close

Poezie

PoeziePromovate

Noi tot aici – POEZIE

WhatsApp Image 2022-09-18 at 8.00.41 PM

Noi tot aici
de Andrei Ciurunga

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor și-l suie,
se cern zăpezi a nu știu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuți în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei și lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat și ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Cățui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriți trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Țițeiul nostru spumegă în sonde,
scot munții saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărății cât șapte țări într-una
se clatină, pândite de cenușe,
stăpâni ai lumii au mușcat țărâna,
noi tot aici, noi tot între cătușe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărți aduce,
istorii noi așterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuți pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuți din ghinde și blesteme –
Noi tot aici, noi tot în așteptare,
Să prindă visul trup – și să ne cheme.

Alăturați-vă comunității: www.facebook.com/groups/sfintiiinchisorilor

Via Sfinții Închisorilor

mai mult
ActualitateCentru de PresăPersonalitățiPoezie

Când n-am ce scrie – Alexandru Vlahuță

WhatsApp Image 2022-09-07 at 11.35.19

Ce veţi fi mirând de mine?
Scriitor sunt, vedeţi bine,
Şi pot spune cui mă-ntreabă
Că şi eu mă aflu-n treabă.

Cronici, critică, nuvele
Sunt la mine bagatele:
Dă-mi subiectul, spune-mi plata,
Şi articolul e gata.

Parcă cine ştie ce e…
Fur de colea o idee,
Mai un calapod de colo,
Şi-s şi eu de-ai lui Apolo.

Ş-apoi sunt atâtea-n lume,
Că, să stai, să scrii volume!
Stil? Grămatică? Gogoşi,
Pentru cei neputincioşi.

Astea-s spuma, gându-i marea,
Nu-mi strunesc eu cugetarea
Plină, clară, elegantă
Pentr-o virgulă pedantă!

Am subiectul? Restu-i gata:
Ţi-aştern proza cu lopata.
Iar când n-am şi n-am ce scrie,
Atunci torn o poezie.

 

mai mult
PoeziePromovate

De ce, iubita mea?

WhatsApp Image 2022-08-27 at 10.46.07

De ce, iubita mea?
de Cristian Botez

 

De ce nu suntem doar
Stele cazatoare, iubita mea?
Spune-mi de ce?
De ce nu ne intrecem inot
Cu pestii ca purpura,
De-a lungul tarmurilor in Tahiti?

De ce, dragostea mea,
Nu esti tu o dimineata africana
Iar eu un nor
Care aduce ploaia
De dincolo de Kilimanjaro?

Si, mai ales, de ce,
De ce, iubirea mea
Am devenit,
Asa, de-odat,
A unui vis frumos reflexie
Pe-oglinda rece-a unui lac?
(29 iulie 2006)

mai mult
ActualitatePoezie

SALVATORE QUASIMODO

WhatsApp Image 2022-08-22 at 10.55.37

“Eu sunt un om singur, un singur infern.” (Salvatore Quasimodo, În curând va fi searå, 1936)

SALVATORE QUASIMODO
(1901-1968)
Premiul Nobel pentru Literaturå în anul 1959

POATE INIMA

Va să se irosească mirosul acru de tei
În noaptea ploioasă. Fi-va zadarnic
Timpul bucuriei, furia lui,
Acea muşcătură de fulger ce spintecă.
Abia de rămâne făţişă nepăsarea,
Amintirea unui gest, a unei silabe,
Dar ca a unui molcom zbor de păsări
Printre aburi de ceaţă. Şi tot mai aştepţi,
Nu ştiu ce, pierdută pentru mine; poate
Un ceas hotărâtor, care să-nsemne
Începutul sau sfârşitul: o soartă
Geamănă de-acum: aici negrul fumului
De incendii usucă beregata. Dacă poţi,
Uită gustul acela de sulf şi spaima.
Cuvintele ne ostenesc,
Suie din nou dintr-o apă lapidată;
Poate inima să ne rămână, poate inima…

FĂRĂ AMINTIREA MORȚII

Primăvara înalță arbori și fluvii
glasul de neguri e mut,
pierdut în tine, iubire.
Fără amintirea de moarte
în carnea lipită de-a ta
vibrarea ultimei zile
ne trezește adolescenți.
Nimeni nu ne ascultă
al sângelui tremur ușor !
Ramură devenită
e mâna mea
pe șoldul tău înflorind.
Din plante, pietre și ape
se nasc făpturile lumii
sub a vântului intensă bătaie.

DE FRUNZA SĂLCIILOR

Și cum mai puteam noi cânta
cu piciorul străin deasupra inimii
între morții părăsiți în piețe,
pe iarba dură ca ghiața, ascultând
vaietul de miel al copiilor, urletul negru al mamei
care mergea în întâmpinarea fiului
crucificat pe stâlpul de telegraf.
Ca o juruință, de ramurile sălciilor
și țiterele noastre erau aninate
oscilând ușoare în vântul tristeții.

Via Stamate Constantin

mai mult
PoeziePromovate

…ce-mi veni la ceas târziu…

WhatsApp Image 2022-07-25 at 08.30.41

…ce-mi veni la ceas târziu…
Villon, poetul adolescenței mele și trecerii mele din liceu spre stagiul militar

Balada doamnelor de altădată
de François Villon

Pe unde-s, prin ce ţări de vis,
Flora, romana-ncântătoare,
Alcibiada sau Thais,
Echo, dând zvonuri chemătoare

Pe stânci şi ape spre liman,
Frumoasă de pereche n-are?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Dar înţeleapta Helois?
De dragu-i, cât a pătimit
Pierre Abelard la Saint Denis,
Scopit şi-apoi călugărit.
La fel, Doamna ce-a poruncit
Să se înece Buridan
În sac şi-n Sena azvârlit?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Regina Blanche ca floarea-nvoaltă
Cântând cu voce descântată,
Betris, Alis, Berte cea înaltă,
Erembourg, doamnă-n Maine odată
Lorena Jeanne, nevinovată
De englezi arsă la Rouan,
Unde-s, Fecioară preacurată?
Dar unde-i neaua din cel an?.

Prinţe, nu întreba pe unde,
Nici de al vremilor noian,
Doar un refren îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua din cel an?

Via Cristian Botez

mai mult
PoeziePromovate

Despărţire

WhatsApp Image 2022-07-05 at 08.30.17

Despărţire
La urma urmei, ce să-ţi spun?
Gata – Şi nu-mi purta iubire,
E o povară mult prea grea
Cere eforturi de simţire.

Cu buzele-ai atins prăpădul!
Simt nebunia dând năvală.
Dar m-ai distrus din stângăcie,
Cum spargi o vază din greşeală.

Desigur, trupul meu trăieşte,
Umblă prin lume, cum îi felul,
Dar viaţa scapă de pe dânsul,
Cum de pe-un deget mort, inelul.

Tâmpla mai dă unele semne
De râs, dar mâna cade-n gol,
Miresmele şi sunetele
Se-ndepărtează stol cu stol.

poezie de Bella Ahmadulina

mai mult
PoeziePromovate

Mama – Evgheni Evtuşenko

WhatsApp Image 2022-07-04 at 22.57.24

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa:
“Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?”

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: “Toate-s în regulă…şi-apropo, arăţi minunat!”
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?…
Mă ascund în clişee: “Hai calmează-te!
Ce va fi, vom vedea!”
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea.
Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi – nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei
prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama – totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă

mai mult
PoeziePromovate

O mare de fluturi

WhatsApp Image 2022-07-03 at 13.49.09

o mare de fluturi
câte gânduri încap într-o
clipă o mie şi una
îmi lumina pe geamul hotarul
pe toate îmi scrii

înainte şi după
sunt drumuri
răscrucea aceasta
e totul viranul pe care
un scrib patinează în gol

are urme de soare
sub pleoape cerneli
un brâu de izvoare cu mâinile
goale e timpul şi ploaia
ne bate cu frunze pe umăr

o zi şi o noapte egale
cu cerul pe mijloc
clipă cât schimbăm inimi
între noi şi golul se umple
cu noi fumegând …înăuntru

 

Ana Urma

mai mult
PoeziePromovate

Robert Louis Stevenson

Robert_Louis_Stevenson_by_Henry_Walter_Barnett

Vagabondul

Lăsaţi-mi traiul care-mi place,
Iubirea nu-mi ştie de nume,
Vreau cer senin şi multă pace,
Cărări – să mă petrec prin lume.
Vreau pat în fân sub bolta sfântă,
Hrană – să îmi iau din râuri;
Astfel de viaţă mă încântă,
Astfel vreau să trăiesc pururi.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

Fie ca toamna să m-ajungă
Pe drumegul meu sihastru,
Amuţind păsările-n luncă,
Chemând ierni cu ger albastru.
Alb ca făina, câmpul îngheţat –
Cald lângă foc, ca-n paradis –
Toamna nu mă va supune niciodat’,
Cum nici al iernilor abis.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

Robert Louis Stevenson

Traducere de Petru Dimofte

mai mult
PoeziePromovate

CINE PE Mine…

WhatsApp Image 2022-05-19 at 11.07.51 AM

CINE PE Mine…

Cine mă ocolește,…

Cine mă gonește…

Cine mă ignoră…

Și compară…

Cine mă teme…

Cine se întreabă (despre mine, prea mult)…

Cine mă coboară (în plictiseală, vis și în obliviune)…

Cine după mine se ține și nu mă ajunge …

Cine mă minte…

Mă ademenește…

Mă separă…

Mă fără de cuvinte…
Acolo unde nimic nu este….
Și nu e nici măcar într-o poveste…

Cine e invitat în adâncurile mele și se rătăcește…

Cine suspină fals suspin (și o face bine, credibil)…

Cine se satură de mine după ce a început să mănânce din mine…

Cine are sete și nu mă bea…
Deși vede izvorul cum susură…
Și aerul și marea, oceanul, cum freamătă toate…

Cine e singur și nu vede…
(Dar poate)
Linia mea,
Culoarul
În paralel,
În stinga lui
Sau chiar în dreapta (de ce nu ?)…

Cine coboară negru în adâncurile mele…
Și nu rămâne acolo ca Persefona
Îndrăgostită de temutul Hades,
Ea,
Mireasa lui, dar sieși încă, scumpa…

Cine vede și aude…
Dar îi e caldul un frig
Și vara o iarnă – grea, frigidă…

Acela va pleca din inima mea cântătoare
Acela va pleca din inima mea cântătoare
Pleca-va acela din inima mea cântătoare

La fereastră eu însămi
Voi arunca în Înalt
Cântecul lui
Fals.

Aurelia Satcău
Melbourne 2016

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePoeziePromovate

Eminesciana poezie a lui Nichita Stănescu – Înger refuzat de păsări

WhatsApp Image 2022-03-31 at 08.47.16

  Înger refuzat de păsări,
şi înscris cu-o pană-n cerc
să te şterg de pe nisipul
alizeelor, încerc.

Mai întâi steaua Canopus
cea mult-galbenă, o ling.
Ce sărată e, mi-e sete,
şi ce friguri tari mă ning.

Mai apoi îţi zgârii faţa,
curg din ea secunde verzi,
ce ierboasă mi-e privirea –
somnolent în ea te pierzi.

Înger refuzat de păsări
şi de zborurile lungi
îmi ajungi până la gură
până la sărut mi-ajungi.

Astfel stai înscris cu ţipăt
în conturul scos din minţi,
răspicat, al vieţii mele
care-nfige-n tine dinţi.

mai mult
Cenaclu - PoeziePoeziePromovate

AZI MAI APROAPE, EMINESCU

WhatsApp Image 2022-01-15 at 07.08.38

 

Astăzi cred că se cuvine
Sa mă-ntreb și eu ca tine ,
De ce doar printre suspine
Vreme trece, vreme vine…
Văd in jur acum că toate
Sunt de-a dreptul răsturnate,
Vremurile -s dezbinate
Si-atunci zic și eu ca tine ,
Vreme trece, vreme vine…
Au trecut in goană anii,
Cine stă să-i mai socoate ?
Nu mai știu ce este bine,
Ce e rău din minți mă scoate,
Versul tău in gând revine,
Vreme trece, vreme vine…
Am sperat , dar stau cu teamă
De-alte valuri ce se-arată,
Iar și iar mă-ntorc la tine,
Te iubesc in tot și-n toate
Ce contară pentru tine ,
Pare-se c-au fost uitate,
Vreme trece , vreme vine…
Ai să-mi spui că joc doar teatru
Când mă sfătuiesc cu tine,
Joace alții ce le-o place,
Eu te caut , știi prea bine,
Tu-mi răspunzi , îmi ești aproape,

Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine…

Luminița Bratu
15 Ianuarie 2022

mai mult
PoeziePromovate

Confesiunea păpușii voodoo

Ramona Muller

 

sunt fiica norocului
o păpușă voodoo
în ai cărei ochi nu sclipesc niciodată constelaţii
așa e scris femeii
să plângă pe străzile confuze
ale orașului cu scări și oglinzi
ambitusul coapsei mele se aude
îmblânzind minutul care îngroapă secundele
nici măcar soldaţii de plumb
nu mai scriu bibliografii cu frăţia corbilor
lasoul zăpezilor albastre
îmi ștrangulează carotida
doar blestemul mai scapă sub un cer sângeriu
simt respiraţia bipedelor
prin protezele dentare
ace înfipte în sărutul carnal
întrebări crescute pe o limbă de păianjen
picioarele noastre își caută casa
casa obișnuinţei
din care m-am mutat cu bătrâna menajeră
umbra mea
și totuși îngerii îmi plâng zborul
e semn că Dumnezeu a făcut comandă de taxi
între două staţii
sau două extemporale
să îţi gândești teama
dincolo de gestul improbabil
fără să fugi
mie îmi rămâne semnul din dreptul inimii
în timp ce voi citiţi
confesiunea unei femei care aleargă
cu tălpile și mâinile goale
(vol. ”Atacă și fugi- Confesiunea păpușii vodoo”, ed. Neuma, 2020)
Das Geständnis der Voodoo-Puppe
Ich bin die Tochter des Glücks
eine Voodoo-Puppe
in deren Augen die Sternbilder nie leuchten
Das ist das Schicksal der Frau
in den verwirrenden Straßen
der Stadt mit Treppen und Spiegel zu weinen
ambitusul meines Oberschenkels
wird gehört, um die Minuten zu mildern,
die ihre Sekunden begraben
nicht einmal starke Kämpfer
schreiben keine Bibliographien mehr mit der Rabenbruderschaft
Die Schlinge des blauen Schnees
erwürgt meine Halsschlagader
nur der Fluch entkommt unter einem blutigen Himmel
Ich kann den Atem der Menschen spüren
durch Zahnersatz
Nadeln stecken im sinnlichen Kuss
Fragen auf der Zunge einer Spinne
unsere Füße suchen ihr Zuhause
das Gewohnheitshaus
aus dem ich mit der alten Haushälterin ausgezogen bin,
mein Schatten
und doch betrauern die Engel meinen Aufstieg
Es ist ein Zeichen, dass Gott ein Taxi bestellt hat
zwischen zwei Pausen
oder zwei Tests
um über deine Angst nachzudenken
jenseits der unwahrscheinlichen Geste
ohne wegzulaufen
Ich habe nur das Zeichen von meinem Herzen,
während du liest
das Geständnis einer rennenden Frau
mit nackten Füßen und Händen
traducere Ramona Müller
mai mult
1 2 3 4 5 25
Page 3 of 25