close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 15 iulie

* Cu 918 ani în urmă (1099) s-a încheiat prima Cruciadă (1096-1099), prin asedierea şi cucerirea Ierusalimului de către cruciaţii conduşi de Godefroy de Bouillon. Încheierii Cruciadei, declanşate la apelul Papei Urban al II-lea, i-a urmat formarea diferitelor state creştine din Orient
* Se împlinesc 520 de ani (1497) de la începutul construcţiei bisericii Sf. Ioan din Piatra Neamţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Lucrările au fost finalizate la 11.XI.1498, când a avut loc ceremonia de sfinţire a bisericii. Aceasta şi Turnul Clopotniţei sunt tot ce a rămas din complexul Curţii Domneşti de la Piatra Neamţ
* Acum 103 ani (1914) Austro-Ungaria declara război Serbiei, ceea ce a dus la declanşarea Primului Război Mondial (15/28.VII.1914 – 11.XI.1918). La 28.VI.1914 au fost asasinaţi, la Sarajevo (Bosnia), arhiducele Franz-Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, şi soţia sa de către un naţionalist sârb. „Atentatul de la Sarajevo” (cum a rămas în istorie) a servit Austro-Ungariei şi Germaniei ca pretext pentru declanşarea Primului Război Mondial (1914-1918) (15/28). NOTĂ: Enciclopedia de istorie universală (2003) menţionează ca dată a declanşării războiului 28.VII.1914
* Cu 77 de ani în urmă (1940) Adolf Hitler îi adresa regelui Carol al II-lea o scrisoare prin care îi cerea, pe un ton ultimativ, să facă unele concesii Ungariei horthyste, ameninţând că, în caz contrar, „sfârşitul va fi, mai devreme sau mai târziu, posibil chiar în foarte scurt timp, distrugerea României”
* Acum 59 de ani (1958) a apărut, la Bucureşti, bilunar, sub conducerea lui Mihai Beniuc, revista „Luceafărul”, editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, promovând în special creaţia scriitorilor tineri; în perioada octombrie 1965 – decembrie 1989, a apărut săptămânal
* Se împlinesc 55 de ani (1962) de când reprezentativa feminină de handbal a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediţie a Campionatului Mondial, desfăşurat între 8 şi 15 iulie, în ţara noastră
* Se împlinesc 25 de ani (1992) de la prima întâlnire a Consiliului Naţional al Audiovizualului – CNA. La data de 16.VII.1992, CNA şi-a desemnat prin vot secret preşedintele, în cadrul şedinţei de constituire, Titus Raveica fiind ales președinte. În acest sens se emitea Decizia nr.1/04.081992 privind alegerea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. La 27.VII.1992, CNA a emis primul său comunicat, referitor la stabilirea orarului de repartizare a timpilor de antenă în campania electorală din toamna anului 1992  * Se împlinesc 25 de ani (1992) de la stabilirea relaţiilor diplomatice, la nivel de ambasadă, între România şi Kazahstan. România a recunoscut independenţa de stat a Republicii Kazahstan la 17 decembrie 1991, la o zi după proclamarea acesteia. În august 2009, Ambasada României în Kazahstan a fost relocată la Astana – noua capitală a ţării, de la Alma Ata (sau Almatî, fosta capitală). La 14 septembrie 2016, a fost semnat Planul Comun de Acţiuni la nivel de miniştri de externe, pentru perioada 2017-2018
* Se împlineşte 1 an (2016), de când în noaptea de 15 spre 16 iulie, a avut loc tentativa (eșuată) de lovitură de stat în Turcia organizată de Consiliul Păcii, un grup de militari din cadrul Forțelor armate ale Turciei. Lovitura de stat a fost confirmată atât de prim-ministrul Binali Yıldırım, cât și de președintele Recep Tayyip Erdoğan, care a chemat populația în stradă. Peste 290 de persoane au fost ucise la Ankara și Istanbul în timpul confruntărilor. Un elicopter a lansat o bombă deasupra Parlamentului de la Ankara. De asemenea, Palatul Prezidențial a fost atacat cu bombe. A fost declarată legea marțială pe întreg teritoriul turc. Televiziunea națională TRT 1 a fost ocupată de militari turci care au anunțat că Turcia este „condusă în prezent de Consiliul Păcii, care va asigura siguranța populației”. Președintele Erdoğan l-a acuzat pe Fethullah Gulen (care este auto-exilat în Pennsylvania) pentru organizarea acestei lovituri de stat, deși gruparea acestuia a condamnat lovitura

 

– „Ziua Mărcii Poştale Româneşti”; în anul 1858 apărea, la această dată, prima marcă poştală emisă în sud-estul Europei, de către Principatul Moldovei; vestitul şi preţiosul „Cap de bour” (a cărei primă emisiune cuprindea patru timbre) a apărut cu cinci ani înaintea primului timbru emis de Imperiul Otoman; ziua se celebrează din 1958, când Poşta Română a aniversat un secol de când au fost emise renumitele mărci, şi este marcată anual prin lansarea unor emisiuni cu diverse tematici de mare interes pentru filatelişti

– „Ziua Submarinistului Militar”

  • 1789 – Marseilleza a devenit imnul naţional al Franţei.

– 1835: S-a născut medicul Alexandru Simion Marcovici, întemeietorul învăţământului de clinică medicală în România (m. 1886)

– 1882: S-a născut medicul Iuliu Moldovan; unul dintre întemeietorii şcolii de igienă şi sănătate publică din Cluj; membru corespondent al Academiei Române din 1920 (m. 1966) – 135 de ani

– 1902: S-a născut chimistul Costin D. Neniţescu; lucrări în domeniile chimiei organice şi a celei industriale; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1970) – 115 ani

  • 1936 – A apărut revista “Cuget Clar”, ultima tentativă a lui Nicolae Iorga de a reînvia sămănătorismul.

– 1938: S-a născut soprana şi profesoara Sanda Şandru

– 1943: S-a născut Florin Mihăilescu, operator de film şi director de imagine

– 1943: S-a născut tenorul Dorin Teodorescu (m. 1999)

– 1944: S-a născut Iancu Dumitrescu, compozitor, dirijor şi critic muzical; unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului spectral în muzică; fondator, director şi dirijor al Ansamblului Hyperion

– 1946: A murit Dumitru I. Bagdasar, medic neurochirurg; a pus bazele practicii neurochirurgicale în România; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1893). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003, Dorina Rusu, menţionează ca dată a morţii 16.VII.1946

  • 1947 – A început construirea Bisericii Curţii Domneşti de la Piatra Neamţ, terminată la data de 11 noiembrie 1498.

– 1954: S-a născut chimistul Marius Andruh; cercetări în domeniul spectroscopiei electronice, al combinaţiilor complexe polinucleare, al reacţiilor în fază solidă a compuşilor coordinativi; membru titular al Academiei Române din 2009

– 1954: S-a născut compozitoarea Irina Hasnaş; realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române din 1987

– 1959: S-a născut actriţa Ana Ciontea

  • 1964 – S-a înfiinţat studioul “Animafilm”.

– 1967: A murit pictorul Vladimir Frimu (n. 1900) – 50 de ani

 

– Chişinău: Asociația Culturală Noua Acropolă în parteneriat cu Biblioteca Centrală B.P.Hașdeu, organizează prelegerea filosofică „Constantin Brâncuşi – pe drumul filosofic către creația artistică” – ora 15:30, la Biblioteca Centrală B.P.Hașdeu, Sala de lectură germană, etajul II, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148

– Lagos, Nigeria: Decernarea premiilor „African Movie”, echivalente ale Oscarurilor pentru cinema-ul african

– Londra: Finala de simplu feminin a turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, între americanca Venus Williams şi spaniola Garbine Muguruza

– „Ziua Mondială a Abilităţilor Tinerilor”, declarată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în decembrie 2014, la propunerea statului Sri Lanka. Obiectivele acestui demers au avut în vedere realizarea unor condiţii socio-economice mai bune pentru tinerii de astăzi, ca mijloc de a aborda provocările legate de şomaj şi pentru ocuparea forţei de muncă

– 1606: S-a născut pictorul olandez Rembrandt (Harmenszoon Van Rijn) (m. 1669)

– 1779: S-a născut Clement Clarke Moore, compozitor şi poet american (m. 1863)

– 1782: A murit cântăreţul italian de operă (sopranist) Farinelli (Carlo Broschi) (n. 1705) – 235 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 16 septembrie 1782

– 1853, 15/27: S-a născut Vladimir Korolenko, scriitor, jurnalist şi militant rus pentru drepturile omului, maestru al prozei scurte (m. 1921)

– 1857: A murit Karl Czerny, compozitor, pedagog şi pianist austriac; considerat primul profesor de pian (n. 1791) – 160 de ani

– 1890: A murit Gottfried Keller, scriitor elveţian de limbă germană (n. 1819)

– 1892: S-a născut Walter Benjamin, scriitor, filosof, critic literar şi traducător german (m. 1940) – 125 de ani

– 1904, 15/28: S-a născut fizicianul rus Pavel Cerenkov; Premiul Nobel pentru Fizică în 1958, împreună cu conaţionalii săi Igor Tamm şi Ilia Frank, pentru cercetările privind fenomenul denumit „radiaţia Cerenkov” (m. 1990)

– 1915: A murit scriitorul italian Raffaello Giovagnoli (n. 1838)

– 1916: A murit microbiologul rus Ilia I. Mecinikov; stabilit în Franţa (1882), unde a colaborat cu Louis Pasteur; unul dintre fondatorii patologiei comparate, ai microbiologiei, imunologiei şi embriologiei evoluţioniste; a descoperit (1882) fenomenul fagocitozei şi a emis teoria fagocitară a imunităţii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1908, împreună cu germanul Paul Erlich; membru de onoare străin al Academiei Române din 1911 (n. 1845)

– 1919: S-a născut (la Dublin, Irlanda) scriitoarea britanică Iris Murdoch (m. 1999)

– 1930: A murit violonistul, profesorul dirijorul şi compozitorul ungar Leopold (von) Auer (n. 1845)

– 1930: S-a născut filosoful francez Jacques Derrida, autorul conceptului de deconstructivism (m. 2004)

– 1934: S-a născut Sir Harrison (Paul) Birtwistle, compozitor englez

– 1959: A murit Ernest Bloch, compozitor elveţian naturalizat american (n. 1880)

– 1977: A murit scriitorul rus Konstantin Fedin (n. 1892) – 40 de ani

– 1990: A murit violonistul rus Oleg Kagan (n. 1946)

  • 1996 – Prinţul Charles al Marii Britanii şi Prinţesa Diana semnează actele de divorţ.

– 1997: A murit (asasinat la Miami, SUA) creatorul italian de modă Gianni Versace (n. 1946) – 20 de ani

  • 1999 – Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în procesul revoluţiei de la Timişoara, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) hotărând ca ei să plătească, împreună cu MApN, 33,264 miliarde de lei persoanelor rănite şi rudelor celor ucişi în decembrie 1989.

– 2011: A murit actriţa britanică Googie Withers (n. 1917)

– 2012: A murit actriţa americană de teatru şi film Celeste Holm (n. 1917) – 5 ani

Tags : aniversaricalendarul zilei 15 iuliecomemorarievenimentesarbatori

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.