Dumnezeu i-a îngăduit doar 15 ani să stea printre noi…
Este Ana Mărgulescu, poetă și scriitoare, care la numai 15 ani a părăsit această lume plină de durere pentru o viață fără de sfârșit…
Inima ei de copil, pură și plină iubire a cedat după o viață încojurată de halate albe…
În urmă cu câțiva ani, Ana a început să scrie poezii și să lucreze în paralel la niște romane… Am avut șansa să citesc gândurile Anei și m-au impresionat atât de mult, încât am decis că merită să fie citite de întreaga lume.
În 2019, primele poezii ale Anei au fost publicate în revista „Literatorul”, iar anul acesta în revista literară „Semne alese”.
Dragă Ana, nu am cuvinte să pot spune cât rău îmi pare că ai plecat așa curând…
Dumnezeu să te odihnească în pace!
Sânge de trandafir (de Ana Mărgulescu)
Stau pe marginea unui covor
Din petale de flori înroșite-n foc.
Țesându-mi straie de lumină, luna mă ține-n loc,
Și-n jur cresc trandafirii, cu-al lor miros liniștitor.
Prințesele de pe-a nopții boltă îmi zâmbesc
În timp ce groasa mantie a întunericului mă-nvelește
Și tânguiala părinților mei e singurul sunet ce crește
Până la nivelul când urechile mă păcălesc.
Un negru abis mă absoarbe brusc,
Și întinsă pe pat iarăși mă aflu,
Dar nu e un vis – cum aș dori –, ci un real dezastru;
Cu speranțe nu mai are rost să mă amăgesc.
De oameni în halate albe sunt încercuită,
Și-agitația lor e-n antiteză cu seninătatea mea interioară.
Îmi decupează corpul, în jumătatea superioară,
Și de o durere imensă sunt atunci chinuită.
Strigătele tot mai slab le deslușesc
Și-s iarăși în poiană, lipsă de discernământ!
Fără să iau în seamă acest amănunt,
Vreau să plec, dar cu ce greșesc?
Trandafirii nu mă mai lasă să mă-ntorc!
Cu tulpini subțiri acum mă țin,
Iar eu adânc, din suflet, suspin,
Căci și ultimul strop de putere-mi storc.
Roșul tot se scindează-n fum
Aidoma culorii din acest tablou nocturn.
Acum, de sânge lipsită, mâinile-mi atârn
Și agățată sunt doar de-un efemer parfum.
Căci nuanța și iluzia semnifică-al meu sânge,
Iar pe pământul reavăn petale-s risipite.
Petale – sau stropi –, ce zac împrăștiate
Și-n care viața din al meu trup se strânge.
Elena Boholt, redactor-sef Semne alese
