30 iunie este Ziua Internațională a Asteroidului, un eveniment recunoscut de Organizația Națiunilor Unite și sărbătorit la nivel mondial. În calitate de partener oficial al campaniei globale, Agenția Spațială Română (ROSA) invită publicul larg să
Joi, 29 iunie, în coordonarea Departamentului pentru relația cu Parlamentul și informare publică a avut loc, la sediul MApN, întâlnirea unui grup de lucru inter-departamental pentru analizarea soluțiilor de îmbunătățire a cadrului normativ care stabilește
Conform evangheliilor sinoptice apostolii aleși de Isus din Nazaret sunt numiți și cei doisprezece apostoli. Numărul 12 are o semnificație tradițională simbolică, fiind similar cu numărul triburilor israelite din Pentateuch. Pe de altă parte, Sf. Pavel s-a intitulat „apostol” și a
Administrația Parcului Memorial “Constantin Stere”, va găzdui, în perioada 8 – 9 iulie 2017, între orele 08.00 – 17.00, în zona Plajă Bucov, două expoziții chinologice internaționale, unde cele mai frumoase exemplare de câini de rasă vor putea fi admirate de crescătorii
La data de 29 iunie 1866, Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei si una dintre cele mai avansate a acelor timpuri, instituind principiile monarhiei parlamentare, a separării puterilor
Unul dintre cele mai vechi ziare post decembriste din România, Evenimentul Zilei, a împlinit 25 de ani de la înfiinţare. Apariția „ziarului lui Cristoiu”, cu marea bulină roșie pe frontispiciu, a schimbat faţa presei româneşti
Sfinţii Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi ca Apostolii care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. În aceeaşi zi este şi sărbătoarea Sânpetru de vară care marchează prin frumoase tradiţii populare miezul
Autorităţile se mobilizează în faţa valului de caniculă. La nivel naţional, în jur de o mie de ambulanţe şi echipaje SMURD sunt pregătite să intervină. Apelurile de urgenţă medicală au sporit, de altfel, în ultimele
Anul acesta, România împlinește 160 de ani de când a procesat pentru prima dată petrol în rafinăria de la Râfov, lângă Ploiești, care a fost și prima rafinărie din lume, fondată în anul 1857 de
Nicolae Bălcescu (n. 29 iunie 1819, Bucureşti - d. 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român. Născut în Bucureşti, într-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu sin Petre şi
* Acum 1897 de ani (120) a avut loc prima atestare documentară a Daciei Superior, în diplomele militare descoperite la Căşei şi Porolissum. Primul guvernator cunoscut al Daciei Superior a fost Sex. Iulius Severus (119/120
* Constanţa: Cu prilejul aniversării a 160 de ani de industrie petrolieră în România, Primăria Municipiului Constanţa, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” şi Consiliul Judeţean Prahova organizeaza evenimentul „Prahova, 2017 – Capitala
Sfântul Apostol Petru - fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei, potrivit crestinortodox.ro. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). Mărturisește în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos,
Deşi atentatul de la Sarajevo a fost considerat ca fiind detonatorul direct al Primul Război Mondial, acest asasinat a fost doar pretextul razboiului. Cauzele acestui prim conflict mondial au fost mult mai complexe: concurenta economica,
* Cu 659 de ani în urmă (1358), Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, acorda negustorilor braşoveni liberă trecere pentru negoţul lor cu Ţara Românească. Se confirma astfel existenţa unui drum comercial ce pornea din