Căci nimeni nu-i nimeni, nimic nu-i nimic,
Abisul e doar un cuvânt nevorbit,
Un vis nevisat, un somn nedormit,
Răgaz ce-a făcut infinitul mai mic.
Numiri de uimiri și imparuri de plopi
Scapără ruga-n ciocniri de rotule,
Graba acestei amiezi somnambule
E rug de erori sau e dans de ciclopi?
Zilele iarăși se mușcă-ntre ele,
Rupte secundele mie sa-mi doară,
Reci labirinturi se-ntind pe sub piele
Inima-mi bate în gonguri de ceară.
Răstoarnă-ți alt cer pe lumile mele,
Iubire ce-alergi urlând ca o fiară!
(Valentin Irimia – Cenaclul „I. L. Caragiale”)
