„Povestea spune că un călugăr tinerel, care era în ascultare faţă de duhovnicul său, l-a întrebat pe acesta într-o zi: „Ava, de când sunt în mânăstire tot spun rugăciunea lui Iisus, dar nu simt nimic. Ce mă sfătuieşti să fac?”. Ava, adică părintele, l-a ascultat, apoi i-a răspuns: „Mergi şi ia un butoi mare cât să încapi tu în el. Îl aşezi la o distanţă de zece metri de râul ce curge-n vale. Iei sita aia veche din magazie, şi cari apă cu ea până umpli butoiul în întregime. Vii la mine peste o lună”. Călugăraşul pleacă şi face exact cum îi spusese Ava. Era în ascultare, nu putea face decât aşa. Evident că peste o lună a venit la duhovnicul său. „Ava, am venit”. „S-a umplut butoiul?”, l-a întrebat duhovnicul. „Nu”. „Dar sita? Cum era sita veche la început?” „Ruginită, Ava”. „Şi acum cum este?” „Curată”, a răspuns călugăraşul. „Vezi, a spus bătrânul: Nu umplerea butoiului este ceea ce urmărim noi, ci curățirea sitei!”” (spusă de Ava Ghelasie Gheorghe).
Florin Caragiu