Jurământ de credință
de Adrian Păunescu
Acestei țări de tainică sorginte
Să-i dați pământul trupului ce sunt,
Când veți avea nevoie de pământ
Să-i dați doi metri de pământ fierbinte.
Eu în favoarea patriei fac dotă
Și viata, dar și moartea, ei le-nchin,
Stigmatul de noblețe pe destin,
Sub cerul plin de fard ca o cocotă.
Și patria îmi e și slăbiciune
De pot și umilințe să suport
Și jur, aici, că trupul meu de mort
În banca ei de lut îl voi depune.
Prea bine știu că viață-i o valoare,
Dar că murind dobânzile îi cresc,
Când n-ai fost simplu viciu pământesc,
Ci spirit răstignit pe stări contrare.
De multe ori mâhnit trăind în țară
Mi-am prefăcut mâhnirea în nesomn
Și am trăit pedeapsa de-a fi om,
Cu bucuria mea elementară.
Și-am arătat trădare și hoție,
Strigând la cei ce vând cinstitul neam,
Iar ei s-au strâns să-mi dea un vot de blam,
Să-mi dea povara remușcării, mie.
Prea blândă țară, vor să te distrugă
Și de nu eșți atentă vei pieri,
Un continent te va fura-ntr-o zi,
Zadarnică va fi a noastră rugă.
Căci te vor strânge uriașii-n clește
Spunând că tu aceasta lor le-o ceri,
Vom fi din nou pribegi, cum am fost ieri,
Căci Dumnezeu nu știe românește.
Puterile treptat ei ți le curmă,
Datoare eșți întruna la cei mari,
Tu pentr-un fier, dacă voieșți să ari,
Te rogi cu rugăciunea de pe urmă.
Înstrăinați, bărbații tăi de trudă
Se uită orbi la-ntregul univers,
De grija celor ce au fost, s-au șters,
De grija celor ce vor fi, asudă.
Pe mine poți conta pe totdeauna,
Îți dau valută forte câtă sunt,
În banca ta, de noapte și pământ,
Cu gropile strămoșilor sunt una.
Dar nici un merit nu ți se cuvine,
Este așa pentru că sunt așa,
Nu fii frivolă, nu te bucura,
Nu sunt al tău pentru că mi-este bine.
Chiar de m-ai duce la spânzurătoare,
În clipa când de ștreang aș atârna,
Aș spune că și-acolo-i țara mea,
Unde strânsoarea ștreangului mă doare.
Pământul meu cu suflet stă de veghe
Și dacă ai nevoie la hotar
De cei doi metri de pământ, eu sar
Cu-ngrijorarea ta să fiu pereche.
Las testament să fiu depus sub grâne,
Nu în mormânt ierarhic și pompos,
Ci-n simplu lut al țării, cât mai jos,
Acolo unde orice-așezi rămâne.
Dar las și grija mea deopotrivă,
Că prea se află țara la necaz,
Că prea plătim străvechi dobânzi, noi, azi,
Că prea plutesc valorile-n derivă.
Aștept să mor și cânt peste furtună,
Fanatic, monogam și turbulent,
Cuvintele acestui testament:
Crești, patrie, iar mie, noapte bună!
