close

Creștinătate

Creștinătate

Un Botez în Uganda înseamnă zeci, sute de creștini botezați

26154654128_1a6d2e1316_b

Întors din Uganda la sfârșitul lui decembrie, un prieten povestea că nu a văzut atâția copiii în întreaga lui viață. O țară fascinantă cu școli fără geamuri și străzi pline de copii de toate vârstele, cu paznici cu AK47 la purtător în magazine și zone gri pe hartă unde acționează spectrul roșu al virusului Ebola dar și cu oameni ce te primesc cu brațele deschise din lunca Nilului până în cătunele de pe muntele Ruwenzori.

Ortodoxia a ajuns în mod paradoxal în acest colț de lume. Uganda a primit ortodoxia la începutul secolului trecut ca un rezultat al propriei căutări și descoperiri. Fostă colonie britanică, Evanghelia era cunoscută în rândul populației autohtone. Mergând pe firul tradiției apostolice, un grup condus de anglicanii Rebuen Mukasa și Obadiah Basadjikitalo au studiat izvoarele istorice ale creștinismului și au descoperit trimiterile la primele comunități ortodoxe apostolice. Continuând cercetările, în 1919, comunitatea condusă de Reuben Mukasa a trimis scrisori către diferite comunități ortodoxe din întreaga lume. Apoi au fondat prima comunitate ortodoxă locală, cu ajutorul ortodocșilor din Egipt.

Astăzi la Nairobi există un seminar ortodox unde au fost pregătiți preoți și diaconi indigeni, comunitățile de aici dezvoltându-se mai degrabă prin ele însele. În 2011 a luat ființă și prima mănăstire de maici ce poartă hramul Sfânta Maria Egipteanca.

Trebuie menționat că Biserica Ortodoxă are rădăcini adânci în Africa fiind înființată de Sfântul Apostol Marcu în anul 42, prin fondarea comunității creștine din Alexandria, Egiptul de astăzi.  Din păcate tulburările istoriei dar și faptul că nu s-a folosit principiul traducerii în limba locală, păstrându-se limba greacă de cult, a dus la dispariția creștinismului ortodox în multe zone, de exemplu în Sudanul de astăzi.

În secolul al XIX misionarii apuseni au venit în număr mare evanghelizând Africa centrală iar unii africani au intrat în contact cu vechile izvoare ale creștinismului. Este interesant că în mod independent dar convergent, grupuri diferite din estul şi din vestul Africii, au făcut aceaste descoperirei. În momentul de față există comuntății ortodoxe importante în jurul Lacului Victoria, în Uganda, Kenya sau Tanzania. Natalitatea mare (o medie de șase copii/mamă) și noile convertiri fac ca la o slujbă a Botezului să fie zeci, sute de neofiți.

Domnul să apere această tânără biserică!

mai mult
Creștinătate

Fecioria atinge cerurile

Cheie-feciorie-696×435

Lucru suprafiresc de mare, minunat și slăvit este fecioria, iar dacă trebuie să mă exprim direct, urmând Scripturilor, este sânul Bisericii, floarea, pârga ei, este modul de viață cel mai bun și mai frumos. De aceea și Domnul promite celor ce și-au păstrat fecioria, atunci când în evanghelii vorbește despre diferitele feluri de eunuci, că vor intra în Împărăția cerurilor. Căci castitatea este un lucru foarte rar și greu de realizat de către oameni. Și cu cât este dusă la un nivel mai înalt și mai strălucitor, cu atât mai mult o pândesc pericole și mai mari. Ea presupune firi robuste și nobile, care, strunindu-și cu siguranță pornirile, își îndreaptă vehiculul sufletului spre înălțimi, apoi trec cu ochii minții de granițele acestei lumi și, așezându-se pe bolta cerească, contemplă de aici direct Incoruptibilitatea însăși, așa cum țâșnește din sânurile imaculate ale Atoatecreatorului. Nu poate pământul să dea o astfel de desfătare; ea numai din cer poate să izvorască. Pentru că, deși Fecioria pășește pe pământ, capul ei atinge cerurile.

Nu numai trupurile trebuie păstrate neîntinate, ci și sufletele, pentru că templele nu sunt mai strălucitoare decât statuile care le ocrotesc. Sufletele fiind statuile trupurilor, acestea trebuie împodobite cu sfințenia. Iar îngrijite și sfințite se fac mai degrabă atunci când ascultă fără lenevire cuvintele divine, pentru că sunt mereu aproape de adevăr, aproape de porțile înțelepciunii.

Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, în colecția „Părinți și scriitori bisericești”, vol. 10, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984

mai mult
Creștinătate

Familia numeroasă și împlinirea profesională

Adriana_Scripcarui_w747_h373_q100

A avea familie numeroasă și în același timp realizări profesionale ca femeie nu este nicidecum o dificultate, așa cum se crede adesea în societatea de astăzi, ci o chestiune de armonizare a două componente importante ale vieții, mai simplu spus, deschidere către viață. Cel puțin așa reiese din mărturiile câtorva mame care au dat importanță, în egală măsură, desăvârșirii educaționale, dar și împlinirii bucuriei de a da viață mai multor copii. În acest fel, ele demontează inclusiv prejudecata că familiile numeroase sunt rodul ignoranței, întâlnită chiar și în societățile civilizate, precum cea franceză.

A întemeia o familie și a naște copii nu constituie neapărat un impediment în dezvoltarea profesională, în construirea unei cariere. O confirmă numeroase femei, și nu doar din România, licențiate în diverse domenii. „O prejudecată apăsătoare pentru femeile acestui veac este aceea că, odată cu venirea copiilor, profesiunea are de suferit. Pentru noi nu a fost așa. Profesia a început să înflorească odată cu familia”, spune Adriana Scripcariu, istoric de artă, director de școală particulară și soția sculptorului Virgil Scripcariu.

Când și-a dat licența, era însărcinată cu primul copil. La dizertația de master, cu cel de-al doilea. Când obținea diploma de doctor, abia născuse al cincilea copil. Tocmai copiii au fost cei care i-au deschis calea către o carieră în educație. „Se pare că, atunci când ești liber de prejudecăți și optimist, multe din cele ce par imposibile devin posibile”, afirmă ea.

Deseori, decizia de a avea mai mult de trei copii este văzută în spațiul public ca un act de inconștiență. Întrebarea care apare de cele mai multe ori este: va avea familia resursele să-i crească? „Ni se spune adesea că suntem curajoși, aceasta însemnând de fapt inconștienți. Pe care dintre epitetele acestea le-am putea aplica bunicelor și străbunicelor noastre?”, se întreabă retoric Florența Savonea, inginer chimist și mamă a șapte copii.

Credință și educație în același timp

Și Iulia Țoța, trainer pentru părinți, este mamă a șapte copii. Afirmă că maternitatea reprezintă pentru femeie o desăvârșire a întregii sale educații: „A fi mama mai multor copii este cel mai bun program de dezvoltare personală pe care îl poți parcurge ca femeie. Este o educație în sine. Nu aș fi putut fi un bun formator și nu aș putea ajuta alte familii, părinți și adolescenți, fără experiența familiei mele numeroase”.

Mădălina Popescu este medic în Voluntari, județul Ilfov, iar soțul ei este conferențiar la Academia de Studii Economice din Bu­cu­rești. Au împreună opt copii. „Nașterea de copii nu este un act de ignoranță. Aș spune mai degrabă că este un act de credință”, subliniază ea. Căsătoria se îm­plinește prin nașterea de prunci și educarea lor în spirit creștin, adaugă Mădălina, care sfătuiește familiile din România să nu stăvilească firescul curs al vieții prin prea multă programare și planificare. „Noi, din credință în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, ne-am lăsat cu totul pe mâna Sa. Și putem da mărturie că Dum­nezeu ne-a ajutat foarte mult.”

Mamele fac o campanie online

Mai multe femei au creat în străinătate o campanie online în care afirmă că au ales cu bucurie și în deplină cunoștință de cauză să nască mulți copii. Nu de mult, președintele Franței, Emmanuel Macron, echivala nașterea de mulți copii cu ignoranța. „Arătați-mi o femeie care a decis, fiind perfect educată, să aibă șapte, opt sau nouă copii”, declara el. Drept răspuns, mame cu studii superioare și cu familii numeroase din întreaga lume au creat pe rețelele de socializare campania intitulată „PostcardsForMacron” („Cărți Poștale Către Macron”). Aici au postat fotografii de familie și mesaje prin care transmit că maternitatea și educația nu se exclud reciproc.

„Am diplomă universitară, conduc o firmă, sunt consilier local și am șase copii. Scuzați-mi proasta educație!”, scrie franțuzoaica Agnès Marion, membră în Consiliul Local al unei regiuni din Franța. „Educația nu este ceva tranzacțional, ci învățare pentru a atinge înțelepciunea, care înseamnă să cunoști și să iubești binele, adevărul și frumosul. Adică Dragostea însăși”, scria pe Facebook publicista californiană Noelle Mering, absolventă de filosofie. „Și, dată fiind natura (și Persoana) Sa, Dragostea este menită tocmai spre a fi împărtășită. Viața noastră nu este despre noi înșine”, a mai scris ea. Altă americancă, Shannon M. Jones, posta pe Twitter: „Tocmai pentru că sunt educată, am avut știința și înțelepciunea să înțeleg suprema valoare de a fi deschisă către viață”. Pe Facebook, Kendra Tierney, o mamă de nouă copii cu două diplome universitare și un soț absolvent de Harvard și Stanford, a scris: „Femeile merită mai mult decât obligația de a alege între educație și maternitate. Niște politici publice cu adevărat luminate le-ar permite să se bucure de binecuvântarea ambelor”.

Printre persoanele publice din zona americană care au aderat la campania online s-au numărat scriitorul Christopher J. Scalia, unul dintre cei nouă copii ai unui judecător de la Curtea Supremă, Liz Brown, o senatoare cu șapte copii, și Karen, soția senatorului SUA Rick Santorum, cu opt copii.

Iubire jertfelnică și creatoare

Cosmina Dragomir, artist profesionist și profesor de arte, își crește singură cei cinci copii. S-a declarat uimită de frumusețea mamelor din toată lumea care au inițiat o campanie pe internet prin care urmăresc să demonteze părerea că nașterea de mulți copii este echivalentă cu ignoranța. „Nu au chipuri de femei ratate sau chinuite, ci de femei împlinite și iubite. Mie ratarea totală mi se pare să nu țină nimeni la tine”, este de părere Cosmina, care lansează și ea o întrebare pentru președintele Macron: „De ce domnia voastră puteți iubi fără frontiere și eu nu?”

Cristina Bălan, un medic de familie cu 10 copii, a aflat despre campania online de la Maria, fiica ei cea mare, care a dezbătut cu colegii afirmația președintelui Macron. „Nașterea de prunci este o chestiune de iubire. Este un dar al iubirii din partea celor doi, care se împlinește în sau prin Domnul. Ceva firesc și mai presus de fire”, este de părere Cristina. „Pentru că nu se naște viață fără Dumnezeu. Chiar și în eprubetă, unde este chinuit un ovul, Dumnezeu îngăduie viața. Se lasă jefuit pe Sine și așază și acolo nașterea de prunci. De ce? Pentru a călca egoismul. Lăsându-Se chiar și jefuit, Dumnezeu biruie. Viața biruie”, spune ea.

Într-adevăr, a da viață este o jertfă, confirmă Andreea Dumitrescu, economist și mamă a opt copii: „Multe femei educate aleg să nu facă copii. Este o depărtare de la firescul lucrurilor și implicit de la Dumnezeu. Înmulțindu-se mintea, s-a împuținat inima, iar oamenii se consideră suficienți lor înșiși”. Pentru ea maternitatea este o alegere care nu depinde de educație, ci de deschiderea către viață. Despre afirmația pre­șe­dintelui francez spune că este rezultatul ignoranței: „Oamenii care nu au copii nu pot înțelege bucuria pe care ți-o dă un copil. Face mai mult decât 20.000 de cariere. Da, am opt copii și mi-am dedicat în întregime viața lor. Cariera merge cu tine o parte din viață, pe când familia merge cu tine până la mormânt”.

Anca Mihaela Coșa, o arhitectă cu șase copii din Câmpulung, regretă că România nu are politici de sprijin pentru a încuraja nașterea de copii, pe care ea și soțul ei o consideră un act patriotic. „Este greu, dar și un gest de responsabilitate”, afirmă ea. Un mare atu al familiilor numeroase este bunăstarea psihologică a copiilor: „Au propriul grup de prieteni – chiar frații lor și învață unul de la celălalt”. Când i se mai reproșează că este prea implicată sau chiar agresivă când vine vorba de copiii ei, arhitecta răspunde: „Nu vă puneți cu mine! În mine au bătut șase inimi, ca în calul lui Făt-Frumos!”

O mamă care a dat naștere mai multor copii va înțelege foarte bine vehemența ei.

mai mult
Creștinătate

Sfântul Ioan Botezătorul

98649_sfantul-ioan-botezatorul-25

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca „nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan „a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea „Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?”, il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: „Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu” (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: „Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut „vorbi” sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu”.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El”, marturiseste: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.” Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul.

Adrian Cocosila

mai mult
Creștinătate

Ai fost născut pentru a-ți desăvârși cetățenia cerească

01.01-Sf.-Vasile-cel-Mare-1

Dumnezeu l-a plăsmuit pe om după un model din adâncul Său, iar lucrarea Sa iscusită a pornit dinăuntru. Dacă îmi va rămâne un răgaz îndestulător ca să-ți înfățișez alcătuirea omului, vei învăța și tu, plecând de la tine însuți, despre înțelepciunea pe care Dumnezeu a desfășurat-o în tine. Căci omul este o lume mică.

Dumnezeu a plăsmuit omul cu o ținută dreaptă. Ți-a dăruit această înfățișare privilegiată față de celelalte viețuitoare. Fiindcă și lucrarea pe care intenționa să ți-o încredințeze era tot privilegiată. Vita a fost făcută pentru pășunat și astfel are capul aplecat spre pământ, având privirea ațintită către pântece și către cele de sub pântece, de vreme ce țelul acelora este desfătarea pricinuită de umplerea stomacului și de bucuria plăcerii. Omul însă nu privește către stomac, ci are capul înălțat înspre cele de sus, pentru a privi către înălțimea cu care este înrudit. Ochii săi nu sunt aplecați spre pământ. Prin urmare, nu săvârși lucruri care sunt în afara firii tale, nu-ți fixa privirea asupra celor pământești, ci asupra celor cerești, acolo unde Se află Hristos.

„Dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Se află Hristos.” (Coloseni 3, 1)

În acest chip ai fost plăsmuit. Însăși alcătuirea ta este o școală pentru țelul în vederea căruia ai fost născut. Ai fost născut ca să-L privești pe Dumnezeu, nu pentru ca viața ta să se târască pe pământ, nici pentru a te bucura de plăcere ca vitele, ci pentru a-ți desăvârși cetățenia cerească. Pentru aceea

„ochii înțeleptului se află în capul său.” (Eclesiastul 2, 14)

Înțeleptul are ochii în cap pentru a-și îndrepta privirea către cele înalte. Iar cel care nu privește către cele de sus, ci către cele pământești, își târăște ochii pe pământ.

Sfântul Vasile cel Mare, Despre originea omului, în colecția Părinți și scriitori bisericești, vol. 4, serie nouă, Ed. Editura Basilica, București, 2011

mai mult
Creștinătate

Hristos, Calea cea veșnică

no thumb

 Părintele Serafim Rose considera că Lao Tze a fost un precursor al creștinismului. Părintele Serafim începe prin a spune că Tao pe care îl cunosc oamenii nu este Tao cel veșnic, este doar o cale pe care a căutat-o un om. Tao este, de fapt, în spiritul chinezesc tradițional, un observator fin al realității, al unei lumi căzute. El afirmă că moartea este un izvor al vieții și viața un izvor al morții. Partea neagră are un punct alb, iar partea albă are un punct negru. Din acest context nu poți scăpa. Este un ciclu care se repetă și nu poți ieși din el. Din acest ciclu poți ieși doar prin Hristos. Atunci când a venit Hristos a lămurit lucrurile, spunând că lumina nu are nimic în comun cu întunericul. În troparul de la Nașterea Mântuitorului se spune așa:

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.”

Până la venirea lui Hristos a putut funcționa Tao. A fost o căutare a omului de a înțelege lumea. Dar era o lume căzută. Au încercat și ei să creeze un fel de armonie. Ce armonie? Este o păcăleală. Este viziunea aceasta panteistă care afirmă că universul ar avea în el ceva viu. Păi nu are nimic viu de la sine. Totul este mort fără Dumnezeu.

Ieroschimonah Ioan Șișmanian, A trăi înseamnă a iubi, în revista Lumea Monahilor, noiembrie 2018

mai mult
Creștinătate

Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos

no thumb

 Să ştiţi că nu e o glumă relaţia noastră cu Dumnezeu, să ştiţi că toată această lume, cu toată civilizaţia ei, este un moft. Ai închis ochii şi nu mai ştii nimic de civilizaţie şi de mergerea pe Lună sau pe Marte şi aşa mai departe… Toate sunt mofturi, un singur lucru este adevărat: relaţia noastră cu Dumnezeu, nemurirea sufletului nostru şi ceea ce ne aşteaptă dincolo de moarte, adică o moarte spirituală veşnică sau o viaţă veşnică.

Hristos este azi mai batjocorit decât oricând

Acum, când Iisus Hristos este mai batjocorit ca oricând, sub pretextul democraţiei şi al libertăţii, cele în care noi am crezut, virtuţile, faptele bune, credinţa pe care Biserica le propovăduieşte, toate sunt batjocorite. Democraţia e o ticăloşie, după cum se vede. Libertatea este o anarhie. Şi nu mă supăr aşa mult că occidentalii batjocoresc pe Dumnezeu, dar când aflu că o scriitoare româncă scrie o piesă ticăloasă, pe care o reprezintă la Iaşi, o femeie care a fost frustrată, probabil, de a fi mamă sau de a fi soţie, sau nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea şi care se răscoală împotriva lui Dumnezeu şi foloseşte cele mai urâte expresii… O ticăloşie fără margini…! O femeie care a pierdut simţul matern, simţul feminităţii, simţul responsabilităţii pentru creşterea copiilor, această femeie îl batjocoreşte pe Iisus şi propriul suflet, trimiţându-l în iad. Din nefericire, au fost actori care au jucat şi regizori care au pus în scenă această piesă la Iaşi.

Dar noi să nu ne lăsăm doborâţi nici de minciună, nici de teroare, nici de învăţături greşite, nici de erezii, nici de toate aceste contestări ale Mântuitorului.

Ne-am obişnuit cu răul

Astăzi ne-am obişnuit cu toate ereziile. Aşa ne-am obişnuit cu ele, încât nu se mai tulbură nimeni de nici o erezie nouă care apare. Nu se mai tulbură nici de homosexuali, nu se mai tulbură nici de „Codul lui da Vinci“. Ne-am obişnuit cu răul. Aceasta este partea cea mai grea pentru societatea noastră. Ne-am obişnuit cu răul în aşa măsură, încât nu-l mai sesizăm.

Aceasta a ajuns situaţia noastră morală, în momentul de faţă, în lume. Orice erezie care apare, în primul rând îşi câştigă prezenţa în cetate prin legea murdară a societăţii. Toate societăţile con­temporane au legi murdare. Toate sunt antihristice, toate sunt pentru distrugerea morală, pentru izolarea individului, pentru dezbinarea lui, pentru a face din el un sclav, o rotiţă a Guvernului. Indiferent unde este, în cea mai mare democraţie! Toate acestea, încet-încet ne-au obişnuit cu răul.

Astăzi nimeni nu mai strigă că se întâmplă aşa sau că se întâmplă aşa, sau că Iisus este batjocorit, sau că toată credinţa noastră este transformată într-un fel de joc murdar. Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos. Nu avem altă credinţă, spun cei de azi, decât credinţa care este palpabilă: avem dreptul la bucuria vieţii acesteia, fără frâu!

Petre Ţuţea şi iubirea umanistă

Dincolo de toate meritele Sfântului împărat Constantin, el a făcut un lucru pe care noi astăzi îl călcăm: a tăiat erezia din rădăcină. Atât de puternică a fost această tăiere, încât după Sinod, în câteva luni de zile Arie a dispărut. Astăzi ereticii înfloresc, intră în palatele patriarhale, se duc la Sfântul Munte Athos, merg la Constantinopol şi oriunde, şi toţi îi primesc, pentru că ei vorbesc în numele unei iubiri universale, o iubire fără chip. Imi aduc aminte că Petre Ţuţea spunea:

„Când îi aud pe umaniştii aceştia vorbind despre dragostea extraordinară pe care o poartă tuturor oamenilor, zic aşa: dacă unul dintre ei ar fi fost pus într-o celulă cu trei oameni pe care zice că îi iubeşte, în trei zile i-ar fi strâns de gât!”.

Pentru că una este iubirea umanistă şi alta este iubirea lui Hristos, adică să iubeşti pe vrăjmaşul tău, să binecuvântezi pe cei care te blesteamă, să te rogi pentru cel care-ţi face rău. Aceasta e iubirea creştină. Nu este adevăr în iubirea umanistă, nu e adevăr în iubirea ecumenistă.

Păcatul este păcat

În lumea aceasta păcatul este din ce în ce mai mare, e tot mai general. In mod sistematic şi copleşitor, lumea de astăzi încearcă să spună că păcatul nu există, că totul ne este îngăduit. Moraliştii care sunt credincioşi spun: Dumnezeu, Care ne-a făcut pe toţi, ne iubeşte, căci noi suntem fiii lui Dumnezeu. Fie că suntem buni sau suntem răi, El ne iubeşte! Păcat nu există! Cei care nu sunt creştini, spun: De ce să te omori cu rugăciunea, cu postul, cu spovedania şi altele, că tot acolo mergi! Şi nu e adevărat.

În viaţa aceasta din afara Bisericii suntem atacaţi de o serie întreagă de argumente lumeşti. Nu vreau să spun că cineva anume ne agresează, ci că ne sună mereu în urechi informaţiile acestea… Ne sună în urechi până când ajungem să vorbim ca ei, să gândim ca ei! Pentru ca până la urmă să crezi că toleranţa totală faţă de păcat este bună, că Dumnezeu ne-a făcut pe toţi fiii Săi, că poţi să fii păcătos ori să fii sfânt, tot acolo mergi… Nu e adevărat! Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat chipul Său şi puterea de asemănare, adică să lucrăm pentru Dumnezeu încât să dobândim asemănarea cu El. Ne-a dat răsplătirile bune şi ne-a dat şi pedepse pentru păcatele noastre. In faţa lui Dumnezeu păcatul este păcat şi virtutea este virtute. Nu ca în faţa oamenilor.

Pr. Gheorghe Calciu, Cuvinte vii – “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Ed. Bonifaciu

mai mult
Creștinătate

CONVERTIREA ACTORULUI AMERICAN Jonathan Jackson LA ORTODOXIE

no thumb

 ZiuaOnline: Actorul Jonathan Jackson si-a gasit calea spre ortodoxie trecand prin Romania (VIDEO)

Intr-o lume in care majoritatea celebritatilor alege sa-si traiasca altfel viata, castigatorul a patru Premii Emmy Jonathan Jackson, actorul, cantaretul, compozitorul si scriitorul, cunoscut mai ales gratie interpretarii lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o alta cale: cea a ortodoxismului (ortodoxiei – n.n.), tranzitia lui de la adventism spre vechea credinta trecand prin Romania. Jonathan si familia sa se pregatesc acum spre a fi botezati  de Pasti. Jonathan s-a casatorit cu Lisa Vultaggio, o colega de platou din serialul “General Hospital”, la varsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatal a trei copii. Nu prea exista vedete americane adepte ale ortodoxismului,  exceptii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau  jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu.

Intr-un interviu acordat Parintelui Andrew Spephen Damick pentru postul de radio Ancient Faith Radio, Jonathan Jackson povesteste despre devenirea lui ca ortodox practicant si cum se impaca smerenia cu statutul de star la Hollywood. Nascut la 11 mai 1982 in Orlando, Florida, si-a inceput cariera in 1991, dupa ce i-a calcat pe urme fratelui sau, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatal sau, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. In afara de Richard, mai are o sora, Candace, care studiaza Dreptul.

Pe Jonathan l-ati vazut si in seria Terminator, a aparut alaturi de Al Pacino in Insomnia, dar a impartit ecranul si cu Ben Kingsley sau David Arquette. Ambii lui parinti au fost adventisti de ziua a 7-a de patru generatii.

“Am crescut asa pana la varsta de 9 sau 10 ani, cand ne-am mutat la Los Angeles si am primit un rol in serialul “General Hospital”, povesteste Jackson. Cand ne-am mutat in LA nu am avut acolo o biserica. Iar eu si fratele meu, care e si el actor si membru al formatiei noastre Enation, ascultam inregistrari ale predicilor in fiecare seara.

Asa ca, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserica ci doar ascultam aceste inregistrari noaptea. De la 12 sau 13 ani, am inceput si sa citesc carti de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atentia cand aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum. Insa inca nu vedeam ce sens are sa ma duc la biserica. Il iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, insa biserica era un concept care ma confuza. Ma gandeam ca pot citi carti, pot asculta inregistrari, ce sens are sa ma duc la slujbe?

Pe de alta parte, imi doream sa fac parte din marea familie crestina, insa nu stiam ce inseamna asta cu adevarat. Apoi, cand am implinit 17 ani, am gasit o biserica. Pana acum cativa ani, nici macar nu stiam ce inseamna catehismul. Dupa ce m-am insurat, m-am mutat la Washington. Cred ca multi protestanti ar putea fi atrasi de ortodoxism (ortodoxie – n.n.) datorita ratiunii dar si posibilitatii de a-L intalni pe Dumnezeu, de a intelege cine e. Eu mi-am gasit raspunsurile si o casa in ortodoxism(ortodoxie – n.n.).

Cum s-a intamplat tranzitia mea spre ortodoxiesm? Ei, bine, in 2007 am fost trimis sa turnez un film in Romania: The Dark is Rising. Am stat acolo cam trei luni si jumatate. Am avut un rol important, interesant este insa ca la montaj personajul interpretat de mine a fost taiat. Dar cred ca am fost trimis acolo pentru un alt motiv.

Am fost insotit de sotia mea si de cei doi copii pe care ii aveam atunci. Am stat la Bucuresti, dar nu acolo am aflat despre ortodoxiesm. Am fost insa in cateva biserici ortodoxe. Mici, cu mult aur… erau lucruri complet straine pentru mine. Sotia mea este italianca, botezata in religia catolica, si amandoi gandeam atunci la fel despre ortodoxiesm; era un soi de var (?-n.n.) mai ciudat. Nici macar nu m-am gandit sa aprofundez. Era doar o chestie usor bizara.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns in Romania a fost sa vizitam o biserica ortodoxa, iar cand am iesit am fost jefuiti de niste tigani. A fost un fel ciudat de “Bun venit”, insa Romania e o tara superba.

La un moment dat, am avut o pauza de filmari de o saptamana si, dat fiind faptul ca sotia mea este italianca, ne-am gandit sa mergem la Roma pentru ca nu era prea departe. Eram deja la Bucuresti de vreo doua luni. Am fost la Roma si acolo mi-am dat seama ca este mult mai mult de descoperit despre crestinism decat crezusem pana atunci. Locuiam la cateva strazi distanta de Catedrala Sfantul Petru si a fost magic, dar nu stiam de ce. In Colosseum e o cruce imensa, care ne-a impresionat puternic. Eram in prezenta unor martiri crestini. Calatoria aceea a fost un moment in care mi-am spus ca trebuie sa aflu mai mult despre religia mea. M-am intors in Romania si am comandat o carte despre istoria crestinismului. Mai toate cartile pe care le citisem erau despre catolicism si protestantism. Nimic despre ortodoxie. Am petrecut trei ani cautand carti despre istoria crestinismului si nu am dat peste aproape nimic despre Biserica Estului, pentru ca toate sunt scrise de istorici vestici. Am citit Chesterton, Papa Paul al II-lea, Henry Newman… Dar erau lucruri despre catolicism cu care nu puteam sa fiu de acord, pentru ca eu cautam continuitatea credintei.

Am fost apoi cu sotia mea la cateva slujbe catolice, dar abia cand am fost la una ortodoxa m-am simtit ca intr-una a vechii credinte. Eram pe punctul de a trece la romano-catolicism, insa ramasesera cateva lucruri importante cu care sufletul meu nu se impaca. Asa ca ma rugam lui Dumnezeu sa-mi arate o a treia usa. Si mi-a venit in gand: inainte de a renunta sa mai caut vechea credinta si sa devin un protestant “demisionar”, trebuie sa studiez Marea Schisma.

Apoi, toate lucrurile au inceput sa se aseze. A urmat o calatorie de patru ani de invataturi. Am continuat sa citesc despre ortodoxiesm apoi am dat cautare pe Google dupa biserici ortodoxe si am gasit doua grecesti. Prima oara cand am intrat in una, nu era nimeni acolo. Doar o doamna mai in varsta. Usile erau inchise, am batut si ea m-a lasat sa intru. Intaia data cand am privit icoanele care erau ceva bizar pentru mine, mi-a venit in gand o expresie ce nu se potrivea cu locul in care eram.  Insa, daca in bisericile catolice simteam ca ma intorc in Evul Mediu, aici era ca sunt in biserica originara.

Un alt lucru interesant este ca visasem odata, desi nu fusesem niciodata in una, ca intru intr-o biserica ortodoxa. Iar cea in care merg acum este exact ca cea aparuta in vis. Ciudat este insa ca primul gand cand am pasit in ea a fost: Fugi, pleaca de aici! Si m-am gandit ca e straniu pentru ca stiam in inima mea ca ala e locul in care ma trimisese Dumnezeu. Am inceput sa transpir. Dar dupa aceea, am simtit ca Duhul Sfant imi zice: Ramai pana la sfarsit!

Primele 45 de minute au fost foarte dificile. Apoi, intregul loc s-a transformat. Parca s-au deschis portile Raiului. M-a impresionat ca oamenii se rugau cu atata smerenie, o smerenie fericita, a Invierii.

Drumul nu a fost usor, insa am adus-o apoi si pe sotia mea. Acum si ea este cu tot sufletul in Biserica Ortodoxa.

Cum v-a influentat credinta cariera artistica?

Am inceput sa fac actorie de la 11 ani si, impreuna cu fratele meu, mi-am pus problema cum vor interfera cele doua. M-am gandit ca Iisus a vorbit in parabole si atunci cand abordez un rol incerc sa portretizez caracterele in asa fel incat oamenii sa se priveasca in ele ca intr-o oglinda. Actoria inseamna un fel de intalniri. Majoritatea rolurilor mele sunt intunecate, dar incerc sa le portretizez neintrand in zona intunecata, ci in lumina.

Cum se impaca smerenia, care e calea ortodoxiei, cu statutul de star caruia fanii ii spun cat de minunat este? 

De cand sunt mic il rog pe Dumnezeu sa imi dea intelepciune. Dar nu vreau intelepciune fara smerenie. Sigur ca de multe ori gresesc, judec oamenii, dar nu imi pierd nadejdea. Nu am raspunsul la intrebarea asta, dar stiu ca in fiecare zi a mea de pacatos Iisus este cu mine. Faima e o cruce, pe unii ii inghite. Faima e ridicola si e total opusa Imparatiei, in care trebuie sa intram asemeni unui copil. Ma rog mereu sa raman in prezenta Lui. Iar asta nu se poate fara smerenie. Iar ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.

Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care il poti trai. Este casa perfecta, o binecuvantare si o transcendenta. O comunitate cu Dumnezeu si cu sfintii sai, o experienta mistica pe care nu o poti spune in cuvinte. Este biserica istorica”.

Aflat in turneu cu formatia sa Enation, Jonathan Jackson lucreaza si la cartea “Acting in The Spirit” in care exploreaza o alta cale de a te apropia de actorie.  “Actoria ca o ruga, ca o intalnire. Povestesc experienta mea, insa nu este ca si cum eu as avea raspunsurile”, mai marturiseste actorul.

mai mult
Creștinătate

Jonathan Jackson a oferit unul din premiile sale Emmy Mănăstirii Vatoped, în cinstea Maicii Domnului

no thumb

Actorul american Jonathan Jackson a oferit marți, când a fost serbată Adormirea Maicii Domnului după calendarul iulian nerevizuit, unul din premiile sale Emmy Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos.

Gestul a fost făcut de actor în timpul unui pelerinaj de cinci zile în Sfântul Munte împreună cu fiul său, în vârstă de opt ani, scrie vimaorthodoxias.gr.

Jonathan Jackson a devenit apropiat de Mănăstirea Vatoped după convertirea sa la ortodoxie, care a avut loc în 2012. Premiul câștigat în anul convertirii sale, l-a donat Mănăstirii Vatoped în semn de recunoștință față de rugăciunile neîncetate ale monahilor de acolo pentru întreaga lume:

Acești oameni își dedică viețile rugăciunii și nu se roagă doar pentru ei, ci cu adevărat se roagă pentru noi toți. Gândindu-mă la toate distrugerile, haosul și mizeria din lume, m-am întrebat cum ar fi această lume fără rugăciunile lor? Am simțit că trebuie să le mulțumesc personal pentru că sunt sigur că rugăciunile lor ajută foarte mult, a declarat actorul.

Statueta a fost înmânată Mitropolitului Alexie de Niceea, în cadrul recepției de după Sfânta Liturghie.

Starețul Efrem al Mănăstirii Vatoped s-a arătat foarte emoționat de gestul actorului și l-a binecuvântat.

Actorul Jonathan Jackson a primit 5 premii Emmy pentru rolul său din serialul General Hospital.

Potrivit Skai.gr, actorul intenționează să realizeze un film despre Părintele Iosif Isihastul (1897-1959), a fost unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniţi din perioada modernă. Filmările vor avea loc în Sfântul Munte și pe insula natală a părintelui: Paros.

Foto credit: ekklisiaonline.gr

mai mult
Creștinătate

Nașterea Domnului – Întâlnirea omului cu Dumnezeul cel viu

no thumb

Naşterea Domnului – Întâlnirea omului cu Dumnezeul cel viu (Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului – 2016)

† TEOFAN
Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Iubiți frați preoți, Drept-măritori creștini,
Suntem îmbrăcați în aceste zile cu veșmântul bucuriei sfinte pe care ne-o aduce de fiecare dată sărbătoarea Nașterii Domnului, coborârea lui Dumnezeu printre oameni. Este o bucurie ce ne cuprinde ascultând colindele strămoşeşti, participând la frumoasele slujbe din aceste zile şi întâlnindu-ne cu cei dragi. Trăim un popas duhovnicesc de tihnă şi lumină în drumul zbuciumat al vieţii noastre de zi cu zi. Această bucurie ce ne cuprinde este însă mai adâncă şi mai reală decât ne poate oferi lumea aceasta: ea este un dar pe care ni-l trimite Dumnezeu cu prilejul Naşterii Fiului Său în ieslea Betleemului. Dumnezeu Însuşi este izvorul bucuriei noastre, Cel Care „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”[1].

Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Naşterea Lui din Preasfânta Fecioară Maria reprezintă fundamentul credinţei şi al bucuriei noastre: „Dumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l facă dumnezeu”[2], mărturisesc Părinţii Bisericii, începând cu Sfântul Atanasie cel Mare. Prin Întrupare, Cuvântul lui Dumnezeu intră în istorie, îşi însușește firea noastră omenească, aşa cum se afla aceasta ca urmare a păcatului strămoşilor noştri, adică cuprinsă de stricăciune şi moarte, devenind om asemenea nouă, afară de păcat, pentru a ne redeschide calea spre nestricăciune, spre sfinţenie şi împărtăşire de viaţa dumnezeiască.

Iubiţi credincioşi,
Dumnezeieştile Scripturi dau mărturie cu privire la pregătirea proniatoare a omenirii în vederea primirii Fiului lui Dumnezeu întrupat: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile”[3]. Cu toate că Dumnezeu S-a descoperit şi a vorbit oamenilor prin proorocii şi drepţii Vechiului Testament, rânduind porunci şi legi, El nu ne-a mântuit şi nu ne mântuieşte prin acestea, deoarece o lege nu poate da viaţă prin ea însăşi, ci ne mântuieşte prin Însuşi Fiul Său: „În creştinism nu se poate vorbi propriu-zis de o «învăţătură mântuitoare» şi nu ne mântuim printr-o lege, nici măcar prin legea Vechiului Testament, ci prin Persoana lui Iisus Hristos”[4], ne spune Părintele Dumitru Stăniloae. Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi, ca Persoană, S-a întâlnit cu noi prin Întrupare, întrucât S-a făcut deofiinţă cu noi. Fiind, în acelaşi timp, şi Dumnezeu adevărat, în măsura în care Îi urmăm Lui şi ne unim cu El, ne face şi pe noi biruitori asupra stricăciunii şi asupra morţii.

Odată ce Cuvântul lui Dumnezeu „S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi”[5] rămâne permanent împreună cu noi, aşa după cum El Însuşi ne-a încredinţat: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”[6].Aşadar, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu, personal, prezent în fiecare clipă a vieţii noastre, după cum mărturiseşte şi Apostolul Neamurilor că „Iisus Hristos, ieri şi astăzi şi în veci, este acelaşi”[7].

Drept-măritori creștini, iubiţi şi iubitori de Hristos,
Mărturisirea că Dumnezeu „S-a coborât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”[8] este adevărul fundamental al vieţuirii noastre creştine. Împreună cu taina Răstignirii și a Învierii Sale, Întruparea Domnului constituie izvorul de viață al omului aici, pe pământ, și în veșnicie. Fără acest izvor, omul ar fi în rătăcire continuă, debusolat și confuz, lipsit de orice urmă de bucurie adevărată, de sens autentic în viață.

Aici, pe pământ, noi oamenii suntem chemați a ne lăsa cuprinși în ființa noastră lăuntrică de adevărul Întrupării, Răstignirii și Învierii Domnului Hristos. Aceasta nu înseamnă numai acceptarea de către mintea noastră a acestui adevăr, ci disponibilitatea noastră de a-L primi în noi înșine pe Hristos Domnul Cel Întrupat, Mort și Înviat.

Viața creștină nu se reduce la o înșiruire de legi, rânduieli, interdicții sau îngăduințe. Ea este mai mult decât atât: este viaţă şi comuniune de iubire. „Postul, privegherea, citirea Scripturii, lipsa de îmbrăcăminte și alte lucruri necesare nu constituie desăvârșirea”[9], ne spune Sfântul Ioan Casian. Ele „sunt mijloace ale desăvârșirii fiindcă scopul ultim al practicii acestora nu constă în ele însele, ci prin ele se ajunge la scop”[10].

„Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu”[11], mărturisește Sfântul Serafim de Sarov. Vedem aici răspunsul la întrebările foarte des întâlnite: De ce nu am bucurie? De ce nu mă simt împlinit? De ce cad în deznădejde deși postesc, mă rog, fac milostenie? Pentru că postul, rugăciunea sau milostenia le-am transformat în scop, nu cale către adevăratul țel, singurul pentru care trebuie luptat: dobândirea Duhului Sfânt, viața în Hristos, simțirea iubirii Tatălui Ceresc pentru noi și pentru întreaga lume.

Dumnezeu „nu ne cere să ne schimbăm îmbrăcămintea, ori să ne primejduim sănătatea, sau să facem vreo bravură care întrece puterile noastre”[12], spune Sfântul Nicolae Cabasila. Dumnezeu dorește ca „rămânând acasă așa cum suntem și nepierzând nimic din avuția noastră, să petrecem cugetând întruna la legea Domnului”[13].
„A cugeta la legea Domnului” înseamnă a recunoaște că fără El nu putem face nimic adevărat, frumos, adânc și veșnic. Înseamnă a ajunge la convingerea lăuntrică de nezdruncinat că Hristos este totul în viața noastră. El ne dă viață, ne luminează, ne apără, ne călăuzeşte, merge cu noi pe cale. El ne ridică din cădere, ne întărește când suntem slabi, ne smerește când suntem mândri, ne iartă, ne binecuvintează, ne iubește ca Dumnezeu, adică infinit mai intens și adevărat decât o poate face un om.

Conștiința că nimic nu ni se întâmplă fără o rațiune duhovnicească, că nimic nu-i mai de preț ca legătura cu Hristos, deschide calea încrederii în El, a convingerii că totul este în mâna Lui.

Iubiţi credincioşi,
Iubirea de Dumnezeu și de oameni este trăită la cea mai mare intensitate în Biserică prin Dumnezeiasca Euharistie. În aceasta „viața credinciosului se împletește cu viața lui Dumnezeu. Omul se aduce pe sine lui Dumnezeu și Dumnezeu vine și Se sălășluiește în om”[14].

Din Biserică, omul este chemat să prelungească Euharistia în orice moment al vieții sale. În viața de mănăstire sau în cea de familie, omul lasă loc lui Dumnezeu să lucreze în viaţa lui, iar Dumnezeu le împlinește pe toate bine și adevărat, chiar dacă omul nu înțelege întotdeauna voința lui Dumnezeu privitoare la sine, la cei din jur, la evenimentele care au loc în lume.

În acest duh al prezenței lui Dumnezeu în viața noastră se cuvine să înțelegem sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos. În ritm de colind, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care tocmai se încheie, cerându-i ajutor și pentru anul care vine. Vremurile nu sunt ușoare nici pentru Biserică, nici pentru țară, nici pentru lume. Avem nădejdea sfântă că, mărturisind dreapta credință, rămânând în comuniune unii cu alții în Biserica Sa dreptmăritoare, rugăciunea nelipsind din viața noastră, Dumnezeu ne va întări să mergem mai departe pe marea vieții acestei lumi către Împărăţia cea nestricăcioasă.

Spun aceasta şi pentru că, în ultima perioadă, pacea unor mănăstiri şi parohii a fost tulburată de anumite persoane care au atitudini nepotrivite în legătură cu Sfântul şi Marele Sinod ce a avut loc în Creta în luna iunie a acestui an. Dacă dezbaterile în duhul păcii, al dragostei şi al adevărului au fost şi sunt potrivite şi necesare în Biserică, decizia unora de a se aşeza în afara Bisericii prin nepomenirea ierarhului şi prin neparticiparea la sfintele slujbe este împotriva comuniunii, a adevărului şi a dragostei, precum şi împotriva rânduielilor bisericeşti şi canonice. Pe această cale, vă adresez tuturor îndemnul de a rămâne în Biserică, în duh de comuniune şi dragoste, lucrând la mântuirea noastră, prin mărturisirea dreptei credinţe, zidindu-ne şi ajutându-ne unii pe alţii.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți cu bucuria păstorilor din Betleem și a magilor care L-au descoperit pe Domnul Hristos! Dumnezeu să vă dăruiască ajutorul Său în tot ceea ce faceți bine și adevărat în mănăstiri, în parohii și în viața de familie! Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea de a ne alătura corului îngerilor de la Peștera din Betleem, și din toată inima să rostim: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”[15].

Al vostru părinte și frate întru Hristos Dumnezeu,

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice
1. Ioan 3, 16.
2. Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, partea a doua, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, colecția PSB, nr. 16, EIBMBOR, București, 1988, p. 182.
3. Evrei 1, 1-2.
4. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 109.
5. Ioan 1, 14.
6. Matei 28, 20.
7. Evrei 13, 8.
8. Simbolul de Credinţă, art. 3.
9. Sfântul Ioan Casian, „Întâia cuvântare cu părintele Moise”, VII, 3-4, în Aşezămintele mânăstireşti şi Convorbiri duhovniceşti, traducere de Vasile Cojocaru şi prof. David Popescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990, p. 312.
10. Ibidem.
11. Sfântul Serafim de Sarov, Scopul vieții creştine, Editura Pelerinul, Iași, 1997, p. 25.
12. Despre viaţa în Hristos, studiu introductiv şi traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei Bucureştilor, Bucureşti, 1989, pp. 134-135.
13. Ibidem.
14. Georgios Mantzaridis, Morala creştină, traducere de diacon Cornel Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 128.
15. Luca 2, 14.

mai mult
Creștinătate

Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pământ

no thumb

LUMINIŢA CORNEA: Inaltpreasfinţite Părinte, cu ocazia marii sărbători a Naşterii Domnului din 2014, aţi scris ultima Pastorală ca ierarh in Episcopia Covasnei şi Harghitei, “Eparhia Munţilor”, cum vă plăcea sa-i spuneţi. In urmă cu douăzeci de ani veneaţi în acele părţi de la Ierusalim.

ÎNALTPREASIFINŢITUL IOAN: Prin mila lui Dumnezeu, am ajuns atunci sa ne împărtăşim din bucuria îngerilor la marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ingerii sunt slugile neadormite ale Preasfintei Treimi-Dumnezeu. Ingerii, aceste fiinţe cereşti, L-au însoţit pe Hristos din Cer şi până în peştera din Betleem, unde S-a născut din Preacurata Fecioara Maria. Iată locul unde s-au întâlnit Cerul cu pământul, Dumnezeu, îngerii şi omul.

L.C.: Dar, Inaltpreasfinţite Părinte, oare de ce locul acestei întâlniri a fost în peşteră, în staulul oilor?!

Ips. loan: Se pare că acesta era cel mai nepătat loc de pe pământ. Ieslea a fost tronul lui Dumnezeu pe pământ. leslea a fost şi altarul la care a slujit Fiul lui Dumnezeu, mai întâi, omului. Aici au primit binecuvântare cetele de îngeri care au adus vestea naşterii Fiului lui Dumnezeu păstorilor şi întregii lumi. Tot de la acest altar au primit binecuvântare păstorii si magii care au adus daruri Pruncului lisus şi le-au pus pe acest sfânt altar – ieslea din peştera Betleemului. Câte altare nu erau în acea vreme în Egiptul antic sau în Mesopotamia?! Câte temple măreţe, care azi sunt declarate minunile lumii?! La nici unul n-a vrut să slujească Hristos. Doamne, cum ai ales ieslea în locul acestor altare? Tu, Care eşti înconjurat de heruvimi şi de serafimi, ai ales să fi înconjurat de mieii păstorilor din Betleem! Peştera a fost cel mai sfânt loc de pe pământ, iar Golgota a devenit mai apoi locul cel mai sfinţit prin Sângele lui Hristos.

LC: Totusi, de ce ieslea, Inaltpreasfintite Parinte? De ce ieslea si nu templul?

Ips. loan: Răspunsul la această întrebare se află la marginea minţii, de unde vedem, din când in când, razele stelei care i-a călăuzit pe magi. Era noapte. Păstorii îşi păzeau turmele şi s-a făcut arătare de îngeri. Locuitorii Betleemului dormeau, o lume întreaga dormea, treji erau doar neadormiţii îngeri şi păstorii; ei privegheau, doar ei II aşteptau pe Mesia. Aceasta a fost cea mai luminoasă noapte de pe pământ, de la Facere şi până la Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Păstorii au văzut pentru prima oară albastrul infinit al cerului, unde şi-au înălţat şi ei mintea o clipa, însă nu şi-au putut scutura aripile de umbra timpului şi au rămas pe mai departe anonimii păstori din Betleem.

După cucerirea Daciei, la Roma a fost sărbătoare o sută douăzeci şi trei de zile, dar la Betleem, la Naşterea lui Hristos, nici una. Astăzi, fiecare creştin este chemat să fie alături de îngeri şi de păstori, să se bucure că a venit în lume Hristos Domnul şi pentru el. Peştera si ieslea sunt în Altarul bisericii unde fiecare dintre noi am fost duşi ca prunci, in braţe, de maica noastră, ca un dar Pruncului lisus. Când te-a dus spre a fi botezat, maica ta a luat atunci chipul magilor care I-au adus daruri: aur, smirna şi tămâie. Maica ta te-a dus pe tine dar lui Hristos, să fi pe veci al Lui şi să trăieşti în veşnicie întru bucuria sfinţilor, în cerescul Rai.

L.C.: Minunat spus: fiecare prunc este un dar oferit Pruncului Iisus de către mamă! Parcă este dat in seama Lui, de aceea să ne rugăm de purtare de grijă si să avem convingerea că Dumnezeu stă la uşa sufletului nostru, aparăndu-ne.

Ips. Ioan: Atunci sa zicem: „Doamne, ia-mă Tu acum de mână, aşa cum mă lua mama când eram copil! Doamne, învaţă-mă să păşesc în Rai, aşa cum m-a învăţat mama să fac primii paşi în vatra casei!” Era prima noapte din univers în care strălucea Soarele dteptăţii-Hristos. Un Soare Care nu va mai apune, ci doar asfinţeşte. Bucuria îngerilor şi a păstorilor a fost stinsă nu după multă vreme, căci Soarele, ce abia răsărise, scotea la lumină fărădelegile unei lumi întregi. Irod a fost primul care, pus în faţa Luminii celei de Sus, s-a văzut pe sine şi apoi a căzut în sine şi din sine a căzut în adânc, în râul de sânge al nevinovaţilor prunci pe care i-a ucis vrând să stingă Soarele. Irod nu s-a luptat cu pruncii, ci cu Soarele Hristos. A vrut să stingă lumina Soarelui cu sângele pruncilor, lovind cu sabia, fără milă, grumazul lor. Irod deschide poarta unei noi galaxii în univers – galaxia martirilor. Cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero şi au intrat în noaptea minţii. Ei nu pot gândi ce se întâmplă dincolo de apusul soarelui şi nu au nici o amintire din viitor. Pendula timpului pentru ei se opreşte deasupra mormântului.

L.C. Oare, Inaltpreasfinţite Părinte, astăzi mai sunt mulţi oameni care se luptă să stingă Soarele? Mă gândesc la lumea contemporană nouă, o lume a atentatele?

lps Ioan: Astăzi se taie nu capul pruncilor, ci li se taie mintea. Mă adresez mamelor şi le spun că, dacă nu vom pazi mintea copiilor, vom deveni în curând un neam cu capul taiat. Apăraţi mintea pruncilor aşa cum îşi apără pasărea puii în cuib, cu aripile ei, de păsările răpitoare. Mutaţi minţile pruncilor din această lume în lumea Pruncului lisus. Este singura lume unde vom trăi întru bucuria Duhului Sfânt.

Doamne, mă caut şi nu mă mai găsesc. Caută-mă Tu şi cred că mă vei găsi în adâncul păcatelor. Ridică-ma şi du-mă înapoi în lumea pruncilor, în lumea prunciei Tale cu îngerii şi cu păstorii. Viaţa omului nu este o sumă de amintiri, precum nici veşnicia nu este o sumă a timpului. Timpul s-a născut în veşnicie şi se va odihni tot în veşnicie.

Ce vom răspunde lui Dumnezeu şi sociologilor la întrebarea de ce, în satele noastre, în urmă cu o sută de ani, erau mai mulţi copii la şcoală decât azi? Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc? Oare Irod este modelul nostru sau Hristos Care a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14)? A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam. Mulţi, în decursul frământatei istorii a neamului românesc, au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reuşit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi şi cu strămoşii noştri. Doamne, nu ne părăsi la grele încercări! In fiecare dintre noi e ceva de „dincolo”, suntem frământaţi cu ceva de „dincolo” şi ne vom întoarce toţi la Cel ce ne-a frământat din ţărâna şi lacrima bucuriei Sale. Omul fără suflet ar fi o sculptură vie sau cel mult un cadavru vertical. Doamne, rogu-Te, păstrează rândul lumii, adică pe părinţi să-i chemi la Tine înaintea pruncilor!

L.C.: Ceea ce spuneţi Inaltpreasfmţia Voastră este o adevărată rugăciune pentru păzirea de rele a neamului creştinesc şi românesc, este un puternic crez duhovnicesc ce se simte permanent în toate predicile Inaltpreasfinţiei Voastre.

Ips. Ioan: Hristos a venit în lume să-l caute pe omul care căzuse în păcat. L-a aflat într-o peşteră, în peştera Betleemului, şi acolo m-a găsit şi pe mine. Peştera preînchipuia mormântul pe care îl găsise omul, era casa omului. Omul nu mai găsea drumul spre Cer, ci mergea mereu tot mai jos, mai în adânc. Peştera era lumea întunericului. Aşa cum Adam, după ce a păcătuit, s-a ascuns de Dumnezeu în Rai, aşa şi omul se ascundea de Dumnezeu în întuneric.

Omul fugea de lumină, fugea de Dumnezeu. Omul se ascundea în întunericul minţii, omul cobora tot mai în jos, la iad, acolo unde s-a stins iubirea. Hristos S-a născut în această noapte sfântă aducându-ne lumină, ca în zorii acestei zile sfinte să ne dezlipim din îmbrăţişarea nopţii păcatului. Odată cu Naşterea lui Hristos, omul dobândeşte dreptul la veşnicie şi astfel putem spune că ne-am născut cu dreptul la veşnicie. Omul nu este un adaos la lume, ci este bucuria şi coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul a alungat tristeţea din Rai. Omul este bucuria îngerilor şi împreună Il preamăresc pe Dumnezeu. Azi, omului îi este frică de iubire şi trăieşte tot mai însingurat, precum un val fără ţărm, ca un val care nu mai îndrăzneşte să sărute ţărmul. Societatea ne împinge azi spre o utopie impusă. Oare acesta este ţărmul sărutului nostru – utopia? Noi sărutăm azi icoana Naşterii de unde primim dulcea îmbrăţişare a Pruncului Iisus.

L.C.: Aşa de frumos prezentaţi praznicul Naşterii Fiului lui Dumnezeu, încât mă gândesc tot mai mult la măreţia acestei sărbători creştine.

Ips. Ioan: Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este „maica sărbătorilor creştine”. Să prăznuim în această zi, aşa cum au prăznuit îngerii şi păstorii din Betleem, prin privegheri, rugăciuni şi laude aduse Fiului lui Dumnezeu, Care pentru noi a venit şi a dat prima binecuvântare omului în peştera din Betleem. El este Darul Tatălui făcut omului: îl aşază în iesle ca să fie hrană omului. De azi, omul se hrăneşte, spre a sa nemurire, cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria. O, cât ne-a iubit Dumnezeu! Ce dar scump a primit azi omul! Şi nouă ni-L dă azi Dumnezeu, dar câţi dintre noi îl primim? O, unde am ajuns! Să refuzăm Darul lui Dumnezeu?! Doamne, loveşte cu Crucea Ta în inima mea cea de piatră, să Te primesc pe Tine în a mea inimă!

Vă îndemn să luaţi aminte că FIristos S-a născut şi pentru cei din palate şi pentru cei de la o margine de lume. Inmulţiţi dreptatea, bunătatea şi milostenia şi, peste toate acestea, adăugaţi iertarea. Bucuria cea cerească să vă însoţească toată viaţa!

Inviatul din Nazaret, Editura Sophia

mai mult
Creștinătate

Nașterea lui Hristos vestește moartea Sa

no thumb

Nasterea Domnului este cunoscuta in popor si sub denumirea de Craciun. Este praznuita pe 25 decembrie. Este o sarbatoare a iubirii smerite a lui Dumnezeu fata de noi, pentru ca Se naste intr-o pestera pentru a ridica omenirea din moarte.

Nasterea Mantuitorului este supranaturala, depaseste legile firii. Maica Domnului naste si ramane Fecioara. Iar intrucat Pruncul trebuia sa simta si iubirea de tata, Dumnezeu randuieste ca Iosif sa se casatoreasca cu Fecioara Maria. Dar sa nu uitam ca Hristos Se naste ca om din mama fara tata, dupa cum din vesnicie Se naste din Tata fara mama.

Nasterea Sa devine posibila numai dupa ce Fecioara Maria rosteste cuvintele: „Fie mie dupa cuvantul tau” (Luca 1, 38). Asadar, Intruparea Sa are loc numai dupa ce Fecioara Maria si-a dat acordul sa-I fie mama. La fel se petrece si acum. Hristos nu da buzna in inimile noastre. Nu intra cu forta. Ci asteapta ca noi sa-I deschidem.

Pestera in care Se naste Domnul preinchipuie mormantul in care avea sa fie pus dupa Rastignire. Astfel, scutecele pot fi privite si ca fiind giulgiul cu care va fi inmormantat Hristos. Plecand de la acest adevar, putem afirma fara retineri ca Hristos vine in lume ca sa ridice firea omeneasca din pacat si moarte. Asadar, Cel care Se naste in Betleem este indreptat spre cruce si inviere.

Darurile pe care Hristos le primeste la nasterea Sa, intaresc adevarul ca S-a nascut spre jertfa. Daca aurul, ca simbol al casei regale, ne descopera ca Iisus este un Imparat, tamaia ca este un mare Preot, smirna ne arata ca El va trece prin moarte. Sa avem in vedere ca smirna nu se folosea doar la prepararea unor medicamente, ci si la imbalsamarea celui mort.

Pestera simbolizeaza lumea cazuta in pacat, caci locul din pestera este unul intunecat, unul lipsit de lumina. Acesta este un motiv pentru care Hristos nu ramane in mormant, ca semn ca nu acesta este locul de odihna al firii omenesti. Pestera nu este locul pentru viata cea adevarata, ci un loc din care omul trebuie sa iasa. Daca prin pacat sufletul nostru devine o pestera intunecata si rece, el se lumineaza si se incalzeste prin rugaciune, spovedanie si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.

Evanghelia Duminicii Nasterii Domnului
„Daca s-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod imparatul, iata magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: unde este imparatul iudeilor, Cel care s-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui. Si auzind imparatul Irod, s-a tulburat si tot Ierusalimul impreuna cu el; si adunand pe toate capeteniile preotilor si carturarii poporului, i-a intrebat: unde trebuie sa se nasca Hristos? Iar ei i-au zis: in Betleemul din Iudeea, caci asa este scris prin proorocul: si tu, Betleeme, din pamantul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic dintre capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Povatuitorul, care va paste poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat in ascuns pe magi si a aflat de la ei lamurit in ce vreme s-a aratat steaua. Si, trimitandu-i la Betleem, le-a zis: mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca-L veti afla, sa ma vestiti si pe mine, ca sa vin si eu sa ma inchin Lui. Iar ei, ascultand pe imparat, au plecat si iata steaua, pe care o vazusera in Rasarit, mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra, unde era Pruncul. Cand au vazut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Si intrand in casa si vazand pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamant si s-au inchinat Lui; apoi, deschizandu-si vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna. Dar, primind instiintare prin vis sa nu se intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor”. (Matei 2, 1-12)

Sursa: CrestinOrtodox.ro

mai mult
Creștinătate

IATA 45 de SPITALE facute de Biserica Ortodoxa Romana

no thumb

Anti-romanii numesc Catedrala Nationala ca fiind un edificiu al „Evului Mediu” si ca noi am construit o Catedrala de milioane de euro iar Finlandezii de centenarul lor o „mega” Biblioteca, ceea ce nu poate fi o expresie decat total penibila. România și-a inaugurat Biblioteca Națională cu șase ani înaintea Finlandei. Inaugurarea Bibliotecii Naționale de la București a fost făcută pe 22 aprilie 2012 – chiar de către Preafericitul Patriarh Daniel. Biblioteca Nationala din București are 14 săli de lectură și 12 milioane de cărți. Biblioteca din Finlanda se află în întârziere de construcție, iar intrarea se face printr-un supermaket, pentru a atrage publicul.

Pentru unii cititul este extrem de greu, informarea este nula dar mandria si prostia la nivel maxim.

DISTRIBUITI VA ROG.

Poftiti o lista cu o parte din SPITALELE construite de Biserica Ortodoxa Romana:

1.Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti – Arhiepiscopia Bucureştilor;
2. Centrul medical „Sfântul Spiridon Vechi”, Bucureşti – Arhiepiscopia Bucureştilor;
3. Cabinet stomatologic „Sfântul Pantelimon”, Bucureşti – Arhiepiscopia Bucureştilor;
4. Centrul socio-medical „Sfântul Dorotei”, Mănăstirea Turnu – Arhiepiscopia Bucureştilor;
5. Cabinetul medical „Sf. Cosma şi Damian”, Bucureşti – Arhiepiscopia Bucureştilor;
6. Policlinica Providența, Iaşi – Arhiepiscopia Iaşilor;
7. Spitalul Providența Iaşi, – Arhiepiscopia Iaşilor;
8. Centrul de recuperare şi îngrijire medicală „Sfânta Ana”, Iaşi – Arhiepiscopia Iaşilor;
9. Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, Cluj – Napoca – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
10. Policlinica fără plată „Sf. Pantelimon” – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
11. Cabinetul medico-social „Sfinţii Apostoli Andrei, Petru şi Pavel”, Bistriţa – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
12. Serviciul Medical de Îngrijiri la Domiciliu „Sfântul Nectarie”, Bistriţa – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
13. Centrul de Recuperare Psiho-Neuro-Motorie pentru Copiii cu Handicap „Sf Irina”, Turda – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
14. Centrul de Recuperare Neuromotorie de tip ambulatoriu pentru adulţi, Turda – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
15. Serviciul de Îngrijiri Paliative la Domiciliu „Sfântul Nectarie”, Cluj-Napoca – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
16. Serviciul de Îngrijiri socio-medicale la domiciliu „Sfântul Vasile cel Mare”, Cluj-Napoca – Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;
17. Centrul Social al Parohiei “Tractorul I”, Braşov – Arhiepiscopia Sibiului;
18. Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulator – Arhiepiscopia Sibiului;
19. Centrul de Îngrijire si Asistență Socială la Domiciliu, Sibiu – Arhiepiscopia Sibiului;
20. Cabinetul Medical de Medicină de Familie ,,Christiana”, Sibiu – Arhiepiscopia Sibiului;
21. „Centrul de îngrijiri social-medicale la domiciliul pacienţilor cu boli incurabile”, Protopopiatul Braşov – Arhiepiscopia Sibiului;
22. Cabinetul „Sf. Nicolae”, Brăila – Arhiepiscopia Dunării de Jos;
23. Cabinetul „Sf. Spiridon şi Sf. Irina”, Galaţi – Arhiepiscopia Dunării de Jos;
24. Aşezământul Eparhial „Sf. Mc. Pantelimon” – Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos;
25. Centrul Medical „Sf. Doctori fără de arginți Cosma şi Damian”, Galaţi – Arhiepiscopia Dunării de Jos;
26. Cabinetul „Acoperământul Maicii Domnului”, Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos;
27. Cabinet medical – Parohia “Sfinții Împărați” Ireasca, com. Gohor, jud. Galaţi – Arhiepiscopia Dunării de Jos;
28. Cabinetele medicale „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”, Arad – Arhiepiscopia Aradului;
29. Cabinetul Stomatologic „Sf. Nicolae”, Arad – Arhiepiscopia Aradului;
30. Dispensarul medical „Sf. M. Mc Pantelimon”, sat. Zimbru – Arhiepiscopia Aradului;
31. Cabinet stomatologic la Mănăstirea Dumbrava, com. Unirea, jud. Alba – Arhiepiscopia Alba Iulia;
32. Centru social-medical rezidential vârstnici de la Hârja, Bacău – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
33. Unitatea de îngrijire la domiciliu vârstnici, Hârja, Bacău – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
34. Cabinet stomatologic, municipiul Roman – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
35. Cabinetul Medicina de familie „Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”, municipiul Roman – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
36. Centru de permanență medicală, municipiul Roman – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
37. Cabinet de protezare auditivă, municipiul Roman – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
38. Cabinet de consiliere psihologică, municipiul Roman – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
39. Cabinet de logopedie „Zambetul sunetului” Sf. Proroci Moise şi Aaron”, municipiul Roman – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
40. Servicii stomatologice – un sprijin pentru bătrâni și copii ce provin din medii defavorizate, municipiul Roman –Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
41. Cabinet socio-medical stomatologic „Sf. Luca al Crimeii”, Bacău – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
42. Centrul de recuperare neuro-motorie „Sf. Vasile cel Mare”, Bacău – Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului;
43. Cabinetul medical Sf. Ioan Rusu – Episcopia Giurgiului ;
44. Centrul medico social „Sf. Ierarh Nectarie” – Episcopia Devei şi Hunedoarei.
45. Centrul socio-medical „Sf. Mare Mucenic Mina” – Parohia Tătărani din Arhiepiscopia Bucureştilor

Foto: Spitalul Providența Iaşi, – Arhiepiscopia Iaşilor /  Basilica.ro

mai mult
Creștinătate

Trump semnează o lege în apărarea creștinilor persecutați

no thumb
Președintele Donald Trump a semnat o lege care obligă Statele Unite să apere creștinii persecutați și să lupte împotriva violenței fundamentaliștilor.
Înconjurat de lideri religioși și avocați ai libertății religioase, președintele Donald Trump a semnat joi o lege despre care se spune că va „intensifica” eforturile de sprijinire a creștinlor și a altor minorități religioase, victime ale genocidului comis de Statul Islamic în Irak și Siria, scrie Christian Post.
Legea semnată de Trump poartă numele  Syria Genocide Relief and Accountability Act (HR390) și definește drept „genocid” cele suferite de creștini sau alte minorități religioase.
Legea autorizează guvernul să finanțeze organizațiile non-profit, organizațiile caritabile și ONG-urile – inclusiv grupurile bazate pe credință – care se află în Irak și Siria și sunt implicate direct în acordarea ajutoarelor umanitare creștinilor și altor minorități religioase vizate de jihadiștii ISIS.
„Sperăm că din acest moment vom putea beneficia de sprijin mai eficient pentru minoritățile relgioase care se află în dificultate și, de asemenea, vom putea vedea că se acordă o atenție mai mare adevăratei justiții și tragerii la răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat”, a spus Bashar Warda, arhiepiscopul catolic de Erbil, Irak, a cărui arhiepiscopie este responsabilă de ajutorarea a mii de creștini  din Kurdistan.
State precum Siria, Irak, China, Eritreea, Arabia Saudită sau Nigeria fac parte din categoria statelor în care persecuția împotriva creștinilor a atins cote alarmante, arată un raport al fundației catolice „Aid to the Church In Need” publicat în octombrie.
Statul Islamic este cunoscut pentru violențele și persecuțiile creștinilor din Siria și Irak, în timp ce în Nigeria grupul radical islamist Boko Haram a declanașat un adevărat genocid împotriva creștinilor. În timpul administrației Obama, autoritățile nigeriene au făcut de mai multe ori apel către SUA pentru asistență în lupta împotriva acestui grup, dar au fost refuzate.
mai mult
Creștinătate

Apostolul și evanghelia zilei (11 decembrie 2018)

no thumb
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ap. Evrei 4, 1-13

Fraţilor, să ne temem ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduinţa să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi. Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: «M-am jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea», măcar că lucrurile erau săvârşite de la întemeierea lumii. Căci, undeva, despre ziua a şaptea s-a zis astfel: «Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale». Şi, în acelaşi loc, zice iarăşi: «Nu vor intra întru odihna Mea!». Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat, Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: «Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre». Căci, dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării, căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală.

Ev. Luca 21, 12-19

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: păziţi-vă de oameni, pentru că ei vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă prinşi în sinagogi şi în temniţe, şi vă vor duce la împăraţi şi la dregători, din pricina numelui Meu. Şi vi se va întâmpla să mărturisiţi. Puneţi deci în inimile voastre să nu va gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi, şi de fraţi, şi de rudenii, şi de prieteni; şi unii dintre voi vor fi daţi la moarte. Şi veţi fi urâţi de toţi oamenii, din pricina numelui Meu. Dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră, vă veţi păstra sufletele voastre.

 

mai mult
Creștinătate

Autocefalia Ucrainei

no thumb

Îndemnul insuflat de Dumnezeu al Apostolului Pavel: „Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi” (Galateni 5, 15), poate să ne arate drumul nostru al tuturor. În conflictele bisericeşti dintre fraţi nu există câştigători. Toţi sunt biruiţi. Dimpotrivă, atunci când ne împăcăm, nu există perdanţi. Ci toţi sunt binecuvântaţi.

mai mult
1 25 26 27 28 29 38
Page 27 of 38