Ritsopi Panayiota, 81 de ani,
din satul Gouves de pe insula Evia, Grecia
august 2021.
Fotografie de Konstantinos Tsakalidis pentru Greek Reporter.
E imaginea a tot ce înseamnă durerea ultimelor zile. Mă uit la ea
si în timpul ăsta aud de pe verandă sunetul clopoțeilor de vânt grecești. I-am luat în urmă cu mulți ani dintr-o insulă, cu gândul să-mi țin Grecia aproape mereu, s-o aud dimineața devreme sau la apus, toamna pe ploaie sau în nopțile de primăvară.
Am iubit țara asta cu mult înainte de a o întâlni. Am stat zile, nopți și săptămâni cu Zorba pe genunchi, în loc de manualul de română. Am citit și recitit Magicianul, când trebuia să repet pentru vreo teză. Am învățat alfabetul grec înainte de ecuații.
Oricând închid ochii, o văd. Colinele aride, turmele de capre, arșița din miezul verii, casele mici și albe și colbul drumului, oamenii aspri și frumoși, bătrânii cu mătănii și cu câte un ouzo, care fac politică la taverna, hainele cernite ale văduvelor, felul în care privesc și felul în care li se luminează fețele când zâmbesc.
Livezile de măslini și malurile abrupte, legătura lor extraordinară cu pământul și cu marea, liniștea și bucuria cu care primesc fiecare nouă zi.
Apa albastră, verde smarald și turcoaz, tavernele, sirtaki, tzatziki, bărcile pescărești.
Leandrii, pinii și mirosul lor suav împletit mereu cu cel sărat al mării.
Dar mai ales oamenii, cei care dau viață și magie locurilor.
Am tot plâns, zilele astea, cu ochii în fotografii.
Am tot căutat vești despre focare stinse, despre vântul care, poate, s-a oprit, despre oameni și animale salvate.
Am căutat, în mijlocul dezastrului, speranța.
Pentru că știu, asta fac și ei.
κουράγιο, Ελλάδα. η φωτιά μπορεί να κάψει τα σπίτια και τα περιβόλια σας, αλλά δεν μπορεί να καταστρέψει το πνεύμα σας.
(Text Oana Costea)
