close
Actualitate

„Tineri Campioni Români în Regiunea Dunării 2016”

În această toamnă s-au împlinit 19 ani de la fondarea Casei Europei la București, făcând parte din Rețeaua EUNET – European Network for Education and Training, organizație internațională grupând case și academii europene, cu sediul principal la Hennef, Renania de Nord – Westfalia, Germania. și fiind de asemenea coordonatorul Secretariatului Tehnic al Asociației CLDR -„Comunitățile Locale Riverane Dunării”.

Incepând cu anul 2001, EUROLINK-Casa Europei a acordat anual, în diverse contexte, Trofee și Diplome de Excelență pentru personalități și organizații din țară, cât și din străinătate, care au promovat Ideea Europeană.

În acest an, în scopul de a marca și răsplăti strădaniile unor personalități din tânăra generație care s-a manifestat pro-activ ca devotament civic în variate domenii de activitate, Consiliul Director al Casei Europei a decis acordarea Titlului și Diplomei de Excelență

„Tineri Campioni Români în Regiunea Dunării 2016”.

Laureații acestei ediții sunt:

Ramona Veronica BELECCIU – Scriitor și Jurnalist

– Ioana BELU – Președintele Asociației EuropaNova, Bruxelles

– Mălin BOT – Jurnalist, România Liberă

– Luca CIUBOTARU – Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic

– Andrei COȘULEANU – Director Executiv, Asociația „Let’s Do It, Romania!”

– Cristian GHINGHEȘ – Consilier Independent, Consiliul Județean Bacău

– Rareş Mihai HĂBEANU – Consilier personal al Preşedintelui ANSVSA

– Andrei POPESCU – Secretar de Stat – Ministerul Tineretului și Sportului

– Ruxandra POPESCU – Secretar General, Liga Studenților Români din Străinătate/Economist BNR

– Lia SINCHEVICI – Actor Independent

– Andrei TEODOR – Campion Național la Înot – Clubul Sportiv Aqua Vita Delta, Tulcea

– Claudiu VRÎNCEANU – Secretar de Stat, Ministerul Economiei

Festivitatea va avea loc în data de 29 noiembrie 2016 (ora 17:30), cu amabilul sprijin și la sediul Palatului Fundației Dignitas din București, Str. Anton Pann nr. 21. La eveniment sunt invitate personalități ale vieții politice, științifice, culturale și artistice din țara noastră, precum și din partea instituțiilor și organizațiilor CLDR România.

În partea a doua a reuniunii, va avea loc a doua dezbatere din seria inițiată de Departamentul de Tineret și Studenți al Asociației CLDR în parteneriat cu Fundația Dignitas, cu tema

„Rolul tinerilor în procesul de schimbare a mentalităților – între implicare, partizanat și devotament civic”.

Participarea se face în limita locurilor disponibile, iar solicitările de participare sunt așteptate la adresa secretariat@cldr.ro.

Parteneri Media Asociati: Agenția Națională de Presă AGERPRES și TVH.

Parteneri Media: Finantare.ro, CalendarEvenimente.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicatii Mobile, SmartFinancial.ro, ClubAfaceri.ro, BrandInfo.ro,  PRwave.ro,  ComunicateMedia.ro, Tribuna Economica, 24 PH Arte, Buletin Dunărean.

 

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.