Saşii din Siebenburgen, cum i se spunea Transilvaniei (regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.
Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura se „ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun.
Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla, şi din ăla, şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se „pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.
La revenirea in Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi, apoi negociau cum vroiau ei.
În anul următor, negustorii sași au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi.
Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: „Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică „cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi, el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a (de)gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe.
Astfel, saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut continua echitabil comerţul cu Sudul. Cam asta e „șmecheria”.
Cătălin Rădulescu – Țețe
