close
PoeziePromovate

NUMELE ȚĂRANULUI de TUDOR MATREȘ

 

Țăranu-și coace oasele sub soare,
Monumental, ca rodul unui vis,
În el domnește semnul de-ntrebare,
În propria durere stă închis.
Numele lui, în drame se răsfață,
Nemuritor ca o lumină vie,
El poartă masca, câmpului pe față,
Pe existența sa plătind chirie.
Chirie de sudoare și de trudă,
El, sfânt înmiresmat de arșiți grele,
Mormintele străbunilor le udă
Cu lacrimi de obidă și de stele.
O mână i se-ntinde tremurândă
Și alte șapte sufletul i-l smulg
Și lacrima din pleoapă nerotundă
Îi ară existena fără plug.
Țăran din moși strămoși, stâpân pe coasă,
Stăpân pe sărăcie și pe cer,
Se-ntoarce chinuit din câmp acasă,
El, înger răstignit pe cruci de ger.
În mână poartă sceptrul ars de brume
Și deznădejdi cu sânge ruginit,
Iubirea lui de glie n-are nume,
Numele ei e flacără și mit.
(1996- decembrie)

(Poem selectat de Dan Drăguș)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.