De câte ori trec pe strada Enescu, aia care leagă Lahovari (Cosmonauților, pe vremuri) de Magheru, îmi aduc aminte perfect.
Undeva, pe stânga, a fost unul dintre primele supermarketuri deschise după 90 în Bucuresti.
Țin minte atât de bine pentru ca acolo am lăsat intregral primul meu salariu.
De fapt “lichidarea”, pentru că avansul l-am cheltuit, tot integral, in două zile, in două cârciumi: la bodega Mircești, o zi și o noapte și la Nan Jing, sâmbătă la prânz, că ii promisesem prietenei mele, Cristina, că o Invit la masă când iau primul salariu.
Am luat, deci, partea a doua de bani de pe prima mea lună de muncă și mi am zis că pe-ăștia nu, n-o să-i mai toc in două zile, ia să fac eu, responsabil, niște cumpărături.
Și am intrat in căcatul ăla de supermarket, nici nu voiam mare lucru, ca idee
dar,
cumva, lucrurile au luat-o razna
și era așa mișto, aveam coș-căruț ca de jucărie, erau atât de multe rafturi și chestii atât de colorate
Oana in loc de Alice in wonderland, am pus în coș, am pus, am pus, am pus
am pus, am pus
Mai știu că înainte de case am mai văzut niște bureți de vase wow, verzi, și roz, și orange și i-am luat și pe-aia, las-o dracu, bureți de vase?!
Am ieșit prăbușită sub greutatea pungilor și a șocului, mai aveam bani de-o bere la Grădinița, ceea ce am și făcut.
Atât că acolo m-am întâlnit cu un prieten, a mai venit altul, încet, încet s-a strâns gașcă, ne-am cam îmbătat și-am zis sa plecăm la Lido, pe terasă, ca e mai mișto
și-am uitat cumpărăturile sub masă.
Când mi-am amintit, era deja mâine, mă trezisem din somn și n-aveam cafea.
(Oana Costea)
