Privirea e o artă în sine. O artă a grăirii de dincolo de cuvinte și o artă a descifrării unui labirint. E firul Ariadnei spre un abscons templu interior.
Unii au rime duioase în priviri, cu tandre muzicalități crestate-n zbateri de inimă elegiacă. Aceștia sunt oamenii ce au sufletul crestat de lama lucioasă a vieții.
Alții sunt poeme cu lungi și întortocheate stihuri – oameni cu firi complexe, cu zbateri interioare profunde, cu trăiri ridicate la rang de mistuire.
Pe fețele unora joacă umbre de pragmatice satire – sunt oamenii ce trec prin lume și prin suflete, fără căințe, fără a-și permite luxul empatiei covârșitoare.
În ape de ochi minunați de starea de a fi, se mai regăsesc ermetice, intelectualizate, criptice versuri – sunt oamenii gânditori, ce trec dincolo de aparențele frivole ale gândului fugar, oamenii cu suflet ascuns după paravane grele, indescifrabile.
Iar unora, pe sub pleoape, se păstrează, încă, urme ale rondelurilor clare, de altădată – sunt oameni simpli, ce iau viața ca atare, trăind-o ca moment al eternului „acum”.
Adina Adina
