Când am plecat din Brisbane era soare. Da’ în approach the North Head – îl mai zăriți voi prin filme – se lăsase ceață. Așa am intrat în Darling Harbour, Sydney, în noiembrie 2000.
În prima poză numa’ cangurii lipseau, în a doua, unde-s cu Captain Trinca aproape sub Harbour Bridge – podu’ ăla pe care-l vedeți la televizor, de revelion, cu artificii pe el – apare și un OZN. E o iluzie optică de la becu’ din bucătăria mea de la Obor, că n-am scanat poza, ci i-am dat o japcă cu Aifonu.
În a treia, tot cu becu’ deasupra, îs tot io, bucolic și/sau idilic, 🙂 cu Opera House în travers tribord de abdomenu’ meu îndelung lucrat prin crâșme de pe diverse meridiane și paralele. Fo’ juma de zi mai later, după ce s-a înserat, m-a tăiat treaba mică fix în spatele „portocalei”. N-am avut încotro, chit că n-a fost prea romantic. Captain Tripon mi-e martor că nu se putea altfel
(Mihnea Petru Pârvu)







