close
Agenda culturalăPromovate

Alfabetul convieţuirii -Ploiești 2017 va include și un târg al meșteșugarilor

La Ploieşti, în perioada 22-24 septembrie 2017, va avea loc o acţiune culturală sub denumirea generică Alfabetul conviţurii, în organizarea Comunităţii Elene din România, activitate ce a ajuns la ce-a de-a V-a ediție.

La această acţiune vor participa majoritatea minorităţilor naţionale din România membre a Consiliului Monorităţilor Naţionale.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 22 septembrie, la ora 18.30, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.

Pentru prezentarea tradițiilor minorităților naționale din România, pe scenă vor fi prezente ansambluri și formații artistice aparținând asociațiilor minorităților naționale din România astfel: Asociația Liga Albanezilor din România, Uniunea Armenilor, Uniunea Bulgară din Banat, Uniunea Croaților, Uniunea Elenă, Federația Comunităților Evreiești, Forumul Democrat al Germanilor, Asociația Italienilor RO.AS.IT, Asociația Macedonenilor, Uniunea Democrată Maghiară, Uniunea Polonezilor “Dom Polski”, Asociația Partida Romilor PRO EUROPA, Comunitatea Rușilor Lipoveni, Uniunea Sârbilor, Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani, Uniunea Democrată Turcă și Uniunea Ucrainenilor. Proiectul a fost inițiat de Uniunea Elenă din Romania și cofinanțat de Ministerul Culturii, Primăria municipiului Ploiești și Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice.

Ești meșteșugar sau artist handmade și vrei să îți faci cunoscute creațiile?

Primaria Ploiesti si Anticaffe New Experience te invită să iei parte la Festivalul “Alfabetul Convietuirii”, organizat în perioada 22-24 septembrie 2017, pe Bulevardul Castanilor, unde va fi organizat cel mai mare târg handmade din Ploiești.

Trimite minim 5 poze cu creațiile tale la adresa contact@anticaffe.ro sau sună la 0721.376.319 (coordonator proiect: Raluca Enver).
Selecția expozanților se va face în funcție de numărul de locuri disponibile și de legătura între creații și tema festivalului.

A.I.

Tags : alfabetul convietuiriiuniunea elena

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.