbolnăvise, ca şi cele de azi.
Curierul de Iaşi, astfel de anunţuri se pot găsi şi în jurnalele anilor 2019 şi următătorii:
“Sofica Vrânceanu născută Pleşescu soţie iubită nu numai de soţul ei…s-a săvârşit din viaţă.” Vreo rudă maliţioasă a scris la ziar, dl. Vrânceanu, sigur, nu a ştiut că soţia sa fusese iubită nu numai de el.
“Subsemnata Maria Vasiliu sufrind de boala de facere timp de cinci ani şi căutându-mă cu toţi medicii…Mulţumire.” S-ar părea că dna Vasiliu a rezistat la durerile facerii timp de cinci ani !
Carolina Hudnichey, din Bucureşti, face cunoscut onor, Public,că deşi soţul meu a repauzat…Atelierul fotografic continuă a funcţiona tot sub conducerea artistică a vechiului dirigent, dl Alexandru Ihalski care ţinea locul repauzatului meu soţ de mai multă vreme.” Repauzatul soţ o fi ştiut ?
În 1908 apăreau în Vechiul Regat: 589 de publicaţii – ziare şi reviste. Mai apăreau 69 de publicaţii ale românilor din afara ganiţelor Regatului, în total 658 – ziare şi reviste. Scrise în limba română 58, în limba franceză 4, în germană 3, în ebraică 1, în greceşte 1, în ungureşte 2. Publicaţiile aveau în principal următoarele teme: social-politice 219, economice 9, enciclopedice 37, medicale 26, umoristice 20, sportive15, militare 11, pedagogice 10. În Bucureşti apăreau 250 de astfel de publicaţii, la Iaşi 31, la Craiova 30, la Galaţi 30. Etc. Revistele economice apăreau în două, trei limbi străine.
Ziarele aveau un preţ de 5 bani, din start nu se vindeau, sistemul de abonamente nu funcţiona. Se trimeteau publicaţii la anumite adrese sau la întâmplare, prea puţini timeteau şi banii la redacţie. Azi se vând ziarele mai bine ?.
În anul 1882, Alexandru Macedonski nu reuşea să îşi vândă revista Literatorul, a publicat în aceasta nume aritrocratice care refuzau să se aboneze sub pretextul că citesc ziare străine. Într-un număr al revistei a publicat în chenar negru numele răuvoitorilor aristrocraţi de a se abona la Literatorul, “ca pentru veşnica pomenire”. Iată starea morală a societăţii româneşti, la 1882: “…oamenii care au 10 până la 20 000 galbeni venit, refuză să plătească 20 lei pe an pentru a se abona la o revistă.” Macedonski acuza: “Prinţii Ghica, Bibescu şi alţii, ai căror părinţi au fost români, v-aţi înstrăinat de ţară. Înstrăinaţi să rămâneţi !”
Nicolae Iorga remarca în 1905 că Academia Română a fost creată de stat, din banii contribuabilor, pe când Academia Ungară a fost creată, în 1825, de nobilimea maghiară, prin subscripţie. Mai remarca Iorga: cărţile româneşti se vindeau “încă între săraci”, revistele se tipăreau cu bani de la preoţi, învăţători, funcţionari sau studenţi.
Mai înaintând în veac, în bogaţii ani interbelici, în deceniul al patrulea, al secolului douăzeci, Radu D. Rosetti întăreşte sintagma, “ noi scriem, noi citim”, arătând cuzele: slaba consistenţă a ceea ce numim opinie publică a păturii intelectuale şi intelectualizate, a oamenilor care “făceau şi consumau cultură”, slaba preocupare pentru citit, cei care citeau erau puţini şi mai puţini participau la actele de cultură.
Parcă ar fi azi, mă tem că s-ar extinde această stare şi în secolele următoare.
Duminică, 25 August 2019
După Ziarul de duminică, Nr 47 (129), pag. 8, decembrie-6-2002
(Dan Drăguş)
