close

Creștinătate

Creștinătate

FRASINEI 4

Ruga2

JURNAL DE FRONT DIN SAPTAMANA MARE

Dragii mei,

M-am gandit sa postez un set de poze facute in saptamana mare. Sunt poze facute la Taina Sf. Maslu si in lungile nopti de priveghere. Va rog sa la priviti cu atentie si o sa observati lupta care se da pe viata si pe moarte VESNICE. La Maslu facut cu 8 preoti vedeti cum crestinii sunt parca niste oameni gata sa se inece si inoata spre barcile de salvare care sunt preotii. In acest caz vesta de salvare este Harul Duhului Sfant.

 

In pozele facute noaptea veti vedea chipuri de monahi in lupta cu dracii. Se vede clar incordarea, dar si siguranta ca Hristos e acolo si ajuta pe cei ce se lasa ajutati.

De ce am postat asta? Ca sa ne aducem aminte ca suntem niste soldati ai Lui Hristos intr-un razboi PERMANENT dupa cum zice Scriptura:
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.

Efeseni 6 ; 11-18
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

FRASINEI 3

PrGhelasie

Desigur am fost si la mormantul fostului meu duhovnic – Pr. Ghelasie.

Omul care m-a salvat de la iad. Cel care m-a spovedit peste 10 ani. Cel care mi-a dat prima Impartasanie chiar la Manastirea Frasinei. Atat de multe mi-am amintit despre el. Zambetul sau, tonul vocii sale, blandetea sa, umorul sau (semnul unui om deosebit de inteligent), rabdarea sa fata de prostia mea, eruditia sa. Mi-ar trebui sute de pagini ca sa va povestesc ce inseamna relatia cu un sfant. Toti cei care l-au intalnit stiu la ce ma refer. Este un URIAS al ortodoxiei romanesti. Se va realiza asta mai devreme sau mai tarziu. Sub patrafirul sau cat si langa mormantul sau m-am simtit binecuvantat.

(Cătălin Rusu)

“Este foarte delicat şi riscant să amesteci obişnuitul cu
neobişnuitul, profanul cu sfinţenia, cele spirituale cu cele
materiale. Majoritatea cred că cele duhovniceşti sunt o
ieşire totală din cele ale lumii, ale trupului. Dar tu eşti trup şi
suflet şi cu acestea faci cele duhovniceşti. Dacă trupul tău
este contrar şi distrugător, cum poţi face duhovnicia? La
fel, sufletul. Se reduce duhovnicia la zisa rugăciune. Mulţi
fac oleacă de rugăciune fugitivă şi grăbită şi gata, cred că
sunt şi ei duhovniceşti. Duhovnicia creştină este: legătura
cu cele sfinte, asumarea şi în trupul şi în sufletul tău a
celor sfinte, prefacerea întregii tale fiinţe în cele sfinte.
Mulţi fac doar o aparentă legătură cu o rugăciune fugitivă,
cu puţin post, cu unele zise virtuţi, de evitarea unor păcate
mai grele. Puţini sunt cei ce asumă şi în trupul şi în
sufletul lor o lucrare duhovnicească. Este greşit să se
creadă că lucrarea duhovnicească trebuie să fie doar pe
suflet. Fă o lucrare de om întreg, trup şi suflet. Începe cu
A.B.C.-darul.”

Pr. Ghelasie – Patericul carpatin p 38-39

(https://www.chipuliconic.ro/wp-content/uploads/2017/12/Pateric-Carpatin_tipar.pdf)

mai mult
Creștinătate

FRASINEI 2

Frasinei

In noaptea Invierii se organizeaza o procesiune in cimitirul manastirii care include si biserica veche.

Am fost la mormintele celor care s-au dus la Domnul. Sentimentul care m-a cuprins a fost coplesitor. Atatea amintiri mi s-au derulat in minte la crucile celor pe care i-am cunoscut. Am avut si am certitudinea ca sunt persoane care ma iubesc din toata inima. NECONDITIONAT. M-au sprijinit cu rugaciunea lor si ca o consecinta au luat asupra lor din pacatele mele. Sunt convins ca s-au nevoit cu lacrimi de sange pentru mine.

Prin contrast, oamenii lumesti pe care i-am iubit si respectat m-au tradat, mi-au inselat increderea si m-au parasit in cele mai abjecte moduri posibile. Cu siguranta pentru pacatele mele. Am realizat cat de slab sunt in ce priveste iertarea. Sigur ca m-am gandit imediat la ce m-au invatat si anume “Si pentru ei s-a rastignit si a inviat Hristos”. Dar imi era foarte greu, asa ca i-am rugat pe fiecare dintre cei pe care i-am cunoscut sa ma sprijine si dincolo de morminte. Din nou am apelat la ei pentru ca sunt cei in care pot avea incredere totala.

Pacea si bucuria Invierii s-au instalat in inima mea dupa aceasta procesiune si acest dialog dincolo de morminte. In sufletul meu a rasunat – „Hristos a înviat din morți. Să ne curățim simțirile și să-l vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a învierii. Și, cântându-i cântece de biruință, luminat să-L auzim spunând: Bucurați-vă! Hristos a înviat din morți. Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută. Căci a înviat Hristos, Veselia cea veșnica!”

Am fost impacat si vesel ca praznuiesc cu ei Invierea Lui Hristos.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

FRASINEI

Frasinei

Dragii mei,

In saptamana mare si de Pasti am stat la Frasinei – Athosul romanesc. Multe lucruri minunate s-au intamplat. Am reintalnit multi calugari de care sunt legat prin Pr. Ghelasie in sensul ca si ei au fost ucenicii parintelui.

Nivelul lor este unul deosebit si am sa vorbesc despre asta in postarile ce vor urma.

Pentru inceput o sa postez un filmulet scurt, facut in noaptea Invierii. Nu am observat nimic in timpul slujbei dar cand m-am uitat mai atent la filmare am descoperit ceea ce veti vedea si voi.

Cand se canta un tropar al Invierii de catre preoti au aparut niste raze care vin din partea stanga la 45″. Se vede clar ca razele nu provin din candelabre. Filmarea este facuta in jurul orei 1 noaptea in Biserica Manastirii Frasinei. Era bezna afara pentru ca cerul era inorat si a plouat inainte si dupa slujba. In partea staga sus este pictata Invierea Domnului si nu exista ferestre.De asemenea se vede cum razele coboara pe lumanarile aprinse. Probabil pentru ca LUMINA a fost adusa de la Ierusalim. Am ramas uimit si apoi am dat slava Lui Dumnezeu. Vizionare placuta!

Hristos a inviat!

(Cătălin Rusu)

 

Foto și filmul despre Mănăstirea Frăsinei nu sunt cele amintite de autor în text.

mai mult
CreștinătatePromovate

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată – Pr. Daniel Isai – Pridvoarele credinței

Luni
Video:   Preot Daniel Isai,  Ioana Zlotea
Despre:   Învierea Domnului (Sfintele Paști). Duminica Sfintei Învieri (Începutul Penticostarului),  Săptămâna Luminată, întâi după Paști

Sfintele Paști și Săptămâna Luminată – Pr. Daniel Isai – Pridvoarele credinței, 14 aprilie 2018

În emisiunea „Pridvoarele credinței” de sâmbătă, 14 aprilie 2018, am vorbit despre Sfintele Paști și Săptămâna Luminată cu Pr. Daniel Isai, preot paroh la parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia), Iași.

O emisiune realizată de TVR Iaşi şi Doxologia Media.

Moderator: Ioana Stoian

Redactor: Horia Gumeni

Producător: Pr. Andrei Atudori

(facebook.com/pridvoarelecredintei)

 

mai mult
CreștinătatePromovate

Paște 2019 – Paștele ortodox 2019

Paste2019

Pastele din 2019 este praznuit pe 28 aprilie. Pastele este sarbatoarea Invierii Domnului.

Modul de calculare a datei Sfintelor Pasti s-a stabilit la primul sinod ecumenic, tinut in anul 325 la Niceea. Sarbatoarea Pastelui este momentul in care praznuim “omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice si saltand il laudam pe Mantuitorul, pe cel unul binecuvantat si preamarit, Dumnezeul parintilor nostri”. Ca acest lucru sa se intample cu adevarat si in noi este nevoie ca sa zicem “fratilor si celor ce ne urasc pe noi si sa iertam toate pentru Inviere si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”.

Pastele se praznuieste in fiecare duminica

Pastele se praznuieste in fiecare dumineca, cu cateva exceptii : in dumineca Rusaliilor, pentru ca atunci se sarbatoreste pogorarea Duhului Sfant; in Dumineca Floriilor, pentru ca atunci se praznuieste intrarea in Ierusalim, deci altceva decat Invierea; si apoi daca intr-una din dumineci cade o sarbatoare imparateasca, cum este Schimbarea la fata, Ziua Crucii, Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos, atunci se anuleaza insemnatatea de praznic al Invierii pe care o are dumineca si se praznuieste numai praznicul respectiv, sarbatoarea care coincide intr-o zi de duminica.

Pastele in Sfanta Evanghelie
In fiecare Evanghelie avem istorisiri despre Sfintele Pasti. Sfantul Evanghelist Matei in capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri in legatura cu Invierea, respectiv prezentarea celor ce au fost in legatura cu Invierea. La fel Sfantul Evanghelist Marcu, avem in capitolul 16 astfel de relatari, in Sfanta Evanghelie de la Luca in capitolul 24, tot capitolul, si in Sfanta Evanghelie de la Ioan, doua capitole, 20 si 21.

Data Pastelui pe perioada anilor 2011-2030

2011 – 24 aprilie
2012 – 15 aprilie
2013 – 5 mai
2014 – 20 aprilie
2015 – 12 aprilie
2016 – 1 mai
2017 – 16 aprilie
2018 – 8 aprilie
2019 – 28 aprilie
2020 – 19 aprilie
2021 – 2 mai
2022 – 24 aprilie
2023 – 16 aprilie
2024 – 5 mai
2025 – 20 aprilie
2026 – 12 aprilie
2027 – 2 mai
2028 – 16 aprilie
2029 – 8 aprilie
2030 – 28 aprilie

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Vinerea Mare – moartea si ingroparea Domnului (Zi aliturgica. Denia Prohodului Domnului)

Vineri

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului.

Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: “Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: “Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era “un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi “locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

Adrian Cocosila

Calendar Ortodox (crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Instituirea Sfintei Euharistii in Joia Patimilor

Joi

Instituirea Sfintei Euharistii constituie centrul Cinei celei de Taină.

Ea este istorisită de evangheliştii sinoptici (ML XXVI, 26-29; Mc. XIV, 22-25; Lc. XXII, 16-20) şi de Sf. Apostol Pavel (I Cor. XI, 23-25), formând de la început centrul cultului creştin. Relatarea ei lipseşte în Evanghelia a patra, căci Sf. Ioan nu mai găseşte necesar să repete, în scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar şi de complet la sinoptici şi ceea ce se practica în chip uniform şi constant în toate adunările de cult ale comunităţilor creştine de la sfârşitul veacului apostolic. La Ioan găsim, însă, cuvântarea Mântuitorului despre „pâinea vieţii“, adică despre împărtăşirea credincioşilor cu însuşi Trupul şi Sângele Său,

Iată cum ne înfăţişează evanghelistul Matei momentul instituirii Sfintei Euharistii: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat ucenicilor, zicând: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu al legii celei noi, care pentru voi se varsă, spre iertarea păcatelor“ (Mt XXVI, 26-28). Cuvinte aproape identice găsim şi în celelalte relatări paralele, cu menţiunea că Sf. Luca (XXII, 19) şi Sf. Pavel (I Cor. XI, 24) ne informează că Domnul, îndată după cuvintele de instituire, a adăugat: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea“.

Peste câteva momente, Mântuitorul avea să se despartă de ucenicii Săi; avea să meargă spre patimi şi mormânt pentru a împlini rostul pentru care venise pe lume. Se despărţea oarecum de ucenicii Săi, pentru că înceta modul de viaţă pe care-l petrecuseră împreună. Dar nu se despărţeau definitiv. Cu puţin înainte le promisese că acolo unde vor fi adunaţi doi sau trei în Numele Său, va fi şi El cu ei (Mt XVIII, 19-20). Dovada palpabilă a acestei prezenţe era trupul şi sângele Său pe care-L lăsa, adică Sfânta Euharistie, prin intermediul căreia intrau în comuniune tainică cu El, îl asimilau în trupul lor şi devenea una cu El.

Cuvintele de instituire ne arată că, la Cina cea de Taină, Domnul a prefăcut cu adevărat pâinea dospită în însuşi Trupul Său, iar vinul în însuşi Sângele Său, rostind pentru fiecare o rugăciune specială şi împărtăşind apoi cu fiecare pe ucenici. Era un mijloc nou şi supranatural de comuniune cu El. Sfânta Euharistie nu este deci numai o comemorare istorică, un simplu simbol sau un simplu rit, cum învaţă de obicei teologii protestanţi, ci constituie cu adevărat o jertfa şi o Taină. Ea înlocuieşte jertfele Vechiul Testament, Pasha iudaică şi tot cultul Legii Vechi şi inaugurează cultul cel desăvârşit al religiei creştine. De aceea toate sfintele noastră slujbe s-au concentrat de la început în jurul Sfintei Liturghii, în cadrul căreia se săvârşeşte Jertfa şi Taina euharistică.

În interpretarea sensului înalt al Sfintei Euharistii, între ortodocşi şi romano-catolici nu există deosebiri. Deosebiri există în modul de celebrare a ei. În primul rând, pe când ortodocşii o săvârşesc cu pâine dospită, catolicii o săvârşesc cu azimă. Din punct de vedere nou-testamentar, noi am văzut că dreptatea înclină de partea tradiţiei ortodoxe.

În al doilea rând, teologii catolici spun că prefacerea elementelor euharistice are loc în momentul în care preotul spune cuvintele: „Luaţi, mâncaţi…, beţi dintru acesta toţi…”. După teologii ortodocşi aceste cuvinte sunt doar o invitare la Comuniune, pe când prefacerea darurilor are loc în timpul epiclezei, a rugăciunii de invocare a harului Sf. Duh. Epicleza corespunde momentului în care Mântuitorul „a binecuvântat“ pâinea şi „a mulţumit “ pentru vin, prefăcându-le în Trupul şi Sângele Său. Distingem aici două momente: momentul prefacerii şi momentul împărtăşirii. Momentul prefacerii coincide cu rugăciunea specială rostită de Domnul mai întâi, asupra pâinii şi apoi asupra vinului. Prefacerea este anterioară împărtăşirii. După săvârşirea prefacerii, Domnul oferă ucenicilor Săi nu pâine şi vin, ci însuşi Trupul şi Sângele Său. Greşesc, deci, protestanţii când pun tot accentul numai pe momentul împărtăşirii; greşesc, cum am văzut, şi romano-catolicii, care socotesc că prefacerea elementelor euharistice nu s-a făcut d Domnul în clipa binecuvântării, ci în momentul când îi invită pe ucenici să se împărtăşească. Romano-catolicii greşesc, de asemenea, şi când împărtăşesc pe credincioşii lor laici numai cu trupul Domnului, rezervând împărtăşirea sub ambele forme doar membrilor ierarhiei bisericeşti. Nici Evangheliile sinoptice, nici cuvintele Sf. Apostol Pavel nu pot fi invocate în sprijinul unor astfel de practici.

De asemenea trădarea lui Iuda şi plecarea acestuia de la Cină are loc după momentul instituirii Sfintei Euharistii, după cum precizează Luca (XXII, 21- 23), despre care ştim că reda exact cronologia faptelor. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur:,,Şi cu Sfintele Taine s-a împărtăşit acesta… Hristos nu l-a împiedicat de la aceasta, deşi ştia totul, ca să arate că nimic nu trece cu vederea pentru îndreptarea oamenilor. Alţi exegeţi cred, însă, că plecarea lui Iuda s-a petrecut mai înainte de instituirea Sfintei Euharistii şi de împărtăşirea apostolilor socotind că ar fi fost prea grozavă lipsa de simţire a acestuia, dacă ar fi luat parte şi la taina împărtăşirii.

Evanghelistul Ioan, completând pe sinoptici, reda, în continuare, marea cuvântare rostită de Domnul la Cina cea de Taină, care cuprinde ultimele Sale sfaturi, făgăduinţe şi îndemnuri şi care se încheie cu o rugăciune fierbinte pentru Sine, pentru apostoli şi pentru întreaga creştinătate (In. XIII, 31-XVI, 26). Domnul se adresează, când o rosteşte, numai celor unsprezece ucenici; cuvintele Sale depăşesc, însă, acest cerc restrâns de ascultători, adresându-se întregii lumi creştine de la Cincizecime, până la sfârşitul veacurilor. Ea reprezintă pentru Evanghelia a patra, ceea ce reprezintă Predica de pe Munte pentru Evanghelia după Matei, adică rezumatul întregii învăţături a Domnului nostru Iisus Hristos.

Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului după Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Creștinătate

SAPTAMANA PATIMILOR

Icoana

Dragii mei,

Asa cum stiti urmeaza o saptamana de nevointa in plan duhovnicesc dar si fizic. Biserica ne recomanda sa mancam numai paine si apa seara sau post negru (vezi calendarul ortodox).

M-am gandit sa va recomand si eu ceva si am postat 3 filmulete despre mijloace si metode de nevointa si pocainta. E bine sa le vedeti de mai multe ori pentru ca sunt marturii UIMITOARE. Marturisesc ca eu le vad cel putin o data pe saptamana ca sa raman viu duhovniceste. Sunt scurte dar de mare folos.

1. Mitropolitul Atanasie vorbind despre nevointa unor oameni din lume. Am ramas uimit si rusinat cand am vazut prima data filmuletul gandindu-ma la ce fac eu. Sunt rusinat continuu de cate ori il vizionez.

2. Staretul Zaharia, ucenicul lui Sofronie Saharov (un STALP DE FOC AL ORTODOXIEI CONTEMPORANE) vorbind despre trei mijloace importante de a dobandi Duhul Sfant:
a. Repetarea numelui lui Iisus (rugacunea inimii)
b. Citirea Bibliei si a Sf. parinti
c. Sf. Liturghie si Taina Euharistiei

3. Staretul Iosif de la Ahtos care ne spune TUTUROR (monahi sau mireni) ca nu traim pentru comoditati. NU EXISTA MANTUIRE FARA SUFERINTA SI ISPITE. Cine crede asta taieste o crancena INSELARE.

Este bine sa folosim aceste 3 oglinzi pentru a ne vedea fiecare starea de crestini.

Ai mila de noi, Hristoase!
Doamne ajuta!

mai mult
CreștinătatePromovate

Intrarea Domnului in Ierusalim; Sfantul Mucenic Ianuarie; Denie

sfant

Sfantul Ianuarie, Episcopul orasului Benevento din Italia, a primit mucenicia la anul 305, in timpul persecutiilor imparatului Maximian. Sfantul Mucenic Ianuarie a fost supus la numeroase chinuri suferind torturi de neimaginat, dar pe care el le-a indurat cu blandete, intarit fiind de harul Duhului Sfant.

Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfantul Ianuarie, atat in timpul vietii acestuia cat si dupa moartea sa. Fiind aruncat in foc, Sfantul Ianuarie,  “racorit de o roua nevazuta” , a stat in mijocul lui fara sa arda, inaltand cantari lui Dumnezeu. Vazand minunea, persecutorii au inceput sa-i sfasie carnea cu unghii de fier. Dupa aceasta, Sfantul Ianurie impreuna cu diaconul sau, Festus, si citetul Desiderie, au fost trimisi la Pozzuoli, in apropiere de Napoli, unde aveau sa fie inchisi in temnita. Tot aici, erau inchisi diaconii din Pozzuoli, Proclu si Sussos, impreuna cu alti doi crestini mireni, Eutihie si Acutius.

In ziua urmatoare, toti cei sapte mucenici au fost aruncati la animalele salbatice, dar acestea nu i-au vatamat. Intr-un sfarsit au fost cu totii ucisi prin taierea capului.

Crestinii din Napoli au luat trupurile mucenicilor in ascuns si le-au inmormantat cu cinste. Trupul Sfantului Mucenic Ianuarie l-au dus in Napoli ingropandu-l in biserica. Au fost consemnate numeroase minuni petrecute la mormantul Sfantului Ianuarie. Dintre acestea amintim minunea care s-a facut unei vaduve, al carei  fiu a inviat, dupa ce ea a luat icoana Sfantului Ianuarie si apoi a asezat-o pe trupul fiului ei mort.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei;

– Sfintei Mucenite Filipia;

– Sfintei Mucenite Alexandra, imparateasa;

– Sfantului Maximian, Patriarhul Constantinopolului;

– Sfantului Atanasie Sinaitul;

Maine facem pomenirea Cuviosului Teodor Sicheotul si a Sfantului Apostol Natanail.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

mai mult
Creștinătate

PRIMA SAPTAMANA DIN POST LA SF MUNTE ATHOS 17

Calugar

RABDAREA PANA LA SFARSIT

Eram pe feribot intre manastiri cand l-am zarit pe calugarul din filmulet. Sarac, smerit, cu fata brazdata de lungile nopti de nevointa. Lucra pentru mancarea lui. Mi s-a facut mila de el. Apoi m-am intrebat de ce l-am intalnit? Ce vrea Hristos sa-mi spuna? De ce mi l-a scos in cale? Mi-au venit in minte:

Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.
Mat.24:10-13.

Ce trist adevar! Ce viata ducem! Cata ipocrizie! Ce prefacatorie! Nu stiam daca sa-mi fie mila de el sau de noi. Apoi mi-a venit in suflet o ura imensa fata de inselatoriile satanei.

Exista acum o multitudine de asa zis maestri spirituali, astrologi, guru, parapsihologi, etc gata sa te invete despre spiritualitate, gata sa-i fure pe cei ce cauta raspunsuri. De la cine au invatat toate aceste personaje? Cine le-a fost maestrul spiritual? Ce linie urmeaza? Ce interesant ar fi sa-i vedem pe toti acesti inselati si inselatori, in acelasi timp, stand o luna cu acest calugar.

PRIMA SAPTAMANA DIN POST LA SF MUNTE ATHOS 17RABDAREA PANA LA SFARSITEram pe feribot intre manastiri cand l-am zarit pe calugarul din filmulet. Sarac, smerit, cu fata brazdata de lungile nopti de nevointa. Lucra pentru mancarea lui. Mi s-a facut mila de el. Apoi m-am intrebat de ce l-am intalnit? Ce vrea Hristos sa-mi spuna? De ce mi l-a scos in cale? Mi-au venit in minte:Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. Mat.24:10-13.Ce trist adevar! Ce viata ducem! Cata ipocrizie! Ce prefacatorie! Nu stiam daca sa-mi fie mila de el sau de noi. Apoi mi-a venit in suflet o ura imensa fata de inselatoriile satanei. Exista acum o multitudine de asa zis maestri spirituali, astrologi, guru, parapsihologi, etc gata sa te invete despre spiritualitate, gata sa-i fure pe cei ce cauta raspunsuri. De la cine au invatat toate aceste personaje? Cine le-a fost maestrul spiritual? Ce linie urmeaza? Ce interesant ar fi sa-i vedem pe toti acesti inselati si inselatori, in acelasi timp, stand o luna cu acest calugar.Din aceste inselatorii s-a ajuns ca multi oameni sa se multumeasca sa marturiseasca o credinta vaga si in esenta absurda. Ei pretind ca este suficient sa credem in "divinitate" (ma enerveaza acest cuvant de cate ori il aud) si ca nu avem nevoie de Biserica."Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură." Iacov 2:19. Altfel spus exista o credinta DEMONICA ce nu duce la mantuire. Este o credinta goala, rece, rationala, eretica, MOARTA.Sunt convins ca toti cei care am cautat "fericirea" acestei lumi; cei care am vrut "sa ne detasam" de tot ce ne provoaca suferinta; cei care am vrut "sa avem o credinta a noastra in care sa ne simtim bine cu noi insine"; cei care am zis "sa nu exageram cu credita noastra" o sa-l intalnim pe acest calugar la judecata. Ce vom spune atunci? Eu zic pentru mine- Vai de capul meu! Doamne ai mila!

Publicată de Catalin Rusu pe Vineri, 19 aprilie 2019

Din aceste inselatorii s-a ajuns ca multi oameni sa se multumeasca sa marturiseasca o credinta vaga si in esenta absurda. Ei pretind ca este suficient sa credem in “divinitate” (ma enerveaza acest cuvant de cate ori il aud) si ca nu avem nevoie de Biserica.

“Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” Iacov 2:19. Altfel spus exista o credinta DEMONICA ce nu duce la mantuire. Este o credinta goala, rece, rationala, eretica, MOARTA.

Sunt convins ca toti cei care am cautat “fericirea” acestei lumi; cei care am vrut “sa ne detasam” de tot ce ne provoaca suferinta; cei care am vrut “sa avem o credinta a noastra in care sa ne simtim bine cu noi insine”; cei care am zis “sa nu exageram cu credita noastra” o sa-l intalnim pe acest calugar la judecata. Ce vom spune atunci?

Eu zic pentru mine- Vai de capul meu! Doamne ai mila!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

Patriarhia Antiohiei face apel la intensificarea rugăciunii pentru ierarhii răpiţi acum şase ani

episcopi

Într-un mesaj transmis de Centrul de Presă Ortodox Antiohian, cu prilejul împlinirii a şase ani de la răpirea Mitropoliţilor de Alep, se face un apel la intensificarea rugăciunii şi pentru ca „Duhul Sfânt să pogoare prin harul Său pacea în Orient şi în întreaga lume”.

Cei doi ierarhi, Paul Yazigi și Ioan Ibrahim, au fost răpiţi în data de 22 aprilie 2013, în apropierea oraşului Alep. Aceştia se aflau într-o misiune caritabilă în satul Kafr Dael.

Maşina lor a fost atacată, şoferul a fost ucis, iar episcopii au fost urcaţi în alt vehicul, pierzându-li-se urma.

În mesajul transmis în 16 aprilie 2019, este tras un semnal de alarmă asupra faptului că „nimeni din comunitatea internaţională nu a luat atitudine” în ceea ce priveşte situaţia celor răpiţi.

„Patriarhul Antiohiei Ioan al X lea Yazigi se roagă pentru toţi cei ce sunt răpiţi şi, mai ales, pentru mitropolitul de Alep. Fiindcă vom începe Săptămâna Mare şi vine Învierea Domnului, toţi fiii duhovniceşti şi clericii din Antiohia fac un apel către toţi să intensifice rugăciunea pentru cei ce sunt răpiţi”, se precizează în mesaj.

În aceşti ani, Patriarhia Antiohiei a demarat numeroase demersuri pentru eliberarea lor.

De asemenea, Preafericitul Părinte Ioan, fratele Mitropolitului Paul de Alep, a militat în repetate rânduri pentru încetarea acţiunilor teroriste şi respectarea drepturilor omului.

(basilica.ro)

mai mult
Creștinătate

Notre Dame – nădejdea învierii Europei

ND

“Mai există speranță.

Mii de oameni se roagă de ieri în fata catedralei Notre Dame. Majoritatea sunt tineri.

A venit momentul creștinilor să iasă în public și sa-și apere credință în fața neomarxismului și secularismului modern. Ortodocși sau catolici, credință în Dumnezeu este una singură. Să nu ne mai rușinam să o afișăm”

(M.A.)

mai mult
Creștinătate

PRIMA SAPTAMANA DIN POST LA SF MUNTE ATHOS 16

Athos

CETATEA PE CARE IADUL NU O VA BIRUI

Uitandu-ma la aceasta priveliste mi-a venit in minte cetatea Lui Hristos – “Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” Matei 16:18. Am facut poza ca sa nu uit.

E ceva plin de nadejde in aceasta promisiune a lui Hristos,si anume faptul ca nu mai depinde de noi daca vom distruge Biserica sau nu. Hristos o va tine!

Ce s-a intamplat inainte de intruparea Lui Hristos? Dumnezeu trimitea prooroci ca sa invete poporul. Si?
“Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” Matei 23 : 37. Alfel spus cand este dupa mintea oamenilor se va alege praful de orice care are legatura cu DUMNEZEU CEL ADEVARAT.

Dupa Inaltare Hristos a lasat TOATA PUTEREA LUI in Biserica. Cele 7 Taine si restul rugaciunilor au TOT ce ne trebuie ca sa ne mantuim.

“Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.” (Mat 28: 18) zice Mantuitorul. Sa ne conectam la aceasta PUTERE prin Biserica cea care nu va fi biruita si nu dupa mintea noastra care ucide cu pietre toate cele care vin de la Domnul!

Doanme ajuta!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Creștinătate

AM VAZUT UN APOSTOL AL LUI HRISTOS

Preot

Dragii mei,

In perioada 29.03 – 02.04 am fost la niste conferinte ale parintelui Damaschin de la Manastirea Grigoriu din Sf. Munte. Ucenic al pr. Paisie Aghioritul.

A invatat singur limba romana, a tradus Patericul romanesc si alte carti sfinte, avand evlavie la Parintii romani pe care i-a cunoscut venind in Romania in anul 1984, cand a stat 2 luni, a cercetat 70 de manastiri si i-a cunoscut pe Parintii Cleopa Ilie,Ioanichie Balan,Iustin Parvu,Paisie Olaru.A scris si a tradus pana acum 40 de carti si iubește foarte mult Ortodoxia Romaneasca. Ce a facut acest om este pe scurt prezentat in afisul de mai jos. Incredibil!

Senzatia mea a fost ca vad un Apostol, pentru ca ce povestea era parca desprins din Faptele Apostolilor. Niste minuni fantastice! Interactiunea cu vrajitoria din Africa. Pe langa acestea,la Pitesti a mai spus ceva despre rugaciunea inimii.
Crestinul este dator sa caute sa se sfinteasca.Pentru acest lucru parintele Damaschin recomanda, pravila de rugaciune minim 30 min de inchinaciuni si apoi o ora la miezul noaptii in care sa vorbesti cu Domnul Iisus si sa te rogi cu cuvintele:”Doamne Iisuse Hristoase ,miluieste-ma pe mine ,pacatosul!

Sa te osandesti ca fiind cel mai mare pacatos, pana cand vin lacrimile pocaintei.Dupa o ora se vor limpezi toate si nu vei mai avea in minte ganduri,nici bune, nici rele ci doar o dragoste catre Domnul si bucurie cereasca de la Duhul Sfant. Ca rugaciunea sa fie puternica trebuie sa ai minim 8 ore de la ultima masa. Aceasta pocainta cu lacrimi trebuie facuta cam tot atata timp cat ai dus viata pacatoasa (10,20 ani).

Parintele mai recomanda sa ne iubim camera in care ne rugam pentru ca mult se nevoieste diavolul ca sa ne scoata din ea pentru diferite activitati administrative:cumparaturi, probleme de rezolvat.Sa ne luptam sa ramanem cat mai mult in camera, sa iubim acest spatiu pentru ca acolo este locul care ne aduce schimbare si bucurii de la Duhul Sfant.Sa nu pierdem timpul care este AUR PENTRU NOI!

Din pacate nici unul dintre organizatorii acestor conferinte nu au fost capabili, pana acum, sa posteze conferinta. Am gasit o conferinta similara din 2015 pe care va rog sa o urmariti. Partea interesanta incepe la minutul 32. Mai jos aveti linkul

Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca

predica

Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca – Doua convorbiri de taina

Traditia Bisericii ne indeamna sa ne amintim astazi de Sfanta Maria Egipteanca. Asa cum duminica trecuta ne-a pus in fata chipul unui mare Sfant si ascet, Ioan Scararul, si asa cum mai inainte ne pusese inainte chipul Sfantului Grigorie Palama, acum ne aduce in fata un chip de sfanta femeie nevoitoare, asceta, care a petrecut multi ani in pustie si s-a invrednicit de darul facerii de minuni.

Nu este prima femeie intrata in calendarul Bisericii noastre. De altfel, femeile au avut un rol important in istoria crestina, in istoria vestirii crestine, in istoria mantuirii. Daca n-ar fi decat sa pomenim de Maica Domnului, si apoi sa ne amintim de Sfintele Mironosite, care, inaintea altora, au aflat despre invierea Domnului si au fost cele dintai care au vestit-o, si inca ar fi foarte mult.

Cea dintai predica crestina, dupa Inviere, a fost rostita de mironosite. Acest lucru nu se scoate intotdeauna in evidenta, nu se observa. Se lasa in umbra. E drept ca a fost o predica foarte scurta, dar a fost predica, vestire: “Hristos a inviat!” Cand, ducandu-se la mormant, dimineata, au gasit mormantul gol, si au vorbit cu ingerii si chiar cu Iisus, s-au intors la ceilalti cu grabire si spaima, cu bucurie si cu nerabdare, sa le spuna ca “Hristos a inviat”.

Biserica ne intalneste astazi cu chipul Sfanta Maria Egipteanca, in aceasta perioada a anului – Postul cel Mare – tocmai pentru ca impreuna cu amintirea celorlalti mari nevoitori pe care i-am amintit mai sus, sa ne fie tuturor, femeilor mai ales, exemplu de asceza, de smerenie, exemplu de ravna spre mantuire. In acelasi timp, Evanghelia zilei de astazi, cu doua saptamani inainte, incepe sa ne pregateasca pentru “Saptamana patimilor” si pentru “Ziua invierii”. Daca ar fi sa-i dau un nume textului citit astazi, l-as numi: Doua convorbiri de taina ale Mantuitorului cu ucenicii Sai. Si veti vedea indata de ce.

Duminica trecuta, cand am vorbit despre Farisei (Matei 5, 7; Mc. 3, 13; Luca 6, 20 si urm.), ne aflam la inceputul misiunii Mantuitorului. Textul Evangheliei de astazi ne duce catre sfarsitul misiunii Sale. Intre textul de duminica trecuta si cel de astazi, trecusera trei ani.

Mantuitorul era in drum spre Ierusalim, pe ultimul Sau drum spre Ierusalim. Spre acel Ierusalim care la inceput il va primi cu “Osana”, si-i va da titlul de rege, si indata dupa aceea, doar la cateva zile, Il va supune patimilor si mortii.

Dar, deocamdata, e in drum spre Ierusalim. Numai El stia ce urma sa i se intample. Inainte de a porni la drum, la Capernaum statuse de vorba cu ucenicii, si cu toti ceilalti care-L mai urmau, si nu erau putini, si vorbise despre puritate, despre curatenia sufleteasca, dandu-le drept exemplu pe copii: “Cine primeste pe unul din acesti prunci in numele Meu, pe Mine ma primeste, si cine Ma primeste pe Mine, nu Ma primeste pe Mine, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37).

Ii placea sa vorbeasca de copii si sa-i dea exemplu de nevinovatie si de puritate. Coborand spre Ierusalim, in Iudeea, de cealalta parte de Iordan (Marcu 10, 1), a reluat discutia, avand probabil in fata si mai multi ascultatori si foarte multi copii, ca si cum acestia ar fi stiut ce spusese in Capernaum despre dansii. Veneau sa se atinga de El. Ucenicii ii dojeneau, dar El a rostit atunci cuvintele memorabile: “Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu”, celor maturi adaugandu-le: “Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra intr-insa” (Marcu 10, 14-15).

Tot cu acest prilej le vorbise despre greutatea de a intra in imparatia cerurilor a bogatilor, care nu se leapada de bogatia lor, care nu stiu sa-si pregateasca comoara in ceruri (Marcu 10, 23), si avusese o scurta convorbire cu Petru (Marcu-10, 28-31). Eroii Evangheliei de astazi sunt doi dintre apostoli: Iacob si Ioan, desi de fata erau toti cei doisprezece (Marcu 10, 32). De altfel, acestia si Petru, cu care tocmai incheiase o convorbire in doi, sunt cei trei apostoli care au fost cei mai apropiati de Mantuitorul. Amintiti-va: pe ei ii lua inauntru cand facea vreo minune deosebita, o inviere din morti; pe ei i-a luat cu Sine pe muntele Taborului la Schimbarea la Fata.

Dar sa ne oprim mai intai la convorbirea, care nu este inca o convorbire de taina, cu Petru. Mantuitorul tocmai terminase convorbirea cu tanarul bogat si spusese ca foarte cu anevoie vor intra bogatii in imparatia cerurilor. “Mai lesne este sa treaca o camila prin urechile acului, decat bogatului sa intre in imparatia lui Dumnezeu”. Evanghelistul Marcu noteaza reactia ascultatorilor: “Iara ei s-au ingrozit si mai mult si graiau intre dansii: Cine poate sa se mantuiasca?” Mantuitorul a raspuns: “Aceasta e cu neputinta la oameni, dar nu la Dumnezeu, caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta” (Marcu, 10, 26).

Precum vedem, Mantuitorul a apelat si de data aceasta, ca si alta data, la un raspuns care se potriveste tuturor intrebarilor “grele”. Acest raspuns e “cheie universala”. Daca ai aceasta perspectiva, daca te plasezi pe aceasta convingere, toate intrebarile au raspuns, chiar daca raspunsul e foarte general. Generalul acopera aici, si in cazuri similare, particularul.

Ceilalti vor fi inteles sau nu, nu stim, dar Petru a dorit explicatii suplimentare si chiar legate de el si de ceilalti ucenici. Nu ca ar fi avut bogatii, dar se va fi gandit la soarta tuturor celor carea aveau cate ceva. Petru L-a intrebat: “Iata, noi am lasat toate si Ti-am urmat Tie”, ca si cum ar fi vrut sa intrebe: Cu noi ce se va intampla! E adevarat insa ca spusele lui Petru nu au forma unei intrebari. Sunt mai degraba o nedumerire, poate chiar o profunda curiozitate.

Mantuitorul l-a asigurat atunci sa nu aiba nici o grija, ca toti cei care si-au lasat case, parinti, tarina, pentru El si pentru Evanghelie, vor fi rasplatiti insutit si in viata aceasta, si in viata vesnica, dar a incheiat cu o sentinta enigmatica, si aceasta sentinta face de fapt legatura intre convorbirea lui Petru si convorbirea cu ceilalti doi, Iacob si Ioan, care fac subiectul propriu-zis al Evangheliei care s-a citit astazi.

Iata aceasta sentinta: “Multi insa din cei dantai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai”. Sentinta e evident paradoxala, logic chiar de aparenta absurda. Ar fi avut nevoie de o lunga talcuire, mai ales pentru ascultatorii simpli din auditoriul lui lisus. Rezultatul a fost ca intr-adevar “i-a inspaimantat si i-a infricosat” (Marcu 10, 32). Dar Mantuitorul prevazuse si pregatise prin acestea o a doua convorbire. Profetic. Caci sentinta aceasta de aparenta paradoxala si enigmatica-se va explica foarte bine prin ceea ce va urma.

Fiind in drum spre Ierusalim, Mantuitorul i-a luat de-o parte pe ucenicii Sai, i-a desprins din multime si a avut cu ei prima convorbire de taina. Le-a spus: Fiti atenti! Ne suim spre Ierusalim. Acolo se vor intampla lucruri cumplite. “Fiul Omului va fi dat capeteniilor, preotilor si carturarilor, si-L vor osandi la moarte, si-L vor da paganilor, si-L vor batjocori, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor omora, dar a treia zi va invia”.

E foarte greu de stiut – si aceasta e una din enigmele intamplarii – cum anume vor fi reactionat apostolii la aceasta anuntare a patimilor. In ordine cronologica este cea de-a treia prevestire, in decursul propovaduirii Mantuitorului. Cum vor fi reactionat ei? Din textul Evangheliei si din toate celelalte Evanghelii care povestesc momentul, se pare ca apostolii n-au prea fost sensibili nici la aceasta a treia anuntare a patimilor. N-au inteles prea bine despre ce putea fi vorba. Aceasta ne obliga sa gandim ca chiar apostolii, chiar cei care L-au urmat trei ani, si L-au ascultat, si au vazut minunile pe care Le-a facut, nici ei nu intelegeau prea bine misiunea Mantuitorului.

Nu descifrau tot sensul intruparii Lui si rostul tuturor faptelor si invataturilor Lui. Asteptau poate ceva, ca o incheiere spectaculoasa, ceea ce nu era o intuitie inexacta, dar ca aceasta ar fi putut fi patima, scuipare, condamnare la moarte, pana la aceasta nu mergeau. Ei asteptau surpriza unei glorii, cum o vor si proclama cei care il vor primi chiar in drumul acesta, spre Ierusalim, proclamandu-L rege. Si apostolii nu vor fi printre cei carora nu le va surade epilogul.

De aceea nu au parut a intelege vestirea patimilor. Evanghelistii redau exact aceasta incapacitate, aceasta opacitate a lor. E foarte interesant ca autorii Evangheliilor nu fac din apostoli niste eroi, cum ar face scriitorii de biografii care, indata ce-si aleg un erou, il arata plin de calitati, de la inceput pana la urma. Ei bine, evanghelistii nu fac acest lucru. Ei ii prezinta pe apostoli asa cum erau: cu slabiciuni, cu incapacitati, cu opacitati, cu neputinte intelectuale. Erau de altfel niste oameni alesi dintre pescari, oameni simpli.

Am putea spune, in lumina Fericirilor, ca erau niste “saraci cu duhul”. Vor deveni “bogati cu duhul” abia mai tarziu, in momentul in care va cobora asupra lor Sf. Duh, si atunci se vor transforma dintr-o data. Din oameni obisnuiti vor deveni intelepti, vor putea vorbi limbi diferite, vor deveni dintr-o data filosofi si teologi. Din gura si din pana lor vor iesi cuvinte care, alta data, cu putin inainte, nimeni nu s-ar fi gandit ca pot sa iasa.

Ca erau acum asa, neajutorati si simpli la minte, o dovedeste tocmai ceea ce s-a intamplat cu ei in acest moment al vestirii patimilor. Au ramas opaci, ca niste ferestre de scandura. N-au retinut mare lucru din ceea ce Le-a spus Mantuitorul: ca va patimi, ca va fi dat in mainile carturarilor, ale demnitarilor, ale autoritatilor, ale paganilor, adica ale romanilor, ca va fi scuipat, ca va fi batjocorit. N-au priceput nimic. Poate ca auzind ca va invia, isi vor fi inchipuit ca totul se va termina cu bine, dar nici macar la inviere nu s-au gandit cum trebuie. Le-a fost de ajuns ca totul se va sfarsi in chip fericit. Nici nu se putea altfel. Doar Il vazusera facand minuni. II vazusera inviind oameni din morti. II vazusera dand vedere unuia care n-o avusese niciodata. Facuse in fata lor minuni pe care nimeni nu le-ar fi putut face! Si cum adica? Nu va fi in stare sa se apere pe Sine? Va fi. De altfel chiar El spusese ca totul se va termina cu bine.

Patimile, invierea, nu vor fi fost decat moduri metaforice ale unor intamplari, poate suparatoare dar scurte, urmate de un triumf. Nu si le puteau imagina altfel. Nu si le puteau imagina asa cum urmau sa fie.

Nu trebuie sa le facem o vina din aceasta. Ei credeau in Iisus, il credeau in stare de orice. Si, in afara de toate, ei asteptau cu nerabdare o victorie pamanteasca a Mantuitorului. Nu trebuie, asadar, sa ne miram prea mult ca apostolii n-au inteles intreaga teologie a prezentei Mantuitorului, ca Fiu al lui Dumnezeu, pe pamant. N-au fost in stare s-o inteleaga altii, mai destepti, mai educati, doctori in Lege, mai bine pregatiti teoretic decat ei! N-au fost in stare sa inteleaga prezenta si misiunea Lui marii rabini, marii interpreti, marii exegeti ai Scripturii Vechiului Testament, aceia carora nu le scapa sensul nici unei virgule, nici valoarea unui singur cuvant, a unui singur rand din Scriptura! N-au fost in stare sa inteleaga cei care se ocupasera toata viata numai cu aceasta! N-au inteles ca El era Mesia. De aceea Mantuitorul precizeaza ca va fi dat si in mainile carturarilor.

El va pronunta astfel o judecata aspra asupra lor, anume aceea ca n-au fost in stare, ei care trebuiau sa fie in stare, sa inteleaga si sa talcuiasca bine semnele venirii lui Mesia. Trebuiau sa stie cum urma sa arate El, sub ce chip va veni si ce urma sa I se intample pe pamant. Ei ar fi trebuit sa-L recunoasca, Il aveau descris in profeti, in toate amanuntele, cu toate detaliile privind neamul, locul nasterii, minunile etc.

Carturarii vor fi crezut, probabil, ca va veni sub chipul unui mare biruitor, sub chipul unui mare imparat, sub chipul unui mare eliberator de sub jugul romanilor. L-au asteptat ca pe un eliberator politic, foarte omenesc. Exegeza lor era politizanta si ingust nationalista, egoista, provinciala. Departe de universalismul in care il vazusera profetii, ca pe un eliberator spiritual pentru intreaga Oikumene, nu doar pentru Israel.

Israel era instrumentul si urma sa devina simbolul intregului popor al lui Dumnezeu. Cum a si devenit. Toti crestinii folosesc, fara retinere, cuvantul “Israel” din toate textele sfinte, pentru ca nimeni n-ar nici o indoiala ca el inseamna Oikumene, poporul lui Dumnezeu de pretutindeni, toata lumea. Toti zicem: “slava poporului Tau Israel”, dar cine se gandeste la Israelul limitat la un singur popor? Noi toti suntem Israelul lui Dumnezeu. Iisus a reinnoit Legamantul cel vechi facut cu Israel ca popor. L-a reinnoit cu noul Israel, cu tot poporul lui Dumnezeu. “Israel” in gandirea crestina e o metafora pentru “lume”.

Carturarii vremii aceleia, insa, n-au stiut sa-si talcuiasca Scripturile mesianice asa cum trebuia. Daca ar fi stiut sa le talcuiasca, ar fi trebuit sa vada in Iisus pe Mesia cel promis.

Mai de neexplicat e faptul ca nu L-au recunoscut nici dupa Patimi. Am sa-mi ingadui sa va citesc cateva versete din profetul Isaia, care a trait cu cinci sute de ani inaintea Mantuitorului, dar care, in chip profetic, i-a facut portretul. Si se stie precis ca textul exista cu cinci sute de ani inaintea Nasterii Domnului. O stiu toti evreii. Sa vedeti ce portret extraordinar, pe care carturarii iudei il stiau pe de rost, dar nu s-au priceput sa-l aplice la Iisus:

“Cine va crede ceea ce noi am auzit si “bratul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla si ca o radacina in pamant uscat. Nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nici infatisare, ca sa ne fie drag. Dispretuit, era cei din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. Dar el a luat asupra-Si durerile noastre. S-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor.

Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa. Ca un miel spre junghiere. S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa. intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine-L va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui. Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormantul lui a fost pus langa cei faradelege si cu cei facatori de rele, cu toate ca nu savarsise nici o nedreptate si nici o inselaciune nu fusese in gura Lui. Dar a fost voia Domnului sa-L zdrobeasca prin suferinta. Si fiindca si-a dat viata ca jertfa pentru pacat, va vedea pe urmasii Sai, isi va lungi viata si lucrul Domnului in mana Lui va propasi” (Isaia 53, 1-10).

Iata o descriere ca si cum L-am vedea. Ca si cum Isaia L-a vazut. Si L-a vazut, cu ochii sai profetici. Este o foarte exacta descriere a Saptamanii patimilor, a rastignirii cu cei faradelege, intre talhari, si, in acelasi timp, explicatia sensului jertfei Lui de bunavoie pentru pacatele oamenilor. Aici este temeiul teologiei mantuirii prin jertfa lui Hristos, si intreaga teologie a intruparii e redusa aici !a esenta ei. Fara aceasta, teologia crestina n-ar fi stiut sa patrunda sensul adanc al intruparii care este departe, cu totul departe de “teologia” politica a carturarilor din vremea aceea. Nu e de mirare ca si unii dintre apostoli, si multi din cei care il urmau si il credeau pe Iisus Mesia, il vedeau adesea in lumina talcuirii carturarilor. Carturarii insisi au inteles insa repede ca nu este El omul lor! Nu era Mesia cel asteptat de ei. Au fost siguri ca Iisus nu putea fi “eliberatorul politic”. L-au simtit bine, in privinta aceasta.

Asadar, daca nici cei mai invatati carturari ai vremii n-au inteles cum trebuia sa fie Mesia si ce urma El sa faca, nu e de mirare ca nici Apostolii n-au reusit sa inteleaga totul de la inceput. Nici chiar Petru. Si El se va lepada de Iisus, tocmai cand’ar fi avut motivele cele mai puternice sa-L recunoasca, dupa descrierea lui Isaia! N-a inteles nici proorocirea Invierii. De altfel Invierea va fi un fapt atat de extraordinar, incat ei nici n-au putut-o gandi.

Si-acum sa urmarim intamplarile de pe drumul Ierusalimului. Asadar, Iisus le vestise Patimile. Ce credeti ca s-a putut intampla atunci? Nu Patimile le-au retinut atentia: l-au incalzit cuvintele despre inviere, pe care au interpretat-o metaforic ca pe o biruinta finala, care urma sa-L faca imparat. Fiindca le era imposibil sa gandeasca invierea ca inviere reala, in cazul acesta au fost in stare sa o gandeasca metaforic, desi altfel erau impenetrabili la metafore.

In sfarsit! Dupa aceasta convorbire de taina despre suferinta care il astepta, doi dintre apostoli, Iacob si Ioan, dintre cei mai apropiati, dintre cei mai iubiti, s-au apropiat de El si, ca niste copii, i-au zis: “Doamne, poti sa ne fagaduiesti ca ne vei da ce-Ti vom cere?” Copilareste. Asa cum cer copiii: “Tata, imi dai ce-ti cer? Spune da”. Tot asa au facut ei cu Mantuitorul. Mantuitorul i-a intrebat: “Ce voiti sa va fac?” – “Da-ne ca sa sedem unul de-a dreapta Ta si altul de-a stanga Ta, in slava Ta”.

Imaginati-va: ce nepotrivire intre ceea ce le spusese Mantuitorul, ca va patimi, ca va fi dat in mainile mai; marilor, scuipat, batjocorit, omorat, iar ei s-au gandit tocmai atunci sa-i ceara demnitati. Ar veni cam asa: unul sa fie prim-ministru, altul viceprim-ministru! Vor fi fost intre ei presupuneri ca Mantuitorul, intrand acum in Ierusalim, se va proclama rege, si va avea nevoie de demnitari in jurul Sau. Au vrut sa li se rezerve cu anticipatie sa fie unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Conveneau chiar sa nu se bata pentru primul loc, cel de-a dreapta. Acceptau fiecare pe oricare din cele doua!

Mantuitorul le-a replicat: “Nu stiti ce cereti”. Ca si cum le-ar fi spus: “Vai de capul vostru! Sunteti ca niste copii. Eu va spun una, si voi imi spuneti cu totul si cu totul altceva. N-ati priceput absolut nimic”. Si le-a mai zis: “Puteti oare sa beti paharul care-L beau Eu, si sa va botezati cu botezul cu care ma botez Eu?” Era vorba de paharul Patimilor si botezul mortii. Se vor fi gandit bine cei doi cand au raspuns: “Putem”? In orice caz, asa au raspuns, si raspunsul lor a fost frumos. De ce? Fiindca dincolo de marea lor naivitate, intr-o clipa s-au declarat de acord sa participe la orice I s-ar intampla lui Iisus. Dincolo de ambitiile lor omenesti, totusi erau gata sa patimeasca si ei, ceea ce urma sa patimeasca Iisus. Ca era doar o declaratie in necunostinta de cauza, un entuziasm asemanator cu cel al lui Petru, care promisese ca nu se va lepada in veac de Iisus, si se lepadase de trei ori, in fata unui slujitor al puterii care nu era nici macar o capetenie, se poate. Dar Mantuitorul a fost placut impresionat de raspunsul lor. Si le-a facut atunci o profetie: “Paharul pe care il beau Eu, il veti bea, si cu botezul cu care ma voi boteza Eu, va veti boteza. Dar a sedea de-a dreapta Mea sau de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci acelora pentru care s-a gatit” (Marcu 10, 38-40).

N-a putut sa se intinda cu ei la vorba, sa le spuna: “Oameni buni, eu nu urmaresc o imparatie pamanteasca, nu urmaresc sa devin rege al lui Israel. Nu va amagiti unul pe altul. Eu nu urmaresc asa ceva. Nu voi aseza dintre voi demnitari in vreun regat pamantesc. Nu voi intemeia asa ceva. Locurile voastre se vor ran-dui in alta parte, “dincolo”. Le va spune alta data: “Veti sta pe 12 scaune si veti judeca cele 12 semintii ale lui Israel”. Acum insa, Mantuitorul n-a socotit sa le spuna mai mult, si le-a dat doar a intelege ca despre aceasta vor fi invatati mai tarziu.

Trebuie sa remarcam aceasta opozitie teribila intre ceea ce le spusese Mantuitorul despre Sine, si intre ceea ce gandeau ei. Gandeau foarte, foarte omeneste. Cine stie? Poate ca fiecare dintre noi am fi fost tentati, gandindu-ne la victoria Mantuitorului, sa cerem ca si cei doi, demnitati, pentru ca unul din instinctele primordiale ale omului, cu care are de luptat, este duhul stapanirii, de care se vorbeste asa de frumos in rugaciunile Bisericii. Sa ne amintim de rugaciunea Sfantului Efrem Sirul. Toti avem tendinta de a ajunge mari, de a stapani, de a fi mai mari peste altii, de a conduce, de a comanda. Ne bantuie duhul stapanirii, duhul stapanirii de oameni! Sa-i stapanim pe ceilalti, pe fratii nostri, in loc sa fim frati cu ei! Mantuitorul a sesizat acest “duh rau” care se strecurase in cei doi. A prins prilejul deci ca sa-i cheme la a doua convorbire de taina. I-a chemat pe Apostoli mai aproape de Sine si s-a adresat tuturor, nu numai celor doi solicitanti de marire. E adevarat ca cu cei doi fusese bland si nu generalizase, nu trecuse la concluzii care sa-i mahneasca. Ba chiar s-a prefacut ca n-a inteles bine ce vor.

S-a prefacut a crede ca ei au cerut cele doua locuri “in slava Sa”, adica dincolo, de aceea le-a spus ca acolo Tatal randuieste locurile. Dar fiindca toti au asistat la convorbire, si chiar “s-au maniat pe lacov si pe loan” (v. 41) ca se inghesuiau in fata, s-a hotarat sa le dea celor doi si tuturor celorlalti o lectie, rostind in incheiere inca una din acele sentinte ce vor constitui pilonii invataturii sale si mostenirea Sa cea mai pretioasa.

Le va fi zis: “Voi sunteti cam inflacarati. Sunteti cam nestapaniti”. De altfel asa si erau, mai ales cei doi, Iacov si loan, fiii lui Zevedei, numiti Voanerghes, fiii tunetului, pentru impetuozitatea lor (Marcu 3, 17). Iata, nu cu mult inainte trecusera printr-un sat. Cerusera ospitalitate. Satul era insa de samarineni si samarinenii nu se aveau bine cu iudeii. Se respingeau. Nu mancau din acelasi vas, nu dormeau unii cu altii. Samarinenii nu L-au primit pe Mantuitorul si nici pe ucenici, si atunci acestia doi, Iacov si loan, au spus: “Doamne, voiesti sa zicem sa se pogoare foc din cer si sa-i mistuie, cum a facut si Ilie?” De fapt il imbiau pe Mantuitorul la aceasta razbunare, caci la chemarea lor, stiau ei, nu s-ar fi coborat nici un foc din cer! Mantuitorul “i-a certat”, spunandu-le un cuvant greu: “Nu stiti ai carui Duh sunteti! Caci Fiul Omului a venit nu ca sa piarda sufletele oamenilor, ci ca sa le mantuiasca” (Luca 9, 54-56). Hotararea Sa a fost mai simpla: s-a dus in alt sat! Cei doi inca nu aveau caldura, echilibrul, bunatatea sufleteasca catre care ii va invata, ii va educa Sf. Duh care se va pogora peste ei, si-i va transforma radical.

Asadar, dupa ce i-a lamurit pe cei doi cu privire la cererea lor – cine stie cat vor fi inteles! – Mantuitorul i-a adunat din nou pe toti apostolii si le-a spus: “Stiti ca cei ce se socotesc parinti ai popoarelor, domnesc peste ele, si cei mai mari ai lor le stapanesc, intre voi insa, sa nu fie asa, ci cel care voieste sa fie mai mare intre voi, sa fie sluga”. Si continua: “Caci si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi” (Marcu 10,42-45).

O rasturnare radicala fata de ceea ce cerusera cei doi. Ei cerusera sa stapaneasca, El le cerea sa slujeasca. O lectie grea, care intorcea totul pe dos.

Recunoastem in cuvintele lui Iisus, mai intai, ecoul cuvintelor lui Isaia: “Pentru faradelegile poporului Meu a fost dus spre moarte”, spusese Domnul prin gura lui Isaia. Iar lisus spunea acum: “Fiul Omului a venit sa-si dea viata rascumparare pentru multi”. Legatura e vizibila. Corespondenta e perfecta. Iata doctrina rascumpararii confirmata personal de Mantuitorul.

El le-a oferit ucenicilor, si prin ei si noua, exemplul Sau. A proclamat slujirea ca lege fundamentala crestina, ca semn al crestinismului adevarat, ca legitima coborare din El. Nu stapanirea oamenilor, ci slujirea lor. Aceasta a adus lisus din tezaurul de principii al Sfintei Treimi. De dincolo. Nu stapanirea omului de catre om aduce pace si intelegere. Nu poate fi pace si intelegere in lume, decat daca oamenii se slujesc unii pe altii, ca fratii. Acela e mai mare, care slujeste cel mai mult. Cel care se pune in slujba celorlalti: cu cuvantul, cu invatatura, cu fapta, cu orice.

O parabola spune ca in imparatia Cerurilor nici nu se intra singur. Se zice ca un tanar urcase o scara lunga de la pamant la cer si, cand a ajuns acolo a batut la usa Raiului. “Cine e acolo?”, a intrebat o voce dulce de dincolo. “Eu”, raspunse tanarul cu voce tare, increzator in sine si in performanta sa. “Cu cine esti?”, l-a intrebat din nou vocea dinlauntru. “Cu nimeni. Sunt singur. Deschideti-mi, va rog”. “Imi pare foarte rau”, raspunse ingerul care pazea usa, caci el era interlocutorul dinlauntru. “Nu-ti pot deschide, pentru ca avem porunca sa nu deschidem celor ce vin aici singuri, fara sa aduca pe cineva cu ei, carora le-au salvat sufletele”. Si tanarul a trebuit sa coboare din nou pe pamant. Acum stia ce are de facut.

Parabola are bune temeiuri biblice. Se scrie in Epistola Sfantului Iacov: “Fratilor, de se va rataci cineva din voi de la adevar, si-I va intoarce cineva, sa stie acela, ca cel ce a intors pe pacatos de Ia calea lui gresita, a mantuit suflet de la moarte si a acoperit multime de pacate” (Iacov, 5, 19-20).

Evident, intoarcerea de la “calea gresita” nu e aceea inteleasa de unii sectanti care o interpreteaza ca schimbare a religiei, a confesiunii, trecere la secta lor. E si aceasta o interpretare rastalmacita. Adevarata intoarcere e cea de la pacat la virtute, din cadrul Bisericii cea “una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca”.

O alta parabola care ilustreaza ideea slujirii e aceea a Mainilor Frumoase. Tinerele fete ar trebui s-o asculte mai cu atentie. Singura preocupare a trei fete la varsta adolescentei era cum sa aiba maini frumoase. Foloseau cele mai scumpe creme si lotiuni si-si pierdeau vreme si bani cu ingrijirea mainilor. Intr-o zi, cand cele trei fete iesisera la plimbare si se odihneau intr-un parc, de unde pornea un drum in urcus, li s-a alaturat o alta fata, cam la varsta maritisului. Aceasta asculta conversatia lor despre marea preocupare ce o aveau de a-si pastra mainile cat mai frumoase si, instinctiv, si-a privit propriile maini. Erau cam butucanoase, cu bataturi din cauza muncii, cu unghiile nu tocmai ingrijite, si nu vopsite si lungi precum erau ale celor trei adolescente. S-au uitat si acestea la mainile ei si au ras.

In momentul acela a aparut in fata lor o batranica, nu prea elegant imbracata, obosita. Le-a rugat pe fete s-o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei gratii au strambat din nas, s-au uitat la mainile lor si nici nu s-au gandit sa se miste din loc. Cealalta s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul. Cand au ajuns sus, fata cu mainile urate si batranica s-au oprit si, dintr-odata, prefacuta in inger, batranica a luat mainile fetei intr-ale sale, si i-a spus: Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii! Si cine n-ar fi de acord cu aceasta? Inutilitatea mainilor frumoase le fac adesea sa fie urate. Mainile care nu stiu sau nu vor sa gateasca, sa spele, sa coase, sa mature, sa lucreze cu sarg pentru a-si castiga painea zilnica, nu prea sunt maini iubite, nici in familii, nici in societate. Se pot uneori bucura de admiratia unor ocazionali, dar o astfel de admiratie e in fond, discret, si o insulta. Evident, avem in vedere excesul si nu ingrijirea corecta care sta bine oricaror maini, caci ingrijirea corecta nu le scoate din categoria mainilor slujitoare, a mainilor gata de sacrificiu si daruire.

Cineva zicea: atata vreme cat am doua maini, nu ma tem de nimic si nu ma sperie viata! Iata adevaratul rost al mainilor! Intram odata in Bucuresti si la o rascruce foarte aglomerata, pe o strada foarte larga, se oprisera tot felul de masini, mici si mari, camioane si buldozere, desi semnalul era pe verde. Si nimeni nu claxona nervos, cum se intampla de obicei in astfel de imprejurari. Ce se intamplase? Un ofiter de aviatie conducea incet o batranica, tinand-o de brat, ca s-o treaca strada. Nu era o doamna de vreo casa mare. Se vedea dupa imbracaminte. Dupa ce a trecut-o, batranica a ramas pe loc, s-a intors spre el si l-a binecuvantat, si a facut mereu asa, pana cand ofiterul a trecut strada inapoi, asteptat cu respect de toate masinile. Sunt sigur ca toti cei care au vazut scena, au trait, cu emotie, un mare moment de smerenie si admiratie! Cati facem asa?

Daca pe oameni ii emotioneaza astfel de comportari, cum sa nu-L emotioneze pe Dumnezeu? Si daca ne aducem acum aminte de cel care a fost refuzat in Rai pentru ca se prezentase singur, iata in aceste doua povestiri din urma exemple de prezentare cu insotitori. Caci nu numai intoarcerea unui pacatos la credinta adevarata ne asigura insotitori, ci si slujirea aproapelui care ne aduce binecuvantari. Cel singur a fost refuzat si pentru ca desi nu va fi fost rau, daca a ajuns pana acolo, va fi fost egoist si indiferent fata de altii.

Numai peste cateva zile de la intamplarea povestita de Evanghelia de azi, Iisus insusi va da apostolilor un exemplu extraordinar, printr-o fapta neasteptata, care aplica principiul pe care il proclamase. La Cina cea de Taina, se va scula de la masa, se va incinge cu un servet si va trece pe la fiecare apostol si le va spala picioarele. Petru, un alt impulsiv ca si fiii tunetului, a incercat sa reziste. Dascalul lor facea gesturi din ce in ce mai ciudate, din ce in ce mai greu de inteles de mintile lor simple.

Inca o data se dovedea cat de greu intelegeau principiile si sentintele invatatorului. Le vorbise de slujire. Si repetase invatatura si la Cina cea de Taina (Luca 22, 25-27). Acum trecea chiar la o proba practica. Petru n-a inteles. S-a ales cu o mustrare de care nu va fi fost prea bucuros: “Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar dupa aceasta vei pricepe”. Si i-a mai spus, speriindu-l: “De nu te voi spala, n-ai parte de Mine” (Ioan 13, 7-8). E de presupus ca nici ceilalti n-au inteles, dar Petru s-a repezit inaintea tuturor cu protestul. I-a scutit pe ceilalti de o amenintare asemanatoare!

Iisus a vrut sa spuna prin fapta, lor si noua, ca toti cei care se prevaleaza de numele Sau, care vin in numele Sau, trebuie sa faca precum a facut El. Petru a inteles si a spus: “Doamne, daca e vorba de asa, atunci (spala-mi) si mainile si picioarele si capul”. Nu va fi inteles sensul spalarii, dar a inteles ca trebuia sa se supuna. Ca asa se cadea. Asa s-a proclamat in locul duhului stapanirii, duhul smereniei, duhul fratiei, pentru ca numai asa se poate instaura in sufletele oamenilor, in relatiile dintre oameni, liniste, fratietate.

Acestea sunt cele doua convorbiri de taina. Le-am numit de taina, nu pentru ca ar fi fost secrete, ci pentru ca au dezvaluit tainele propovaduirii si misiunii lui Iisus in lume: jertfa Sa pentru rascumpararea lumii. Au fost de fata apostolii si, in jur, toata multimea care-L urma pe Iisus spre Ierusalim. A pornit spre Ierusalim cu sufletul intristat. intristat pentru cele ce aveau sa se intample. Pentru ca era Dumnezeu, dar si om. Traia ca om toate suferintele, asa cum va trai realmente toate durerile, toate impunsaturile, toate loviturile, rastignirea si moartea. A plecat spre Ierusalim trist si, intr-un fel, a plecat spre Ierusalim singur. Cei care Il inconjurau, chiar apostolii de langa El, erau si nu erau cu El, fiindca nu-L intelegeau. Tot asa cum nu-L vor intelege nici in duminica viitoare, cand il vor primi in Ierusalim si vor striga: “Osana, Fiul lui David”, primindu-L ca pe un rege pamantesc. Fiindca daca El i-a invatat pe altii sa se lepede de “duhul stapanirii”, El cel dintai a dat exemplu, venind nu ca un stapan, ci ca un slujitor.

Aceasta este marea taina a lui Dumnezeu. A venit sa patimeasca rastignire si moarte pentru pacatele noastre. Este marea taina a lui Dumnezeu cu lumea. Aceasta mare taina isi va gasi dezlegarea in momentul invierii, atunci cand viata va birui moartea. Iisus va da, in cele din urma, sens limpede venirii Lui din lumea de dincolo, printre oameni, va da sens si intregului proces al vietii si al activitatii Sale in cei trei ani si jumatate cat a petrecut pe pamant.

Evanghelistii, scriind despre acestea, ne fac si pe noi partasi la aceste doua convorbiri de taina, invitandu-ne, in primul rand prin cea dintai, sa fim deschisi pentru ceea ce urmeaza pana in momentul invierii, sa urmarim altfel decat contemporanii Lui evenimentele, ca unii care stim, si ca unii care intelegem ceea ce se petrece si, in al doilea rand, sa ne socotim partasi la cea de-a doua convorbire de taina cu privire la “duhul stapanirii”, din care sa retinem acest cuvant extraordinar al Mantuitorului: “Intre voi sa nu fie asa; ci cel ce voieste sa fie mai mare intre voi, sa fie slujitorul vostru, iar cel ce voieste sa fie intaiul intre voi, sa fie rob tuturor”. Precum a fost El!

IPS Antonie Plamadeala

Talcuri noi la texte vechi, Editura Sophia

mai mult
1 25 26 27 28 29 44
Page 27 of 44