close

Promovate

CreștinătatePromovate

Amintiri și gânduri la praznicul Nașterii Maicii Domnului

MaicaDomnului

De ce s-a fixat sărbătoarea nașterii Mariei pe 8, iar nu pe 9 ori pe 7 septembrie? Înțelesul tainic al cifrelor pare să ne dezvăluie aparenta nedumerire. Dumnezeieștii Părinți, inspirați de Duhul Sfânt, au statornicit această zi spre a ne aminti mereu că Maica Domnului este ușa prin care Hristos Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a intrat în timp.

Fiecare sărbătoare a Maicii Domnului are specificul și rânduiala ei. M-aș bucura să mă găsesc în asentimentul dumneavoastră afirmând că stă în puterea fiecăruia dintre noi să ne apropiem de unul din praznicele Născătoarei de Dumnezeu legând anumite momente ale existenței noastre, neuitate împliniri, bucurii și, de ce nu?, chiar clipe mai cenușii, de aceste sărbători, zile cu sfintele bucurii din calendarul nostru ortodox.

Am auzit adeseori expresii de felul: „La Adormirea Maicii Domnului se împlinesc 7 ani de când s-a mutat în veșnicie bunica”. Altădată, cineva născut la 1 octombrie, glăsuia: „Acoperământul Maicii Domnului mi-a devenit o sărbătoare de suflet, căci este ziua mea aniversară”. Am cunoscut o persoană deosebită, care a văzut lumina zilei chiar pe 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului. Pentru a marca fericita coincidență, obișnuiește a zice: „Am scâncit odată cu Prunca Maria, iar buna mea mamă poartă numele binecuvântatei maici Ana, cea care a purtat-o în pântece pe Fecioara Maria”. Iată cum mulți dintre noi își leagă existența de cea a Maicii Domnului, raportând evenimente, întâmplări la viața Împărătesei celei alese.

Copil fiind, praznicul Nașterii Maicii Domnului l-am asociat cu pregătirile pentru școală. Mirosul specific al ghiozdanului nou ori al rechizitelor cumpărate de părinți – după îndătinata rânduială – mie și fraților mei ne vestea că vacanța mare s-a apropiat de epilog și că trebuie să ne pregătim pentru începerea noului an școlar.

Înainte de asta, însă, la noi în comună – Erbiceni de Iași – praznicul de la început de an bisericesc, închinat Celei alese dintre toate neamurile, avea o strălucire aparte. Fiindcă una din bisericile comunei își serba hramul, cu prilejul acesta, undeva la o margine de sat, se organiza un fel de serbare câmpenească, posibilitate pentru noi, neastâm­părații țânci, să implorăm pă­rinții să ne împlinească multe sclifoseli. Gospodarii își vindeau din roadele câmpului, tinerii se prindeau în horă iar noi, cei mici, nu ne mai dădeam duşi de la tarabele cu dulciuri ori jucării.

Cu tot alaiul și veselia acelui moment sărbătoresc, îmi amintesc cu nostalgie că mama ori bunica găseau cu anevoie în grădinița cu flori câteva fire proaspete pentru a împodobi icoana la praznicul Nașterii Mariei. În afară de melancolicele crizanteme sau dumitrițe, celelalte flori, cândva vesele, erau ruginite și posomorâte. Era timpul când neguri fine se întindeau dimineața pe podișul de la marginea satului, iar amurgurile, sfârșindu-se în culoarea rumenului, scăldau cătunul într-o lumină odihnitoare. Dealurile zgribulite și golașe, câmpuri ce odinioară păreau un adevărat covor verde, acum, la început de Răpciune, stăteau zdrențuite și ostenite după căldurile toride din vară, așteptând ploile binecuvântatului anotimp al culorilor. Frunzișurile veștede oftau adânc sub călcâiele timpului ce se depăna discret. Era semnul venirii incontestabile a toamnei, cu sărbătorile și bucuriile împământenite.

Revenind la sărbătoarea închinată venirii pe lume a „Celei mai înalte decât cerurile”, mi se pare interesant să deslușim înțelesurile tainice ale zilei sale de naștere. Neîndoielnic, Sfinții Părinți nu au avut la îndemână un certificat de naștere al Maicii Domnului, nici vreun opis care să probeze evenimentul. Ce-i drept, dacă luăm în considerare că data de 9 decembrie s-a închinat proslăvirii zămislirii Fecioarei Maria de către Sfânta Ana, atunci înțelegem că, după săvârșirea celor nouă luni, fericita mamă și-a purtat în brațe darul cel îndelung așteptat. De ce luna septembrie și nu octombrie? Deoarece septembrie, potrivit indictionului bizantin, este prima lună a anului bisericesc, iar potrivit tradiției vechi iudaice, acum Dumnezeu a început să creeze lumea. Or, prin Maica Domnului, care a născut pe Mântuitorul nostru, lumea a fost recreată.

Totuși, de ce s-a fixat sărbătoarea nașterii Mariei pe 8, iar nu pe 9 ori pe 7 septembrie? Înțelesul tainic al cifrelor pare să ne dezvăluie aparenta nedumerire. Dumnezeieștii Părinți, inspirați de Duhul Sfânt, au statornicit această zi spre a ne aminti mereu că Maica Domnului este ușa prin care Hristos Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a intrat în timp. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre ziua a opta ca fiind Veșnicia. Astfel înțelegem de ce tocmai această zi s-a stabilit pentru a proslăvi nașterea Maicii Domnului. Așa ne explica la una din orele de curs Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Întâi­stătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar și profesor de dogmatică şi pastorală la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Trebuie să recunosc că m-a captivat această perspectivă a sărbătorii. De aceea, am mai căutat și alte argumente pentru afirmaţia că între matematică și teologie există numeroase puncte convergente. Bunăoară, știința cifrelor utilizează, inspirată din teologie, cred, simbolul cifrei „8”, dar răsturnat, pentru noțiunea de infinit, care se pare că i-a preocupat pe gânditori din cele mai vechi timpuri. În cartea Floricăi T. Câmpan, „Dumnezeu și matematica”, autoarea se oprește asupra no­țiunii de infinit, încercând o analogie cu măreția și existența lui Dumnezeu.
Peste toate, însă, praznicul Nașterii Maicii Domnului ne oferă binecuvântatul prilej de a ne spori rugăciunile către Preacurata Fecioara Maria, ca să ne cuprindă în dragostea și binecuvântatele-i brațe, precum L-a purtat pe iubitul ei Fiu.

(Arhimandritul Mihail Daniliuc – doxologia.ro)

mai mult
CronicăPromovate

FRAGMENT DE JURNAL

limba

FRAGMENT DE JURNAL
(Blejoi, luni, 7 septembrie 2020)

Întoarcerea mea la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” este semnul unui nou început!… Mulţumesc Maicii Domnului, de hramul parohiei noastre!… Este cel mai mare cadou duhovnicesc; învăţământul este Patria mea, Colegiul „Mihai Viteazul” este dragostea mea eternă!… Învăţământul este Piatra mea Filosofală…

Dacă mai ţin cont şi de faptul că voi fi coleg de cancelarie cu Dragoş Isbăşoiu, fostul meu conducător de strană, primul Preşedinte al LTCOR Blejoi, acum absolvent de două facultăţi şi viitor doctorand, pot să consider că nu am trăit degeaba!… Latinistul Dragoş Isbăşoiu, fostul meu psalmodiac, acum Profesor de Latină!… Sună magistral!… EXCELSIOR!… ET IN ARCADIA EGO!…

Voi profita de această ocazia pentru a atrage tinerii de elită într-un vârtej cultural ameţitor: vreau să facem un cenaclu, să reedităm jurnalul cultural HOMO RELIGIOSUS, să facem excursii şi lansări de cărţi… Vreau să formez şi un grup de mici antropologi cu care să merg în Anglia!… Vreau să invit edituri prestigioase la Mihai Viteazul, vreau să facem serate culturale!… Vreau să-l invităm pe Principele Nicolae la liceu!…

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!…

NIHIL SINE DEO!…

(Bogdan Costin Georgescu, preot)

mai mult
PromovateSocial

Prof. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei: Acasă, în Europa, aș vota cu cei care mai știu ce este clasicismul greco-latin, cu cei care apără credința în Dumnezeu și care nu dau foc catedralelor, cu cei care știu că fără carte nu ai parte, care sădesc pomi, care-și fac familii și au copii, ca să ducem lumea mai departe

Ioan-Aurel-Pop-10

Președintele Academiei Române, Prof. Ioan-Aurel Pop, nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai vremurilor noastre.

Opiniile sale sunt întotdeauna urmărite cu mare interes de către opinia publică și luările sale de poziție au îndreptățit pe mulți să spere că în fruntea celui mai respectat for românesc, Academia Română, avem un om care-și iubește genuin țara.

Din acest motiv, l-am rugat pe profesorul Pop să ne acorde bucuria unui interviu în exclusivitate, cu nădejdea că ne va lămuri, măcar în parte, asupra unor probleme ce frământă societatea românească. (Sublinierile aparțin redacției)

R3M: Domnule profesor, au trecut mai bine de doi ani de la ultimul nostru dialog jurnalistic. Eram în apropierea Centenarului Marii Uniri, iar acum ne apropiem de ultimul trimestru al anului 2020. Care sunt evenimentele petrecute despre care considerați că au marcat societatea noastră românească în acest interval? 

IAP: Eu sunt istoric al Evului Mediu și sunt în măsură – conform specialității mele – să vorbesc despre vremuri mai îndepărtate. Societatea noastră a fost marcată de multe evenimente, toate cu rădăcini în trecutul mai apropiat sau mai recent. Nu ne-am priceput să facem din Centenarul Unirii o sărbătoare autentică, senină și tonică, îndreptată cu privirea spre viitor.

Evocarea gloriei trecutului nu are niciun rost dacă rămâne la nivel festivist, dacă rămâne o simplă lamentare, dacă nu îndeamnă la acțiuni pozitive. Îi admirăm pe marii oameni care au făurit România Întregită, dar nu facem nimic ca să fim aidoma lor. În anii 2019-2020, nu am reușit să recâștigăm încrederea românilor în principalele instituții ale statului. În țară lucrurile au mers oarecum de la sine, fără nimic spectacular, în spiritul unei rutine de-acum obișnuite, fără perspective clare de schimbare spre bine. Pandemia a transformat această letargie păguboasă într-o adevărată criză.

Pe plan internațional, ne-am ciocnit de o situație-limită, prilejuită de conflictul acut dintre globaliști și naționaliști. Aceștia din urmă au alunecat înspre exclusivism național și, câteodată, chiar spre xenofobie și șovinism, iar globaliștii s-au lăsat contaminați și, uneori, dominați de neomarxism, anarhism, „progresism”, agnosticism, cinism, anticreștinism etc.

Valorile civilizației europene occidentale – expandate pe mai multe continente – sunt, pentru prima oară, după secole, puse sub semnul întrebării, contestate, abuzate și chiar distruse în efigie, adică prin simbolurile lor. Noi, românii, nu am putut rămâne în afara acestor mari provocări. Ne uităm, în plină stare de alertă sanitară, la o lume care nu mai seamănă cu a noastră, cu societatea umană așezată, Este o lume nesigură, labilă, fără încredere în valori, în cinste, corectitudine, în cultul muncii, în virtuțile educației. Am ajuns să credem că vom putea trăi veșnic de-acum încolo în afara socializării directe, naturale și firești, ca niște roboți, ceea ce este foarte grav. De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Este foarte greu de spus!

Ajunseserăm să credem că binele este etern și că noi nu trebuie să mai depunem eforturi pentru perpetuarea acestui bine. Ne-am lăsat amăgiți de iluzii, am pus aparențele înaintea esențelor, formele înaintea fondului, facilitățile înaintea efortului, plăcerea înaintea muncii. Or, de cel puțin două milenii se știe că „natura nu dă nimic omului fără mare stăruință” (nihil homini natura sine magno labore dat). Soluția: să revenim la omenie, adică la esența umană, la acele chestiuni simple care ne fac oameni.

R3M: Pentru că vorbim de 2020, nu putem să nu vorbim de Trianon. Sunt mulți aceia care consideră că statul român, prin decidenții lui, parcă a ignorat centenarul semnării acestui tratat, care a consfințit, până la urmă, o mare victorie a poporului român. Ba chiar Centenarul Trianonului pare că a fost și mai ignorat decât Centenarul Marii Uniri. Unii spun că acest lucru s-a întâmplat pentru că am fi membri ai Uniunii Europene și acest statut nu ne permite să fim patrioți. Este adevărat? Poate fi statul român mândru de moștenirea înaintașilor în Uniunea Europeană?

IAP: Legat de Centenarul Tratatului de la Trianon, sunt mai multe chestiuni de discutat, mai ales în fața unor confuzii create în spațiul public în ultima vreme. Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România a fost luată de majoritatea locuitorilor provinciei, reprezentați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, prin 1228 de delegați aleși și împuterniciți cu drept de vot deliberativ.

În urma acestui act de la 1 Decembrie 1918, s-a realizat efectiv unirea, administrația românească impunându-se peste tot în teritoriul vizat. Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, a consfințit în plan internațional unirea realizată de români în 1918, a fixat frontiera cu Ungaria și a rezolvat alte câteva probleme juridice de detaliu. Prin urmare, ceea ce a înfăptuit poporul român în 1918 a fost recunoscut în plan juridic internațional în 1920. Recunoașterea juridică internă a Marii Uniri a împlinit-o regele Ferdinand și Parlamentul României, la finele anului 1918 și la începutul anului 1919. Singura țară care a pretins și pretinde că smulgerea Transilvaniei din „corpul Ungariei istorice” s-a produs în 1920 este Ungaria, cea care nu recunoaște de facto decizia democratică de unire, adică Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.

Unii români – fără un bagaj serios de cunoștințe istorice – cad în această capcană primejdioasă, conform căreia Transilvania ar fi un „dar” făcut României de către marile puteri învingătoare în Primul Război Mondial. Tratatul de la Trianon are însă importanța lui capitală și se cuvine să fie celebrat mereu în România, fiindcă el dovedește justețea deciziei de unire luate de români. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost drept și necesar pentru poporul român, eliberat de sub asuprirea străină, a fost considerat drept și necesar și de către comunitatea internațională. Patriotismul nu ar trebui să aibă vreo legătură cu poziția noastră de membri ai Uniunii Europene, pentru că iubirea locului nașterii este general valabilă pentru toate popoarele. Numai iubindu-ne țara noastră vom avea capacitatea și generozitatea de a înțelege și iubi celelalte țări ale Uniunii Europene.

R3M:Că tot suntem la capitolul patriotism, cum apreciați că s-a schimbat situația românilor din afara granițelor în acest an? În bine sau în mai rău? Știm că Academia Română a trimis o scrisoare instituției omoloage de la Belgrad. S-a primit vreun răspuns și dacă da, care este acela? Care dintre comunitățile istorice din jurul țării noastre se află în cel mai mare pericol?

Situația românilor care trăiesc în afara granițelor României și în preajma acestor granițe s-a schimbat în rău. În Basarabia, regimul comunist al președintelui Dodon reapropie forțat regiunea de Moscova, oprind manifestările de identitate românească și persecutându-i pe promotorii ideilor unioniste. În Ucraina, continuă ofensiva împotriva limbii române și a școlilor românești. În Serbia, o parte dintre români sunt grav discriminați și botezați abuziv vlahi. Aceștia nu se bucură de niciun drept democratic referitor la conservarea identității lor românești. În Bulgaria, comunitatea etnică românească nu este recunoscută și nu beneficiază decât de dreptul de asociere culturală. În Ungaria, românii sunt aproape complet asimilați. Ce să mai vorbim despre românii din Balcani, care fac parte din cele trei ramuri sudice ale poporului nostru (aromâni, meglenoromâni, istroromâni)? Principiul „dezbină și stăpânește” este la ordinea zilei: românii din mai multe locuri sunt împărțiți, în chip artificial, în români și moldoveni, în români și vlahi, iar confuzia voită dintre români și romi este cultivată sistematic în anumite cercuri. Academia Sârbă a dar un răspuns „diplomatic” evaziv, fără legătură cu realitatea.

R3M: Să trecem la un subiect foarte arzător și pe care dvs îl cunoașteți foarte bine: școala și învățământul. Știm că Academia Română a făcut niște propuneri, iar recent a transmis decidenților că procesul de învățare se face cel mai bine după metoda clasică, fără a ignora avantajele tehnologiei. Nu numai atât, dar există numeroase studii din străinătate care demonstrează că procesul educațional nu se îmbunătățește prin digitalizarea sa completă. Și totuși, decidenții români par să țină morțiș să ducă școala în această zonă. De ce oare se întâmplă asta? De ce nu se ține cont de expertiza Academiei și a studiilor din străinătate pe acest subiect? Care este scopul urmărit?

Nu cred că decidenții români nu acceptă ideea fundamentală a necesității învățământului clasic, singura formă firească de educație. Dar, în plină manifestare agresivă a pandemiei, este greu de găsit soluții optime privind educația. Suntem prinși între Scylla și Caribda: amenințarea bolii, pe de o parte și perspectiva inculturii și a barbarizării, pe de altă parte.

Calea de mijloc nu este greu de găsit, dar este foarte greu de aplicat. Oricum, noi nu numai că nu suntem pregătiți să facem școală exclusiv în fața computerului, a tabletei sau a telefonului mobil, dar avem convingerea că acest fel de școală generalizată este sortit eșecului, că el nu poate realiza obiectivele de bază ale educației. Prin urmare, societatea românească ar trebui să-și reunească toate forțele sale intelectuale, pentru a găsi și aplica soluția școlii față în față și a recurge la învățământul online doar temporar și parțial, până la trecerea crizei. Ideea că ne aflăm în etapa menită să facă din educația digitală unica soluție a școlii românești este greșită și periculoasă. Ea alimentează tendința unora de a susține că cetățenii urmează a fi transformați în simplă masă informă de manevră. Dincolo de aceasta, este foarte clar că un popor incult și needucat este ușor de amăgit și de manipulat.

R3M: Vorbeați la un moment dat despre păstrarea ethosului românesc, despre posibilitatea pe care am avut-o noi și alte generații, de a simți și aprecia pământul reavăn dimineața. Mai pot copiii și tinerii să aprecieze aceasta, dacă școala de la sat și în general, viața satului, devine o copie în miniatură a celei de la oraș? Mai putem spera în redresarea agriculturii și a gospodăriei țărănești în condițiile în care pregătim copiii să devină doar ingineri, IT-iști, agenți de vânzări, publicitari sau medici?

În multe țări și mai ales în Occidentul Europei, satul este aproape eradicat. Viitorul societății strict tehnologizate pare să fie aglomerația urbană. Totuși, dezavantajele unei asemenea societăți sunt tot mai mult date în vileag tocmai în comunitățile cele mai urbanizate.

Noi, deocamdată, mai avem sate și, în consecință, mai avem șansa să le conservăm în formele lor tradiționale, adaptând fondul după nevoile civilizației contemporane. Cu alte cuvinte, o casă cu pridvor de lemn, situată într-o curte sau pe o pajiște vecină cu un pământ de arătură ori cu o livadă poate fi făcută să aibă în interiorul ei toate facilitățile moderne, păstrând eventual vatra, lăzile de zestre, pernele și cuverturile țesute la război ori brodate etc.

Salvarea lumii românești nu constă în imitarea neajunsurilor Occidentului, ci în revigorarea agriculturii noastre, a unor meșteșuguri tradiționale, a curățeniei mediului ambiant, a nutriției ecologice, a „cumințeniei pământului”. IT-iștii formează o breaslă și fac o meserie ca oricare alta, dar digitalizarea este o metodă utilă tuturor meseriilor, cum este scrisul, cum este vorbitul. Nu avem cum să fetișizăm aceste lucruri, pentru că ne îndepărtăm de esențele umane, se seva omului, îl rupem pe individ de alți oameni și de natură, ceea ce este diavolesc.

R3M: Putem spune, fără să greșim, că țara noastră trece prin ani grei, din multe puncte de vedere. Ca istoric, ne puteți spune care a fost soluția găsită de strămoșii noștri atunci când au avut de înfruntat căderi mari? Către ce și către cine să ne orientăm? Restrângerea drepturilor și libertăților persoanei pentru ca statul să aibă un spațiu de manevră mai mare reprezintă o soluție?

Eu spun mereu că omenirea (și, implicit, noi, românii) a trecut, de-a lungul istoriei, prin crize teribile, mult mai grele, mai distrugătoare și mai năucitoare decât cea prezentă și a știut să iasă din ele, cu mari sacrificii, dar cu fruntea sus. De ce s-a putut întâmpla acest lucru? Pentru că s-au păstrat nealterate încrederea și speranța.

În momentele cele mai grele, în pofida renumelui nostru de individualiști și cârtitori, românii s-au mobilizat și au acționat solidar. Alteori au aplicat formula capului plecat, ceea ce nu este întotdeauna de rușine. Semeția a însemnat câteodată sinucidere, iar aceasta nu a folosit nimănui dintre cei sacrificați și nici semenilor lor.

Sunt momente în viață când un popor mic iese din necaz prin tratative, prin cedări parțiale care pot fi garanția unor mari împliniri viitoare. Soluția orgoliului și a sfidării este apanajul unor mari națiuni și conduce la neglijarea și sacrificarea celor amărâți.

În Evul Mediu, când eram potopiți de invazii, am dozat destul de bine rezistența și concilierea, fiind gata să luptăm când era de luptat și să cedăm când era de cedat. Un observator italian din secolul al XV-lea spune că românii nu s-au supus niciodată turcilor ca învinși, ci ca învingători. Faptul poate să pară un paradox, dar nu este: când te supui după ce ai obținut o victorie de etapă (nu decisivă), poți să câștigi pacea, ceea ce este mare lucru; dacă te lași bătut până la ultima picătură de sânge, inamicul își va impune cu siguranță jugul lui de fier și te va anihila. Se spune că noi, românii, ne-am cam trădat aliații, ceea ce este adevărat, dar nu am făcut-o mai mult decât alții.

Când o mare putere rupe un pact și trece brusc de partea inamicului de odinioară, se zice că a făcut o mișcare strategică, pe când dacă face asta un popor mic, se zice că a trădat!

Unul din făuritorii României Întregite a spus că în fața înșelăciunii și trădării unor străini, „numai încrederea în noi înșine și în neamul nostru românesc ne poate mântui”. Dacă dispunem de forța încrederii în noi înșine, dacă ne respectăm și ne iubim țara și poporul din care facem parte, ne vom găsi cu siguranță aliații cei mai potriviți. Dacă ne vom autoflagela în continuare, dacă ne vom blama pe noi înșine, dacă ne vom lua mereu lumea în cap, atunci ne vom distruge singuri și nu vom mai avea nevoie de niciun aliat.

R3M: Și o ultimă întrebare pe care nu o pot evita: cine credeți că va câștiga alegerile din SUA din acest an și dacă ne puteți spune cu cine ați vota dumneavoastră dacă ați putea.

Eu nu știu cine va câștiga alegerile din SUA, pentru că nu sunt Mafalda. Cine crede că istoricii pot prevedea viitorul greșește profund. În cel mai bun caz, unii dintre istorici pot înțelege mai bine prezentul, pe baza experienței trecutului. Eu nu pot vota în SUA, dar aș vota acasă, în Europa, cu dreptatea – dacă aș ști unde s-o găsesc –, cu gloria adevărată a civilizației, cu respectul de sine, cu prețuirea valorilor, contra demolatorilor de statui, a celor care interzic cărți și scriitori, a celor care ard bunuri și jefuiesc magazine, care cred că se poate trăi în societate fără ordine și disciplină; aș vota cu cei care mai știu ce este clasicismul greco-latin și iudeo-creștinismul, cu cei care apără credința în Dumnezeu și care nu dau foc catedralelor, cu cei care știu că fără carte nu ai parte, cu cei care înalță case, care sădesc pomi, care-și fac familii și au copii, ca să ducem lumea mai departe.

R3M:  Un cuvânt de încheiere pentru cititorii siteului nostru, proaspăt lansat, R3media.ro.

IAP: Pot să le urez cititorilor site-ului R3nedia.ro să aibă parte, când vă receptează, de răsfăț intelectual, de știri corecte și verificate, de mulțumire sufletească, de liniște și pace. Într-o lume care cu greu își mai păstrează cumpătul, este greu să existe așa ceva, dar nu este imposibil. Mult succes!

Vă mulțumim!

(r3media.ro)

mai mult
PoeziePromovate

Caii din Sufletul meu

fotoMT

 

Caii aceia frumoși
Din sufletul meu
Merg peste văzduhuri
Sălbatici,
Cu copite de jăratic,
Cu răsuflarea,
Speră curcubeu.
Ei au pășuni,
Munți adânci,
Izvoare nemaivăzute,
Coame albe,
Sălbatici,
Caii din Sufletul
… Meu.

(Mihaela Popescu Taulet)

mai mult
PersonalitățiPromovateSport

Stănică Grosu: “Iubesc prea mult judoul şi nu-mi permit să-i trădez spiritul”

GROSU 2

Motto: Cu răutate nu faci nimic”

Interviu cu Stănică Grosu, antrenorul coordonator al Centrului Olimpic de Cadete de la Focşani

”E formidabil”

Reporter: Federaţia a infiinţat alte două centre olimpice: cele de cadeţi. Unul pentru fete, în oraşul dvs., şi unul pentru băieţi, la Sibiu. Cum vedeţi iniţiativa Federaţiei?
Stănică Grosu: E formidabil. În acest fel, se creează un suport de performanţă fructificabil în viitor. Îndrăznesc să apreciez că, urmare a acestei iniţiative, judoul nostru va prinde alt contur. Fireşte, nu imediat vor apărea roadele acestei iniţiative, dar peste doi–trei ani se va discuta altfel despre judoul românesc. Cadeţii vor merge mult mai pregătiţi la loturile de juniori.
R.: Așadar, drumul spre performanță este deschis!
S.G.: Într-adevăr, rolul acestui centru este de a pune temelia viitoarelor performanţe. Nu trebuie să ne gândim întâi de toate la rezultate. Deocamdată – pentru a mă referi doar la centrul nostru – cadetele trebuie să înveţe tehnică, să ştie să execute foarte bine un număr de procedee tehnice. Când vor trece la junioare, se vor adapta mult mai repede stilului de lucru şi solicitărilor cărora vor trebui să le facă faţă acolo.

Copii sacrificaţi

R.: Sugeraţi ca toate centrele şi secţiile să se conformeze acestui principiu de lucru?
S.G.: Chiar aş dori să vin cu o propunere la Federaţie: aceea de a impune să se lucreze un anumit număr de tehnici la categoriile mici de vârstă, nu mai mult, dar pe care elevii să ştie să le execute perfect. Nu trebuie să forţăm copiii să execute tehnici de centură neagră şi de sacrificii, de pildă. Se poate întâmpla ca un copil sau altul – care posedă relativ bine o tehnică sau două -, să câştige o medalie, dar pe termen lung el este cel sacrificat.

Bucuriile lui Grosu

R.: Cum aţi primit vestea înfiinţării centrului?
S.G.: Cu mare bucurie. Sper ca judoul românesc să ajungă cât mai sus. Am gânduri mari pentru Jocurile Olimpice din 2012. Sper ca două–trei fete să ia medalii atunci.
R.: Cine vă susţine la sală?
S.G.: Colegii mei Dumitru Zisu şi Maricel Palade, antrenori la LPS Focşani. Suntem o echipă.
R.: Câte fete aveţi la lot?
S.G.: 14. Vreau să vă mai spun ceva: mă mai bucur că de la 1 februarie anul acesta s-a înfiinţat şi CSM Focşani, cu secţie de judo, pe care urmează să o afiliem la Federaţie. Este o secţie de senioare. Voi avea şi acolo o jumătate de normă. 

Judoka buni a dat Focşaniul

R.: De ce credeţi că a ales Federaţia Focşaniul?
S.G.: În primul rând, Focşaniul a venit cu unele condiţii: cazare, masă şi pregătire gratuite, sală de antrenament. Avem promisiuni de la domnul prefect Ion Oprea că ne va ridica o sală nouă, ultramodernă.
R.: Când va fi dată în folosinţă?
S.G.: Nu ştiu precis. Oricum, se speră că încă de anul acesta. Trebuie să vă mai spun că Focşaniul a dat mulţi judoka buni şi foarte buni. Să ne gândim la multiplul medaliat la Europene şi Mondiale Adrian Croitoru. El a fost adus la noi de la Casa de Copii din Odobeşti. Apoi, Iulian Surlă, antrenor la Centrul Olimpic de Juniori de la Oradea, care a fost elevul meu, Alina Croitoru şi Georgiana Dorofte. Prin Focşani a trecut o vreme şi Simona Richter, care acum este antrenoare la lotul de junioare de la Cluj.
R.: Trăiţi din judo?
S.G.: Nu, sunt şi om de afaceri.
R.: Şi nu resimţiţi ca pe o povară această nouă însărcinare pe care aţi primit-o?
S.G.: Povară? Nuuu! Eu am făcut judo de plăcere şi nu l-am părăsit niciodată. Întâlnirea mea cu judoul s-a produs destul de târziu. După ce am agăţat kimonoul în cui, mi-am făcut din judo o meserie. În ’87, am devenit instructor la LPS Focşani, apoi, din ’92, antrenor la CSŞ LPS. Este o mare plăcere. Nemaivorbind de deosebita onoare care mi s-a făcut dându–mi–se posibilitatea de a lucra cu cele mai bune fete din ţară, pe care încerc să le şlefuiesc. 

Optimistul nu se teme de controale 

 

R.: Cine v-a descoperit?
S.G.: Domnul colonel Viorel Burlan.
R.: Sunteţi o fire optimistă?
S.G.: Foarte.
R.: Cum merg afacerile?
S.G.: Bine spre foarte bine.
R.: Vă rămâne timp pentru antrenat?
S.G.: Destul. Apoi, am oameni de încredere la sală. Dacă se întâmplă să se ivească vreo problemă, intervin eu. În rest, directive. Dacă nu sunt acolo, apelăm la mobile, că avem toţi astfel de aparate. Eu mă simt apt să duc o treabă până la capăt.
R.: Imaginea de antrenor vă înlesneşte afacerile?
S.G.: Desigur. Când vin controale, toţi îmi zic: „Să trăiţi, dom’ profesor!”. Oricum, am grijă ca lucrurile să fie în bună regulă şi stare. Îi cunosc pe toţi: prefect, primar, preşedintele Consiliului Judeţean, consilieri. Toţi mă sprijină pe latura sportivă. Am oricând o uşă deschisă la ei. 

Relaţii roz 

R.: Cum sunt relaţiile cu Federaţia?
S.G.: Foarte bune. Roz. N-avem nici un fel de probleme neplăcute.
R.: O spuneţi aşa, ca să intraţi în graţiile celor din conducere?
S.G.: Eu cred că sunt demult în graţiile conducerii. Şi-apoi, în treacăt fie spus: nimeni nu-i mai bun ca domnul Savu ca secretar al Federaţiei. Iar dacă ţinem cont de faptul că îl are şi pe domnul Nicolae Marinescu drept sprijin… Cât despre domnul Liviu Luca, preşedintele Federaţiei, ce să mai vorbim! Este un sponsor foarte important şi unul dintre cei mai utili oameni pentru judoul românesc. Altfel, repet: nu sunt probleme. Ce-am stabilit e bun stabilit. Noi venim cu propuneri, cu idei care sunt atent examinate. Trebuie să colaborăm onest, pentru că fără colaborare s-ar duce totul de râpă. Cu răutate nu faci nimic.

Propunerea lui Stănică

R.: Amintiţi o propunere pe care aţi înaintat-o sau intenţionaţi să o înaintaţi Federaţiei.
S.G.: Aş propune să se înfiinţeze mai multe centre ca acesta. Eventual, în fiecare dintre cele trei zone. Sau să se înfiinţeze centre pe categorii de greutate. Un exemplu: Ploieştiul merge foarte bine pe categoriile mici.
R.: La ce vă mai gândiţi?
S.G.: Vreau să colaborez foarte bine cu centrele de junioare şi de senioare de la Cluj. Îl asigur pe domnul Bercean de cele mai bune gânduri. Eu am relaţii foarte bune cu toţi. N-am certuri cu antrenorii sau cu arbitrii. Iubesc prea mult judoul şi nu-mi permit să-i trădez spiritul.

                                           Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

 

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”

Salon2

Dragi Prieteni, a început Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”

În perioada 5-8 septembrie 2020, în cadrul Zilelor Municipiului Târgovişte, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa organizează a XIX-a ediţie a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”. Evenimentul se va desfăşura în aer liber (Scuarul Primăriei Municipiului Târgovişte), cu respectarea normelor de prevenţie privind situaţia generată de SARS-CoV-2. Salonul Editorial doreşte să faciliteze contactul publicului dâmboviţean cu oferta de carte a celor mai importante edituri din ţară.

Lansările Editurii Eikon, tot cu distanțare socială, dar cu și mai mare apropiere intelectuală vor avea loc mâine, Duminică, 6 septembrie 2020, de la ora 11.00

Preiau, mulțumindu-le, din programul organizatorilor.
Vă mulțumesc și Dumneavoastră pentru distribuiri… 🙂

Monștrii cu bot de catifea,
Autor: Simona Poclid

Trilogia Contact – Cartea I: Dictatura rațiunii,
Autor: Flip Moraine

Ultimul cuvânt al lui Socrat Buba
Autor: Thanas Medi
Traducere din albaneză de Oana Glasu

Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus
Autor: Ionuț Iamandi

Jurnal din vremea pandemiei. Optzeci de zile în jurul casei
sau Cum am luat parte la o contraistorie
Autor: Tiberius Vasiniuc

Numele meu este Tu
Autor: Ecaterina Petrescu Botoncea

Adaptarea cinematografică a operelor literare – Aporii.
Prejudecăți. Noi perspective
Autor: Anda Ionaș

Întuneric fără rost și Mai e o zi până mâine
Autor: A.T. Branca

Printre sportivi – Acțiunile Securității în Problema Sport
Autor: Valentin Vasile

Despre a fi nimic pentru a putea fi totul. O altfel de
autobiografie dintr-o tristă Românie
Autor: Cristina Dinu

Invitaţi: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Simona Poclid,
Flip Moraine, Ecaterina Petrescu Botoncea, A.T. Branca,
Cristina Dinu, Oana Glasu, Ionuț Iamandi, Silviu B.
Moldovan, Valentin Vasile
Moderator: Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon

(Valentin Ajder)

mai mult
Magna EuropaPromovate

Coronavirus: Comisia propune o mai mare claritate și previzibilitate cu privire la măsurile de restrângere a liberei circulații în Uniunea Europeană

freedom_of_movement

Comisia a adoptat astăzi, 4 septembrie, o propunere de recomandare a Consiliului menită să garanteze faptul că toate măsurile care restrâng libera circulație ca răspuns la pandemia de COVID-19 adoptate de statele membre sunt coordonate și comunicate clar la nivelul UE.

Propunerea Comisiei definește patru arii de acțiune principale în care statele membre ar trebui să colaboreze mai strâns:

  1. aplicarea de către statele membre a unor criterii și praguri comune când decid dacă să impună sau nu restricții de călătorie;
  2. stabilirea unor criterii comune pe baza unui cod de culori stabilit de comun acord;
  3. stabilirea unui cadru comun pentru măsurile care se aplică călătorilor care vin din zone cu risc ridicat;
  4. furnizarea de informații clare și în timp util publicului cu privire la eventualele restricții impuse.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Propunem astăzi ca statele noastre membre să adopte o abordare bine coordonată, previzibilă și transparentă cu privire la impunerea de restricții de călătorie acolo unde sunt necesare, în care protecția sănătății publice să fie întotdeauna primordială. Trebuie să evităm să luăm măsuri care să perturbe și mai mult economiile noastre deja fragile și care să fie o sursă suplimentară de incertitudine pentru cetățenii noștri, care au făcut sacrificii uriașe. Cetățenii europeni așteaptă acest lucru de la noi după toate aceste luni trăite în umbra COVID-19.”

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat la rândul său: „Dreptul de a circula liberi în UE ne-a fost îngrădit sever din cauza pandemiei. Pentru mulți dintre noi, pentru care libertatea de a călători fără probleme în fiecare zi este atât de importantă, normele adoptate de fiecare țară din UE alcătuiesc o cacofonie greu de înțeles. Am vrea ca lucrurile să fie mai simple. Propunem așadar criterii clare, care pot fi aplicate fără discriminare, care sunt ușor de urmat de către statele membre și care ne permit să îi informăm corespunzător pe cetățenii europeni.”

Ylva Johansson, comisarul pentru afaceri interne, a declarat: „Începând din luna martie, Comisia a elaborat și a publicat recomandări privind controlul la frontierele interne și externe care alcătuiesc o bază solidă de acțiune pentru statele membre. Măsurile adoptate astăzi vin în continuarea acestor recomandări și sunt menite să ne permită să beneficiem pe deplin de spațiul nostru Schengen. Acesta este motivul pentru care dorim să avem un sistem clar cu zone «verzi», «portocalii» și «roșii» și nu un caleidoscop de măsuri disparate”.

Criterii comune

În prezent, există diferențe mari de la o țară la alta în ceea ce privește criteriile aplicate pentru adoptarea de măsuri care restrâng libera circulație în Uniunea Europeană. Comisia propune ca, atunci când adoptă măsuri cu caracter restrictiv, fiecare stat membru să țină seama de următoarele criterii:

  • numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate la 100 000 de persoane într-o anumită zonă, în cursul unei perioade de 14 zile;
  • procentul de teste pozitive din numărul total de teste pentru diagnosticul infecției cu COVID-19 efectuate într-o anumită zonă în cursul unei perioade de șapte zile;
  • numărul de teste pentru diagnosticul infecției cu COVID-19 efectuate la 100 000 de persoane într-o anumită zonă în cursul unei perioade de șapte zile.

Statele membre ar trebui să furnizeze aceste date săptămânal Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. Statele membre ar trebui, de asemenea, să furnizeze datele respective la nivel regional, astfel încât măsurile adoptate să vizeze doar regiunile în care acestea sunt strict necesare.

În scenariul în care statul membru de plecare efectuează săptămânal peste 250 de teste la 100 000 de persoane, Comisia propune ca statele membre să nu restrângă libera circulație a persoanelor care călătoresc în statul respectiv dintr-un alt stat membru dacă:

  • numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate într-o anumită zonă este egal cu mai puțin de 50 de cazuri la 100 000 de persoane în cursul unei perioade de 14 zile SAU
  • procentul de teste pozitive din numărul total de teste COVID-19 efectuate într-o anumită zonă este mai mic de 3 %.

Un cod de culori comun

Pe baza datelor furnizate de statele membre, Comisia propune ca Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor să publice o hartă a țărilor din UE și SEE care să fie actualizată săptămânal și care să utilizeze un cod de culori comun, venind astfel în sprijinul statelor membre și al cetățenilor care călătoresc în Uniunea Europeană și în SEE. Comisia propune:

  • culoarea verde pentru zonele în care numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate este mai mic de 25 în cursul unei perioade de 14 zile ȘI procentul testelor pozitive din numărul total de teste COVID-19 efectuate este mai mic de 3 %;
  • culoarea portocalie pentru zonele în care numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate este mai mic de 50 în cursul unei perioade de 14 zile, DAR procentul de teste pozitive din numărul total de teste COVID-19 este de 3 % sau mai mare SAU numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate este cuprins între 25 și 150, DAR procentul de teste pozitive din numărul total de teste COVID-19 este mai mic de 3 %;
  • culoarea roșie pentru zonele în care numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate este mai mare de 50 în cursul unei perioade de 14 zile ȘI procentul de teste pozitive din numărul total de teste COVID-19 efectuate este de 3 % sau mai mare SAU numărul total de noi cazuri de COVID-19 semnalate este mai mare de 150 la 100 000 de persoane în cursul unei perioade de 14 zile;
  • culoarea gri dacă nu sunt disponibile suficiente informații pentru a putea fi evaluate cele trei criterii propuse de Comisie SAU numărul de teste COVID-19 efectuate la 100 000 de persoane este mai mic de 250.

O abordare comună pentru călătorii care vin din zone cu risc ridicat

Comisia propune ca statele membre să aplice o abordare comună cu privire la călătorii care vin din zone „cu risc ridicat”. Statele membre nu ar trebui să refuze intrarea pe teritoriul lor a călătorilor care vin din alte state membre. Statele membre care introduc restricții privind libera circulație pe baza propriilor procese decizionale ar putea impune obligația ca:

  • persoanele care călătoresc dintr-o zonă clasificată ca fiind „roșie” sau „gri” fie să respecte o perioadă de carantină, FIE să facă un test COVID-19 după sosire – aceasta din urmă fiind opțiunea preferată;

În cazuri justificate, statele membre ar putea lua în considerare posibilitatea de a le recomanda persoanelor care călătoresc dintr-o zonă clasificată ca fiind „portocalie” să facă măcar un test COVID-19 înainte de plecare sau la sosire. Statele membre ar putea cere persoanelor care sosesc dintr-o zonă clasificată ca fiind „roșie”, „portocalie” sau „gri”, mai ales celor care sosesc cu avionul, să completeze formulare de localizare, în conformitate cu cerințele de protecție a datelor. Călătorii cu atribuții sau nevoi esențiale, de exemplu lucrătorii care exercită profesii de importanță critică, lucrătorii frontalieri și cei detașați, studenții sau jurnaliștii în exercițiul funcțiunii nu ar trebui să fie supuși obligației de a rămâne în carantină.

Informarea publicului prin prezentarea de informații clare și în timp util

Comisia propune ca statele membre să furnizeze săptămânal celorlalte state membre și Comisiei informații cu privire la intenția lor de a impune restricții privind libera circulație sau de a elimina anumite restricții de călătorie. Modificările ar trebui să fie notificate cu o săptămână înainte de a intra în vigoare.

Aceste informații ar trebui să fie puse la dispoziție și pe platforma web „Re-open EU”, cu un link la harta publicată săptămânal de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor. Cetățenii și întreprinderile au nevoie de previzibilitate. Statele membre nu trebuie să precupețească niciun efort pentru a reduce la minimum impactul social și economic al restricțiilor de călătorie. În acest sens, ar trebui, de asemenea, să se asigure accesul publicului la informații clare, cuprinzătoare și disponibile în timp util.

Context

Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul Uniunii Europene al cetățenilor europeni este una dintre cele mai de preț realizări ale UE și este un motor important al economiei noastre. Orice măsură care restrânge dreptul fundamental la liberă circulație pe teritoriul UE ar trebui adoptată numai dacă este strict necesară și într-un mod coordonat, proporțional și nediscriminatoriu, pentru a răspunde unor riscuri percepute la adresa sănătății publice. Pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19, statele membre au adoptat diverse măsuri, dintre care unele au avut un impact asupra liberei circulații. O abordare bine coordonată, previzibilă și transparentă cu privire la adoptarea de restricții privind libera circulație este necesară pentru a se preveni răspândirea virusului, a se asigura protecția sănătății cetățenilor și a se menține libera circulație în interiorul Uniunii, în condiții de siguranță. Acest lucru este important pentru milioanele de cetățeni care au nevoie să călătorească în fiecare zi fără a întâmpina obstacole la trecerea frontierei dintr-un stat al UE în altul și este esențial pentru eforturile noastre de a reporni în siguranță economia.

Etapele următoare

Propunerea de recomandare prezentată de Comisie va fi discutată de Consiliu în vederea adoptării sale în următoarele săptămâni.

(ec.europa.eu)

mai mult
ActualitatePromovate

Cea mai frumoasă poveste de dragoste

familie

O dragoste mai presus de tot ceea ce găsim în istorie sau în literatură. O iubire ce încununează relaţia dintre doi oameni care au biruit toate obstacolele posibile, inclusiv moartea, şi care s-au deschis total unul altuia. Pentru că pe cei doi – pe Părintele Marius şi pe soţia sa, Petronela – i-a unit şi-i uneşte Însuşi Dumnezeu. Citind şi tot recitind mesajul doamnei preotese, înţeleg mai deplin ce a vrut să zică Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan prin acel: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Asta lipseşte din mai toate poveştile cuplurilor celebre – Dumnezeu! El Singur este sursa adevăratei iubiri. O Iubire care nu apune niciodată, ci stă răsărind mereu pe cerul inimii, până se vor umple toate de prezenţa şi de lumina Lui cea neînserată.

Penelopa şi Ulise. Paris şi Elena din Troia. Romeo şi Julieta. Mihai Eminescu şi Veronica Micle. Salvador Dali şi Gala. Cupluri celebre, simboluri ale unei iubiri care copleşeşte totul. Tulburătoare, adesea tragică sau greu de înţeles, genul acesta de iubire ne fascinează, dar nu ne convinge. E ceva nedeplin, incomplet. Suferinţa e inerentă în orice iubire, aşa este. Nimeni nu poate iubi dacă nu suferă. Dar în iubirea desăvârşită suferinţa are sens, e dublată mereu de o nădejde ce vine din adâncul inimii. E o suferinţă luminoasă. Găsim o astfel de iubire la cupluri celebre din istorie sau din literatură? Cu greu. Însă adesea există asemenea modele sub ochii noştri şi nu le sesizăm.

Până acum, pentru mine, singurul exemplu pe care-l puteam da ucenicilor când venea vorba despre un model de familie era cel al Sfinţilor Brâncoveanu. De o lună am mai adăugat pe listă o familie, cea a Părintelui Marius Gabriel Bărăscu. Pe 7 august, acesta venea cu maşina de la Mănăstirea Sihla, acolo unde participase la hramul Sfintei Cuvioase Teodora. Pe şoseaua E85, o altă maşină a intrat pe contrasens şi l-a izbit frontal. Părintele Marius a mai trăit câteva ore, murind spre miezul nopţii, chiar în pragul zilei de naştere, când ar fi împlinit 35 de ani. Între ultimele sale cuvinte au fost şi: „Sunt preot şi am patru copii”„Iată, vine Împăratul!”. O singură dată am avut bucuria de a-l întâlni pe acest vrednic slujitor al Domnului, dar îl simţeam foarte apropiat prin prietenia care-l lega de Părintele Vladislav Nedelcu, cu care sunt împreună slujitor la Parohia Talpalari. Îl ştiam ca pe un om al rugăciunii, al cuvintelor înţelepte, al misiunii neobosite, al milosteniei fără rest şi al destoiniciei în cele practice. Dar ceea ce m-a impresionat şi mai puternic au fost cuvintele soţiei sale, întreaga sa atitudine de după tragicul eveniment. Din ele putem înţelege – cutremurându-ne! – cam la ce nivel duhovnicesc era dragostea lor.

Iată ce mesaj a lăsat, în data de 15 august, pe contul ei public de Facebook, îndoliata prezbiteră Petronela Bărăscu, rămasă văduvă cu patru copii mici:

(…) Acum şapte zile, la ora asta, am primit vestea. Sufletul mi se întuneca şi se rupea în bucăţele. Aveam impresia că trăiesc cel mai lung coşmar din care nu mă pot trezi, nu puteam să deschid ochii şi să privesc în jur, strigătele mi le înăbuşeam în lacrimi, iar corpul nu mă asculta cum trebuie. Mă gândeam la el, era ziua lui, câte trebuia să facem în ziua aceea, câte trebuia să facem în anii următori, cât de fericiţi urma să fim împreună. Copiii, cele mai de preţ daruri, rămâneau fără tăticul lor, iar eu fără omul de care m-a lipit Dumnezeu pentru veşnicie. M-am gândit la Maica Domnului, la durerea ei de pe Golgota şi am rugat-o să mi-l aducă înapoi. Acea noapte a fost lungă, mă trecea un fior prin tot corpul, iar mintea îmi tot repeta ultimele cuvinte ale medicului de gardă.

Când s-au trezit copiii am plâns cu ei în braţe şi i-am strâns tare, ca să simt în fiecare prezenţa tatălui lor. Doamne, cu adevărat moştenirea cea mai de preţ sunt ei, copiii, iar în ochii lor nevinovaţi străluceşte Lumina! Mi-au spus ceva ce mi-a deschis inima, mi-a schimbat direcţia spre care priveam şi mi-a dat puterea să-mi ridic ochii spre cer: «Mami, de ziua lui, tati a primit Raiul!». Am simţit cum întunericul scade şi durerea se îndulceşte, cum Dumnezeu trimite stropi din roua bucuriei să-mi adape sufletul, iar întrebările mele primeau răspuns. Domnul S-a milostivit de mine şi m-a întărit ca să nu cad cu totul în prăpastia disperării. M-a prins de mână şi m-a ridicat, şoptindu-mi tainic: «omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori». A lucrat atât de minunat prin toţi cei care ne-au sprijinit, încât am ajuns să spun şi eu: «Cu adevărat dragostea este mai tare decât moartea!». Am simţit că toate lacrimile vărsate pentru noi sting durerea şi fac să răsară nădejdea şi bucuria Învierii.

Dragii mei, Părintele a fost un om ales de Dumnezeu pentru misiunea sa ca preot. A iubit de mic biserica, slujbele şi cântările bisericeşti. Era neobosit în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Îşi îndrepta adesea paşii spre mănăstiri pentru a se bucura de privegherile de noapte şi cuvântul înţelept al duhovnicilor. El nu a fost doar al meu, ci al tuturor celor pentru care s-a jertfit şi pe care i-a iubit. Pentru toate acestea şi pentru cele pe care nu le ştie decât Domnul, a fost ales să primească mai devreme Odihna. Dragostea celor ce l-au cunoscut stă mărturie şi îmi dă nădejde în mântuirea sa. Duhul de pace şi de bucurie pe care l-am simţit zilele acestea, dragostea pe care ne-au arătat-o miile de oameni cunoscuţi şi necunoscuţi, emoţia care a cuprins pe toată lumea şi alte semne de taină mă fac să spun cu toată credinţa: «Unde îţi este, moarte, boldul tău?».

Vă mulţumesc din toată inima tuturor celor care aţi fost şi veţi fi alături de noi, mă simt copleşită şi nevrednică de dragostea dumneavoastră, dar cred cu tărie că Părintele nu va uita pe nimeni şi vă va pomeni pe fiecare în parte, aşa cum făcea când era printre noi. Vă cer iertare pentru aceste cuvinte sărace, vă îmbrăţişăm şi-L rugăm pe Dumnezeu să ne strângă în jurul Părintelui şi să ne mântuiască pe toţi! Amin! Hristos a înviat!

Pentru mine, mesajul de mai sus este cea mai frumoasă declaraţie de dragoste din toate timpurile. O dragoste mai presus de tot ceea ce găsim în istorie sau în literatură. O iubire ce încununează relaţia dintre doi oameni care au biruit toate obstacolele posibile, inclusiv moartea, şi care s-au deschis total unul altuia. Pentru că pe cei doi – pe Părintele Marius şi pe soţia sa, Petronela – i-a unit şi-i uneşte Însuşi Dumnezeu. Citind şi tot recitind mesajul doamnei preotese, înţeleg mai deplin ce a vrut să zică Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan prin acel: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Asta lipseşte din mai toate poveştile cuplurilor celebre – Dumnezeu! El Singur este sursa adevăratei iubiri. O Iubire care nu apune niciodată, ci stă răsărind mereu pe cerul inimii, până se vor umple toate de prezenţa şi de lumina Lui cea neînserată.

(Pr. Constantin Sturzu – doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Pilda lucrătorilor viei

Pilda-Viei

Pilda lucrătorilor viei – Predică la Duminica a 13-a după Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Cuvantul psalmodiat de cor, “Cine este Acela Imparatul slavei?”, ne este noua introducere la cuvantul dumnezeiesc al Evangheliei de astazi. Sa-l ascultam:

“Zis-a Domnul: Ascultati pilda aceasta: Era un om oarecare stapan al casei sale, care a sadit vie. A imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit un turn si a dat-o lucratorilor, iar el s-a dus departe.

Cand a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucratori, ca sa-i ia roadele. Dar lucratorii, punand mana pe slugi (slujitorii lui Dumnezeu), pe una au batut-o, pe alta au omorat-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decat cele dintai, si au facut cu ele tot asa. La urma, a trimis la ei pe fiul sau, zicand: Se vor rusina de fiul meu. Iar lucratorii viei, vazand pe fiul, au zis intre ei: Acesta este mostenitorul; veniti sa-l omoram si sa avem noi mostenirea lui. Si, punand mana pe el, l-au scos afara din vie si l-au ucis. Deci, cand va veni stapanul viei, ce va face acelor lucratori? I-au raspuns: Pe acesti rai, cu rau ii va pierde, iar via o va da altor lucratori, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-ati citit niciodata in Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta si este lucru minunat in ochii nostri»? De aceea va spun ca imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea il va strivi. Iar arhiereii si fariseii, ascultand pildele Lui, au inteles ca despre ei vorbeste” (Matei 21, 33-45).

 

Preaiubitilor, am inteles toti ca e vorba de o parabola ce a fost rostita de Mantuitorul chiar in Saptamana Patimilor, inainte de patimirea Sa, adica inainte de Cruce si de Inviere. Era la Templu, si carturarii si fariseii se aflau de fata. Intelesul ei ne dezvaluie o icoana a istoriei. De aceea, sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne daruiasca lumina acestui inteles. Stapanul este Dumnezeu; via – darurile Lui si lumea aceasta, referitor la poporul ales, asa cum cititm la Profetul Isaia cap. 5: via e insusi poporul lui Dumnezeu. “Vreau sa cant pentru prietenul meu cantecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coasta manoasa. A sapat-o, a curatit-o de pietre, a sadit-o cu vita de bun soi. Ridicat-a in mijlocul ei un turn, sapat-a si un teasc, si avea nadejde ca va face struguri, dar ea a facut agurida”. “A imprejmuit-o cu gard”, am ascultat rostindu-se de catre Mantuitorul. Gardul imprejmuirii – Legea pe care a dat-o prin Moisi, ca sa-i fie ocrotire, zid impotriva raului, a pacatului. “A sapat in ea teasc” – teascul, in vie, reprezenta locul unde se striveau strugurii si instrumentul pentru producerea vinului. Aici, teascul are intelesul de altar.

Deci, in mijlocul viei altarul de jertfa, pe care jertfeste fiecare cu darul lui. “Si a cladit turn” – turn de straja, de veghe. Turnul e reprezentat prin mai-marii poporului, arhierei, farisei, acei care aveau datoria sa strajuiasca la pazirea Legii si deci la ocrotirea poporului, a viei, dupa voia Stapanului – a lui Dumnezeu. “Si a dat via lucratorilor, iar el a plecat departe”. – Dupa ce-ti incredinteaza darul, te lasa sa ucenicesti, sa lucrezi. Dumnezeu parca Se retrage. Si tainic El te inspira, dar fara sa te sileasca. Se pare ca e departe, si, totusi, chiar atunci cand crezi ca e departe, iar tu te rogi cu foc, e mai aproape ca oricand de tine. E taina aceasta a libertatii, pentru ca intr-adevar ucenicul sa cunoasca darul uimitor al libertatii, sa fie cu adevarat raspunzator si el de fapta lui.

Sa aiba mangaierea ca lucrul facut e si al lui. E totodata si darul lui Dumnezeu, dar si osteneala lui. Nimic nu vom intelege in Scriptura fara acest, daca vreti, paradox, aceasta antinomie. Adica, in ce inteles: lucrarea darului lui Dumnezeu si a ostenelii noastre. Ai spune ca totul este dar, si asa este; dar spui ca fara osteneala ta nimic nu este, si asa si este. Si atunci, unde este adevarul? Sau darul, sau osteneala? Ei bine, adevar e si una si alta. Asta inseamna paradox. E si darul lui Dumnezeu, si osteneala mea, fara de care nu capat nimic. Aici e taina libertatii, aici e taina bucuriei, a inaltarii, a oricarui progres, daca vreti, a oricarei sporiri in istorie. Si aici e si taina caderii si-a durerii, in acelasi timp. Caci in aceasta taina a libertatii insasi moartea si-a gasit loc. Pacatul si moartea. De aceea spune Sfantul Grigorie de Nyssa ca pacatul descopera totodata si libertatea, si pierderea libertatii. Si libertatea ca poti sa faci rau, din nefericire. Ai pierdut libertatea si ai devenit robul raului.

“Si a plecat (stapanul) departe”. Dar a sosit vremea roadelor. Caci, daca i-a lasat in libertate pe oameni, nimeni nu este scutit de raspunderea rodului, intr-o lume a zidirii, a creatiei. Au n-a spus Mantuitorul: “Dupa roade ii veti cunoaste”? Numai rodul ne indreptateste inaintea lui Dumnezeu si inaintea istoriei, inaintea oamenilor. Si ati vazut ce spunea proorocul Isaia: n-a adus via roade, ci agurida.

A venit sa ceara Dumnezeu rodul. Dar lucratorii, cand i-au vazut pe slujitori, au pus mana pe ei, i-au batut, i-au lovit, i-au ucis. Slujitorii, sau slugile trimise de stapan sunt profetii, in Vechiul Testament. Si de-a lungul sutelor de ani multi profeti au indurat aceasta ucidere a lucratorilor viei. Au fost, asa cum va spune Apostolul mai tarziu, Sf. Apostol Pavel, in Epistola catre Evrei, ca au fost batjocoriti, loviti, multi dintre ei ucisi, ferestruiti, cu pietre ucisi, pusi la cazne, ucisi cu sabia, pribegind in piei De oaie, in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Si din nou Mantuitorul adauga. Daca intr-o perioada acesti slujitori au fost primiti de lucratorii viei precum s-a spus, a trimis alti slujitori; au patimit mai rau decat cei dintai. Iar la urma a trimis pe fiul sau, zicand: Se vor rusina de fiul meu. Fiul era El insusi, Mantuitorul. El, Care se pregatea sa intampine acum crucea, asa precum pregatise pe ucenici de-a lungul lunilor care premersesera, cand le spunea: “Iata, ne suim in Ierusalim, si Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor pacatosi, care Il vor batjocori, lovi, scuipa, rastigni, omori”. Si acum le spune direct fariseilor, la Templu. Lucratorii viei, vazand pe fiul, au zis: Acesta este mostenitorul. Veniti sa-l omoram, sa avem noi mostenirea lui. Cuvantul uimeste: “Sa avem noi mostenirea”.

Noi credem ca aici Mantuitorul spune de-a dreptul tocmai fariseilor, le descopera pacatul lor. Pentru ca ei faceau din virtutea lor valoarea suprema, mantuitoare. Deci: “sa avem noi mostenirea” – in noi este totul, nu mai avem nevoie nici de Fiul. Altfel spus – mantuirea prin ei. Sa nu fie! Caci greu este cuvantul. “Si punand mana pe el, l-au scos afara din vie si l-au ucis”. Profeteste Mantuitorul cum va fi ucis, rastignit in afara templului, pe dealul Golgotei (al Capatanii). Si aici se incheie drama unui anumit timp al istoriei – cu rastignirea. Observati: nu vorbeste Mantuitorul aici de inviere. Acest fapt a dat temei celor mai ascutiti cercetatori ai Scripturilor sa incredinteze ca Mantuitorul a rostit aceasta pilda cu aceasta taina profetica si ca e un adevar al Scripturilor. Caci daca ar fi fost spusa mai tarziu, de altcineva, ar fi fost vorba si de inviere. Mantuitorul acum le pune in fata ultimul lor pacat – al crucii. Si raspunderea: “Cand va veni stapanul viei, ce va face acelor lucratori?”. Si I-au raspuns – nu toti, unii numai: “Pe acesti rai, cu rau ii va pierde, iar via o va da altor lucratori, care vor da roadele la timpul lor”. La Sf. Evanghelist Luca, aceeasi pilda mai are un raspuns. Unii din farisei au zis: Sa nu fie, Doamne! S-au cutremurat in fata unui asemenea cuvant, unei asemenea sentinte.

Pana aici pilda se refera mai ales la farisei si carturari. Dar observati: nu e vorba – si as vrea sa subliniez acest lucru – de poporul intreg, de poporul ales; pentru ca nu osandeste via, ci numai pe lucratori, pe farisei si carturari. Deci niciodata n-ai dreptul sa osandesti un neam intreg. Nicaieri in Scriptura nu este vorba de osanda unui neam, ci numai de cei care au fost raspunzatori pentru el, cei care s-au aflat in turn – adica la veghe, la straja, si nu si-au implinit chemarea. De aici inainte pilda se deschide intr-o viziune asupra intregii istorii. Si zice Mantuitorul: “Au n-ati citit niciodata in Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta si este lucru minunat in ochii nostri»?”. De unde este cuvantul acesta? Il rostise odinioara Psalmistul, asa cum citim la Psalmul 117. Mantuitorul reproduce cuvantul intocmai: “Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta s-a facut in capul unghiului. Si de la Domnul a fost aceasta si minunata este in ochii nostri” (Ps. 117, 22-23).

Pe cine reprezinta aceasta piatra? Nabucodonosor, regele Babilonului, avand in captivitate o mare parte din neamul ales, intre acestia fiind si Daniel, a avut o viziune si a chemat pe inteleptii sai sa-i dezlege, sa-i talcuiasca. Dar cei din neamul sau nu s-au priceput, si atunci a chemat si pe Daniel. Si asa i-a vorbit profetul: “O, rege! Tu priveai si iata un chip – acest chip era peste masura de mare si stralucirea lui neobisnuita – statea inaintea ta si infatisarea lui era grozava. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul si bratele de argint, mijlocul si coapsele de arama, pulpele de fier, iar picioarele parte de fier si parte de lut. Tu priveai si iata o piatra desprinsa, nu de mana, a lovit chpul peste picioarele de fier si Domn lut si le-a sfaramat. Atunci au fost sfaramate in acelasi timp fierul, lutul, arama, argintul si aurul si au ajuns ca pleava de pe arie vara si vantul le-a luat cu sine fara ca sa se gaseasca locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare si a umplut tot pamantul” (Daniel 2, 31-35). In scurt, talcuirea acestei viziuni inseamna imparatiile care s-au desfasurat incepand cu vremea aceea (cu circa 450-500 de ani inainte de Mantuitorul), care reprezentau fie puterea aurului, a argintului, a aramei, a fierului, a lutului, si care, toate s-au spulberat in istorie. Dar Piatra a crescut si a devenit un munte inalt care strajuie peste tot pamantul.

Iar Piatra – cum vor spune Sf. Apostol Pavel si Petru – era Hristos. Piatra ajunsa in capul unghiului. In vremea veche, in constructii, piatra unghiulara era acea piatra care lega doi pereti, doua ziduri; pusa la locul de imbinare, in unghi, unde se imbinau cele doua ziduri, si care facea legatura intre ele. Si de aceea va spuneam ca pilda se desfasoara intr-o viziune asupra intregii istorii. Piatra unghiulara care lega si leaga cele doua ziduri, cele doua lumi – Israelul si Neamurile, adica intreaga umanitate. Atunci, cuvantul pune cea mai adanca tema a Revelatiei, a Descoperirii dumnezeiesti, si anume ca in Hristos, pentru constiinta crestina, potrivit Revelatiei, e data unirea tuturor neamurilor pamantului, e data posibilitatea impacarii tuturor, e data posibilitatea salvarii. El este, asa cum Il descopera Scripturile, Mesia – Hristosul, Trimisul lui Dumnezeu – si Unicul; caci se descopera aici unicitatea lui Hristos, a acestei Pietre unghiulare. Caci ar putea spune cineva: Bine, dar au mai fost si alti profeti, si alti intemeietori de religii. Cum Hristos este unic? – Da, El este unic prin insusi faptul ca este Fiul pe care Il trimite Stapanul viei, potrivit parabolei.

Este Fiul unic al Parintelui ceresc, Care n-are decat un singuri Fiu, despre Care a rostit si la Botez, la Iordan, si la Muntele Taborului: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit. Pe Acesta sa-L ascultati!”. El este unic si, fiind unic, El poate da unitatea umanitatii intregi. Caci daca n-ar fi unic, si daca am mai astepta si alti profeti, pe care l-ar alege istoria? Ce deruta, ce crize s-ar produce neincetat in adancul constiintei umane! Dar, repet, Dumnezeu nu are decat un singur Fiu, pe El L-a trimis, si El a luat pacatul intregii omeniri, l-a pironit pe cruce si, El, unicul, a biruit acea povara strivitoare a pacatului si a mortii, prin Inviere. Si, asa cum au marturisit Parintii Bisericii, in frunte cu Marele Atanasie, El cu adevarat este Unicul Mantuitor, pentru ca este Unicul Dumnezeu si Om totodata. In nici o religie, in nici o profetie, in nici o descoperire dumnezeiasca nu ni se comunica vreun mesia, vreun salvator care sa fie totodata si Dumnezeu si om, ca Iisus Hristos. Nici Mahomed, nici Budha, si nici altii, oricare ar fi. Si constiinta religioasa crestina intelege acest fapt: ca eu, ca om, nu pot fi mantuitor; oricare dintre noi. Toti suntem cu greselile noastre. Numai El, pentru ca e si Dumnezeu si Om, ne poate salva. Numai Cel fara pacat poate izgoni pacatul. Numai Cel care a biruit moartea poate sa biruie si moartea mea; numai cel care a inviat ma poate invia si pe mine. De aceea El e cu adevarat Piatra cea din capul unghiului, asa cum Se descopera El. Si adauga: “de la Dumnezeu este aceasta” – pentru ca El e Fiul lui Dumnezeu.

“Si se va lua imparatia de la neamul acesta si se va da neamului care va aduce roade”. – Deschide perspectiva istoriei, adica a intemeierii Bisericii si a chemarii neamurilor. Si, fireste, la acel prag al istoriei, la acea plinire a vremii, asa precum spun Scripturile, si neamul cel dintai si ales, care a primit chemarea, si el va cunoaste taina acestei Pietre din capul unghiului, care a unit cele doua lumi. Cum va spune Sf. Pavel: Daca ramurile din aceasta radacina au dezvaluit stralucirea Evangheliei, dar tulpina din care au rasarit, prin Hristos, Care-i Radacina!

Si cuvantul de incheiere, si mai greu si uimitor: “Cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea il va strivi”. Repet, greu este cuvantul. Deodata spune, pentru o constiinta care ia aminte la Evanghelie, ca nu poti sa te feresti din calea Ei, nu poti trece dincolo de Hristos. Sau tu cazi, impotrivindu-te, sau Ea cade peste tine, n-O poti evita. Si, deodata, aceasta descoperire te uimeste, te framanta, te zguduie. Un suflet chinuit imi spunea nu demult: Orice cuvant si gand al meu cand stiu ce ecou are in sufletele celorlalti. dar mai mult, chiar simpla lui iradiere. Gandirea este o energie care se raspandeste. Si daca raspandesc aceasta gandire rea, vinovata, a mea, care-i infecteaza pe cei din jurul meu, cum voi raspunde? Caci ea ramane, fie in jurul meu, fie in cei pe care i-am smintit, i-am tulburat. Aceasta raspundere, de care nu pot sa nu tin seama. Si cum sa cazi tu peste Piatra? Si cum te sfarmi, daca tu cazi?

Cand un vas cade pe piatra, se intelege ca se sparge. Dar in Evanghelie totul trebuie inteles duhovniceste. Nu-i vorba de o violenta fizica, in nici un chip. Si nu e cu putinta sa intemeiezi pe Evanghelie violenta fizica. Nu e cu putinta, nu ai nici un drept. Si a fost o mare prabusire, o mare cadere, o mare eroare si tragedie in istorie cand s-a incercat sa se indreptateasca uneori chiar osandiri la moarte. Iertati-ma ca trebuie sa numesc Inchizita. In numele Evangheliei. Si prin aceasta si altii au incercat sa justifice faptele lor rele. Or, in Evanghelie, va rog sa retineti, nu poti intemeia nici un fel de violenta fizica. Numai adevarul, care trebuie sa convinga cu armele adevarului. Si de ce nu poti intemeia in Evanghelie o violenta fizica, ci numai duhovniceste, prin Duhul adevarului? – Pentru ca inceputul Evangheliei este prin Duhul Sfant. Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfant S-a intrupat si din Fecioara, in curatie sfanta. Atunci, intreaga Evanghelie este iluminata duhovniceste, caci temeiul Evangheliei este Duhul Sfant, Duhul adevarului.

Deci “Cine va cadea pe Piatra aceasta se va sfarama” – te sfarmi atunci cand vrei sa lovesti tu in ea. Aduceti-va aminte, ca sa intelegem duhovniceste, de Sf. Pavel, cand mergea la Damasc sa-i prigoneasca pe crestini. Si pe drumul Damascului Mantuitorul i S-a descoperit. Lumina aceea orbitoare care l-a prabusit la pamant. Si trei zile si trei nopti n-a vazut si n-a mancat. Si auziti cuvantul: “Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Cine esti, Doamne? Eu sunt Iisus pe care tu Il prigonesti. Zadarnic iti este tie sa lovesti cu piciorul in tepusa”. Saul mergea sa loveasca si lumina Duhului Sfant l-a prabusit. Si, cu alte cuvinte, Mantuitorul i-a spus: Tu lovesti, tu te ranesti. Cand lovesti in bine, in adevar, in frumusetea divina, nu binele il distrugi, nu adevarul il distrugi, nici frumusetea negraita. Pe tine te ranesti, pe tine te ruinezi, pe tine te distrugi. De aceea spune Dumnezeu prin gura proorocului Ezdra: “Nu pe Mine M-ati parasit, ci pe voi insiva”. Cand parasesti binele si adevarul te parasesti pe tine. Ca sa te cunosti pe tine, trebuie sa-L cunosti pe Cel dupa al carui chip ai fost zidit – Fiul lui Dumnezeu facut Om; Dumnezeu-Omul. Si atunci, lovind in El in tine lovesti. “Cel ce va cadea pe Piatra aceasta se va sfarama” – si Saul era sa se sfarme, daca n-ar fi ascultat cuvantul. Si oricine nu asculta, sarmanul, pe el se paraseste, pe el se pierde, pe el se sfarama. Nu sunt atatea suflete chinuite care se sfarma, se piseaza launtric in zbuciumul patimilor si in cautarea vietii celei adevarate?!

Si invers: “Peste cine va cadea Piatra il va strivi”. Daca tu te impotrivesti, te sfarmi. Si chiar daca tu ramai cumva inchis in tine, ai zice neutru, vine Ea, Piatra. A venit Hristos la lume, a venit Fiul lui Dumnezeu, trimis in lume. Deci fie tu te indrepti spre Dumnezeu, fie Dumnezeu Se indreapta spre tine. Si se descopera aici ca mantuirea nu e cu putinta altfel, decat in cele doua porniri: de la Dumnezeu si de la tine, de la harul Lui si de la libertatea ta. Si numai din intalnirea lor se naste mantuirea. Nu e nevoie sa mai staruim: “Peste cine va cadea Piatra il va strivi”. Am aflat din profetia lui Daniel cum imperiile au pierit unul dupa altul: si cel de aur, si cel de argint, si cel de arama, de fier, de lut. Nici aurul, nici argintul, nici arama, nici fierul, nici toate altele odraslite de ele nu dirijeaza istoria. Ci, dimpotriva, Piatra aceea care s-a inaltat ca un munte deasupra intregii istorii. Iar Piatra aceea este Hristos. Si ferice de tot sufletul care si-a intemeiat viata si casa pe Piatra.

Inchei cu acel cuvant al Evangheliei Mantuitorului unde tot de piatra este vorba: “De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip (adica pe toate opiniile noastre miscatoare ca nisipul). Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare” (Matei 7, 24-27). Pentru ca n-a fost temelia ei pe Piatra, pe Hristos. Faca Domnul ca fiecare suflet din cei de fata si orice suflet din lume. Temelia casei lui neclatinata de nimic sa fie.

Parintele Constantin Galeriu

(crestinortodox.ro)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Un preot din Ungheni riscă AMENDĂ pentru arborarea drapelului României

ziua-drapelului

Parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Romanovca, raionul Ungheni, aflată sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei, Nicolae Tverdostup, riscă să fie sancționat pentru faptul că a arborat luni, 31 august, drapelul R. Moldova și cel al României pe clopotniță.

Poliția a mers miercuri, 2 septembrie, la acesta, cerându-i să coboare steagurile, iar preotul se împotrivește, susținând că el nu consideră că a admis vreo încălcare.

„Am pus pe clopotniță drapelul R. Moldova și cel al României. Poliția mă obligă să cobor drapelul României, mi s-a spus că nu am dreptul. Îmi face proces-verbal, eu nu sunt de acord, eu nu cobor niciun drapel, deoarece parohia noastră aparține Patriarhiei române, suntem în Mitropolia Basarabiei, aceasta este biserica neamului și eu sunt împotrivă. Eu categoric nu cobor.

Trăim într-o țară civilizată, democratică, eu am slujit la o parohie ortodoxă română și în Italia, acolo stătea steagul Italiei și al României și nimeni nu se anină, numai în țara noastră se anină de acest lucru. Eu nu am nicio vină, sunt cetățean și al R. Moldova, și al României, am tot dreptul”, a declarat el pentru ZdG.

Ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Ungheni, Cristina Vicol, a comunicat pentru ZdG că astăzi a fost înregistrată „informația telefonică despre faptul că pe biserică este arborat drapelul României”, astfel că un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului pentru a documenta cazul. Agentul constatator a pornit o procedură contravențională în temeiul art. 322, alin. (1) din Codul contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 8, alin. (1) din Legea nr. 217 din 17.09.2010 și „se întreprind acțiuni de constatare”.

(timpul.md)

mai mult
Magna EuropaPromovate

Comisia anunță acțiuni menite să asigure o aprovizionare cu materii prime mai sigură și mai durabilă a Europei

raw_materials

Astăzi, 3 septembrie, Comisia prezintă un plan de acțiune privind materiile prime critice , lista din 2020 a materiilor prime critice și un studiu prospectiv privind materiile prime critice pentru tehnologii și sectoare strategice din perspectiva anilor 2030 și 2050. Planul de acțiune analizează provocările actuale și viitoare și propune acțiuni de reducere a dependenței Europei de țările terțe, diversificând oferta provenită atât din surse primare, cât și din surse secundare și îmbunătățind eficiența și circularitatea utilizării resurselor, promovând, în același timp, aprovizionarea responsabilă la nivel mondial.

Acțiunile vor favoriza tranziția noastră către o economie verde și digitală și, în același timp, vor consolida reziliența Europei și autonomia strategică deschisă în ceea ce privește tehnologiile esențiale necesare pentru o astfel de tranziție. Lista materiilor prime critice a fost actualizată pentru a reflecta evoluția importanței economice și a provocărilor în materie de aprovizionare, pe baza aplicării lor în industrie. Aceasta conține 30 de materii prime critice. Litiul, care este esențial pentru trecerea la mobilitatea electrică, a fost adăugat pe listă pentru prima dată.

Maroš Šefčovič, vicepreședintele pentru relații interinstituționale și prospectivă, a declarat:
„O aprovizionare sigură și durabilă cu materii prime critice este o condiție prealabilă pentru o economie rezilientă. Dacă este să ne referim doar la bateriile auto electrice și la stocarea de energie, Europa va avea nevoie de litiu, de exemplu, de până la 18 ori mai mult până în 2030 și de până la 60 de ori mai mult până în 2050. Astfel cum demonstrează prospectiva noastră, nu putem permite înlocuirea dependenței actuale de combustibilii fosili cu dependența de materii prime critice. Acest lucru a fost amplificat de perturbările cauzate de coronavirus în lanțurile noastre valorice strategice. Prin urmare, vom construi o alianță puternică pentru a trece în mod colectiv de la o dependență ridicată la o aprovizionare diversificată, durabilă și responsabilă din punct de vedere social, la circularitate și la inovare”.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: „Anumite materii prime sunt esențiale pentru ca Europa să joace un rol primordial în tranziția verde și digitală și să rămână primul continent industrial al lumii. Nu ne putem permite să ne bazăm în totalitate pe țări terțe, iar în cazul unor pământuri rare chiar și pe o singură țară. Prin diversificarea aprovizionării din țări terțe și dezvoltarea propriei capacități a UE de extracție, prelucrare, reciclare, rafinare și separare a pământurilor rare, putem deveni mai rezilienți și mai durabili. Punerea în aplicare a acțiunilor pe care le propunem astăzi va necesita un efort concertat din partea industriei, a societății civile, a regiunilor și a statelor membre. Le încurajăm pe acestea din urmă să includă investițiile în materii prime critice în planurile lor naționale de redresare.”

Planul de acțiune privind materiile prime critice urmărește:

  • să stabilească lanțuri valorice reziliente pentru ecosistemele industriale ale UE;
  • să reducă dependența de materiile prime critice principale prin utilizarea circulară a resurselor, prin folosirea produselor durabile și prin inovare;
  • să consolideze aprovizionarea internă cu materii prime în UE;
  • să diversifice aprovizionarea de proveniență din țări terțe și să elimine denaturările în ceea ce privește comerțul internațional, respectând totodată pe deplin obligațiile internaționale ale UE.

Pentru a atinge aceste obiective, comunicarea de astăzi prezintă zece acțiuni concrete. În primul rând, Comisia va stabili, în următoarele săptămâni, o Alianță europeană în domeniul materiilor prime. Prin reunirea tuturor părților interesate relevante, alianța se va concentra în primul rând pe nevoile cele mai presante, și anume pe creșterea rezilienței UE în ceea ce privește lanțul valoric al pământurilor rare și al magneților, întrucât aceasta este vitală pentru majoritatea ecosistemelor industriale ale UE, cum ar fi energia din surse regenerabile, apărarea și spațiul. Mai târziu, alianța se va putea extinde pentru a aborda, în timp, și alte nevoi privind materiile prime critice și metalele de bază.

Pentru o mai bună utilizare a resurselor interne, Comisia va colabora cu statele membre și cu regiunile pentru a identifica proiectele de minerit și de prelucrare din UE care pot fi operaționale până în 2025. Se va pune un accent deosebit pe regiunile miniere carbonifere și pe alte regiuni aflate în tranziție, acordându-se o atenție deosebită experienței și competențelor relevante pentru mineritul, extracția și prelucrarea materiilor prime.

Comisia va promova utilizarea programului său Copernicus de observare a Pământului, pentru a îmbunătăți explorarea resurselor, operațiunile și gestionarea mediului ulterior închiderii. În același timp, programul Orizont Europa va sprijini cercetarea și inovarea, în special în ceea ce privește noile tehnologii de minerit și de prelucrare, substituirea și reciclarea.

În conformitate cu Pactul verde european, alte acțiuni vor aborda circularitatea și durabilitatea lanțului valoric al materiilor prime. Prin urmare, Comisia va elabora, până la sfârșitul anului 2021, criterii de finanțare durabilă pentru sectorul minier și pentru industria extractivă. Ea va analiza, de asemenea, potențialul materiilor prime critice secundare provenind din stocurile și deșeurile UE, pentru a identifica proiecte viabile de recuperare până în 2022.

Comisia va dezvolta parteneriate strategice internaționale pentru a asigura aprovizionarea cu materii prime critice care nu se găsesc în Europa. Parteneriatele-pilot cu Canada, cu țările interesate din Africa și cu țările din vecinătatea UE vor demara în 2021. În cadrul acestor parteneriate și al altor foruri de cooperare internațională, Comisia va promova practici miniere durabile și responsabile și transparența.

Context

Siguranța aprovizionării cu materii prime a industriei UE este o problemă veche. UE a căutat modalități de abordare a acesteia, de la instituirea, în anii ’70, a Grupului pentru aprovizionarea cu materii prime, până la lansarea Inițiativei privind materiile prime în 2008. Această inițiativă a stabilit o strategie de reducere a dependenței de materiile prime neenergetice pentru lanțurile valorice industriale și bunăstarea societății, prin diversificarea surselor de materii prime principale provenind din țări terțe, consolidarea aprovizionării interne și sprijinirea aprovizionării cu materii prime secundare prin utilizarea eficientă și circularitatea resurselor.

Pactul verde european și noua Strategie industrială a UE recunosc faptul că accesul la resurse este o chestiune strategică de securitate care contribuie la succesul transformărilor ecologice și digitale. În momentul de față, criza provocată de coronavirus face ca, în multe părți ale lumii, să se examineze cu un ochi critic modul în care sunt organizate lanțurile de aprovizionare, în special în ceea ce privește siguranța publică sau sectoarele strategice. Planul de redresare propus de Comisie pune accentul pe consolidarea ecologizării, a digitalizării și a rezilienței. Prin urmare, Europa ar trebui să depună eforturi pentru a dezvolta o autonomie strategică deschisă și pentru a diversifica aprovizionarea cu materii prime.

(ec.europa.eu)

mai mult
ActualitatePromovate

Să fii gata să primeşti în fiecare zi orice necaz

Simeon

Să fii gata să primeşti în fiecare zi orice necaz, socotind că acestea îţi aduc izbăvire de multele datorii, şi să mulţumeşti Sfântului Dumnezeu.

Căci din acestea dobândește cineva îndrăznire neînfruntată, după marele Apostol: Că necazul lucrează răbdare, iar răbdarea cercare, iar cercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează (Romani 5, 3). Căci cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9), acestea sunt, după făgăduinţa cea nemincinoasă, cele ce vor fi date celor ce arată răbdare în necazuri, cu împreuna-lucrare a harului; căci fără har nu se poate isprăvi nimic.

(Simeon Evlaviosul, Capete morale, cap. 14,în Filocalie, vol. VI, p. 92-93)

mai mult
1 115 116 117 118 119 227
Page 117 of 227