close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 19 august

* Acum 701 ani (1316) Clujul a fost ridicat la statutul de oraş liber regal, de către Carol Robert de Anjou, dobândind, astfel, un statut urban în conformitate cu normele europene ale timpului. Prin obţinerea statutului de oraş, Clujul era subordonat doar regelui Ungariei, fiind sustras autorităţii voievodului Transilvaniei, comiţilor şi altor potentaţi locali. Actul regal a transformat Clujul într-o republică urbană autonomă (cu drept de autoadministrare) şi într-un centru economic foarte important al Transilvaniei, dar şi al Europei Centrale. Acordarea privilegiului din 1316, venită în urma cererii parohului Benedict şi a comitelui Stark, din Cluj, apare din dorinţa regalităţii de a-şi întări poziţia şi dominaţia în faţa nobililor din Transilvania

* Cu 101 ani în urmă (1916) Bulgaria declara război României (în prima conflagraţie mondială). La data de 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei (19.VIII/1.IX)

* Acum 97 de ani (1920), în cadrul unei solemnităţi la Palatul Artelor, aflat atunci în Parcul Filaret (Parcul Libertăţii), Guvernul francez decora oraşul Bucureşti cu cea mai înaltă distincţie militară – „Crucea de război”, prin mareşalul francez Joseph Joffre, eroul de la Marna (sosit în capitala României pe 18.VIII.1920)

* Cu 59 de ani în urmă (1958) Iolanda Balaş a cucerit pentru România primul titlu european la atletism, la săritura în înălţime, la Campionatul European de la Stockholm (Suedia, 19-22 aug.)

* În urmă cu 57 de ani (1960) Uniunea Sovietică lansa Sputnik 5, având la bord căţeii Belka și Strelka, un iepure, 40 șoareci, 2 șobolani, muşte și numeroase plante. Capsula spațială s-a întors pe pământ a doua zi, toate animalele fiind recuperate vii și sănătoase. Sputnik 5, a fost o misiune spaţială sovietică, parte a programului spaţial Sputnik, fără echipaj uman. Experimentul cu câinii Belka şi Strelka a făcut parte dintr-un ciclu îndelungat de cercetări, care aveau drept scop verificarea sistemelor de asigurare a vieţii în condiţii de imponderabilitate şi de cercetare a stării organismului viu în cosmos. Pe 20 august 1960, după un zbor de 24 de ore, Belka şi Strelka, precum şi ceilalţi pasageri din specia rozătoarelor au  revenit în atmosferă într-o stare perfectă. Cele două căţeluşe au participat chiar şi la o conferinţă de presă, organizată imediat după aterizare în sediul agenţiei sovietice de presă TASS. În prezent, figurile celor doi câini pot fi văzute în cadrul Muzeului Cosmonauticii din Moscova

* Acum 54 de ani (1963) era difuzată în eter prima emisiune în limba română a postului de radio „Deutsche Welle”. După aproape o jumătate de secol, la 1 ianuarie 2012, programul radio şi-a încetat activitatea

* Cu 43 de ani în urmă (1974), între 19 şi 30 august, s-a desfăşurat, la Bucureşti, în prezenţa secretarului general al Naţiunilor Unite, Kurt Waldheim, Conferinţa Mondială a Populaţiei, organizată de ONU. Au participat 5.000 de delegaţi din 133 de ţări

* În urmă cu 34 de ani (1983) a avut loc inaugurarea celui de-al treilea tronson (Eroilor-Industriilor) al primei magistrale a metroului bucureştean, în lungime de 7,8 km. S-au încheiat, astfel, lucrările la prima magistrală, în lungime totală de 27 km

* Cu 26 de ani în urmă (1991), între 19 şi 22 august, a avut loc un puci eşuat al forţelor conservatoare din URSS împotriva preşedintelui Mihail Gorbaciov, moment care a întărit poziţia forţelor reformatoare grupate în jurul lui Boris Elţîn

– 1800: S-a născut (la Aschaffenburg/Germania) Iacob Cihac, medic şi naturalist de origine cehă; stabilit la Iaşi (1825), a organizat serviciul medical al armatei din Moldova, creând două spitale militare la Iaşi şi la Galaţi; a înfiinţat, împreună cu dr. Mihai Zotta, „Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi” (1833); în anul 1834 a fondat primul muzeu de istorie naturală, la Iaşi; a publicat primul manual de „Istorie Naturală” în limba română (1837); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1888, la Aschaffenburg)

– 1828: S-a născut Ioan Raţiu, avocat şi om politic transilvănean, unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român, al cărui preşedinte a fost între anii 1892 şi 1902; militant pentru cauza românilor ardeleni, unul dintre liderii mişcării de emancipare naţională (s-a numărat printre iniţiatorii „Memorandumului” din 1892, adresat Curţii de la Viena în numele naţiunii române din Transilvania; întemniţat de autorităţile maghiare în urma procesului intentat „memorandiştilor”) (m. 1902)

– 1881: S-a născut George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog; membru de onoare (1916), membru titular (1932) şi membru titular onorific (1948) al Academiei Române (m. 1955, la Paris). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a naşterii 7/19.VIII.1881

– 1888, 19/31: S-a născut Emil Prager, inginer constructor; a folosit în premieră betonul armat în construcţiile din România; a paticipat la realizarea unor importante clădiri din Bucureşti: Muzeul de Artă, Ministerul Afacerilor Interne, Spitalul Elias ş.a, a Bibliotecii Universitare din Iaşi (m. 1985)

– 1891: A murit Theodor Aman, pictor şi grafician, pedagog; unul dintre creatorii şcolii româneşti de pictură şi cofondator, alături de Gheorghe Tăttărescu, al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti (1863), al cărei prim director a fost; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1831)

– 1901: S-a născut inginerul electromecanic Ştefan Nădăşan; întemeietorul şcolii româneşti de încercarea materialelor; a contribuit la îmbunătăţirea fontelor şi a adus importante inovaţii în sudura metalelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1963-1966) (m. 1967)

– 1915: S-a născut fiziciana Margareta Giurgea; cercetări fundamentale în fizica descărcărilor, spectroscopie, fizica cristalelor; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2012)

– 1922: A murit Andrei Bârseanu, poet, folclorist şi traducător; a fost membru şi preşedinte al Societăţii studenţilor români „România jună” din Viena; membru şi preşedinte (1911-1922) al ASTREI; membru titular al Academiei Române din 1908 şi vicepreşedinte al acestui for (8.VI.-19.VIII.1922) (n. 1858) – 95 de ani

– 1928: S-a născut inginerul electrotehnician şi profesorul Andrei Ţugulea; contribuţii originale privind introducerea parametrilor tranzitorii în circuitele electrice cu efect de câmp sau ecranarea electromagnetică; ministru adjunct şi secretar de stat în Ministerul Învăţământului în perioada 1990-1991; senator în Parlamentul României în legislatura 1992-1996; membru titular al Academiei Române din 1999

– 1935: S-a născut Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg, scenarist şi publicist; membru titular al Academiei Române din 2006

– 1941: S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu; cercetări de sinteză organică şi mecanisme de creaţie; membru titular al Academiei Române din 2000 (m. 2005)

– 1946: S-a născut Ioan Adam, critic şi istoric literar, editor

– 1947: S-a născut graficianul Aurel Bulacu – 70 de ani

– 1948: S-a născut Radu Anton Roman, scriitor şi realizator de emisiuni tv. (m. 2005)

– 1949: S-a născut pictorul Ştefan Pelmuş

– 1961: S-a născut Beatrice Rancea, regizor, coregraf, interpret, scenarist, dramaturg; fost director al Operei Naționale Române din Iași; în prezent director interimar al Operei Naţionale Bucureşti

– 1977: A murit medicul şi profesorul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1903) – 40 de ani

– 1983: A murit matematicianul Octav Onicescu; de numele său se leagă organizarea Şcolii de Statistică, Actuariat şi Calcul din Bucureşti, pe care a condus-o între anii 1930 şi 1948; a fost, împreună cu Gheorghe Mihoc, creator al şcolii româneşti de teoria probabilităţilor, în 1925 ţinând primul curs din România de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1892)

– 1999: A murit Mircea Sântimbreanu, scriitor şi editor de literatură pentru copii şi tineret (n. 1926). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 august 1999

– 2001: A murit lingvistul Emanuel Kant Vasiliu; specialist în fonologie, gramatică şi lingvistică generală; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1929, la Chişinău, azi în R. Moldova)

– 2004: A murit Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (n. 1958)

– 2014: A murit omul de afaceri Dinu Patriciu; deputat între anii 1990 – 2003 din partea PNL (n. 1950)

– 2016: A murit Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist; unul dintre primii promotori ai muzicii electronice din România (n. 1948) – 1 an

– „Ziua Mondială Umanitară” (sau „Ziua Mondială pentru Asistenţă Umanitară”) este o zi dedicată recunoaşterii activităţii depuse de personalul umanitar şi a acelora care şi-au pierdut viaţa muncind pentru cauze umanitare. Această zi, stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008 şi marcată pentru prima oară în august 2009, aminteşte de ziua în care reprezentantul special al ONU în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi 21 de colegi ai săi au fost ucişi în atentatul de la sediul ONU din Bagdad, în anul 2003. NOTĂ: Brazilianul Sergio Vieira de Mello (1948–2003) şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii umanitare, în cadrul diverselor misiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, deservind unele dintre cele mai dificile situaţii umanitare din lume

– „Ziua Mondială a Fotografiei”, iniţiată în anul 2009 de către fotograful australian Korske Ara. Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787—1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare fotografiei prin ”daghereotipie”. La 9 ianuarie 1839, invenţia a fost prezentată Academiei Franceze de Ştiinţe şi Louis Daguerre a obţinut brevetul. Câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul şi a anunţat invenţia ca fiind un cadou „gratuit pentru lume”

– 14 d.H.: A murit Caesar Octavianus Augustus (nume la naştere: Gaius Octavius), primul împărat din istoria Romei antice (anii de domnie: 27 î.H.- 14 d.H). A fost unul din cele mai mari genii administrative din istorie; uriaşa muncă de reorganizare pe care a făcut-o în fiecare domeniu al vieţii romane şi pe tot cuprinsul imperiului a transformat decadenta republică într-un regim monarhic ce avea să dureze multe secole de atunci încolo şi a creat o pace romană durabilă, bazată pe comunicaţii eficiente şi un comerţ înfloritor (n. 63 î.H.)

– 1646: S-a născut John Flamsteed, primul astronom regal al Angliei; a organizat Observatorul astronomic de la Greenwich (fondat în 1675); a realizat aici primele observaţii astronomice reale folosite de Newton în elaborarea teoriei gravitaţionale; a întocmit un catalog al stelelor (m. 1719)

– 1657: A murit pictorul flamand Frans Snyders (sau Snijders) (n. 1579) – 360 de ani

– 1662: A murit Blaise Pascal, matematician, fizician, scriitor şi filosof francez (n. 1623) – 355 de ani

– 1745: S-a născut Johann Gottlieb Gahn, mineralog și chimist suedez; a descoperit manganul (m. 1818)

– 1765: A murit Axel Frederik Cronstedt, chimist suedez, descoperitorul nichelului (n. 1722)

– 1780: S-a născut scriitorul francez Pierre-Jean De Béranger (m. 1857)

– 1819, 19/25: A murit James Watt, inginer şi inventator scoţian; a perfecţionat maşina cu aburi (n. 1736)

– 1830: S-a născut chimistul german Julius Lothar Meyer; în 1864 a publicat o primă versiune a tabelului periodic (conţinea 28 de elemente, clasificate în şase familii după valenţele lor), cu o a doua versiune în 1868; Meyer şi-a publicat, însă, lucrarea mai târziu decât chimistul rus Dmitri Mendeleev (care a descoperit legea periodicităţii şi a creat primul sistem periodic al elementelor chimice în 1869), astfel că nu a avut prioritate în acest domeniu; se pare că ambii chimişti, Meyer şi Mendeleev, au descoperit sistemul periodic al elementelor chimice în acelaşi timp (m. 1895)

– 1883: S-a născut renumita creatoare franceză de modă Gabrielle (Coco) Chanel (m. 1971)

– 1905: A murit pictorul francez William-Adolphe Bouguereau (n. 1825)

– 1913: S-a născut inginerul german de origine britanică John H. Argyris; considerat întemeietor al metodei elementelor finite, aplicată iniţial în domeniul elasticităţii şi al structurilor, extinsă astăzi în variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2004)

– 1916: S-a născut inginerul german de origine britanică John H. Argyris; considerat întemeietor al metodei elementelor finite, aplicată iniţial în domeniul elasticităţii şi al structurilor, extinsă astăzi în variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2004). NOTĂ: Alte surse (www.amresearch.blogspot.com/2006) dau ca an al naşterii 1913

– 1922: A murit Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist, critic şi teoretician spaniol; fondator al şcolii naţionale muzicale spaniole (n. 1841) – 95 de ani

– 1929: A murit Serghei Diaghilev, renumit coregraf şi regizor rus (n. 1872)

– 1930: S-a născut Frank McCourt, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer în anul 1997 (m. 2009)

– 1936, 19/20: A murit (omorât de franchişti, la începutul războiului civil, pentru activitatea sa antifascistă) Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol (n. 1898)

– 1938: S-a născut scriitoarea germană Barbara Bronnen

– 1940: S-a născut Johnny Nash, cântăreţ, chitarist, compozitor şi actor american

– 1945: S-a născut Ian Gillan, vocalist şi compozitor britanic (Deep Purple, Ian Gillan Band)

– 1946: S-a născut Bill Clinton (William Jefferson „Bill” Clinton), om politic democrat american; preşedinte al SUA în perioada 20.I.1993 – 20.I.2001

– 1969: S-a născut actorul american de origine canadiană Matthew Perry

– 1994: A murit chimistul american Linus Pauling; lucrări asupra naturii legăturilor chimice şi a structurii moleculelor, în special a macromoleculelor organice şi a cristalelor; intensă activitate de mobilizare a opiniei publice împotriva experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru chimie în anul 1954 şi Premiul Nobel pentru Pace în anul 1962; membru de onoare al Academiei Române din 1965 (n. 1901)

– 1995: A murit Pierre Schaeffer, inginer şi muzician francez; creator al muzicii concrete („Studii de zgomote”); pionier şi veteran al radioului; fondator (1958) al „Grupului de cercetări muzicale de la Paris” (alături de Pierre Henry) (n. 1910)

– 2002: A murit sculptorul abstract spaniol Eduardo Chillida (n. 1924) – 15 ani

– 2011: A murit regizorul chilian de film Raoul Ruiz, stabilit, din 1974, în Franţa (n. 1941)

– 2012: A murit Catherine Lépront, romancieră, nuvelistă, dramaturgă şi eseistă franceză (n. 1951) – 5 ani

– 2012: A murit Tony Scott (numele real: Anthony David Scott), regizor de film, producător, actor şi scenarist britanic (n. 1944) – 5 ani

– 2014: A murit poetul şi jurnalistul palestinian Samih Al-Qasim, figură emblematică a „poeziei rezistenţei” (n. 1939)

Tags : calendarul zilei 19 august

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.