close
ActualitateCreștinătatePromovate

Un fel de cântec de leagăn denumit film

Atitudinea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Sibiului este absolut firească (v.1), în sensul că este un act de recunoaștere a faptului că orice om (regizor, evreu, dansator, budist) e supus greșelii, iar Biserica Ortodoxă, mamă bună și iubitoare, nu se poate comporta decât exemplar cu oricine de pe fața pământului, fie că îi este copil care o recunoaște sau nu sau este un copil de altă credință sau e incult ori rău intenționat etc.

Duhovnicește însă, acțiunea cu pricina este una față de care credinciosul nu are a se purta altfel decât, însuși Mântuitorul, iar mai apoi, mucenicii și cuvioșii, au făcut-o. De aceea, cum spune și Pascal, “să nu dormim în tot acest timp”.
Altfel spus, ce poate face un cântec de leagăn, cum este și acest film, celui aflat în trezvie. Cât despre ceilalți, la mila Domnului și în grija noastră, a Bisericii.

1: http://mitropolia-ardealului.ro/scrisoare-deschisa-cu-privire-la-proiectia-in-spatiul-public-a-filmului-arsenie-viata-de-apoi-realizat-de-regizorul-alexandru-solomon/?fbclid=IwAR3SzDXlckB9aKvaKpg3R_D4LgL7mBIj9P95OqmtFmacT7AXSeoGyMky1mY

Părintele Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca

Hariton Baniciu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.