De multe ori nu ştiu ce să-ți mai spun…
Ce rost mai au cuvintele,
când îngerul răbdării mi se agață de gât,
se târăşte odată cu mine,
adoarme noaptea târziu,
o minciună, un cal în picioare
tremurând, tresărind,
verbe la gerunziu care mă sufocă!?
De fapt, de ce să-ți vorbesc?
Vin spre tine mereu
izvor limpezit printre pietre şi nisip,
degete şoptindu-mi sângele
pe pielea ta,
orb, surd de orice lucru dincolo de tine,
ard ca un animal în sălbăticie!…
Ioan Corin Culcea