close
Cronică

ZEII SUNT NEMURITORI

Nu mi-am propus să dau lecții nimănui și nici să judec pe cineva, ci doar să îmi expun punctul de vedere, și asta pentru că mi se spune tot mai des că trebuie s-o fac…

Să începem!
Am fost martoră la o strigare în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, ediția 2019, strigare prin care un editor renumit se lupta din răsputeri la microfon ca să-l detroneze pe Eminescu și să-l urce pe podium, pe primul loc, pe Nichita Stănescu… se chinuia din toate mădularele să ne determine a adera la convingerea dumnealui și etc și etc.
Cum fiecare dintre noi avem dreptul și libertatea de a ne exprima public părerile de oricare natură ar fi ele, nu-l condamn pe vestitul editor-scriitor dar încerc să gândesc cu propriile mele particule cuantice… De ce trebuie să fie detronat Eminescu?

A trecut peste o jumătate de an și nu am găsit răspunsul la această întrebare, ci am găsit răspuns doar la următoarea întrebare: De ce NU trebuie să fie detronat Eminescu?

Pentru că zeii nu mor niciodată! Iar Eminescu este un zeu, după cum și Nichita Stănescu este alt zeu, după cum și Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, George Coșbuc, Octavian Goga, Ion Minulescu, Nicolae Labiș, Adrian Păunescu și mulți, mulți alții sunt zei, nemaivorbind de zeii celorlalte genuri literare, de zeii artei românești în ansamblul ei!
Dacă veni vorba, se poate compara Constantin Brâncuși cu Mihai Eminescu, sau Nicolae Grigorescu cu Henri Coandă, sau Nadia Comăneci cu Ștefan cel Mare?

Consider că aceeași imposibilă comparație este și în interiorul poeziei, nu putem niciodată cântări mere cu pere, cum nu putem trăi nici fără aer, nici fără apă – decât pe termen foarte, foarte scurt, adică… nu putem trăi!
Or, noi – contemporanii mileniului trei, poeți și cititori (ca să mă refer strict la poezie!), nu putem trăi fără Eminescu!

Nu avem puterea nici unul dintre noi să-l detronăm pe Eminescu pentru că face parte din spiritul nostru de român tot așa cum fac parte Decebal și Traian, și Burebista, și Cuza, și meșterul Manole, și Miorița, și… și…

Dacă Eminescu n-ar fi existat ATUNCI, noi n-am fi existat ACUM!
Se spune că românii sunt cosmopoliți, foarte adevărat! Uităm prea repede ce înseamnă valoarea cuvântului ”român” cu toate derivatele lui: românesc, românească, românește, românime… România!
Am fost prezentă la un festival dedicat limbii române de unde m-am întors foarte dezamăgită: organizatorul striga că acesta este un festival internațional deoarece are participare internațională prin românii care muncesc și trăiesc în diverse țări!
Rușinos!

Cum să spui și să concepi așa ceva, să înstrăinezi limba română, să înstrăinezi identitatea națională doar dintr-un considerent pentru care nu ți-a luat nimeni viața, și chiar dacă ți-o lua, era preferabil să mori!
Ne mirăm de ce nu suntem un popor respectat de către popoarele civilizate ale lumii… de aceea! Din cauza faptului că Eminescu a impresionat atâția oameni de cultură din diverse țări, în secolul XIX, încât aceștia au învățat limba română ca să-l poată înțelege!

Da, și eu îmi doresc să fiu citită de către români, de către toți românii mei – cei de acum și cei care vor urma, dar nu mă gândesc ca versurile mele să fie traduse în diverse limbi (în care să mă descopere câțiva muritori doar!) și să mă afișez pe ici, pe colo cu diplome și premii care, vezi Doamne, îmi dau ”valoare”!

Eminescu a simțit și a scris românește, chiar dacă încearcă unii să ni-l fure! Și noi încercăm să-l ucidem!…
Nu, zeii sunt nemuritori! Iar Eminescu este zeul care nu-și va pierde niciodată tronul pentru că fiecare român este tronul lui Eminescu, în fiecare român există o moleculă de ADN numită Eminescu!
Nu ne place să recunoaștem sau nu vrem, din motive care țin de așa-zisa valoare a noastră, vom fi moștenitori ai lui

Eminescu și azi, și mâine, și în veacul de apoi!
Eminescu a creat limba poeziei românești fără de care noi am fi fost orfani!
Eu nu mă pot numi român fără Eminescu, cum nu mă pot numi român fără Grigore Vieru, fără Nichita Stănescu, …, fără doina românească, fără limba română!
Dar sunt român doar dacă recunosc că Eminescu reprezintă Alfa și Omega pentru poezia românească, pentru limba română!
Eminescu, Măria Ta, în genunchi îți cer iertare!
IERTARE POSTUMĂ
Autor: Lhana ROMA-NOVA

***
Și, milioane ani-lumină,
mă vor durea cuiele care
mi-au fost înfipte în tulpină…
Al tău cânt prea vinovat de a mea purificare!

Te-am căutat prin floare-albastră
să te întreb cum te-au rănit,
de ce-ai fugit din lumea noastră,
cu versu-ți sfânt cin’ te-a hrănit…?

Știu… te-ai ascuns în Carul Mare
să nu privești micimea lumii
dar eu sunt roata-ți prea datoare
și-ți cer a fi iertați postumii!

Iertarea ta le va fi pâine
și trup și sânge și speranță
în azi care urmează după mâine,
în ieri cel înrobit de ignoranță!…

Cobori în jos, Luceafăr blând,
când Luna nu veghează,
pătrunde în inimi și în gând
și calea-mi… luminează!
Tu, zeu ce stai de strajă în Ceruri,
tu, zeu ce stai de strajă în Lună,
rescrie lumea doar din ieruri
și o salvează de furtună!

Spre steaua Sirius… dă-i avânt!
Al tău supus pe veci, Cuvânt!

PS: Această poezie a fost postată în 15 ianuarie și am fost apostrofată pentru că nu am folosit ghilimele ca să se vadă respectul față de versul eminescian…
De aceea, redau strofa în cauză deși nu cred că ar avea cineva nevoie de a recunoaște-o sau ar putea gândi cineva că Eminescu poate fi plagiat!
”Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!”

(Lhana Roma-Nova)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.