Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, va avea, în cadrul vizitei oficiale pe care o va face la București, pe 2 iulie, discuții axate pe dezvoltarea mai multor proiecte din țară cu ajutorul României.
Înainte de a efectua prima sa vizită oficială în România în capitate de prim-ministru, Maia Sandu a acordat pentru „Evenimentul zilei” un interviu, transmite Știri.md.
„Am avut posibilitatea să discut cu președintele României și am fost onorată să primesc o invitație și voi merge la București chiar săptămâna aceasta”, a declarat Sandu.
Premierul a declarat că în cadrul întrevederii, părțile urmează să discute „lucruri concrete pentru că noi avem mare nevoie de ajutor”.
„Noi avem o șansă acum să avansăm pe calea integrării europene, să implementăm reforme autentice, dar e nevoie și de ajutor și contăm foarte multe pe sprijinul României. Mai multe detalii o să oferim în urma acestei vizite, după ce vom discuta cu autoritățile de la București”, a menționat Maia Sandu.
(stiri.md)