Războiul este capodopera marilor măcelari.
Harry Ross
Astăzi îi recomand pe români.
Voi începe cu o câteva secvențe de viață, din viața mea în contextul în care am cunoscut o mică parte din Ucraina. Acum fix cinci ani am participat alături de un grup de prieteni de-ai fratelui meu, Robert, la nunta lui. Frumoasa și mai tânăra lui soție este ucrainiancă și locuiește la o distanță de 40 de kilometric de Kiev. Nivelul de trai al vecinilor noștri este unul destul de scăzut, comparabil cu cel al județelor din Moldova- Vaslui și Bacău. Drumurile naționale ucrainiene le-aș încadra la nivel județean sau comunal în România. Mașini vechi de mai bine de 40 de ani te tranpun și te transportă, parcă în altă lume.
Timp de trei zile înainte de eveniment am vizitat obiectivele turistice ale Kievului și am făcut cunoștință cu ospitalitatea și tradițiile ucrainiene legate de nuntă. Oameni simpli, mereu veseli, indiferent de greutățile pe care le întâmpină, ucrainienii țin foarte mult la tradițiile lor. În zona rurală a socrilor mici am fost întâmpinați cu polonicul de vodcă, după ce fiecare invitat era plonjat de pe un leagăn de brad, direct în curtea oaspeților. Musai era să bei cu fiecare dintre neamuri câte un polonic de vodcă. Deja când te așezai la masă, lumea era internațională demult. Fiind iarnă, un alt obicei presupune plimbarea socrilor cu o căruță special aranjată cu pleduri și ornamente de artă popular specifice zonei. Se bate în cratițe și oale, toată lumea se costumează ca la carnaval și se încing hore și dansuri între ucrainieni și români. A fost cea mai originală nuntă la care am participat. Frumoasa mea cumnată a organizat un concurs în care mesenii au fost împărțiți în trei grupe. Românii m-au ales pe mine liderul lor. Sloganul nostru a fost Ole, Ole, peste Carpați/ Noi cu toții suntem frați! În urma tuturor probelor echipa noastră a câștigat primul loc. Una dintre probe a constat în parcurgerea unui text în limba țării noastre sau a țării gazdă de catre ceilalți și de a învăța să dansam un dans de-al lor. Am remarcat pe lângă simplitatea lor și dorința de a dărui. Mulți dintre prietenii mirilor ne-au oferit casele lor pe timpul șederii în Ucraina. Prin dinamismul și vivacitatea lor, ucrainienii se aseamănă mult cu noi, românii. Numai dacă îi cunoști cu adevărat le poți cunoaște adevărata frumusețe interioară bazată pe bun simț și educație. Ucraineanul de rând nu trebuie confundat și generalizat cu politicianismul discriminatoriu condamnabil din țara vecină. Robert și familia lui au ajuns în România la 2 ore după ce Rusia a început invazia în Ucraina. Sunt în siguranță, dar familia cumnatei mele suferă, la fel ca și mulți alți conaționali de ai lor. Mii de vecini din țara vecină au fugit din calea bombelor lui Putin și caută la noi un acoperiș deasupra capului, o bucată de pâine și un pahar de apă. Un exod disperat, familii speriate cu un viitor nesigur, mame singure cu copii sunt efectele unei realități sociale și umane sfâșietoare. În toate vămile României, dar în special în cele din nordul țării se stă la coadă pentru a ajuta refugiații ucrainieni. România oferă o adevărată lecție de solidaritate și voluntariat întregii lumi. La Vama Siret mii de români se înșiră ca să dăruiască. Siretul, râul care unește cele două țări, s-a transformat într-un lung Șiret de oameni care leagă părți de inimi într-o singură speranță, viața. O viață pusă într-o valiză trece hotarul. Alte vieți își cară trolerul în care visurile s-au transformat în coșmaruri. Pacea este o binecuvântare. Iar acum, în contextual geopolitic actual, România este binecuvântată. Binecuvântarea aceasta românii o dau și altora! Puterea dragostei la noi depășește puterea forței.
Ramona Muller
