close
PromovateRomânia Mare

Chișinău (16 mai 1912). STRIGĂTOR LA CER!

 

În timp ce sufletul românesc sângera, iată biserica pravoslavnică rusă care i-a chinuit pe românii basarabeni, în procesiunea crucii la ”slujba comemorativă de la vechea catedrală pentru izbăvitorii și binefacătorii Basarabiei” la 100 de ani de la răpirea jumătății de răsărit a Principatului Românesc Moldova de către Imperiul Rus!

Sacrilegiile comise în Basarabia de Piotr Vasilevici Lebedev arhiepiscopul pravoslavnic cunoscut drept ”Pavel Lebedev Românofagul (Румынођд)” – ”mâncătorul de români”, trimis în anul 1871 de la St. Petersburg de ”maica Rusie” să ”păstorească” teritoriul românesc dintre Prut și Nistru răpit la 1812, conform politicii rusești de a șterge identitatea românilor, de deportare și alungarea de pe pământul lor, descrise în anul 1908 de N.N. Durnowo, cunoscutul om politic al Rusiei:

”Arhiepiscopul Pavel sosit la Chișinău și instalându-se în eparhia Chișinăului și Hotinului a găsit încă pe la 1873 biserici moldovenești în număr de 773. Din aceste biserici moldovenești străvechi, dânsul a închis 330 și n-a lăsat decât 443 în care a orânduit să se slujească serviciul divin în limba rusă. Toate cărțile bisericești moldovenești tipărite cu litere chirilice le-a adunat de prin mănăstiri și biserici la mitropolia din Chișinău și aci arzându-le în curgerea de 7 ani a încălzit sobele mitropoliei cu sfintele evanghelii, psaltiri și apostoli, de o raritate netăgăduită bibliografică. Acest fapt de un vandalism sălbatic este astăzi din domeniul istoric. Astfel că astăzi poporul moldovean din Basarabia, care nu pricepe boabă din limba rusă ori slavă, nu posedă decât crâmpeie din cărțile bisericești ce-au mai rămas pe ici pe colo în mâinile creștinilor particulari. Poporul moldovean din Basarabia mulțumită rusificării grosolane este transformat în niște ordale de robi muți și ignoranți, cari nu știu nici carte, nici rugăciuni către Dumnezeu. Acestor ordale le este interzis de a învăța limba părintească, le este oprit de a se ruga în limba părinților lor. În curgerea unui secol mii și mii de hectare de pământ s-au dat rușilor, bulgarilor și coloniștilor germani cu singurul scop de a sili pe moldoveni, autohtonii în această țară de a părăsi pământul lor de baștină. Și chiar în anul 1908 sunt pornite în Siberia 885 familii moldovenești pentru a coloniza acolo pământurile înghețate din această parte a imperiului rusesc.”

Extras din cartea ”Cetatea Albă – zece ani de la alipire (9 aprilie 1918-9 aprilie 1928)”, București 1928
«În anul 1871 lua proporții infernale dezastrul bisericii româneşti basarabene. În acest an a fost numit episcop în Basarabia rusul Pavel Lebedev, care şi-a desfăşurat aici „activitatea” până în 1882. El a fost trimis special de la Petersburg, pentru a grăbi rusificarea bisericilor româneşti. Abia ajuns în Basarabia, a constatat că din cele 18 mânăstiri existente, în 13 serviciul divin se făcea numai în româneşte, iar în celelalte cinci (Hârjauca, Hârbovăţ, Jabca, Curchi şi Călărăşeuca) era şi câte o „strană rusească.” Ca urmare, începea lunga prigoană împotriva a tot ceea ce era românesc. În 1873-1874 dădea dispoziţie ca strana rusească să se înfiinţeze în toate mânăstirile. La fel, bisericile erau rusificate masiv. Totuşi, în 1882 se mai făcea slujbă românească în 207 biserici, faţă de cele 608 slavoneşti şi 211 mixte (româneşti şi slavoneşti). La Ialpugeni, Căinari, Cărbuna, Gangura, Colencăuţi etc., Pavel a găsit numeroşi preoţi care nu ştiau ruseşte. Inclusiv în parohiile cu populaţie rusească erau preoţi care oficiau în româneşte. Chiar Pavel arăta aceasta: „Chiar în multe parohii în care clericii ştiu bine ruseşte, registrele se fac în româneşte.” Ca urmare, din 1873 toate actele bisericeşti nu se mai întocmeau decât în rusă.

Mai marii imperiului apreciau „performanţele” lui Pavel, aşa cum făcea Batiuşkov: „Până la 1871, când pe scaunul episcopal veni P.S. Pavel, în unele mânăstiri şi biserici slujba dumnezeiască se făcea în graiul moldovenesc.”
Catedra de limba română de la Seminarul teologic din Chişinău a fost desfiinţată, împreună cu toate celelalte şcoli duhovniceşti, vinovate de acelaşi „păcat” (între care şi Şcoala eparhială de fete, înfiinţată în 1859). De asemenea, a fost închisă tipografia eparhială moldovenească (1883), întemeiată încă în 1813 de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. În plus, au fost închise 336 de biserici româneşti şi au fost goniţi din Basarabia toţi preoţii care nu au învăţat ruseşte în doi ani. Ei au fost scoşi fără excepţie din parohii şi surghiuniţi la mari depărtări. Este cazul unor preoţi precum Vasile Zubcu, Ioan Untu, Dimitrie Tutunaru, Ion Popovici sau Grigore Gallin. Acum diaconii şi cântăreţii din biserici dădeau examen numai în limba rusă. Iar copiii clericilor, fireşte, învăţau şi ei numai în ruseşte.
Vorbind despe români, Pavel se adresa astfel bulgarilor de la Bolgrad:”Dispreţuiţi exemplul de nerecunoştinţă al acelora care plătesc cu ură adâncă poporului rusesc binefacerile săvârşite pentru neatârnarea şi libertatea dăruită lor, pentru sângele vărsat de poporul rus pentru izbăvirea lor de jugul greu, pentru independenţa lor (!).”

«În aceste condiţii, nu este de mirare că arhiepiscopia din Chişinău a cerut în mod imperativ tuturor bisericilor absolut orice carte religioasă românească. Fără excepţie, Bibliile, Catehismele, Molitvelnicele, Psaltirile, Mineele, Evanghelierele, Octoihurile etc. au fost date focului! Acest spectacol apocaliptic era descris astfel de către Durnovo: „Toate cărţile sfinte de pe la bisericile moldoveneşti, tipărite cu litere chirilice în limba română, au fost depuse la mitropolia din Chişinău, unde arhiepiscopul Pavel, în curgere de şapte ani, le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropoliei.” Şi, continuându-şi ideea, Durnovo menţiona despre situaţia generală a românilor din Basarabia: „Poporul din Basarabia, mulţumită rusificării zilnice, e transformat într-o hoardă de robi muţi şi ignoranţi. Acestui popor i s-a interzis să înveţe în limba sa maternă în şcoli, i s-a interzis să se roage lui Dumnezeu în graiul părinţilor săi; sute de mii de desetine din pământul său au fost împărţite coloniştilor ruşi, bulgari şi germani, şi aceasta în scop de a-i sili să-şi părăsească ţara. Numai într-un an, 855 de familii ţărăneşti au trebuit să plece în Siberia pentru a o coloniza. Bieţii oameni îşi lasă holdele roditoare, pentru că nu mai pot trăi în ţara lor.” Şi, pentru a întregi această idee, să mai notăm că în anul 1897, din totalul populaţiei Basarabiei, 81,8% bărbaţi şi 96% femei erau analfabeţi. Iar din numărul analfabeţilor, majoritatea erau români. Despre situaţia românilor, Zotov scria: „Populaţia moldovenească era străină nu numai de cultura spirituală a Rusiei, ci chiar şi de felul ei de viaţă civică şi administrativă. Rusificatorii neîndemânatici au făcut ca ţăranul, venind la oraş, să se simtă ca într-o pădure întunecoasă şi necunoscută. În orice birou lor le era permis să nu-l înţeleagă pe acel ţăran. Justiţia, şcoala, biserica, administraţia – toate pentru el erau străine.” În toţi aceşti ani, autorităţile continuau să fie alarmate, căci rusificarea nu progresa nici pe departe în ritmul pe care îl doreau ele. Acest lucru rezultă foarte clar din raportul înaintat de Batiuşkov în 1890 ţarului Alexandru III: „Noi spunem hotărât că nu numai în fundul Basarabiei, unde populaţia a rămas întreagă românească, dar chiar la Chişinău am întâlnit moldoveni care nu ştiau un cuvânt ruseşte. Dacă voim ca populaţia rusească să nu se românizeze, dacă voim ca Basarabia să nu ajungă obiectul dorinţelor şi agitaţiilor românofile, atunci trebuie ca prin intermediul şcolilor să ne grăbim a face ca măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină ruşi.” Acest lucru însă nu era tocmai uşor, deoarece ruşii nu constituiau nicio atracţie pentru românii basarabeni. În 1863 deja Zaşciuk remarca faptul că „în caracterul unui moldovean simplu se observă timiditate, slugărnicie, fire închisă, antipatie faţă de ruşi şi dispreţ faţă de militari.” Şi ce încheiere mai potrivită s-ar putea găsi acestei prezentări a opiniilor despre români decât excelenta sintetizare a basarabeanului Ion Pelivan?

„În patru secole, turcii păgâni nu au putut săvârşi în Moldova şi Valahia atâtea mişelii, câte au făcut pravoslavnicii ruşi în Basarabia, timp de 106 ani.

Dacă turcii ne-au prădat rodul muncii noastre, dacă ei ne-au impus birul sângelui nostru, ruşii nu s-au mulţumit numai cu aceasta, ci au căutat să ne pângărească sufletul, să ne batjocorească limba şi să ne omoare însăşi fiinţa noastră etnică.”»

(Daniel Siegfriedsohn)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.