Social

Rata abandonului şcolar este, în România, aproape de două ori mai mare decât media europeană, iar elevii au un nivel scăzut de cunoştinţe la matematică, ştiinţe şi citire, potrivit datelor prezentate, marţi, de Reprezentanţa Comisiei Europene, care a lansat „Monitorul educaţiei şi formării 2017”.

Potrivit raportului întocmit de Comisia Europeană, rata de părăsire timpurie a şcolii a crescut în România, în 2016, la 18,5% , faţă de 17,3% cât era în anul 2013 şi aproape s-a dublat faţă de media europeană unde procentajul este de 10%.
„Monitorul educaţiei şi formării 2017” mai arată că ponderea absolvenţilor de studii superioare este de doar 25,6%, în condiţiile în care în Uniunea Europeană, rata de promovare a unei instituţii de invăţănânt universitar este de peste 39%.
De asemenea, aproximativ 39% dintre tinerii de 15 ani au un nivel scăzut de cunoştinţe în citit, 40%, la matematică şi 37%, la ştiinţe. Nici în Uniunea Europeană situaţia nu este mai îmbucurătoare, dar este mai bună decât în România, astfel că, în medie, 20% dintre aceşti tineri au astfel de probleme.
„Din păcate, România nu stă prea grozav, pentru moment, în ceea ce priveşte indicatorii europeni. (…) Unul din cinci tineri europeni, cu vârsta de 15 ani, nu deţine un nivel minim de competenţe, vorbim despre citit, matematică şi ştiinţe. În România, vedem un analfabetism funcţional de aproape 40% şi este cert că aceste rezultate nu corespund unei economii moderne. (…) Părăsitea timpurie şcolară are un impact major asupra pieţei forţei de muncă, creează excluziune socială şi sărăcie”, a declarat reprezentantul Direcţiei Generale de Educaţie, Tineret, Sport şi Cultură din Comisia Europeană, Alexandra Tămăşan.
O altă problemă cu care se confruntă sistemul educaţional din România este bugetul alocat învăţământului, care, în 2017, a fost de 3,1% din PIB, cu mult sub media europeană, care este de 4,9%, ţinta guvernanţilor fiind să aloce 6% din PIB pentru acest domeniu, dar, în anul viitor, ar putea fi o creştere de 20%.
„Anul viitor, educaţia, sănătatea şi infrastructura transporturilor sunt bazele bugetului. Bugetul educaţiei este cu siguranţă cel mai mare din ultimii 10 ani. Evident că nu este suficient, este mai mare cu 20%, dar dacă vom continua cu o astfel de creştere, în trei ani de zile, putem dubla bugetul educaţiei. Evident, aceşti indicatori ne arată că avem mult de muncă”, a explicat, în acest context, ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
Prezentă la lansarea „Monitorului educaţiei şi formării 2017”, Ligia Deca, consiler de stat pe educaţie în Administraţia Prezidenţială, a precizat că profesorii şi formarea lor joacă un rol foarte impotant în evoluţia sistemului de educaţie şi că dascălii calificaţi ar trebui să fie incurajaţi să „migreze către şcolile mediile defavorizate”.
„Ne mândrim cu olimpicii pe care îi avem, însă în egală măsură ar trebui să ne mândrim cu performanţele medii ale elevilor din România şi ar trebui să răsplătim profesorii care reuşesc să facă acest lucru posibil, adică să ridice, să aducă valoare adăugată pentru toţi copiii din clasă, nu numai pentru aceia din prima bancă, care ştim cu toţii că au parte şi de sprijin din familie şi de, probabil, nişte premise favorabile (…)”, a adăugat Deca.
Aceasta a mai explicat că trebuie să existe o finanţare publică în mod constant în educaţia românească, nu doar să ne bazăm pe fondurile europene.
„Este excepţional că reuşim să folosim fondurile europene pentru a ne atinge obiectivele în ceea ce priveşte educaţia, însă pentru chestiunile fundamentale de tipul ajutării copiilor din medii sărace să rămână în şcoală sau formarea continuă şi de ce nu şi iniţială a profesorilor ar trebui să nu ne bazăm exclusiv pe fonduri europene şi să existe o investiţie publică constantă, predictibilă, care să ne asigure acea sustenabilitate”, a menţionat consilerul de stat pe educaţie în Administraţia Prezidenţială.
Lansarea Ediţiei 2017 a „Monitorului Educaţiei şi Formării” a avut loc, marţi, la sediul Comisiei Europene.

Oana Despa

O faptă bună este cea mai bună rugăciune! Cu această credință își începe ziua Cătălin Calaver, un tânăr de 36 de ani, care, în locul preoției, a ales să devină pompier și antrenor de fitness. S-a născut în localitatea prahoveană Băicoi și a avut mereu dorința de a-și ajuta aproapele.

La 14 ani a plecat la Târgoviște, a făcut seminarul, apoi facultatea de Teologie și masterul. Nu a devenit însă preot, pentru că nu a simțit că o poate face ca o misiune. Convins că nu își găsise încă menirea, a încercat meseria de dascăl. A predat religia în școli, dar fiind o fire activă, nu s-a regăsit nici la catedră. A decis să facă o schimbare radicală, iar în urmă cu 10 ani a devenit pompier. Cătălin spune că dacă prin teologie ar fi devenit doctor de suflete, acum este salvator de vieți omenești. El povestește că de multe ori intervențiile sunt foarte periculoase, dar chiar dacă este conștient că își riscă viața, pune pe primul loc siguranța celorlalți.

Misiunea lui Cătălin nu se încheie însă odată cu intervențiile. După program, tânărul își face o altă datorie: ca antrenor de fitness, își ajută clienții să adopte un stil de viață sănătos. Cătălin mărturisește că de mic i-a plăcut sportul, dar abia la 18 ani a început să îl practice constant, pentru că pe atunci era foarte slab. Ulterior a urmat cursurile unei școli de instructori de fitness, apoi s-a specializat și în nutriție. Acum, în zilele libere, este antrenor la o sală din Ploiești. A ajutat unii clienți să slăbească spectaculos și recunoaște că nu este ușor, dar reușește să îi motiveze și să le schimbe stilul de viață împrietenindu-se cu ei și explicându-le lucruri despre alimentație și sport.

Povestea lui Cătălin a apărut ca exemplu într-o renumită revistă dedicată celor care duc o viață bazată pe mișcare și alimentație sănătoasă. Pentru el, fiecare zi se încheie cu bucuria de a fi făcut un bine. Fie că a îmbrăcat uniforma de pompier, fie echipamentul de fitness. Tânărul crede că dacă tu nu ești un exemplu, nu îi poți cere celui de lângă tine să facă ceva ce tu nu faci.

Un nou episod din Campania AGERPRES “Tânăr de România” poate fi vizionat pe pagina de Facebook, precum și pe canalul YouTube.

Agerpress

Se întâmplă un fenomen… Localitatea Finta este la 30 de km de Ploiești. Comună de câmpie. În centrul comunei a apărut un urs. Care, acum, a trecut prin Ibrianu și s-ar găsi pe la Bilciurești, la 3 km de Finta. Ceva se întâmplă în creierii munților. De ce o iau razna urșii?

Un fenomen de câțiva ani. Toate au fost puse pe seama lipsei de hrană montană. De ce fug urșii din creierii munților? Ce se întâmplă acolo? Ce fenomen magnetic îi determină să fugă spre câmpie? Se întâmplă ceva experiențe neștiute acolo în munți? Îmi pun niște întrebări…

Este o migrație inexplicabilă. Vin urșii numai să caute hrană în tomberoane? Hai să zicem că, pe acolo, pe lângă munți mai coboară. Dar de ce s-a ajuns aici ? Ceva se întâmplă în psihicul acestor animale. De ce au început să migreze din creierii munților? Sunt de acord că s-au defrișat păduri. Dar avem, încă, păduri virgine, imense. Ce se întâmplă cu urșii ?

Ioan Vintilă Fintiş

Se împlinesc 30 de ani (1987) de la revolta muncitorilor şi locuitorilor din municipiul Braşov împotriva condiţiilor grele de muncă şi viaţă, de fapt, o revoltă împotriva regimului comunist, a dictaturii. Revolta s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, printr-o grevă începută în noaptea de 14 noiembrie, la schimbul 3, şi continuată a doua zi dimineaţa cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Consiliului judeţean al PCR.

În luna noiembrie a anului 1987, la Întreprinderea de Autocamioane “Steagul Roşu” din Braşov (IABv), mizeria socială şi financiară impusă de regimul comunist din România îi adusese pe muncitori într-o stare disperată: fondul de salarii era nesatisfăcator, retribuţiile erau reduse; peste acestea, lipsa de aprovizionare cu alimente, energie electrica, apă potabilă, caldură, precum şi scumpirea energiei electrice şi a gazului, nu în ultimul rând foamea şi frigul creaseră o stare de indignare şi tensiune printre muncitori; oraşul Braşov devenise un spatiu unde mocnea “o mare acumulare de substanţă explozivă”.

Semințele revoluției române din 1989 au fost plantate încă spre sfârșitul anului 1986, pe măsură ce muncitorii români au început să se mobilizeze împotriva politicilor economice ale liderului comunist Nicolae Ceaușescu.
Conflicte de muncă spontane, dar limitate ca intensitate, au avut loc în centre industriale majore precum Cluj-Napoca (noiembrie 1986) și platforma Nicolina din Iași (februarie 1987), culminând printr-o grevă masivă în Brașov.
Măsurile draconice luate de Ceaușescu implicau reducerea consumului energetic și alimentar, precum și scăderea veniturilor lucrătorilor, conducând la o „nemulțumire generalizată”. Revolta de la Brașov reflectă această instabilitate; mai mult, a fost una din primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist.
Brașovul era în acele vremuri unul din cele mai puternice centre muncitorești din țară, aici dezvoltându-se platforme industriale mamut precum Rulmentul Brașov, IAR Ghimbav, Tractorul Brașov sau Steagul Roșu. Declinul industrial din România și restul Europei de Est de la mijlocul anilor ’80, marcat de scăderi de venituri și disponibilizări, a lovit Brașovul și lucrătorii acestuia în mod special.
În 1982, Nicolae Ceaușescu a inițiat un plan de reducere a datoriilor externe ale României. O parte din banii care până atunci erau destinați producerii și distribuirii de produse alimentare a fost redirecționată pentru plata datoriilor pe care țara le avea către creditorii externi, în special către Occident. Acest lucru a condus în scurt timp la colapsul total al pieței produselor de larg consum din România și implicit din Brașov. În această situație, statul a raționalizat alimentele și bunurile de consum, conducând la cozi lungi pentru produsele de bază. În acest mediu de prăbușire economică și de împuținare dramatică a alimentelor a izbucnit revolta de la Brașov, în data de 15 noiembrie 1987.
Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”. Fără să fie organizați dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. Oamenii au încercat să obțină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă șeful de secție din acea noapte i-a tratat cu dispreț și a anunțat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineața. La ora 7.00 au sosit și muncitorii din schimbul I, așa că starea de agitație și protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunați la porțile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Județean de Partid, ca să se facă ascultați. La ieșirea din întreprindere, o parte dintre protestatari au ezitat şi s-au retras, iar coloana care a pornit spre Consiliul Județean al P.C.R. era alcătuită doar din circa 400 de oameni.
Inițial, demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au susținut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând.
Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la Cantina Partidului, bine aprovizionată”.
Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid. În acel an de drastice raționalizări, pe protestatari i-a înfuriat în special să descopere decorarea festivă a clădirilor oficiale și abundența de produse alimentare pregătite pentru a celebra victoria în simulacrul de alegeri locale. Cei care au pătruns în clădirea Comitetului de Partid au găsit acolo produse care în acea perioadă erau considerate delicatese: salam de Sibiu, cașcaval, banane, portocale, Pepsi. Protestatarii furioși au distrus mobilier (ferestre, scaune, mese), aparatură ( telefoane, televizoare) și au spart geamuri; pentru ei, aceste obiecte aparțineau comuniștilor și trebuiau înlăturate sau arse. Mulțimea nu s-a descărcat doar asupra mobilierului, ci a agresat și membri ai nomenclaturii brașovene, inclusiv pe primarul Calancea, acesta fiind bătut și fiindu-i spartă o arcadă. Unul din milițieni a fost bătut, apoi dezbrăcat, iar uniforma i-a fost sfâșiată de mulțime.

Manifestanții au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de propagandă și documente de partid, a ars ore bune în piața din centrul Brașovului. La sosirea serii, forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. După 1990, au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României.
Securitatea a început identificarea protestatarilor încă din 15 noiembrie, prin securiști infiltrați printre muncitori, prin „trecători” sau Dacii cu geamuri fumurii din care se fotografia și filma. Din aceeași seară au început și arestările. Au fost aduse echipe de anchetatori de la Inspectorate de Miliție și de Securitate din toată țara, iar acestea au selectat protestatarii considerați cei mai periculoși pentru regim.
Cei anchetați au fost bătuți și torturați. Pentru efectuarea anchetei au fost aduse echipe speciale de torționari din întreaga țară, de la Inspectorate județene de miliție și securitate.
Apoi, deportarea muncitorilor condamnați s-a făcut în mare grabă. Acestora li s-a permis să-și ia cu ei doar câteva lucruri, apoi au fost despărțiți de familii, urcați în dube în care se aflau însoțitori din cadrul forțelor de represiune și transportați în localitățile unde li se fixase domiciliul. Muncitorii deportați au fost dispersați la întreprinderi de pe tot cuprinsul țării, în orașe precum Filiași, Târgoviște, Brăila sau Bârlad. În aceste localități ei au intrat sub supravegherea continuă a organelor de Miliție și Securitate locale, fiind obligați să se prezinte periodic pentru declarații. Unii dintre muncitori au continuat să fie maltratați sau amenințați și pe perioada deportării.
Ca o primă măsură restrictivă, toți deportații au fost încadrați ca simpli muncitori la noile locuri de muncă, deși unii din ei fuseseră maiștri la Întreprinderea de Autocamioane. Pierderea claselor de muncă respective a însemnat și reducerea corespunzătoare a salariului, unii din ei reușind cu greu să-și asigure traiul de zi cu zi. Securitatea a răspândit în uzine zvonul că persoanele nou încadrate erau informatori, ceea ce a făcut să fie priviți cu suspiciune de colegii de la locurile de muncă.
Muncitorilor le-a fost interzisă întoarcerea în Brașov, soțiile lor fiind obligate să obțină aprobarea de a-i vizita în orașele în care li se stabilise domiciliul obligatoriu. În paralel, persoane din conducerea Organizației Județene PCR din Brașov au executat puternice presiuni asupra soțiilor deportaților, pentru a le convinge să divorțeze de aceștia.
Deși revolta de la Brașov nu a condus în mod direct la Revoluția din 1989, ea a fost o lovitură puternică pentru regimul lui Nicolae Ceaușescu și încrederea pe care acesta o avea în sindicatele comuniste. Revolta de la Brașov a subliniat nemulțumirea tot mai mare în rândul clasei muncitoare împotriva regimului Ceaușescu; în plus, ea a prefigurat mișcarea populară care a doborât mai târziu sistemul comunist din România. Brașovul a cunoscut din nou revolta în decembrie 1989, când românii au înlăturat definitiv regimul Ceaușescu și l-au executat pe acesta.
Din păcate, până în prezen,t nimeni nu a fost anchetat, judecat și condamnat pentru abuzurile comise în acele zile din 1987, de organele de represiune comuniste. Unii dintre torționari au ocupat sau continuă să ocupe funcții influente în aparatul administrativ sau legislativ al statului.

B.T.

Au venit, au filmat dărăpănătura în care stau. Atât. Casa aia frumoasă pe care au filmat-o după, nu a fost niciodată a mea!” Emisiunea  „Visuri la cheie”, difuzată pe ProTv, se bucură de un real succes, prezentatorul emisiunii Dragoș Bucur este considerat un înger păzitor al oamenilor sărmani, acesta construindu-le adevărate case, cu confort ultra modern.

Totul pare desprins din poveștile cu zâne, unde fiecare poveste are un final fericit. Din păcate, tot ce se întâmplă în cadrul acestei emisiuni sunt doar scenarii SF, regii bine puse la punct.

Conform aflasitu.ro, o femeie din Slobozia a crezut că viața ei se va schimba în momentul în care Dragoș Bucur a venit la ea acasă. Povestea femeii și a fetiței acesteia, grav bolnavă, a fost prezentată în cadrul emisiuni, un moment emoționant pentru toți telespectatorii. Din păcate, visul ei a rămas doar în filmare. Oamenii care trebuia să le construiască casa au venit doar să o dărâme, dar niciodată nu au construit una nouă.

Avram Florea

Campania ‘Prevenție și Educație pentru Sănătate’ a marcat peste 8500 de beneficiari. Ediția cu numărul 38 a campaniei, desfășurată în comuna Lipănești, județul Prahova, a adus educația și distracția la elevii școlii din localitate, care au asistat la un program educativ și artistic alcătuit dintr-o piesă de teatru de păpuși, muzică și lecții de pictură

Diana Haidei, director Școala ‘Gimnazială Eroii din Lipănești’, a declarat: ‘A fost o activitate educativă cu un puternic impact. Ne-am bucurat să fim gazda unei astfel de activități, copiii au invitat foarte multe, a fost un programul artistic deosebit. Pe aceasta cale aș vrea să îi mulțumesc Patriarhiei Române pentru că a trimis o echipă extraordinară formată din medici și tineri artiști.’

În același context, Cristina Ionescu—psihoterapeut, a punctat: ‘O activitate foarte interesantă în care le-am vorbit copiilor despre ce înseamnă agresivitate și violență, fenomenul de bullying în școli. Au participat copiii clasele 0-8. Această campanie este utilă în școli pentru că își dorește să prevină anumite comportamente, iar copiii au nevoie de aceste instrumente dar și cadrele didactice. Am fost surprinsă să descopăr că interesul a fost din partea copiilor, dar și din partea cadrelor didactice care, în felul acesta, cel puțin din perspectiva mea, am putut beneficia de informații și de ce anume se poate face în aceste situații, de agresivitate și violență.’

Campania ‘Prevenție și Educație pentru Sănătate’ urmărește conștientizarea nivelului crescut de manifestare a comportamentelor de bullying între copii, precum și a consecințelor negative dramatice pe care bullying-ul le are asupra sănătății și dezvoltării armonioase a copiilor; creșterea capacității de răspuns a școlilor în situații de bullying între elevi și promovarea unor metode pozitive și eficiente de educare socio-emoțională a copiilor, în spiritul valorilor de toleranță, respect, protecție și curaj.

Ca de fiecare dată, micuții au fost receptivi la programele educative derulate de către voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Întrebată ce a învățat de la medici, o fetiță a răspuns: ‘Cum să avem grijă de dințișorii noștri să nu facem carii, sa nu ne îmbolnăvim. Am învățat să mă spăl corect pe mâini și pe dinți’.

Ți se pare utilă activitatea voluntarilor de astăzi? ‘Da! Am învățat, am cântat…’, a răspuns o altă fetiță. Ce te-a impresionat astăzi? ‘M-a impresionat pictura. Am pictat floricele și cerculețe colorate’, a mai spus copila.

Toate edițiile Campaniei ‘Prevenție și Educație pentru Sănătate’ sunt acțiuni desfășurate în sinergie de către oameni generoși: voluntari, sponsori, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române și autorități locale.

Mihaela Triboi, regizor și profesor al Universității Hyperion, a opinat: ‘Este o echipă extraordinară formată din oameni dedicați. Bucuria de pe chipurile copiilor ne face să revenim de fiecare dată cu drag în mijlocul prietenilor noștri de la campanie’.

Preotul Adrian Marin, de la Parohia Lipănești, a menționat:’A fost o activitate care i-a bucurat pe copii și chiar, și pe noi, cei mari, Aproape ca am fost dornici de a intra și noi in ritmul lor. Bineînțeles, unii dintre noi nu ne-am îngăduit acest lucru. Ne-am dat seama, o dată în plus, cât de importantă este comuniunea dintre oameni și că adevărata comuniune scoate tot ce este mai frumos din noi. Este o exprimare frumoasă a tot ce este mai bun în noi. Pe de altă parte, mi-am dat seama că este extrem de important să le oferim copiilor alternativele acestea frumoase. Bun, nu au voie să facă un anumit lucru, un altul, dar ce le oferim. Ce li s-a oferit azi din partea voluntarilor Catedralei Mântuirii Neamului este un lucru minunat, care cu siguranță i-a bucurat, și o dată în plus, eu, i-am cunoscut, recunoscut pe acești copii, mulți îmi sunt apropiați, și îmi dau seama câte simțiri frumoase au în ei, pe care noi, încă, nu le-am descoperit întru totul la ei și sunt lucruri minunate. Și îi dăm Slava lui Dumnezeu pentru toate’.

Viorel Robert Nica, primar comuna Lipănești, a completat: ‘Cred ca, în activitatea mea de 13 ani, nu am avut nicio activitate care să presupună și o învățare din punct de vedere al stomatologiei și psihologie și muzica și toate activitățile pe care le-au desfășurat, într-un singur spectacol. Sunt bucuros că am putut să vă găzduiesc’.

Sorina Aurica, voluntar Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului: ‘Activitate minunată, copiii au fost foarte deschiși, au interacționat cu artiștii. Speram ca această activitate să fie de folos, să plece acasă cu informații bine fixate în minte, care sa îi facă mai sănătoși. Este o campanie foarte frumoasă, care mă motivează, mă bucur că am putut să fiu de folos celor din jur.’

Totodată, coordonatorul echipei de voluntari, Dănuț Prună, a concluzionat: ‘A fost o campanie complexă, la care au participat 12 voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, dintre care patru medici: un stomatolog, un psiholog, un profesor de instuire clinică ce a prezentat noțiuni despre postura corectă și un nutriționist. A doua parte a programului a constat într-un program artistic organizat de profesori universitari și tineri actori ai Facultății de Arte din cadrul Universității Hyperion. De asemenea, copii au pictat alături de artistul plastic Delia Lungan’.

Elevii Școlii Gimnaziale ‘Eroii din Lipănești’ au primit produse de igienă orală din partea Carrefour Romania, sponsorul campaniei ‘Educație și prevenție pentru sănătate’.

Dănuț Prună

Sunt bine, mamă, dar stau pe un scaun de însoțitor, îmi sprijin capul de tăblia patului și mă gândesc la toți oamenii care au șters cu fruntea vopseaua de pe cadrul metalic.

Cum am ajuns aici? Nici nu mai știu. Fug zilele și nu-mi mai amintesc nimic din ele. A trecut și week-end-ul ăsta și tot n-am ajuns pe-acasă. Ați strâns solarul? A venit ăla să vă are de toamnă? Azi a fost duminică, dar eu nu-mi mai amintesc decât că am văzut un tractor verde trecând prin fața mea – era „Viața satului“ la televizor – și-apoi imediat s-a făcut seară. Nu știu cum e pe la voi, dar aici, în Vitan, duminicile de toamnă sunt scurte cât un program scurt la mașina de spălat.

Nu te îngrijora, mamă, eu n-am nimic, sunt lângă un pat de spital și în afară de faptul că trece timpul nu mă tem de niciun rău. Stau pe scaunul însoțitorului de câteva minute și mă dor deja toate oasele. Îmbătrânesc cu fiecare anotimp care trece, pielea de pe mine se sluțește ca un carton de ouă uitat în ploaie, iar șamponul tău anticădere nu e bun de nimic. Acum îți scriu ca de la om mare la om mare: sunt încarcerat într-un salon de spital, n-am nicio carte la mine, mi-a murit bateria la telefon, așa că tot ce pot să fac e să mă gândesc. Îți scriu în gând o scrisoare și, privind în jurul meu, îmi dau seama cât de norocoși am fost. Am trecut prin viață ca tractoarele prin „Viața satului“, puternici, fără injecții și fără perfuzii. N-ai stat după noi prin spitale, nu te-a chemat niciun doctor în birou ca să-ți spună „luați loc, vă rog…“. În rarele ocazii când am ajuns la spital pentru supărări benigne, vocea ți se surpa și aveai ochii roșii. Dar numai pentru puțin. Câteva zile mai târziu eram din nou cu toții acasă, să batem mingea pe hol și să dăm tare pe MTV.

„Luați loc, vă rog“. În fiecare an, 2.500 de părinți aud aceste cuvinte care introduc numai vești proaste. Urmează o înșiruire de termeni medicali, diagnostice prea serioase pentru niște copii atât de mici. În final, rămâne un singur cuvânt: cancer. Apoi urmează săptămâni și luni pe care părinții le petrec alături de copiii lor, în Ghetsemaniul secțiilor de oncologie. Mulți sunt din provincie, iar tot ce au e un scaun ca ăsta pe care stau eu acum și o pungă de plastic cu un săpun, niște șervețele umede, pastă de dinți și carte de rugăciuni. Zilele și nopțile lor sunt lungi, iar scaunul de pal cu picioare de fier e singurul sprijin. E prea puțin. Atunci când părinții obosesc, copiii simt, iar boala contraatacă. De-asta sunt, mamă, eu aici, ca să întruchipez în fața lumii calvarul părintelui pe un scaun. E greu să trăiești pe un scaun.

Mai am câteva minute. A trecut de 12 noaptea și este deja luni. Orașul doarme învelit bine, iar eu visez că trag de o manetă pentru ca scaunul de fier ruginit să se rabateze precum în reclamele la zboruri scumpe. Delirez, mă gândesc ce-o fi în mintea părinților după sute de ore în poziția asta, apoi mă gândesc din nou la mine. Cum să fac să stau mai bine? Aș vrea să mă întind, dar placajul se termină prea repede. Dacă vrei să dormi, ai o singură variantă: așezat pe scaun, cu capul pe margine patului, ca o lumânare topită și stinsă de vânt. Mă mișc în scaun, de o juma’ de oră tot caut să mă împrietenesc cu el – îi spun că toată seara am mărșăluit cu protestatarii prin centrul orașului, cu o cameră foto la spinare – dar el îmi e dușman.

„Nu ne vom ridica de pe scaunul ăsta până când mesajul nostru nu va ajunge la 100.000 de oameni“, așa am promis. 100.000 de oameni care să doneze printr-un SMS doi euro pe lună pentru construcția unui unui centru pentru părinți, lângă Institutul Oncologic Fundeni. Un loc în care acești părinți să poată dormi câteva ore, să poată să-și schimbe hainele, să nu mai zică „n-am eu bani de București“, atunci când copiii lor se îmbolnăvesc.

Nu sunt singur, mama, suntem mai mulți. Stăm pe rând, câte o oră fiecare, pe un scaun de spital, lângă un pat de spital, într-un mic salon ca de spital, aranjat într-o vitrină a galeriei Galateca, cu vedere la strada C.A. Rosetti. Nu e nimeni pe patul de spital, e doar o demonstrație. Prin fața ferestrei mai trec, din când în când, oameni. Se opresc, se uită, văd un om pe un scaun, perfuzorul alături, patul neatins… încep să-și pună întrebări. Ne-am născut și am trăit în țara asta și poate că uneori ni se pare normal tot ce vedem prin spitale, dar nu e normal. M-am așezat benevol pe scaunul ăsta, deși tu știi că eu nu prea fac gesturi demonstrative. Până la urmă, gestul ăsta e mai mult decât o invitație la SMS, e mai mult decât o încordare pentru construcția unei clădiri, e o chemare la… nu știu ce cuvânt să folosesc, dar cred că mă gândesc la… bunătate. Pentru că ne-am născut și am crescut aici, în țara asta plină de lemn crăpat și de fier ruginit, singura speranță suntem noi. Știi că mie nu-mi plac cuvintele mari, dar am ajuns să cred asta și numai asta.

Aud o bătaie în ușă. Mă întorc în scaun și văd în ușă un hipiot pe la vreo 60 de ani, cu barbă și coadă. E schimbul meu. S-a făcut ora 1.00. Hipiotul atât îmi spune: „Ieși!“, și-mi explică din cap pe ce parte să-l ocolesc. Eu ies fără să zic ceva și el se așază pe scaun. Cobor pe C.A. Rosetti și mă uit la hipiot din stradă. Fac câteva poze. Ce e cu omul ăsta? E ceva cu el. Îl aștept până-și încheie și el tura. Aflu povestea lui: Jean Chelba, hipiot – mersi, mi-am dat și eu seama – fost fugar în comunism, închis pentru tentativă de părăsire frauduloasă a țării, văduv din ’86, tată a doi copii. Unul dintre ei a fost Alexandru Chelba, mort acum 2 ani, pe 7 noiembrie 2015, în urma incendiului din clubul Colectiv. Stăm un pic de vorbă, nici el nu știe ce cuvânt să folosească, dar tot la bunătate ajunge. De-asta s-a așezat și el pe scaunul ăla.

Ajung acasă și mă uit la pozele pe care le-am făcut. Într-una din ele, pe ecranul din spatele lui Jean e proiectat un mesaj aleatoriu, parte din convenție, dar care parcă strigă din urma bărbatului: „De ce el? N-a făcut rău nimănui“.

Ziceam că-ți scriu ca de la om mare la om mare, dar voi nu puteți înțelege niciodată asta. Tot copii rămânem. La despărțire, Jean îmi spunea „hai, du-te acasă, de te culcă! Du-te acasă, că mâine…“ și se uita la mine ca la un d-ăla de clasa a II-a, la final de vacanță, „…că mâine iar o iei de coadă“.

Cam asta a fost. E foarte târziu, mamă. E, de fapt, devreme. Simt că adorm cu laptopul în brațe așa că închid înainte să vină dimineața. Încă o secundă să mai deschid o dată fereastra de live stream de la MagicHome. Da, e cineva acolo, pe scaun. E totul bine.

Cristian Delcea

Scandal la Universitatea din București, după ce două tinere, care provin din familii de refugiați din Siria, acuză că au fost date afară de la curs doar pentru că erau îmbrăcate în veșminte musulmane. Fetele mai susțin că profesorul Florin Diaconu le-a amenințat că nu vor trece examenele dacă vor mai veni cu hijab pe cap. Scandalul a ajuns acum la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Într-o postare pe blogul personal, Florin Diaconu explică faptul că a discutat cu una dintre fete, în afara orelor de curs, dar nu i-a impus acesteia nimic, ci doar a întrebat-o dacă chiar simte nevoia să-și afișeze în mod ostentativ credința. Fata s-a enervat, susține profesorul, a început să țipe și, în puținele cuvinte în limba română pe care le cunoaște, i-a spus acestuia că ea are drepturi.

„M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira (pentru diferenţele dintre aceste forme de exprimare vestimentară a identităţii religioase islamice. La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte. Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa”, a scris profesorul Florin Diaconu, pe blog.

Profesorul a explicat apoi de ce religia și simbolurile religioase nu au ce căuta în instituțiile de stat: „Cum statul român este – asta-i realitatea – unul care funcţionează, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, ca stat secular (aceasta este exact formularea din Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 382), eu unul aş dori, în calitatea mea de cetăţean (cu obligaţii depline, dar – subliniez aceasta – şi cu drepturi depline), ca lucrurile să rămână exact aşa. Mi se pare firesc, prin urmare, ca religia şi simbolurile religioase de orice fel – subliniez, de orice fel – să-şi aibă locul lor, dar NU în instituţiile de stat. Fiindcă, repet, statul român, chiar dacă nu-i secular (sau laic, dacă preferi acest sinonim) în chip atât de tranşant cum e, de exemplu, cel francez, NU e nici vreo teocraţie. Nici ortodoxă, nici catolică, nici reformată, nici israelită. Şi, desigur, nici islamică.

Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afişate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcţionează instituţii de stat (cu excepţia acelora care au, din start, un profil care face trimitere directă la religie – cum ar fi liceele confesionale, dacă ele sunt de stat, ca şi facultăţile de stat care pregătesc viitori clerici)”.

Imigranții de identitate religioasă islamică au dreptul, asemenea tuturor celorlalți oameni, să practice orice religie doresc, dar fără ostentație. Profesorul a mai scris că nu ar dori, dacă se poate, să vadă burka sau hijab, așa cum nici el nu-și înșiră icoanele și cădelnițele pe catedră.

”În ceea ce îi priveşte, în mod concret (dar şi, precizez din nou, complet lipsit de orice discriminare – vezi şi paragraful anterior) pe purtătorii de identitate religioasă islamică, veniţi în număr tot mai mare în România, în ultima vreme (nu contează că-s la studii, sau sosiţi aici ca să facă afaceri, sau sunt refugiaţi şi/sau azilanţi, alungaţi din ţările lor de război sau de sărăcie), lucrurile sunt, după mintea mea, extrem de simple: aşa cum eu sunt liber să practic exact ce religie doresc (aşa cum scrie şi-n Constituţie, de altfel), tot aşa şi ei au dreptul să facă exact acelaşi lucru – respectiv să-şi practice religia lor. Fără ostentaţie şi fără să mă deranjeze, însă, în vreun fel, pentru bunul motiv că nici eu nu-i deranjez pe ei cu credinţa mea, indiferent care şi câtă e ea (şi nici nu comit gesturi ostentative cu încărcătură religioasă de vreun fel – nu cred că m-a văzut, de exemplu, cineva, vreodată, purtând pe piept, la vedere, vreo cruce, fie ea mare sau mică). În aceste condiţii, m-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afişez, pe catedră, şiruri-şiruri de icoane, de lumânări şi de cădelniţe în care să fumege tămâie”, a mai scris profesorul Florin Diaconu, pe blogul personal.

Sursa: B1 TV

Decanul Facultăţii de Teologie din Constanţa, Moise Bogdan, a fost trimis în judecată, în stare de libertate de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu. El este acuzat că a ajutat un lector universitar să ocupe postul prin concurs, deşi acesta ar fi falsificat documente şi nu întrunea condiţiile.

Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Moise Bogdan, decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual.

Totodată, procurorii anunţă că  au transmis instanţei acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat de Chiriluţă Bogdan-Florin, cercetat sub control judiciar pentru fals în declaraţii în formă continuată, uz de fals  şi instigare la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, Chiriluţă Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de şase declaraţii pe propria răspundere pe care le-a depus la dosarul personal.

Ulterior, conducerea Universităţii ”Ovidius” Constanţa, i-a acordat titlurile de lector, respectiv conferenţiar universitar şi l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu efectuarea, în perioada februarie 2014 – iunie 2017, a unor plăţi ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei.

În acelaşi context, în cursul lunii aprilie 2017, Chiriluţă Bogdan-Florin a prezentat Comisiei de verificare a activităţii ştiinţifice şi de cercetare a candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar şi profesor în cadrul Universităţii ”Ovidius” din Constanţa, în fotocopie, o revistă, susţinând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate.

”În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie iniţiativă, un exemplar al aceleiaşi reviste fotocopiate, în care şi de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său”, anunţă DNA.

Procurorii afirmă că, ”în demersurile sale infracţionale, în anul 2013, Chiriluţă Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa”.

”Concret, Moise Bogdan având şi calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universităţii Constanţa cu verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin îndeplineşte condiţiile respective”, mai spun procurorii.

Universitatea Ovidius Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 118.570 lei, prejudiciu care a fost achitat în întregime de Chiriluţă Bogdan-Florin.

În prezenţa avocatului, Chiriluţă Bogdan-Florin a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare.

De asemenea, Chiriluţă Bogdan-Florin va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă.

Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Constanţa.

D.S.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 268 voturi ”pentru” şi o abţinere proiectul de lege al Guvernului prin care elevii care obţin premii şi menţiuni la olimpiadele internaţionale, precum şi profesorii care i-au pregătit, vor primi burse şi premii din partea Ministerului Educaţiei.

Potrivit iniţiativei legislative, se instituie acordarea burselor de merit olimpic internaţional elevilor care au obţinut distincţii, respectiv locurile I, II, III şi menţiune la olimpiadele şcolare internaţionale.

De asemenea, şi profesorii care i-au susţinut pe elevii olimpici urmează să fie premiaţi pentru performanţele acestora.

Bursele de merit olimpic internaţional vor fi acordate vreme de un an de la obţinerea dinstincţiei, iar cuantumul lunar al acestora este diferit, în funcţia de premiul obţinut. Astfel, locul I va avea o bursă echivalentă cu salariul minim brut pe ţară, locul al II-lea va primi 75% din salariul minim, locul al III-lea – 50%, iar menţiunea – 25%.

La rândul lor, profesorii care au pregătit elevi ce au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale vor primi un premiu al cărui cuntum se stabileşte prin ordin al ministrului Educaţiei.

Proiectul de lege aparţine Guvernului şi a fost trimis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului în luna iunie.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Cu o zi înainte de sosirea în România, pentru vizita din perioada 27-28 octombrie, Patriarhul Chiril I al Moscovei și al Întregii Rusii a acordat un interviu revistei Q Magazine în care a vorbit despre ateism, despre Biserică pe internet, despre religie ca factor politic.

Q Magazine: Cum se raportează Biserica la Internet și la lumea virtuală care seduce o mare parte din generația tânără, în special ?

Patriarhul Chiril I: Sigur, în lumea virtuală se întâmplă o mulțime de lucruri oribile, proaste, necinstite,uneori chiar infracțiuni. Așa cum de fapt se întâmplă și în lumea reală. Important este să ținem cont de aspectele negative care ne pot aștepta acolo.

Pe Internet poți găsi foarte multă informație falsă, care de cele mai multe ori îl irită pe om, îl abate de la ce trebuie să facă în mod obișnuit, îi creează sentimente neplăcute, și, mai ales, sunt foarte multe cazuri când se pune o informație pe internet cu titlu de certitudine, deși este o speculație, o bârfă. Care de obicei este și foarte agresivă. Este foarte important să ținem minte cuvintele Mântuitorului: „Cu cuvintele tale ai să fii mântuit și tot prin cuvintele tale ai să fii judecat”.

Nouă, creștinilor, ni se poruncește să mergem în lume pentru a face cunoscut cuvântul Evangheliei lui Hristos, care dă iertare și o viață nouă.

Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea Adevărului Credinței (1 Timotei 2: 4) – după cum spune apostolul Timotei, Biserica îndeamnă toți oamenii – inclusiv pe cei pe care îi întâlnim pe Internet, și de multe ori pe mulți dintre ei nicăieri în altă parte.

De aceea, Biserica poate și trebuie să ducă lucrarea sa în spațiul virtual, predicând Cuvântul lui Dumnezeu și mărturisind despre Adevăr. Cu toate acestea, trebuie înțeleasă totuși: ceea ce facem în lumea virtuală este orientat spre lumea reală.

Fiecare utilizator al rețelei este o persoană vie, nu un obiect virtual.

În plus, sacramentele Bisericii nu sunt comise în spațiul virtual, ci ele sunt nucleul vieții unui credincios.

Creștinii sunt chemați să fie martori ai unei vieți transfigurate de lumina Credinței peste tot – inclusiv pe internet, și ar trebui să se manifeste nu numai în ideile expuse, dar în modul în care acestea sunt prezentate interlocutorului.

Q Magazine. Ce aşteptări sau speranţe aveţi de la vizită în România?

Patriarhul Chiril I: Vizita mea în România este legată de evenimentele importante organizate zilele acestea de Biserica Ortodoxă Română, dedicate amintirii luptelor împotriva lui Dumnezeu, în urmă cărora au suferit toate Bisericile din Europa de Est.

Noi toţi am fost victimile ideologiei ateiste şi ale sistemului în care nu mai era loc pentru credinţă în Dumnezeu.

În spatele lozincilor care arătau grijă pentru popor, se ascundea antipatia pentru Biserică şi pentru tot ce era legat de religie. Astfel de schimbări revoluţionare periculoase ar fi fost imposibile dacă o parte semnificativă a concetăţenilor noştri, cu voie sau fără voie, nu ar fi simpatizat ideea construirii Raiului pe Pământ, aşa cum o vedeau clasicii marxism-leninismului.

Acest rai presupunea distrugerea tuturor disidenţilor și a celor care luptau pentru credință.

Cu toate acestea, autorităţile nu au reuşit să despartă credincioşii de credinţa lor, iar acum noi în Rusia, în România, dar şi în alte ţări, trăim epoca renaşterii religioase.

Se construiesc biserici, se dezvoltă viaţă parohială, actele de caritate făcute de Biserică, lecţiile de catehism și educarea credincioşilor.

Dar înflorirea vieţii religioase are loc, paradoxal, pe fundalul răspândirii ideologiei consumerismului și a propagandei libertăţii izolată faţă de responsabilitatea morală a omului pentru cuvintele şi faptele sale. O astfel de libertate distruge omul, familia și societatea.

Locuitorii Europei de Est au reuşit să-și apere religia atunci când erau forțați să renunțăm la ea. Acum însă mulţi preferă benevol bunurile de consum în locul credinţei. Folosirea lor nu necesită efort moral, dar duce la uitarea lui Dumnezeu și limitează viața la o iubire inconsistentă şi necondiţionată pentru sine.

CITIȚI INTERVIUL INTEGRAL ÎN Q MAGAZINE

Cu toții suntem o sumă de emoții, de când ne naștem și aducem un val de emoție în inimile parinților si până în momentul în care lăsăm în urmă această lume, lăsându-i moștenire emoțiile pe care le-am stârnit în ceilalți de-a lungul vieții.
În tot acest timp, insă, trăim numeroase emoții, unele intense, altele diafane, unele care ne incarcă cu energie, altele care ne ranesc, dar din fiecare putem invăța ceva care sa ne ajute sa evoluăm.
Vino să descoperi cum poți face asta de la trei vorbitori care lucrează în fiecare zi cu emoțiile, ale lor și ale celor cărora li se adresează, într-un eveniment care te va convinge să nu mai fugi de emoții, ci dimpotrivă, să te folosești de ele pentru a trăi din plin bucuria vieții!
Invitați: Gabriela Maalouf, Claudius Dociu, Ana Gabriela

Gabriela Maalouf este NLP trainer pentru copii și parinți, consilier în dezvoltare personală și voce “Totul despre mame”
Claudius Dociu este Trainer în Strategii de comunicare, realizator de emisiuni radio și TV, autorul volumului “Arta vorbitului in public”
Ana Gabriela este profesor de limba și literatura engleză ESL, EMT, formator/trainer în dezvoltare personală emoțională, senzorială și inteligențe multiple.
Învățăminte/scop: Definirea corectă a emoțiilor, Auto-reglarea/depășirea emoțiilor
Exprimarea coerentă fără frică și rușine în grup sau pentru sine pentru o cunoaștere de sine amănunțită, încredere în sine și ridicarea stimei de sine.

Inscrierile se fac la nr de telefon: 0799.633.393 sau mail ana_radulescu@ymail.com

Pret: 50 lei, ATENȚIE, LOCURILE SUNT LIMITATE! Vor fi multe surprize!

„Sau mai poetic, emotii cuvantate ca la carte, este un eveniment ce s-a nascut in urma unei discutii cu o mamica frumoasa cu doi baieti. Unul dintre baieti este o fire sensibila si auto- corectoare si isi doreste mereu ca totul sa fie f bine, perfect realizat si foarte corect, logic. Ok, am zis, dupa cateva ore, trebuie sa afle mai multa lume cum sa se descurce cu simtamintele copiilor, cu momentele mai putin blande si pozitive. Deseori, ne gasim in fata unor intamplari pe care nu stim sa le parcurgem, sa le intelegem si sa le canalizam catre diferite rezolvari. Emotiile ne cuprind poate chiar mai mult decat mintea. Imi vine in minte momentul tare comic si dragalas dintr-un film in care un baiat era efectiv inghetat la vederea si salutul fetei de care era indragostit. Toti vrem sa spunem ce simtim si mai ales sa ne si simtim confortabil facand asta.
Asertiv, implicat, sigur pe el, aratand compasiune si filantrop sunt desigur niste trasaturi pe care toti le apreciem la cineva, acestea se invata, se experimenteaza si se pun la punct in foarte mult timp in scoala vietii. Urmarind astfel de evenimente ce inlesnesc puzzle-ul auto-cunoasterii si chiar subliniaza si dau metode de a intelege cuvintele, expresiile, termenii folositi de cei din jur ajungem la acea nuanta de auto-depasire pe care toti o dorim, o urmarim si la care toti vrem sa ajungem.” (Ana Gabriela)

Steaua ignoranței d-lui Radu Banciu a atins zenitul. Efectul acestei lumine proprii e sesizat, cu agerime, chiar de ignorantul în persoană: mai binele boilor cu rețelele de socializare.

Realizatorul TV a spus că 600 de oameni lucrează, în trei schimburi, pentru a finaliza Catedrala Mântuirii Neamului. Acest lucru i se pare revoltător în condițiile în care în România nu se face nimic.

“Biserica este un hobby și nimic mai mult. Nu suntem obligați să fim creștini. Observ că nu putem gândi liber, observ că în această societate în derivă, a fi bisericos este aproape o virtute. Mi se pare o insultă la adresa democrației, la adresa spiritului liber al unui cetățean, ca să nu mai vorbesc de intelect care nu se pupă niciodată cu lucrurile sfinte. Cu atât ești mai inteligent, cu atât te interesează mai puțin Biserica. Azi ești prost văzut în societate dacă nu îl pomenești pe Dumnezeu, ceea ce este o insultă la adresa societății libere în care trăim și pe care noi am făcut-o. Nu este lume bună, este mizerabilă, dar avem dreptul să trăim în ea exact așa cum credem. Mi se pare inacceptabil ca instituțiile statului să îi confere Bisericii o păturică în detrimentul a ceea ce este mai important în societate. România nu și-ar fi permis o asemenea construcție în niciun alt domeniu. Acolo se lucrează în trei schimburi. Deci se poate lucra în această țară, doar că pentru cauze obtuze, mizerabile. Aceasta este o cauză mizerabilă. Atât timp cât tu ești în genunchi din toate punctele de vedere… iată ce fac șefii noștri supremi în detrimentul oamenilor care meritau altceva, plătitorilor de impozite. Dacă am fi stat numai după Biserică, am fi crăpat cu toții de mult timp”, a zis Radu Banciu.

“Porcăriile acestea cu ce-o fi pe lumea cealaltă… Nu este nimic, bă, tâmpiților, ce să fie? Cine este bisericos în România? Impostorul, putregaiul. Cu cât ești mai mare hoț, cu atât ai mai mare nevoie de Dumnezeu să te ajute să furi în continuare. De aceea spun că paradoxul mi se pare insuportabil. Din toți șmenarii care se află în fruntea țării, nu-i unul care să spună că este un ateu convins. Nu înțeleg de ce nu avem libertatea de a ne exprima. Deșteptați-vă, ridicați-vă, plecați dracului la drum! Odată cu această Catedrală nu se va întâmpla nimic în România, ba dimpotrivă. Toate relele ne vor aștepta pe la colțuri. Construcții faraonice ne trebuiau nouă… noi nu am făcut o cale ferată în 27 de ani… România nu are porturi la Dunăre. Încrederea în Biserică scade pentru că pier generațiile obtuze. Vin oamenii zilelor de mâine, boii ăștia cu rețelele de socializare, nu-i nimic de capul lor. Nu-i duce capul nici până la budă. Vor fi niște oameni care vor trăi într-o ignoranță totală, dar mai bine așa decât să se roage și să pupe niște moaște. Aceste lucruri nu folosesc la nimic”, a mai zis Radu Banciu.

D.C.